O viata responsabila, fara alcool



avon.ro

 

Care este obiectivul terapiei?

 

O viata responsabila, fara alcoolIn cadrul terapiei, abstinenta este o conditie fundamentala pentru individul care doreste o schimbare radicala a felului in care si-a trait viata pana atunci. Capacitatea de a duce o viata implinita si sanatoasa, adica independenta si responsabila, este telul cel mai important al terapiei.

Psihologul Ralf Schneider propune urmatoarea schema de teluri in terapie. Aceasta trebuie studiata ca sa gasesti ceea ce ti se potriveste sau ceea ce se potriveste persoanei care te preocupa:

Imi accept dependenta si iau o decizie cu privire la consumul drogului

Aceasta presupune ca:

  • Stiu ce efect are drogul asupra gandirii si actiunilor mele
  • Stiu ce efecte fizice, psihice si sociale are, si faptul ca ma influenteaza
  • Inteleg ca folosesc strategii de autoamagire si recunosc slabiciunea fata de alcool
  • Fac un bilant intre avantajele abstinentei si dezavantajele consumului de alcool

 

Recunosc legatura dintre consumul de alcool si stilul meu de viata

Presupune sa:avon.ro

  • Stiu cum pot sa-mi controlez comportamentul;
  • Caut legatura dintre gandire, sentimente si actiuni;
  • Sa analizez comportamentul dependent, cauzele si efectele acestuia;
  • Ma cunosc mai bine cu virtutile si slabiciunile mele si cer ajutorul grupului de terapie;
  • Imi fac autocritica si caut valori si obiective care sunt importante pentru mine.

 

Ma autocontrolez

  • Invat sa ma inteleg: ce vreau de la mine?
  • Pot sa imi controlez comportamentul prin ceea ce spun si exersez acest lucru;
  • Exersez sa suport situatii neplacute si sa nu-mi urmez primul impuls;
  • Fac constient lucruri care imi sunt necunoscute si pe care de obicei le-as evita;
  • Elaborez un plan de urgenta pentru o eventuala recidivare.

 

Imi extind domeniile de activitate si de interese

Presupune sa:

  • Caut contactul cu ceilalti si sa stabilesc relatii constructive si sa le mentin;
  • Le comunic celorlalti ceea ce simt ca sa pot sa fiu inteles si sa ii inteleg pe ceilalti;
  • Aflu ce drepturi am si le cer, intr-un mod asertiv (pentru mai multe detalii legate de exprimarea sentimentelor citeste articole precum Ce este asertivitatea? si Ce tip de comunicare folosesti?).

 

Gasesc alternative la consumul de drog

  • Invat sa ma relaxez si fara alcool si sa savurez viata;
  • Fac ceva pentru confortul trupesc si pentru sanatatea fizica si psihica;
  • Imi umplu timpul liber cu activitati variate si interesante;
  • Invat sa trec peste obstacole;
  • Imi propun obiective pe termen lung si scurt: unde vreau sa lucrez, cu cine vreau sa locuiesc? Etc.);
  • Caut o stabilitate din care abstinenta sa faca parte.

 

De ce sa fac terapie?

Pentru ca terapia doreste sa faciliteze descoperirea unor noi variante in vederea atingerii unei vieti de calitate. Pentru ca acest proces sa fie complet si corect, sunt necesare:

  • Identificarea situatiei care a dus la consumul de alcool (te ocupi de trecutul tau).
  • Cautarea unui scop realist care sa presupuna o schimbare in bine si stabilirea pasilor care duc catre indeplinirea lui (te ocupi de prezent prin dorinte si teluri).
  • Drumul catre obiectiv are loc cu ajutorul altora, apoi strabaterea drumului o vei face singur (te ocupi sa atingi obiectivul, unele tentative vor esua, dar altele nu).

 

Un stil de viata sanatos si multumitor implica, capacitatea de a lua o decizie intr-un mod benefic propriei vieti si de a o transpune faptic. Sanatatea trebuie sa fie un aspect important, iar abilitatea de a amana placerile momentane dovedeste autocontrolul atat de necesar noului stil de viata sanatos. De asemenea, stabilirea unor relatii de prietenie si de durata, aprecierea totodata a singuratatii si gasirea sensului in viata contribuie si ele la multumirea sufleteasca. Sa poti sa ai incredere atunci cand situatiile de viata iti arata contrariul si te destabilizeaza temporar, inseamna multa tarie si putere interioara. Toate acestea se invata, se exerseaza si se practica atingandu-se in final, scopul propus.

La intrebarea “de ce sa fac terapie?”, doar persoana in cauza poate raspunde. Daca raspunsul seamana cu unul dintre aceste trei categorii, atunci persoana are disponibilitatea de a face ceva, disponibilitate din care poate rezulta convingerea ca trebuie facut ceva mai mult decat renuntarea la bautura:

  • “am suferit atat de mult incat am nevoie de o schimbare”;
  • “nu vad nici o cale mai buna, incerc si asta”;
  • “momentan nu am nici o alta optiune decat sa particip. Nu stiu daca este bine, dar ma conformez”.

 

 

avon.ro

Lasa un comentariu