Motivarea elevilor si performanta



avon.ro

 

In activitatea scolara, de multe ori ne intrebam de ce unii elevi nu invata, de ce au un comportament indisciplinat, de ce nu sunt respectuosi cu profesorii? Si de ce alti elevi sunt sarguinciosi, invata bine sau foarte bine, sunt respectuosi si se implica in sarcinile scolare.

Chiar si in viata de zi cu zi constatam ca unii realizeaza ceva, pe cand altii, prefera sa nu faca nimic sau, daca fac ceva, efectueaza acel ceva de mantuiala.

Toate acestea se intampla pentru ca la baza conduitei individului uman stau intotdeauna mai multe mobiluri: trebuinte, intentii, tendinte, interese, aspiratii, idealuri, care sustin si intaresc sau, dimpotriva, nu sustin si slabesc anumite conduite, fapte sau actiuni. Aceste mobiluri poarta numele de motive si ele determina un comportament sau altul.

Motivatia este ansamblul mobilurilor sau factorilor predominant interni care declanseaza activitatea individului, deci si a elevului, o orienteaza spre realizarea anumitor scopuri si o sustine energetic. Ea este „totalitatea imboldurilor interne ale conduitei, fie ca sunt innascute, dobandite, constientizate sau neconstientizate, simple trebuinte fiziologice sau idealuri abstracte” (Al. Rosca, 1943, p. 3).

Imboldurile motivationale sunt numeroase. Unele trebuinte se manifesta ca un deficit care trebuie inlaturat. Asa sunt trebuintele fiziologice de hrana, sete, odihna etc., care semnaleaza prezenta in organism a unui dezechilibru (foamea indica absenta substantelor nutritive; setea – absenta apei etc.). Astfel de trebuinte au un caracter primar si ele asigura existenta organismului. Alte trebuinte sunt secundare, derivate, de ele nu depinde existenta, dar sunt necesare. In aceasta categorie sunt cuprinse nevoia de informare, cea de securitate, de afectiune, de valorizare sociala s. a.

Exista si trebuinte superioare, de natura social-culturala: trebuinta de comunicare intre oameni, aspiratia spre un ideal, nevoia de sociabilitate, etc.

Impulsul, alt mobil al conduitei, exprima cresterea excitabilitatii unor centri nervosi, care este echivalenta cu o stare de activare, de pregatire a organismului in vederea realizarii unei actiuni. Impulsul este legat de trebuinta, pentru ca el declanseaza o serie de actiuni in vederea satisfacerii ei.

Cand trebuinta de ceva devine constienta de obiectul ei, ea se transforma in dorinta. Dorintele pot fi controlate: de exemplu, un student doreste sa mearga la un concert, dar faptul ca peste o zi sau doua incepe sesiunea de examene il determina sa renunte la satisfacerea acestei dorinte, foarte puternica pentru el. In sfarsit, cand trebuinta este orientata spre realizarea unor proiecte sau scopuri, ea imbraca forma intentiei. Dar si scopul este imbold motivational.

Se diferentiaza insa de motiv prin anticiparea rezultatului final al actiunii (motivul doar declanseaza actiunea respectiva).
S-au conturat cateva moduri distincte de tratare a motivatiei. In general un mod traditional se bazeaza pe conceptii biologice. McDougall (1908)sustinea ca la baza actiunilor oamenilor stau instinctele. El chiar a intocmit o lista ce cuprindea 18 instincte care, dupa opinia sa, erau suficiente pentru a explica toate motivele actiunilor oamenilor.avon.ro

Pe aceeasi linie se inscrie si homeostazia. Aceasta notiune a fost introdusa in psihologie de Cannon (1926) si extinsa la psihologie de Richter. Se pornea de la ideea ca exista mecanisme interne care asigura compensarea influentelor externe, pentru a pastra echilibrul organismului la acelasi nivel.
Aceasta compensare o realizeaza hipotalamusul. Cand afara este frig, hipotalamusul declanseaza mecanismele de tremurat, cand este prea cald pune in miscare mecanismele prin care se produce transpiratia. Cand se manifesta un dezechilibru, cum este cel cauzat de lipsa substantelor nutritive in organism, hipotalamusul activeaza mecanismul de restabilire a acestuia.

O audienta mai mare au insa modurile de tratare moderna a motivatiei. In aceasta privinta vom mentiona doar teoria elaborata de Maslow si Nuttin, pentru ca are implicatii de care este interesata si psihologia scolara. Maslow (1970) atrage atentia asupra faptului ca omul nu dispune numai de motive „de deficit” (foame, sete, adapost etc.), ci si de o „motivatie de crestere”, manifestata prin interese, (nevoia de dragoste, de a fi impreuna cu altii, de apartenenta la un grup social, de a fi acceptat de ceilalti), de apreciere si stima altora (nevoia de evaluare pozitiva, de a fi competent, de a obtine acceptul celorlalti), de autorealizare (aflate in varful piramidei: nevoia de a valorifica propria competenta).

Motivele sunt cu atat mai valoroase – sustine el – cu cat se afla mai sus pe scara ierarhiei, deci cu cat sunt mai aproape de varful piramidei. Bineinteles, cele de autorealizare sunt cele mai importante.

Teoria lui Maslow prezinta o mare insemnatate pentru educator. Mai intai acesta trebuie sa stie ca dimensiunile motivationale nu constituie doar conditia fundamentala pentru activitatea de invatare a elevilor, ci si un rezultat al acestei activitati. Toate motivele inscrise in piramida se pot cultiva prin actiuni educationale adecvate. Pentru a le dezvolta pe cele de nivel superior (de cunoastere, de autorealizare etc.) trebuie satisfacute mai intai cele de nivel inferior.

Aceasta inseamna ca in activitatea scolara se pot obtine performante ridicate numai daca elevii sunt sanatosi, bine hraniti, isi desfasoara activitatea de invatare intr-un climat linistit si nu intr-o atmosfera tensionata. In psihologie se cunoaste faptul ca la varstele scolare mici dominante sunt motivele inferioare, iar in adolescenta, predomina cele superioare. Ierarhizarea propusa de Maslow il ajuta pe educator care, prin metode si procedee adecvate, poate sa actioneze pentru comutarea motivelor la niveluri de ierarhizare superioare.

Motivatie si performanta

Este vorba de rezultatele invatarii, aceasta reprezentand performantele elevilor, la baza carora stau numeroase motive. Se stie ca un elev mai motivat atinge performante mai ridicate decat unul care este putin motivat, ceea ce inseamna ca performanta este nemijlocit determinata de motive.

Performanta, la randul ei, exercita o actiune asupra perceptiei de sine a elevului. Prin performanta sa ridicata, el se percepe ca fiind competent. Daca performanta avuta este slaba, el se va percepe ca o persoana lipsita de calitati, ca un individ care se devalorizeaza.

McClelland si colaboratorii sai (1953) pornesc de la ipoteza ca performantele se manifesta in imaginatia subiectului, masurata prin testul TAT (o proba proiectiva).

Subiectilor li se prezinta 3-4 imagini confuze, ambigue, din seria TAT a lui Murray, si li se cere ca, intr-un timp limitat (5 minute) sa scrie scurte istorioare in legatura cu fiecare. Ei trebuie sa raspunda la urmatoarele intrebari: Ce se intampla si cine sunt aceste personaje? Cum s-a ajuns la aceasta situatia? Ce gandesc personajele, ce doresc ele? Ce se va intampla? Ce vor face ele?

In analiza rezultatelor s-a tinut seama de raspunsurile care exprimau un interes sau o atitudine. Subiectii, in ale caror istorioare erau mai multe idei de acest avand o trebuinta de performanta scazuta.

Alti autori, ca de exemplu R.W. Maulton (1958), au demonstrat ca in activitatile cu caracter competitiv subiectii care au o trebuinta de performanta ridicata obtin performante ridicate, pe cand cei care au trebuinta de performanta slaba ajung la performante slabe Dupa experimentele lui McClelland, daca am transpune aceste date in viata scolara ne-am putea intreba daca performanta mai scazuta nu exprima mai degraba teama de esec, decat o trebuinta mai redusa de performanta?

Educatorul cu experienta stie sa disocieze cele doua extreme si sa adopte metode si procedee adecvate pentru a inlatura teama de esec la elevii cu performante slabe, prin actiuni educationale care sa-i incurajeze si sa le mareasca increderea in capacitatile personale.

Optimismul motivational

O problema care se pune este urmatoarea: cat de puternica trebuie sa fie motivatia elevilor pentru activitatea de invatare pentru ca ei sa obtina performante superioare in realizarea sarcinilor scolare? Care sunt consecintele unei motivatii prea puternice si ce efecte poate avea o motivatie scazuta?

S-a constatat ca, atat motivarea prea intensa (supramotivarea), cat si motivarea prea scazuta (submotivarea) in activitatea de invatare conduc, de cele mai multe ori, la esec. Prin urmare, s-a pus problema masurii motivatiei in activitate, a dozarii acesteia in raport cu dificultatile sarcinilor de invatare.

Raspunsul la o asemenea problema se regaseste in Legea Yerkes-Dodson. Dupa aceasta lege cresterea performantei este proportionala cu intensitatea motivatiei numai pana la un punct, dupa care urmeaza stagnarea si chiar regresul. Momentul cand incepe declinul este dependent de complexitatea si dificultatea sarcinii: in sarcinile simple zona critica apare la un nivel mai inalt, iar in sarcinile complexe ea se manifesta la un nivel mai scazut.

O motivatie optima este stimulatoare pentru obtinerea unui randament scolar superior. Raportat la finalitatea procesului instructiv-educativ, nivelul motivational optim se obiectiveaza intr-o motivare reusita a elevilor in activitatea scolara, prin comportamente adecvate scopurilor educationale, in desfasurarea unei activitati de invatare eficiente, in obtinerea unor performante ridicate in invatare atat sub aspect cantitativ, cat si sub aspect calitativ.

Un comportament motivat nu poate fi judecat in afara relatiei dintre posibilitate si realitate, dintre aptitudinile elevului si rezultatele in activitatea de invatare. Intre aceste dimensiuni este necesara prezenta unei concordante.

Nivelul motivational optim opereaza atat in sensul stimularii activitatii de invatare, cat si in sensul reducerii tensiunii energetice, in directia moderarii sau scaderii tonusului ei, variind in functie de particularitatile fiecarui elev, de nivelurile de autoreglare a pulsiunilor anticipative ori al nivelurilor de aspiratii, de tipul sarcinilor de invatare si de alti factori. Sub acest nivel, cresterea stimularii produce un efect de intarire, in timp ce peste acest nivel, dimpotriva – dupa cum releva Getzler (1963) – descresterea stimularii este aceea care determina efectul de intarire.

Atat supramotivarea, cat si submotivarea au efecte negative pentru orice activitate, inclusiv pentru cea de invatare. Supramotivarea, care de multe ori se coreleaza si cu o supraestimare, fie a capacitatilor de rezolvare, fie a dificultatii problemelor de solutionare, poate produce blocaje psihice, dezorganizarea activitatii de invatare si chiar dereglari comportamentale.

In situatiile de submotivare se produce o slabire a activitatii de invatare, insotita de stari de plictiseala, neatentie la lectii, implicare redusa in studiu, performanta slaba. Aceste efecte isi au cauzele ori in subiect, care isi subestimeaza capacitatile, in acest caz producandu-se o subutilizare a acestora, ori in factori externi, nu numai estimativi, dar chiar si demotivanti.

Performanta nu este in mod automat determinata de intensitatea motivatiei sau de semnificatia acesteia. Favorabila este intensitatea de nivel mediu.

Una si aceeasi sarcina va fi evaluata de subiecti diferiti ca fiind usoara, potrivita sau dificila. In cadrul sarcinilor de nivel mediu, care corespund de regula celor cunoscute subiectului, este necesar ca aceasta sa se mobilizeze proportional cu acest nivel mediu de dificultate anticipat de el.

Distorsiunile de evaluare si de mobilizare a efortului se produc atunci cand sarcinile se plaseaza ca dificultate intre usoare si dificile, cele usoare tinzand spre subestimare si cele dificile spre supraestimare. In consecinta in primul caz, apare pericolul, unei submotivari anticipate care determina o subapreciere a actiunii, iar in al doilea caz, al unei supramotivari, de natura sa streseze sau sa epuizeze fortele elevului inca inaintea realizarii sarcinii scolare.

Supramotivarea are ca efect o supraincordare, care este defavorabila si se poate solda cu starea de trac in fata sarcinii efective, iar uneori chiar cu un esec total.

In stiintele educationale este, de asemenea, subliniata necesitatea activarii de nivel mediu. Pentru a evita perturbarea autoreglajului in indeplinirea sarcinii de invatare se arata ca este necesar sa se mentina un anumit decalaj intre dificultatea sarcinii si intensitatea motivatiei, in sensul ramanerii in urma a gradului de mobilizare fata de dificultatea angajata, dar aceasta nu in mod exagerat, pentru ca o submotivare permanenta ar putea sa aiba efecte nefavorabile asupra executarii sarcinilor scolare dificile.

Pentru sarcinile usoare se recomanda mentinerea unei mobilizari motivationale, chiar peste nivelul mediu. Pentru sarcinile scolare mai putin dificile se recomanda deci o uşoara supramotivare, iar pentru sarcinile de invatare complexe, apreciate eronat ca fiind foarte dificile, se recomanda o usoara submotivare (I. Cerghit, 1980, p. 116).

 

avon.ro

Un raspuns pentru “Motivarea elevilor si performanta”

  1. Maryutza says:

    util…

Lasa un comentariu