Neuropsihologia proceselor afective



mycloset.ro

Mecanismele afectivitatii

 

Afectivitatea este o componenta necesara a sistemului psihic uman, reprezentand ansamblul trairilor subiective care reflecta relatiile dintre om si ambianta, exprimat ca o reactie atitudinala a persoanei fata de aceasta.

Desi deseori discreditata de anumiti autori, in special reprezentanti ai rationalismului, care au incercat sa o defineasca ca balast de care omul ar trebui sa se elibereze cat mai mult, afectivitatea este indispensabila pentru raporturile noastre normale cu lumea si mediaza o buna adaptare si integrare a persoanei in mediul socio-cultural.

O dovada in acest sens este faptul ca, in cursul evolutiei istorice, aceasta componenta nu s-a diminuat si nu a stagnat, ci, dimpotriva, si-a sporit ponderea, s-a diversificat si dezvoltat.

In plan ontogenetic, dezvoltarea si maturizarea afectiva reprezinta indicatori esentiali ai devenirii si integrarii sistemului personalitatii.

Din punct de vedere psihologic, afectivitatea reprezinta acel fenomen care reflecta, sub forma unor trairi subiective interne constientizate, gradul de concordanta sau de discordanta dintre dinamica starilor interne ale personalitatii (indeosebi motivationale) si desfasurarea evenimentelor (situatiilor) in plan obiectiv intern (Golu si Danaila, 2006).

In organizarea sistemului psihic, afectivitatea se claseaza intre motivatie si cognitie, intersectandu-se in acelasi timp cu ambele. Orice trebuinta sau orice stare motivationala este anuntata si se acompaniaza de o traire emotionala si de o dispozitie (de tensiune, incordare, disconfort, suparare, etc.) si orice satisfacere a unei nevoi sau trebuinte se insoteste si este urmata, de asemenea, de o traire emotionala si de o dispozitie de semn opus (de satisfactie, placere, relaxare, implinire, echilibru, etc.).

La fel, in raport cu cognitia, afectivitatea are rol mediator intre imaginea mentala a obiectului si starile interne ale subiectului (nevoi, aspiratii, idealuri), contribuind la stabilirea si selectarea semnificatiilor situatiilor externe.

Din punct de vedere neurofiziologic, o traire emotionala se poate produce in doua situatii:elefant.ro

  • in situatia absentei sau privarii informationale (exemplu: in privarea senzoriala subiectul traieste emotii de neliniste, tensiunie, teama, frica; sau: neprimirea timp indelungat a unor mesaje de la o persoana apropiata provoaca sentimente de grija, neliniste, teama)
  • in situatia prezentei sau actiunii semnalelor informationale, din mediul intern al organismului (sub forma de senzatii organice) si din mediul extern (sub forma de perceptii vizuale, auditive, olfactive, gustative, cutanato-tactile sau a reprezentarilor ”obiectuale” reactualizate din memoria de lunga durata).

Starile emotionale care se produc in prima situatie sunt numite nespecifice, iar cele care se produc in cea de-a doua situatie se numesc specifice (acestea au pondere mai mare in structura de ansamblu a sferei afective decat cele nespecifice).

Structura interna a afectivitatii umane

La om, afectivitatea reprezinta cea mai complexa structura, ea evidentiind o multime de entitati, diferite dupa continut si mod de manifestare-integrare.

Psihologia clasica de factura introspectionista a stabilit o schema de clasificare cu trei componente principale: emotiile, sentimentele si pasiunile.

Emotiile erau definite ca trairi subiective, de intensitate mai mare sau mai mica ce se produc brusc in diferite situatii si momente particulare, provocand o ”bulversare generalizata in sistemul personalitatii”.

Frica, spaima, angoasa la polul negativ si bucuria, exaltarea, euforia la polul pozitiv, se incadreaza in aceasta definitie. Pentru a sublinia caracterul de instantaneitate si bulversant al trairilor respective, W. James a introdus terrmenii de ”emotii soc” si ”emotii puternice” (Golu si Danaila, 2006).

Sentimentele sunt stari afective de factura mai complexa, care se deosebesc de emotii prin faptul ca sunt mai stabile si mai putin intense, iar incarcatura lor cognitiv-evaluativa este mai mare. Ele reflecta legatura noastra durabila cu obiectul de referinta, care se mentine si in absenta contactului senzorial direct cu acesta.

Sentimentele se diferentiaza pe baza naturii ”obiectelor” in jurul carora se construiesc, putandu-se identifica mai multe categorii:

  • sentimente personale, legate de modul de raportare la noi insine si de traire a popriului Eu (sentimentul de pretuire si iubire de sine, sentimentul de autorealizare si autoimplinire si opusele lor);
  • sentimente interpersonale, care exprima semnul raportarii la ceilalti semeni si semnul trairii prezentei si actiunilor lor (sentimentul de dragoste sau de iubire, sentimentul de stima, sentimentul de adulare si opusele acestora);
  • sentimentele sociale, legate de nevoia de afiliere si integrare in grup (sentimentul coparticiparii, sentimentul de comuniune, sentimentul mandriei de apartenenta sau opusele lor);
  • sentimentele spirituale, care se structureaza pe baza receptarii si decantarii sistemelor de valori morale, filosofice, estetice, religioase.

Sentimentele se constituie intr-un factor psihologic esential care-si pune amprenta si influenteaza profund sistemul atitudinal si traiectoria comportamentala a personalitatii.

Pasiunile sunt structuri afective stabile si de mare intensitate, care se elaboreaza pe baza unei motivatii intrinseci puternice pentru lucruri, fiinte si activitati. Ele reprezinta o sursa energetica mare, impingand subiectul la actiune pentru a atinge scopul pe care sunt centrate. De aceea, desfasurarea comportamentului capata in asemenea situatii un caracter nesabuit, adesea necontrolat si impulsiv, intunecand ratiunea si blocand mecanismul de prevedere si luare in seama a consecintelor.

 

Structura procesului emotional

Emotia, ca modalitate specifica de manifestare si individualizare a sferei afective, include in structura sa trei componente principale: trairea subiectiva interioara, reactiile organice, vegetative si manifestarile comportamentale.

Trairea subiectiva reflecta si reprezinta semnificatia propriu-zisa a obiectului si are ca principal indicator polaritatea – semnul pozitiv sau negativ. Ea determina natura si amplitudinea sau intensitatea celorlalte doua tipuri de componente.

Reactiile organice vegetative insotesc si, prin conexiune inversa, sustin trairea subiectiva.

Ele sunt de o mare diversitate: modificari ale configuratiei EEG; modificari si oscilatii in activitatea sistemului cardiovascular (tahicardie sau bradicardie, accelerarea  sau incetinirea pulsului, cresterea sau scaderea tensiunii arteriale); modificari in dinamica gastrointestinala – inhibare la frica, teama, neplacere, accelerare la surpriza, asteptare, veselie; schimbari in intensitatea si distributia tonusului muscular (unele grupe de muschi intra in contractie prelungita, altele in repaus prelungit); modificari ale ritmului respirator (accelerare in furie, incetinire in spaima); modificari in compozitia biochimica a sangelui (continutul de adrenalina si zahar, oscilatii ale echilibrului acido-bazic; mania, frica, stresul sporesc nivelul colesterolului); modificari ale fluxului salivar (scadere in frica sau manie, crestere in placere si satisfactie).

Producerea acestor reactii are la baza interactiunea celor doua verigi ale sistemului nervos vegetativ – simpatic si parasimpatic, in care intervine si sistemul endocrin.

Punctul de pornire al unui proces emotional il constituie, de regula, actiunea unui stimul extern, procesata si evaluata la nivel cortical. Semnalele corticale despre semnificatia pozitiva sau negativa a stimulului sunt transmise sistemului limbic si hipotalamusului.

Ansamblul structurilor ce genereaza comportamentul motivational-emotional este inclus intr-un sistem functional – sistemul limbic (Vintila, 2007).

Sistemul limbic este format dintr-un grup de structuri cerebrale interconectate, a caror functie integrativa este complexa si multipla. El include, pe langa componentele lobului limbic, si unele structuri subcorticale, ca nucleii septali, complexul amigdaloid, aria preoptica, hipotalamusul, nucleii talamici anteriori, o parte din nucleul talamic dorso-medial, epitalamusul, parti din nucleii bazali, din mezencefalul paramedial, tegmentul si susbtanta cenusie centrala. (Arseni, Golu si Danaila, 1983)

Nivelul limbic, prin girus cinguli, hipocamp, amigdala, ariile septale, realizeaza o integrare mai complexa a proceselor emotional-afective, prin legarea lor de starile de motivatie si de semnificatia stimulilor afectogeni (Golu si Danaila, 2006).

Sistemul limbic raspunde diferentiat la semnificatia stimulului, activand selectiv centrii simpatici sau parasimpatici. Activarea verigii simpatice stimuleaza glandele suprarenale care secreta hormoni specifici – epinefrina si norpinefrina. Intrand in sange, acestea exercita o actiune lenta si continua asupra organelor interne – inima, plamani, vase sanguine. Actiunea hormonilor si a verigii simpatice a sistemului nervos vegetativ sunt sincrone, mergand in acelasi sens.

Circuitul endocrin functioneaza in paralel: neurotransmitatorii stimuleaza hipofiza, ai carei hormoni intra in fluxul sanguin, contribuind la stabilirea si intretinerea semnului trairii emotionale (placut-neplacut, bucurie-tristete).

Manifestarile comportamentale sunt accesibile observatiei directe. Ele se concretizeaza printr-o gama intinsa de expresii si reactii motorii: gesturi, miscari (ale corpului, capului, membrelor), expresii faciale motorii (zambet, plans, ras, incruntare, crispare), tremuraturi, vocalizari (interjectii), expresii verbale.

Spre diferenta de reactiile organice vegetative, care au un caracter reflex-neconditionat, nesupus controlului voluntar, cele comportamentale pot fi influentate prin intermediul vointei (exemplu: transpunerea in personajele pieselor de teatru, intruchiparea unui rol).

astratex.ro

Lasa un comentariu