O viziune asupra vietii



mycloset.ro

O viziune asupra vietiiLarry Winget, specialist in dezvoltare personala, intra in profunzimea subiectului dezvoltand felurile in care oamenii isi autosaboteaza viata. Plecand de la experienta sa personala, una nu tocmai placuta, scriitorul puncteaza motivele pentru care oamenii nu au o viziune asupra a ceea ce vor sa faca in viata, fapt ce se va rasfrange asupra lor, mai tarziu.

In opinia lui Larry, oamenii „vad viata asa cum este sau asa cum a fost in loc sa o vada asa cum ar putea fi. Oamenii nu-si pot imagina ce inseamna pentru ei sa aiba succes. Avand in vedere educatia si felul in care am crescut, as fi putut sa dezvolt cu usurinta o viziune asupra vietii mult diferita fata de cum am ajuns sa traiesc. As fi putut continua sa cred ca viata va fi grea si ca de-abia voi face fata facturilor, reusind cu greu sa progresez. As fi putut munci din greu si m-as fi bucurat de putine clipe fericite, dar as fi simtit mereu cat de grea este viata. De vreme ce parintii au trait in acest fel, acest lucru s-ar fi putut transforma in realitate si pentru mine, daca asta ar fi fost viziunea pe care as fi avut-o asupra vietii mele”.

Cu toate ca dupa prima afacere esuata putea sa renunte si sa lucreze pentru altii, Larry a hotarat ca trebuie sa invete mult mai mult ca sa reuseasca asa cum isi propusese. Una dintre lectiile de viata pe care le-a inteles a fost ca intotdeauna sa proiectezi in mintea ta activitatea pe care vrei s-o faci si s-o vezi ca pe o reusita. In mintea ta, sa fii ferm convins ca o sa reusesti, indiferent de situatie. De aceea, el recomanda ca la initierea unei afaceri, oricare ar fi ea, sa iti imaginezi ca ai un succes fabulos si apoi sa te chinui cat de multi poti ca sa o indeplinesti. Cu toate ca la prima vedere o astfel de actiune pare mai curand de domeniul viselor, iluzorie sau poate chiar prosteasca, aceasta metoda te ajuta sa iti mentii moralul ridicat si creierul limpede, in ciuda obstacolelor si dificultatilor care se vor preconiza. „La varsta de 13 ani, mi-am spus ca nu voi fi niciodata sarac. Ma vedeam un tip bogat intr-o buna zi. Nu stiam cum aveam sa ajung asa, dar nu mi-am pierdut credinta. […] Cand am pornit afacerea bazata pe oratorie profesionala, imi inchipuiam ca am un succes fantastic.[…] Eram chiar atat de indraznet incat sa ma vad vorbind la televizor. […] Tineam la viziunea pe care o aveam despre mine, chiar daca nu aveam nici o idee despre ce avea sa se intample sau cand. […] Am tinut la viziunea mea, iar apoi m-am straduit din rasputeri sa o fac sa devina realitate. Am refuzat sa fac vreun compromis. Fara aceasta viziune n-as fi trait asa cum traiesc azi”.

Majoritatea oamenilor nu obtin ce isi doresc pentru ca pleaca de la idei preconcepute sau gasesc motive pentru care nu pot sa demareze vreo actiune: „Multi oameni cred ca rezultatele de care se bucura tin de „mana sortii”. Ei isi spun: „astea-s cartile mele si pe ele trebuie sa le joc. Nu este deloc asa. Partea frumoasa a vietii este ca poti refuza oricand sa joci cartile din mana si sa ceri altele. Iar partea buna este ca tu esti cel care le imparte. Poti sa-ti dai singur alte carti.

Oamenii uzeaza de afirmatia „asa a fost sa fie” cand vor sa gaseasca o explicatie pentru starea de fapt a lucrurilor. Eu cred ca vorba asta este o mare prostie. Ce-ar fi sa spui ceva mai precis cum ar fi: <<lucrurile sunt asa pentru ca am permis sa fie astfel>>. Sau <<lucrurile stau asa pentru ca sunt prea prost si lenes sa schimb ceva in viata mea>>”.

Cred ca fiecare dintre noi este de acord cu afirmatia ca exact in felul in care iti imaginezi viata asa vei ajunge sa traiesti. O prima etapa pentru dezvoltarea ta personala in aceasta directie poate fi analiza asupra vietii tale. Vezi daca este in conformitate cu viziunea ta despre ea. Casa ta trebuie sa corespunda viziunii. La fel si relatia personala si banii din buzunar. Si astfel ne intoarcem la aceeasi idee: traiesti exact asa cum iti doresti, altfel viata ta ar fi diferita. Nu-ti place cum traiesti? Schimba-ti perspectiva asupra vietii. Poate crezi ca esti prea in varsta pentru asta, ai deja copii mari si nu mai are rost. Crezi ca, daca nu ai facut-o cand trebuia, acum e prea tarziu. Niciodata nu e prea tarziu sa te schimbi. Ia o foaie de hartie si noteaza noua ta perspectiva asupra vietii.

 

Oamenii au asteptari mediocre

„Majoritatea dintre noi au ajuns intr-un punct in care nu mai avem asteptari asa inalte de la ceilalti oameni. Unii dintre noi au devenit asa impovarati de experientele lor neplacute de viata, incat nu prea mai spera ca oamenii sa fie si altfel decat prosti. Si eu am o vina in acest sens. Premisa mea este ca oamenii sunt idioti. Cu asta incep, iar apoi sper ca lumea sa imi dovedeasca contrariul. Partea proasta este ca asta se intampla foarte rar. In afaceri, majoritatea oamenilor a avut parte de asa multe experiente urate, incat aproape ca li se pare firesc ca serviciile oferite sa fie mereu proaste. Serviciile bune sunt, prin urmare, o surpriza totala si socanta. Ne asteptam ca oamenii sa nu fie punctuali, sa fie nepoliticosi, sa munceasca foarte putin. Oare de ce? Pentru ca cea mai mare parte dintre ei intarzie, sunt needucati si se fac ca muncesc. Nu avem cine stie ce asteptari de la angajati, deci acestia nu ne dezamagesc. Nici angajatii nu au cine stie ce pretentii de la angajatori. […] Ne asteptam ca tinerii sa fie grosolani, dezinteresati si sictiriti. Si exact asta e reactia lor fata de noi, identica asteptarilor noastre.

Cand nu te mai astepti la mare lucru din partea oamenilor, nici ei nu fac cine stie ce pentru tine. Dar atunci cand devii pretentios, acestia au tendinta de a-ti oferi mai mult”.elefant.ro

Bineinteles ca sansele de a fi dezamagit de fiecare data cresc considerabil. Si vei fi dezamagit. Insa, argumentul autorului pentru aceasta strategie este: „Pleava societatii nu se va ridica la asteptarile mele, indiferent de ceea ce fac sau spun. Dar, uneori oamenii te vor surprinde. […] Din cand in cand, vei constata ca exista chiar si cativa oameni sau companii de care te vei lovi in viata si care vor fi peste asteptarile tale. In asemenea cazuri, eu imi recapat credinta in umanitate. In plus, simt ca este mai bine sa fii dezamagit pentru ca ai asteptari inalte si nimeni nu ti le satisface, decat sa nu astepti nimic si sa primesti nimic”.

Este destul de simplu sa avem pretentii si standarde ridicate pe care sa le pretindem celorlalti oameni. Lucrurile devin dificile abia atunci cand trebuie sa ai asteptari mai mari in privinta ta. Atunci cand stii ca trebuie sa te apuci serios de treaba si sa-ti imbunatatesti aptitudinile, personalitatea. „Atunci cand iti impui tie standarde si hotarasti sa nu te abati de la ele, este clar ca esti gata sa-ti imbunatatesti viata. Cand am asteptari mari in privinta mea, sunt mai mandru de lucrurile pe care le fac. Ma respect mai mult. Imi impun, asa cum ar spune altii, asteptari nerealiste de la mine – dar asta ma face sa primesc mai multi bani pentru munca pe care o fac”.

Maestrul dezvoltarii personale si-a educat cei doi fii ai sai, Patrik si Tyler (acum fiecare la casele lor), pe aceleasi principii solide de viata. Sa faca tot ce pot pentru a-si implini aspiratia, sa invete din greseli si sa aiba asteptari mari de la ei insisi, asteptari, care, in prezent, nu sunt cerute de nimeni, nici de sef, nici de nevasta, nici chiar de tatal lor. Dupa multi ani inglodati in datorii (Patrik imprumutase bani de la banca si de la tatal sau, Larry), probleme si sacrificii (cand era cazul renuntau sa manance ca sa cumpere cartile necesare educatiei), Patrik impreuna cu un asociat de-al sau au reusit intr-un final intr-o afacere destinata designului vestimentar. „Mi-au spus amandoi de multe ori ca nu vor mai fi niciodata faliti, deoarece ei se asteapta sa ajunga bogati si sunt dispusi sa faca sacrificii ca sa ramana asa. Cum au reusit sa scape de problemele financiare si de munca grea si sa le mearga asa de bine? Simplu: asta au pretins de la ei insisi”.

Prin invataturile insuflate de-a lungul timpului, Larry si-a determinat baietii sa dea tot ce au mai bun din ei si sa-si potenteze fiecare calitatile. Fiecare este mandru de el insusi: ”Toti trei am luat decizia sa ne traim viata in mod admirabil. De ce? Pentru ca putem. Repet, nu este vorba de a fi cel mai bun – ci de a face tot ce putem mai bun”.

In a doua etapa, pentru clarificarea viziunii tale asupra vietii, noteaza ce asteptari ai de la tine. Larry crede ca fiecare dintre noi avem exact cat ne dorim si toti, cred ca, am ajuns la aceasta concluzie. Afirmatia aceasta neplacuta ne zgarie pe urechi: „Traiesti exact asa cum te astepti sa traiesti. Daca ai avea asteptari inalte, ai primi mai mult de la viata”.

 

Oamenii suporta consecintele faptelor lor

Printre diversele stiri pe care le auzim la televizor sau la radio, auzim si despre oameni care si-au pierdut casele pentru ca nu au reusit sa-si plateasca ipoteca. Sau aveau mari datorii la banci si isi pierdeau bunurile pentru ca nu si-au indeplinit obligatiile contractuale. „Motivul pentru care exista limite, contracte, coduri, legi, norme, chiar si garduri este stabilirea unor frontiere etice, morale si fizice pentru ca oamenii din societate sa coexiste intr-o maniera pasnica si rezonabila. Cand depasesti limitele si incalci regulile, trebuie sa existe niste consecinte, altfel lumea asta ar fi un haos total. Jocurile au reguli. Daca le incalci, suporti consecintele. Iti poti imagina cum ar fi un simplu joc fara nici o regula? Oamenii ar striga in gura mare „FA-MA REGE!” numai pentru ca si-au facut aparitia acolo”.

Consecintele care vin o data cu aplicarea acestor reguli sunt valabile si in viata de zi cu zi. Autorul introduce termenul „banca de pedeapsa”, termen utilizat in special in jocul de hochei, sport in care contactul dur dintre jucatori este permis. Dar, chiar si la hochei, jucatorul trebuie sa stea 2 minute sau 5 minute (in functie de gravitatea faultului) pe banca de pedeapsa daca a incalcat regulile jocului. Unde vrea sa ajunga Larry cu aceasta poveste? El spune ca „Si viata are banca de pedeapsa. Sigur ca nu este ca la hochei, deoarece din nefericire, noi nu consideram ca rezultatele noastre sunt pedepse. In viata, banca de pedeapsa poarta numele de boala, somaj, saracie, nefericire si singuratate. Probabil ca nu te-ai gandit niciodata la aceste lucruri ca la niste forme de pedeapsa, dar chiar asta sunt. Fiecare dintre aceste situatii reprezinta o consecinta. Ele sunt urmarile deciziilor, credintelor, gandurilor, vorbelor si faptelor tale. Majoritatea oamenilor nu par sa fie in stare sa inteleaga legatura dintre atitudinea pe care o au si rezultatele pe care le obtin. Insa vorbesc de ghinion si de faptul ca societatea este de vina pentru ce li se intampla. Fiecare dintre noi suporta consecintele deciziilor luate, chit ca sunt dureroase, acestea sunt o lectie de viata. Invata-ti lectia si te poti bucura de orice lucru pentru care esti dispus sa faci eforturi. Ignora lectia pe care o primesti de la viata si vei fi condamnat sa repeti situatia pana inveti ceva din ea. Vei sta pe banca de pedeapsa pentru tot restul vietii”.

Exista oameni care cred ca viata lor este mult mai grea decat a altora, ca meseria sau locul lor de munca este cel mai extenuant si complicat, ca problemele lor familiale le intrec pe ale celorlalti. Si oricine ar indrazni sa le arate contrariul este respins sau contrat. Insa, fiecare „duce atat cat poate sa duca” si pentru fiecare „greul” este dificil de suportat. Si Larry a trecut prin faliment, saracie si multe altele: „Le-am indurat si eu pe ale mele. Nu a fost deloc placut. De fapt, din fericire, a fost asa de rau incat am refuzat sa mai trec vreodata prin aceeasi situatie. Prin urmare, am facut tot ce am putut ca sa-mi invat bine lectia si sa nu mai ajung niciodata in situatia respectiva. Drept consecinta, eu am reusit in viata”.

Poate fi acesta un discurs motivant? Cu siguranta ca este. Pentru ca, ce poate face un om, poate face si un altul. Autorul spune: „…tot ceea ce fac eu este doar sa-ti reamintesc ca ai capacitatea de a-ti schimba viata. Ai puterea asta. Nu ai nevoie de nimeni altcineva. Trebuie doar sa-ti recunosti greselile si sa nu uiti ca te poti schimba oricand esti pregatit sa faci ceea ce este necesar pentru a te schimba”.

 

Oamenii nu-si fac planuri

In cadrul unui reportaj televizat, Ed, un barbat de 85 de ani a intrat intr-un dezastru financiar (isi pierduse casa in urma prescrierii unei ipoteci) pentru ca nu a fost in stare sa munceasca timp de 18 luni, din cauza starii proaste de sanatate. Isi fracturase gatul si n-a mai putut munci. „Ed spunea ca trebuia sa-si fi facut un plan mai bun. Oare asa sa fie? Povestea aceasta este trista, dar nu pentru ca Ed isi pierde casa: asta se intampla numai din prostia lui si atat. Este o poveste trista pentru ca dovedeste ca, indiferent de cat de multi bani faci si de cat de faimos esti, tot trebuie sa ai un plan. Banuiesc ca Ed a avut si el, un plan, dar se pare ca n-a fost unul foarte bun, nu-i asa?” […] Fiecare dintre noi face cate un plan. Fie pentru el insusi, fie pentru altul. Problema este ca, in cazul celor mai multi dintre oameni, planul nu este foarte reusit. Te intrebi de unde stiu asta. Pur si simplu, analizez rezultatele. Daca acestea nu sunt bune, atunci planul tau nu este foarte reusit. Planul tau este in derulare chiar acum. Cum functioneaza acesta pentru tine? Viata ta este asa cum ti-o doresti? Ai succes asa cum ai vrut? Daca nu, de ce? Planul tau a dat exact rezultatele pe care le ai”.

In viata cotidiana, cand vine vorba de vacante, concedii, timp liber, stim sa le planificam pe toate acestea cu lux de amanunte: stim ce o sa facem, cu cine, cat timp va dura si costurile aferente. De ce nu am aplica aceeasi metoda si pentru „planul” de viata? De ce nu am hotari ce loc de munca sa avem/propria afacere, ce implica acest lucru, la ce ar trebui sa renuntam ca sa il avem, cat timp poate dura si cat va costa totul? Suna destul de rezonabil, nu-i asa?

„Care este planul tau? Nu ai nici unul? Sigur ca ai, doar ca acesta nu este prea bun. Planul celor mai multi dintre oameni este neclar si incomplet. Acestia spun lucruri prostesti precum: <<Nu-mi doresc decat sa fiu fericit>>. Nu, faptul de a fi fericit nu este prostesc, dar te-ai gandit ce trebuie sa faci ca sa fii astfel? Si eu vreau sa fiu fericit. Dar stiu ca in cazul meu, asta inseamna sa fiu sanatos, sa am destui bani ca sa fac ceea ce vreau, sa fiu implinit din punct de vedere profesional si, totodata, sa am timp sa ma bucur de prieteni si de familie.”

Ce plan ai ca sa fii fericit? Doar pentru ca il spui, nu-ti va transforma dorinta in realitate. Concepe propriul plan. Cum vrei sa arate viata ta din punct de vedere profesional, familial, spiritual, social, financiar, mental, fizic? Ce ai vrea sa faci? Unde ai vrea sa mergi? Cu cine ai vrea sa-ti petreci timpul? Cam cati bani iti vor trebui? Ai atatia bani? Si continua pana cand vei descoperi, intr-o forma mai concreta, imaginea ta de ansamblu asupra vietii.

astratex.ro

Lasa un comentariu