Mituri si prejudecati legate de varsta a treia

Daca va place ce cititi:


Elefant.ro - Premium

O optimizare a vietii varstnicilor nu este posibila in absenta depasirii unor mituri sau prejudecati despre persoanele in varsta, dintre care cele mai frecvente sunt urmatoarele:

  • “Toate persoanele in varsta au o slaba coordonare motorie.”
  • “Varstnicii se simt obositi tot timpul”

De fapt, daca au un program destul de stabil si nu fac excese, pot sa fie energici mai tot timpul.

  • “Varstnicii se infecteaza foarte usor”
  • “Persoanele de varsta a treia au foarte multe “accidente”, chiar pur si simplu in casa”
  • “Varstnicii isi petrec majoritatea timpului in pat.”
  • “Varstnicii nu pot sa-si aminteasca nimic, ei uita totul.”
  • “Cei in varsta nu mai sunt interesati de activitatea sexuala:”
  • “Persoanele de varsta a treia se izoleaza de familie – simt nevoia sa fie singuri.”
  • “Varstnicii sunt pisalogi, indispusi mereu, iritabili, plini de autocompatimire”- idee ce duce la o infantilizare nejustificata .
  • „Persoanele in varsta nu pot invata noi deprinderi.”
  • „Batranii nu isi folosesc timpul in mod productiv”.

 

Efectele acestor prejudecati pot fi identificate in diferite contexte

De exemplu, un medic care e convins ca o persoana cardiaca de 75 ani nu mai este interesata sa aiba o viata sexuala nici macar nu va deschide acest subiect. Un copil ultraprotector poate sa ajunga sa isi domine si chiar infantilizeze parintele, in virtutea unor astfel de cognitii.  Un asistent social sau un psiholog care accepta ca depresia este o realitate a varstei a treia isi abandoneaza cazul.

Asadar modul in care gandim despre ele afecteaza radical modul in care traiesc si simt persoanele in varsta.

Exista, mai rar, si stereotipuri pozitive la fel de nerealiste  legate de varsta a treia, aceasta fiind vazuta ca „varsta de aur” a pacii, multumirii, relaxarii.

 

Tipuri de imbatranire

Gerontologii afirma ca multi dintre cei care au astazi 70 ani gandesc si actioneaza asa cum o faceau cu 2-3 decenii in urma persoanele de 50 ani.

Din acest motiv se vorbeste despre doua categorii de batrani (Neugarten & Neugarten, 1987):

  1. batranii „tineri” – majoritatea, indiferent de varsta, caracterizati prin vigoare, vitalitate, activism, si
  2. batranii „batrani” – cei slabi, infirmi, care reprezinta o minoritate; problemele acestora sunt mai putin legate strict de varsta si mai mult de comportamentul alimentar defectuos, lipsa exercitiului fizic, prezenta unor boli, inclusiv neurologice, etc.

 

In acelasi spirit se face distinctia intre mai multe tipuri de imbatranire:

 Imbatranire primara (Busse, 1987)

Aceasta se refera la procese intrinseci imbatranirii, ce se considera a fi ireversibile:

  • schimbari in modul de procesare a informatiei
  • modificari in registrul motor
  • avantaj in procesarea informatiei verbale in detrimentul celei spatiale
  • declin in ceea ce priveste “inteligenta fluida” si mentinerea la nivel constant a “inteligentei cristalizate”
  • stabilitate in ceea ce priveste personalitatea.
  •  functionarea organismului inca la parametrii optimi.

 Imbatranire secundara (Busse, 1987)

Se refera la acele schimbari asociate cu boli, ce coreleaza cu varsta, dar pot fi prevenite sau chiar reversibile:

  • prevalenta crescuta a bolilor cronice (cardiovasculare, gastrointestinale)
  • incidenta sporita a cataractei, arteriosclerozei

Imbatranire tertiara

  • Schimbari foarte precipitate ce apar la varsta a treia, pe masura ce se prefigureaza momentul mortii – asa-numitul “terminal drop” (Riegel & Riegel, 1972) -, modificari ce afecteaza atat functionarea cognitiva, cat si paternul de personalitate.


  Teorii ale imbatranirii

Teorii ale imbatranirii programate

Acest grup de teorii sugereaza faptul ca imbatranirea este inevitabila, intrucat ea este „inscrisa” in genele noastre.

  • Printre primele teorii din aceasta categorie se numara cea a lui Leonard Hayflick (1974), care considera ca exista un numar limitat de diviziuni celulare pe care le poate suporta corpul nostru – maxim  de 50-70 ori. Daca celulele ar respecta acest numar maxim de diviziuni, se pare ca am fi “programati” sa traim   aproximativ 120 de ani.

Acest fenomen, numit senescenta replicativa este caracteristic si pentru celulele altor mamifere studiate in mediu de cultura.

  •  Mai recent s-a stabilit faptul ca celulele umane folosesc scurtarea telomerelor (capetele cromozomilor) ca indicator al acestei senescente replicative: cu fiecare diviziune celulara acestea se scurteaza, si opresc procesul dupa 50-90 diviziuni. Ca urmare a acestui fapt, se produce fuziunea capetelor cromozomilor si apoptoza celulara. Doar o celula din 10 milioane poate trece peste acest „blocaj”.

Se considera ca aceste mecanisme intrinseci ar avea rolul de a regla proliferarea celulara, intervenind in controlul cancerului – mai precis al mutatiilor progresive ce il pot provoca. Dar acese mecanisme au si o a doua rezultanta, ducand la aglomerarea de celule, la capatul vietii proliferative, ce pot fi responsabile de diferite aspecte ale imbatranirii.

  • O alta directie de cercetare este aceea care cauta genele imbatranirii. In anii 90 cercetarile au aratat ca, de exemplu, cromozomul 1 ar avea un rol in imbatranire, deoarece transferul acestui cromozom uman la hamsteri duce la instalarea semnelor tipice ale imbatranirii. Mai recent se vorbeste despre asa-numita gena klotho, care ar avea o varianta a carei prezenta  duce la cresterea de 2.6 ori a mortalitatii inainte de 65 ani.

Lerner (2000) sugereaza ca  imbatranirea e data de schimbari dramatice ce au loc la nivelul genelor de control al calitatii celulei (“gene Cerber”). Exista aproximativ 60 de astfel de gene, care nu mai functioneaza corect in cazul persoanelor de 70-90 de ani. Genele de control al calitatii sunt cele care decid, dupa ce a avut loc diviziunea celulara, daca o noua celula este suficient de buna pentru a continua sa traiasca. Daca acest mecanism de control nu mai functioneaza, genele gresite se multiplica, cauzind deficite functionale, si in cele din urma problemele tipice ale imbatranirii.

Detectarea acestor gene s-a facut pe baza analizei probelor de tesut provenind de la indivizi intre 9 si 90 ani, si de la pacienti suferind de progeria (boala ce determina imbatranirea si moartea prematura). S-a constatat ca in cazul celor din urma, celulele sunt similare celulelor din corpul batranilor.

Imbatranirea ar consta deci: in transferul gresit de gene de la o celula mama la celulele fiice; in erori ale genelor de control al calitatii privind corectarea acestor greseli; sau in esecul eliminarii celulelor „gresite”. Celulele osoase sufera modificari ale genomului care pot sa mearga pana la absenta totala a cromozomilor, ceea ce duce la fragilitate osoasa. La nivelul epidermei prolifereaza sub-seturi celulare, care sunt deficitare, dand aspectul de piele flasca .

Deci si imbatranirea este data de alterarea functiei genice si producerea de celule cu functie diminuata.

  • Alte teorii sugereaza ca administrarea hormonului de crestere poate inversa efectele  imbatranirii. De aici, ideea ca o serie de efecte ale imbatranirii, cum ar fi aglomerarea grasimilor, degenerarea muschilor si atrofierea organelor sunt provocate de scaderea nivelului hormonului de crestere.
  •  Exista si puncte de vedere care sugereaza ca ar ramane aceeasi cantitate de proteine in corpul persoanelor in varsta, dar ele nu mai pot fi descompuse ca in anii tineretii.
  •  Alman (1993, 1996) sugereaza ca aceasta programare biologica a imbatranirii se reflecta in volumul creierului.  Speciile cu creierul mai mare au o longevitate mai mare – probabil acesta functioneaza ca buffer impotriva variatiilor de mediu. Animalele cu o viata mai lunga sunt mai expuse de-a lungul vietii unor perioade critice severe mai frecvente. Mai ales cerebelul, amigdala, hipotalamusul si neocortexul coreleaza cu durata vietii.

 

Daca v-a placut acest articol:

Lasa un comentariu