Metode de umilire a copiilor

 

Metode de umilire a copiilorCum isi umilesc parintii copiii? In nenumarate feluri, din pacate:

  • prin vorbe urate: esti prost, esti nebun, esti tampit, idiotule!, nesimtitule! Etc.
  • prin gesturi: o palma este o jignire, o umilire; un tras de urechi – la fel; o zgaltaiala dintr-aceea prin care prinzi copilul de un brat sau de ambii umeri si-l scuturi bine – este tot o umilire (aceasta zgaltaiala il afecteaza nu numai psihic, ci si fizic, avand efecte nefaste asupra creierului)
  • prin atitudini care exprima indiferenta, nepasare, neglijenta.

Spre exemplu:
Pe plaja, la mare, o mamica si un copilas de cel mult doi ani. Povestea s-a repetat zilnic, tot sejurul. Copilasul incepea sa se joace in nisip. Mama incepea sa tipe ca iar isi pune nisip in par, ca abia l-a spalat pe cap, ca nu intelege sa nu mai ridice lopatica cu nisip in sus… Cu cat mama ridica tonul mai sus, cu atat fetita plangea si tipa mai tare. Nu lipseau „complimentele“: nesimtita, proasta etc. Observatiile si jignirile acestea, pe ton foarte ridicat, durau cat stateau pe plaja.

Fireste ca mama era convinsa ca actioneaza spre binele copilului. E greu insa de inteles cum o mama se poate astepta ca pe nisip, la mare, copilasul sau de doi ani sa nu se joace cu nisipul. Daca, insa, in loc sa-si foloseasca timpul pentru observatii si dojana, s-ar fi jucat in nisip impreuna cu fetita ei, sigur ar fi gasit o metoda s-o fereasca de a-si mai pune nisip in par. Chiar am avut impresia ca de fapt fetita facea asta intentionat, pentru a o face pe mama ei s-o vada, s-o bage in seama. Numai ca, in loc sa primeasca duiosia si caldura materna, primea un suvoi de observatii umilitoare si complet nefondate.

 

O forma de umilire mai speciala este aceea in care unui copil i se da in mod constant un alt copil de exemplu. Cum ar fi:

● „Uite ce bine invata fratele tau!“
● „Uite ce cuminte e fratele tau!“
● „Uite cum ma asculta fratele tau!“
● „Uite ce bine mananca fratele tau!“etc.

Acel copil care este mereu pus pe locul doi in raport cu un alt copil, de cele mai multe ori cu un frate al sau, pe de o parte se simte umilit de faptul ca mereu el este mai prejos, iar pe de alta parte se simte mereu pe locul doi. In cazul fratilor, de cele mai multe ori, copilul tratat ca fiind pe locul doi ramane pe viata cu un sentiment de invidie fata de fratele sau. Dar nu e numai atat. El chiar va fi mereu pe locul doi, sau pe ultimul loc, in toate imprejurarile – la serviciu, in familie etc. Asta pentru ca asa a fost programat de mic – sa fie mai putin bun decat celalalt.

Asadar, atentie, parinti: tratati-va copiii la fel si nu-l dati constant numai pe unul si acelasi drept exemplu celuilalt.
Exista foarte multi copii nefericiti, tristi. Sa nu credeti ca vorbesc de copiii aflati in grija statului, care au intr-adevar multe motive sa nu fie tocmai fericiti! Ma refer la copiii care au sansa sa se nasca si sa creasca intr-o familie normala. Binecuvantarile acestui dar extraordinar – familia – uneori sunt anulate de chiar cei care o formeaza, adica de mama si tatal copilului, cel mai adesea prin aceea ca inteleg prost notiunea de autoritate parinteasca.

Ei cred ca asta inseamna un fel de raport stapan–sclav, in care stapanul stie tot si are intotdeauna dreptate, iar sclavul trebuie sa se supuna orbeste, demnitatea copilului fiind o chestiune neglijabila. Cu o asemenea atitudine, parintele nu face decat sa deterioreze relatia sa cu copilul si, in final – se instaleaza distanta intre parinte si copil.

elefant.ro

Singura autoritate pe care ti-o poti permite cu ceilalti si, in primul rand, cu copilul tau, este autoritatea iubirii. 

 

Parintii – si in general adultii – foarte usor spun unui copil: „Esti obraznic!“. In 99% din cazuri exagereaza in mod grosolan. Aceasta exagerare arata o inexplicabila lipsa de grija fata de sensibilitatea copilului.

Pe copil il afecteaza profund eticheta de „obraznic“. De ce sa-i pui copilului in mod gratuit acest stigmat pe frunte?

Cand va aflati – sa spunem – in sala de asteptare a unui aeroport, stati pe un scaun si priviti in jur. Veti vedea ca toti copiii mici, de 1–7 ani, se deplaseaza alergand. Modalitatea fireasca, naturala, de deplasare a unui copil mic de la un punct la altul este alergarea. Cereti-i unui copil de doi-trei ani sa va aduca o jucarie din camera lui sau frunza care tocmai a cazut din copac si veti vedea ca se va duce si va veni fugind. Va imaginati un copil de doi-trei ani mergand agale, precum un adult?!

Cu toate acestea, de foarte multe ori adultii le spun copiilor ca sunt obraznici pentru ca alearga!

La fel si cu rasul. Pornirea naturala a copilului este de a zambi si de a rade. Un copil iubit de parintii sai si care se simte pe teren stabil, asta face – zambeste, rade, e fericit. Este nerezonabil, nefiresc, sa-i interzici unui copil sa rada, indiferent de cati vecini sunt deranjati de chestia asta. Sau sa-l treci din cauza aceasta in categoria… celor rai ori obraznici!

Alt exemplu:
La mare, pe terasa unui restaurant, la masa. Sunt destui copii, de diverse varste, cu parintii sau cu bunicii. Cum indrazneste vreun copil sa vorbeasca mai tare sau sa rada mai zgomotos, imediat i se face un repros si i se spune „Stai cuminte!“ Cum se da un copil jos de pe scaun si incepe sa se zbenguiasca, imediat este chemat sau adus la loc cu acelasi „Stai cuminte!“

Acest indemn este valabil pentru copiii care sunt sub sase-sapte ani, intrucat cei care au depasit aceasta varsta sunt cuminti (timorati) deja. Nu se misca, nu comenteaza, stau cu ochii in farfurie si tot ce viseaza este sa nu-i certe parintii sau bunicii in public – ca sa nu se faca de ras.

Am stat peste o luna in acel loc, s-au perindat mai multe serii de turisti, iar de la tabloul copiilor „cuminti“ s-au abatut trei ingerasi – un baietel si doua fetite. Acestia erau veseli, radeau, cantau, alergau in jurul mesei – spre disperarea turistilor de pe terasa. Chiar intr-o zi, fetita cea mica (avea in jur de trei ani), radea foarte frumos, jucandu-se cu o papusica. Un domn cu parul alb le-a atras atentia parintilor s-o opreasca din ras, ca deranjeaza.
Toti copiii aceia cuminti erau de fapt infricosati. Iar despre adultii care se pot simti deranjati de rasul cristalin al unei fetite de trei ani nu pot spune decat ca trebuie sa fie tare trist si rece in inima lor.

 

Alte cuvinte care nu ar trebui rostite

Parintii prea usor le adreseaza cuvinte grele si, in fond, nedrepte, copiilor lor. Eu te-am facut, eu te omor! este ceva… ce nu trebuie niciodata, din niciun motiv, nici rostit, nici gandit, nici simtit. Si totusi, multi parinti spun propriilor lor copii aceste cuvinte!

Parintele trebuie sa fie constient de faptul ca nu are drept de viata si de moarte asupra copilului sau. Viata nu este creata de parinte, ci de altcineva, de altceva… intr-un plan mult mai inalt. Parintele biologic este cel prin care viata este dusa mai departe, dar nu el este creatorul vietii, „autorul“ copilului. Parintele nu creeaza viata, ci doar o transmite.

Dincolo de asta insa, este de-a dreptul barbar sa-ti ameninti copilul cu moartea. Sunt cuvinte foarte grele, care nu stiu daca se mai sterg vreodata din sufletul copilului caruia i-au fost adresate.

Alte lucruri ce nu trebuie sa le fie spuse copiilor niciodata, sunt:

● „Explicatii“ de genul: „Noi de fapt nu ne-am dorit copii (nu te-am vrut), tu ai aparut printr-o eroare!“ sau „Tatal tau (mama ta) m-a lasat din cauza ta“.
● Cuvinte precum „o sa ma ai pe constiinta“ sau alte expresii prin care ii spui copilului ca el este cauza unei potentiale sinucideri sau imbolnaviri ale tale.
● „Complimentul“ Esti rau/rea! Este folosita atat de des aceasta afirmatie, incat incepe sa treaca drept ceva „dragut“ sau ceva neutru. Ea trebuie insa eliminata din vocabularul unui parinte in relatia cu copilul sau, pentru ca, in realitate, incarcatura acestor cuvinte este una foarte nociva.

Exemple:
O doamna ii spune fetitei de doi ani:
– Vino la mine sa te pup, ca tare esti frumoasa!
Fetita fuge si vocifereaza, declarand ca nu vrea sa fie pupata.
– Ce rea esti! vine „dragalasenia“ din partea doamnei.
O mamica intra cu fetita de trei ani intr-un magazin. Pana sa se hotarasca mama ce cumpara, fetita a inceput sa strige ceva de genul „V’eau aca- deaaaaaaa!“ cat putea ea de tare.– Aoleu, ce rea esti! s-a grabit vanzatoarea sa spuna.

– Va rog sa nu-mi jigniti copilul, a spus mama pe un ton politicos. Si a fost foarte liniste dupa aceea.
In parc, o fetita cam de cinci ani, insotita de bona sa, se juca cu o papusa. Vine la ea o alta fetita, mai mica, si incepe sa-i traga papusa din mana.
– Da-i si fetitei papusa ta, spune bona.
Fetita refuza hotarat.
– Haide, da-i si ei papusa! insista bona.
Fetitele continua sa traga de papusa, fara sa vorbeasca intre ele.
– Vai, da’ ce rea esti, Mona! trage bona concluzia.

Este si nedrept si deplasat sa-i spui unui copil ca este rau. Si complet gratuit. Ceea ce e mai grav este ca tot repetandu-i copilului ca este rau, chiar il programezi sa fie rau si in final va fi rau.

Si de fapt, rautatea invocata se afla in sufletul celui ce rosteste aceste cuvinte, nu in sufletul copilului care le aude.

Un lucru pe care trebuie sa-l facem ca parinti pentru a da un bun exemplu copiilor nostri este urmatorul: sa nu vorbim niciodata de rau pe semenii nostri in fata copiilor. Dimpotriva, se cuvine intotdeauna sa scoatem in evidenta partea buna si frumoasa a fiecaruia. Astfel ii ajutam pe copii sa aiba mereu inima usoara si sa poata analiza lucrurile si oamenii fara prejudecati, ii ajutam sa devina oameni frumosi si increzatori in sine si in ceilalti, si nu niste clevetitori care nu respecta pe nimeni si ii trateaza pe toti cu dispret, neincredere si suspiciune.

Respecta-i demnitatea. Nu-l jigni. Nu-l umili. Fii foarte atent la cum te comporti cu copilul tau in public. Nu-l agresa. E foarte umilitor. Chiar si copiii de varste foarte mici, de doi-trei ani, se simt jigniti si umiliti daca mama sau tata se poarta brutal cu ei in public si sufera din cauza asta. Multi parinti nu-si pun asemenea probleme, desi ele sunt esentiale in ceea ce priveste dezvoltarea copilului, confortul lui psihic, formarea increderii in sine.

 

Fragment extras din „Eu te-am facut, eu te omor” – Michiela Poenaru
Editura Coresi

Lasa un comentariu