Nepotrivirea in dragoste, discutie fara perdea



answear.ro

Indragostire, tatonare, iubire, obisnuinta, tradare, suferinta, resemnare, indiferenta, vi se pare cunoscut ciclul? Multi au incercat sa-l explice ba cu ajutorul teoriilor spirituale despre incercarile necesare in vederea purificarii sufletului, ba din punct de vedere evolutiv unde totul este vazut ca un mecanism creat de natura al carui unic scop este reproducerea si cresterea copiilor, insa oricare ar fi adevarul, un lucru este sigur: suntem afectati de aceasta dinamica.

Nu suportam efectele negative ale unei despartiri, dar totusi nu putem trai fara iubire. Nu suntem afectati de nimic atunci cand nu suntem indragostiti, nu exista tulburari sufletesti, dormim noaptea foarte bine si suntem multumiti de rutina zilnica, insa ceva parca nu se leaga, nu ne da pace. Parca nu traim daca nu iubim, la un moment dat singuratatea devine de nesuportat.

Dupa o experienta neplacuta sau o despartire dureroasa, iti spui ca nu vei mai lasa sa ti se intample asa ceva niciodata. Ajungi la un punct la care viata pare lipsita de sens cu toate ca in jurul tau totul merge aparent bine. Iti lipseste un singur lucru: cineva la care sa tii, cu care sa iti imparti bucuriile, tristetile, necazurile, realizarile si… patul. Cineva care sa te tina in brate intr-o noapte ploioasa si friguroasa. Cineva care sa te astepte acasa cu un zambet pe fata si cu bratele deschise seara, cand vii obosit(a) de la birou.

Experienta necesara in vederea evolutiei spirituale, un simplu cocktail de hormoni care ne impinge de la spate sa perpetuam specia? Parerea mea este ca ambele teorii sunt corecte si as mai adauga ceva, un factor care este deseori neglijat: necunoscutul, in fata caruia trebuie sa ne recunoastem limitele. Aproape intotdeauna, intregul este mai mult decat suma partilor.

Din procesul alchimic al aparitiei iubirii, nu putem exclude rolul cortexului prefrontal, al feromonilor si CMH-ului (complexul major de histocompatibilitate). Intr-adevar, ele sunt responsabile atunci cand ne indragostim de un partener total diferit de noi ca si temperament si viziune asupra vietii. O biologie diferita de a noastra da nastere unui temperament diferit de al nostru, iar noi tocmai asta avem tendinta sa facem: alegem parteneri cu CMH-ul diferit de al nostru. Explicatia evolutiva este una simpla si logica: cand doi indivizi cu gena CMH diferita procreeaza, sunt sanse foarte mari ca urmasii sa fie sanatosi si fara boli genetice grave. Ca urmare, doi indivizi cu CMH diferit se vor considera reciproc atragatori si de aici… incepe povestea!

Bine, bine, dar cu ce te ajuta toate astea pe tine, care tocmai te-ai pricopsit cu cineva cu care ai o relatie de tipul “soarecele si pisica”? Certurile sunt violente, impacarile sunt foarte dulci, agonie si extaz intr-o singura zi, iar cand se termina, esti distrus. Se poate face ceva?

Se poate. In primul rand, conteaza mult unghiul din care privesti problema. Ce-ar fi sa privesti toata treaba ca pe o experienta din care ai invatat ceva, cu ajutorul careia te-ai imbogatit ca fiinta umana? Daca relatia inca persista, ce-ar fi sa cauti sa intelegi si sa accepti pe cineva care este diferit de tine? Evident, atat cat este posibil. De ce nu privesti totul ca pe o incercare din care spiritul tau iese slefuit, calit si mai putin vulnerabil? In fond si la urma urmei trebuie sa cunoastem toate aspectele vietii. Afirmam ca dorim diversitate, dar o respingem? Nu o putem cunoaste decat daca avem contact direct cu ea.

Trebuie sa mai acceptam ca in viata nu exista garantii, orice se poate intampla oricand. Oamenii vin si pleaca, noi ramanem. Noi si experientele noastre din care, in cel mai fericit caz, am invatat cate ceva.

Accepta ce ti se intampla, priveste totul cu seninatate si intocmai cum spuneau romanii “festina lente – grabeste-te incet” este de preferat sa te implici la modul detasat, fara asteptari prea mari. Traieste clipa, fara sa incerci sa posezi ziua de maine. Multumeste-te cu ce ai azi, da tot ce poti.

In finalul articolelor precedente ti-am propus cateva exercitii de respiratie si autocontrol, acum iti propun altceva: gandeste-te la persoana cu care momentan iti imparti viata ca la o fiinta careia ii datorezi mult din ceea ce esti astazi. Simte recunostinta si arata-i-o. Nu ati mai iesit impreuna la o plimbare romantica sau la un restaurant cu lumanarele pe masa de ceva vreme? Consideri treaba asta ca fiind pentru fraieri? Nu strica sa mai incerci. Zambeste interior. Fii degajat, relaxat si am convingerea ca Universul te va rasplati. Fiecare clipa pe langa care treci indiferent, este o clipa pierduta.dEpurtat.ro

Daca insa nu mai gasesti nimic comun la persoana langa care esti, daca dupa aceasta incercare realizezi ca nu va mai leaga nimic, cinstit ar fi s-o lasi libera. Si sa te eliberezi si tu. Fiecare clipa care trece, trece in defavoarea ta/voastra.

Priveste in oglinda interioara, asculta-te pe tine fara sa incerci sa te influentezi, tu stii intotdeauna solutia corecta. Odata gasita, aplic-o, nu mai sta pe ganduri. Urmeaza-ti inima, dar tine cont si de sora ei mai mica: ratiunea.

dyfashion.ro

Un raspuns pentru “Nepotrivirea in dragoste, discutie fara perdea”

  1. geanina says:

    Frumos

Lasa un comentariu