Metode de disciplinare a copilului



La unii parinti exista obiceiul de a-si cicali mereu copiii. La cea mai mica greseala ei repeta: “Cat esti de nepriceput! Orice miscare a ta este atat de natanga!” Meritata sau nemeritata, aceasta dojana ajunge sa induca unui copil un complex de inferioritate.
El pierde increderea in sine, iar in familie i se stabileste reputatia de nepriceput. Au parintii asemenea interes?

Nu se poate cere copilului sa ajunga neaparat un om cu insusiri deosebite. Parintele are datoria, ca unui copil, in scopul ridicarii moralului, sa-i arate in multe cazuri multumire si chiar sa il complimenteze cand face un lucru bun, iar cand nu reuseste, sa ii faca observatii in mod discret si nu in public.

Chiar daca un copil este de o inteligenta mediocra, moralul lui trebuie sustinut, facandu-l sa creada ca in curand va fi in linie cu ceilalti colegi.

Orgoliul, care este un apanajul oricarui copil, influenteaza in oarecare masura caracterul lui putandu-se prin severitatea parintilor transforma in factor negativ. Copilul jignit si umilit nu poate realiza nimic solid si constructiv. Dezechilibrul moral poate devia de la drumul drept, progresul psihic.

Daca un copil spune un lucru injust, parintele nu trebuie sa faca afisaj, povestind tuturor intamplarea. Umilirea produce un efect de descurajare. Se poate intampla ca un copil terorizat prin repetatele cicaliri ale parintilor sa capete ticuri si tulburari psihice.

Desigur ca in viata copiilor pot exista atitudini stangace care au nevoie sa fie indreptate prin sfaturi parintesti.
Dar certarea in fiecare zi si fiecare ceas oboseste psihicul; copilul nu trebuie sa auda toata ziua numai observatii: “Doar atat ai mancat? Pune mana si mananca mai mult!”. “Invata lectia la X ca iar vei lua nota proasta!”. “Fii atent la teza ca vii din nou cu un 4.” “Tine bine cutitul ca iar te tai”, si asa mai departe.

In felul acesta parintele baga in cap copilului ca este inferior si incapabil de a face ceva bun.
El devine stangaci la orice efort necesar omului si ajunge printr-o astfel de educatie la starea denumita in psihologie cu termenul de “castrare morala”.

Copiii umiliti toata ziua, cu vremea pot capata ideea ca parintii lor sunt oameni care nu sunt capabili sa-i sprijine, ci doar sa-i certe.

In scoala, un profesor care urmareste sa cunoasca si starea psihica a elevilor sai recunoaste usor pe cel umilit in familie: acesta sta izolat, nu are prieteni, in recreatie doar se uita la jocurile altora. Vorbeste putin si mai mult in cuvinte cu silabe putine. Este timid, nesociabil. Severitatea parintilor i-a tulburat viata psihica.

Cum se poate modifica in bine asemenea temperament? Un parinte trebuie sa stea la discutie (uneori) cu el insusi si sa-si raspunda la urmatoarele intrebari:
a. Daca observatiile repetate sunt necesare.
b. Daca sunt potrivite cauzei care le-a provocat.
c. Daca, mereu repetate, nu influenteaza in mod negativ moralul copilului.

Nici o morala facuta copilului nu trebuie sa duca la descurajarea sa. O insulta poate duce, psihologic, la complexe de inferioritate si baga in cap copilului ideea ca nu este suferit de parinte.

De aceea parintii trebuie sa aiba intelegere pentru copilul lor, chiar daca fac greseli de comportare, caci oricare copil are si parti bune. I se vor recunoaste succesele si va fi complimentat pentru ele. I se vor cauta prieteni cu temperamente blande, de care el sa fie atras. Se vor urmari modificari psihice favorabile in care trebuie sa existe liniste, armonie, optimism.

Exista si copii persecutati de conjuncturi. Imprejurarile in care au trait in primele etape ale vietii lor au lasat amprente triste asupra vietii lor.

Nicolae Iorga, ramas orfan la varsta de 5 ani, a avut amintiri triste asupra vremurilor de saracie, cand mama lui a fost nevoita sa primeasca ajutoare de la rude. El scris in autobiografie: “O, teribilul eveniment de a te simti mahnit si de a nu putea sa scapi de lumea care se uita la tine cu mila sau cu o compatimire care doare si mai rau.”

In copilarie a trait izolat, fara prieteni, fara bucurii. Aceasta situatie nu a impiedicat dezvoltarea psihica si intelectuala a sa, ci i-a creat interiorizarea spirituala a omului de geniu. Frustrat de o copilarie nefericita a visat si a dorit fericirea tuturor copiilor, caci idealurile sale erau indreptate spre o lume fericita.

Disciplinarea unui copil este sarcina cea mai dificila a unei bune educatii. Din cauza dragostei mari pe care o mama a manifesta pentru copilul ei, se favorizeaza indisciplina lui.
In primele luni dupa nasterea copilului, dragostea tatalui este calma si temperata. Dragostea mamei pentru copil este focoasa si se manifesta printr-o comportare dedicata, unita cu o abnegatie desavarsita.

La inceput mama nu se gandeste ca un copil, mai tarziu ii va face griji, preocupari. Tatal are un rol mai putin activ. El este criticul actelor mamei. Mama este persoana destinata sa observe caracteristicile, temperamentul si defectele copilului; la disciplinarea lui se gandeste mai putin. Tatal, din curiozitate oarecum, cauzeaza felul ingrijorarilor materne.

El se opune rasfatului exagerat afisat de mama. Copilul, chiar fiind foarte mic, e atent. El simte ca mama este destinata sa-l ingrijeasca si sa-i poarte de grija. De multe ori tatal da dispozitii oarecum poruncitoare: “Ia-l in brate!”, “Da-i un ceai!”. Daca tatal este prea agasat de copil, pleaca de acasa.

Cand copilul se mareste, mama trebuie sa fie moralizatoare, sfatuitoare, mediatoare si supraveghetoare. La educarea psihica parintii se gandesc mai putin. Disciplina sufera. In general, mamele nu cunosc nevoia unei disciplinari echilibrate pentru copil. La varsta de un an, un an si jumatate, copilul nu trebuie prea mult cicalit.
Certarea prea frecventa a copilului ii reduce energia, curajul miscarilor si poate forma un urmas moale, timorat si mincinos.

Cand se apropie de doi ani, copilul incepe sa interpreteze orgolios exagerata tandrete a mamei. Auzim de multe ori pe mama spunand: “Vai, ce frumos zambeste!” Copilul devine mandru, crede ca orice ii este permis si trebuie sa prezinte interes pentru familie. Razgaiala produce rasfat, rasfatul favorizeaza indisciplina. Spiritul de ordine in colectivul familial incepe sa sufere.

In perioada prescolara disciplinarea trebuie sa devina un obiectiv obligatoriu. Parintii trebuie sa pretinda copiilor, cand au atins varsta de 4-5 ani, sa fie disciplinati. Li se poate da sa execute treburi usoare.

De exemplu, li se poate spune: “Te las putin singur. In acest timp cat te imbraci si sa iti aranjezi singur camera.” El va fi incantat sa execute singur o treaba.

Trebuie sa se concilieze principiile de autoritate cu cele de libertate. Copilul va intelege ca i s-a incredintat o munca pentru care raspunde. Nu va fi certat, nici amenintat daca sarcina nu va fi bine indeplinita; se va astepta o alta ocazie.

Daca o sarcina ii este incredintata si nu este executata la timpul potrivit sau este facuta cu greseli, va fi ajutat cu ingaduinta. Trebuie evitate, pe cat posibil, dojenile cu umilire.

Chiar o mica contributie personala a copilului trebuie apreciata si complimentata. Trebuie sa se urmareasca la el un efect psihic de satisfactie, caci copilul nu trebuie sa piarda increderea in el.

Chiar copilul mic trebuie sa fie activ. Trebuie sa se tolereze oricarui copil unele stangacii, neascultari. Cel mic misca unele obiecte, uneori le tranteste, strica jucariile, se plictiseste repede de ele, le arunca. E bine sa i se ia din mana ce e vulnerabil. Pentru a fi oprit sa faca stricaciuni trebuie sa i se explice prin cateva fraze de ce nu trebuie sa faca ceva rau.

Sa i se dea mici treburi in casa, mai ales daca e fetita, sa i se explice cum trebuie sa fie executate. Sa faca ordine in lucrurile ei, sa stearga masa dupa ce a mancat, sa mature prin casa din cand in cand.

Desigur ca ea nu va indeplini aceste treburi cu perfectiune. Parintii trebuie sa o  incurajeze si complimenteze treburile reusite. Parintii pot si trebuie sa ceara copilului o comportare potrivita varstei lui. Cand incepe frecventarea scolii trebuie educat in sensul sa fie perseverent in munca scolara si stapan pe sine in fata greutatilor ivite.

Frica si lasitatea sunt insusiri opuse unei bune discipline. Sa i se atraga atentia ca omul disciplinat nu este mandru cu ce are, nu se lauda.

Disciplina nu este in contradictie cu libertatea sau formarea unei personalitati independente, ci este necesara acestora. Nu exista libertate deplina acolo unde nu exista disciplina. Disciplina este o lege a vietii necesara pentru buna functionare a organismelor sociale.

Copilul trebuie educat astfel incat nici in cazul in care are greutati in viata sa nu-si piarda buna dispozitie, ci sa fie maleabil.

Omul disciplinat poate fi considerat, pe buna dreptate, numai acela care intotdeauna si in toate imprejurarile are o comportare justa, folositoare si care gaseste in el taria de a avea continuu aceeasi purtare, fara a tine seama de nici un fel de greutati si neplaceri.

In aceasta directie trebuie indrumati toti copiii. Parintii nu trebuie sa aiba o comportare prea aspra cu ei. Taria autoritatii parintesti nu se masoara prin numarul pedepselor. Cel mai bun conducator al familiei trebuie considerat acela care nu are nevoie niciodata sa pedepseasca un copil.

Tatal trebuie sa inspire incredere si sa fie respectat. Niciodata un copil nu trebuie sa fie pus in situatia de a considera pe parintele sau a fi un om rau. Greselile mici trebuie urmate de avertismente ca pe viitor sa fie evitate, nu ca un rezultat al constrangerilor, ci ca o consimtire constienta.

Sunt copii socotiti instabili, care nu pot sta linistiti. La scoala nu se pot fixa pentru a asculta, a intelege si a invata. Acasa nu au rabdare sa stea in acelasi loc. Sunt inteligenti si cand li se explica ceva retin usor. La jocuri incep unul si imediat il schimba cu altul. Sunt greu de adaptat la o viata ordonata, programata. Sunt deficitari in ceea ce priveste atentia si vointa, dar au o percepe normala.

Joaca si sportul disciplinat sunt mijloace educative care dau rezultate bune.
Muzica in cor poate fi un mijloc de stabilitate, bineinteles cand copilul are voce, ureche muzicala.
Disciplinarea brutala a vechilor spartani nu a fost imbratisata in cursul istoriei de nici un popor civilizat. Pentru a rezista greutatilor vietii, parintii spartani erau obligati sa-si creasca dur copiii.

Acestia erau obligati prin legi sa traiasca cumpatat, sa suporte fara sa se vaite durerile, sa doarma pe un pat tare. Spartanii nu se emotionau daca un copil debil murea. Fiecare copil trebuia sa creasca pentru a deveni un bun cetatean, un bun fiu. Fiecare fiu trebuie sa devina un om zdravan. El trebuia sa suporte fara sa se vaicareasca o pedeapsa meritata, sa marturiseasca parintilor orice greseala spre a putea fi pedepsit.

Educarea moderna a copilului se conduce dupa alte criterii. Pentru a realiza disciplinarea unui copil maricel, intre primele obiective urmarite este insuflarea respectului pentru parinti.
Si exemplele parintilor trebuie sa fie graitoare. In casa orice copil trebuie sa-si vada parintii ducand o viata regulata. Ei trebuie sa se culce zilnic, sau aproape zilnic, la ore normale, nu trebuie sa-si piarda noptile sub nici un pretext, caci noapte este timpul rezervat odihnei si refacerii fortelor vitale.

In casa si la lucru ei trebuie sa aiba o tinuta corecta. O imbracaminte rupta sau murdara este un exemplu negativ pentru copil. Sa nu se vorbeasca in casa despre fapte certate cu morala. Ideea este ca un copil nu intelege ca ce se vorbeste in casa este gresit.

Conversatiile pot fi gresit intelese, iar daca sunt nepotrivite pentru mentalitatea unui copil, pot avea o influenta negativa asupra comportarii lui viitoare. Trebuie sa se evite contactul cu oamenii certati cu morala.

Disciplina colectivului familial cere sa nu se utilizeze minciuni in nici o situatie care se iveste in viata de familie. Trebuie sa se stie de catre toti educatorii ca un copil, in cursul perioadei de dezvoltare, sufera o influenta psihica care ii stabileste pe viitor felul de a se purta in relatiile cu alti oameni.

Disciplina copilului cere ca legaturile lui cu oamenii in mijlocul carora traieste sa fie adaptate la realitate. Totusi parintii trebuie sa-i favorizeze un grad de independenta.
El trebuie lasat sa interpreteze cu mentalitatea lui ce observa. Daca face o miscare nepotrivita se poate discuta cu el, fara cearta.

Ceea ce atrage pe un elev este in primul rand jocul sportiv. Trebuie lasat sa se joace cu prietenii, dar ordonat cu respectarea regulilor disciplinare. In scoala copilul mare face cunostinta cu viata sociala. Dupa ce vine acasa de la scoala, parintii trebuie sa ia parte activa la dirijarea modului in care acesta isi face lectiile.

Unii parinti, de teama surmenajului la care ar putea fi expus copilul cauta sa-l sustraga de la activitatile extrascolare. Se fac greseli educative cand se sustrage copilul de la obligatiile sociale, care nasc preocupari fata de societatea in mijlocul careia traieste.

Disciplinarea elevului trebuie sa fie legata de toate manifestarile colegilor de scoala. Numai astfel va putea activa cu toate fortele sale fizice, psihice si morale in societate. Conlucrarea stransa intre organizatiile tinerilor, scolare si familie, sprijinul si participarea invatatorilor, profesorilor, educatorilor in actiunile si manifestarile initiate pentru copii si tineret constituie o garantie a procesului muncii educative, a bunelor rezultate in formarea si educarea tinerei generatii.

Uneori parintii nu au rabdarea necesara de a convinge un copil sa faca asa cum cer ei si utilizeaza metode forte. Preconceputi in idei sau calauziti dupa vechile slogane: “Bataia e rupta din rai …”, etc. Unii parinti mai abordeaza si azi ca factor educativ, forta in speranta obtinerii unor rezultate educative.

Sunt cunoscute cazurile copiilor obisnuiti cu bataia, care surprinsi de noile metode educative pe care le aplicau noii pedagogi fata de ei, raspundeau promt, stralucitor de bine indeplinind cu proptitudine si chiar cu elan sarcinile ce le erau adresate.

Astfel s-a ajuns la convingerea ca parintii trebuie sa se ocupe de educatia copiilor in mod rational. Tatii au mai putin pregatirea necesara educarii fetelor decat mamele. Tatii, in majoritatea familiilor, se ocupa de educarea baietilor.

Parintii care sunt adepti ai comportarilor brutale pierd rabdarea de a-si dirija copiii in mod rational. Ei vor sa impuna cu forta felul lor de gandire si actiune, ceea ce constituie o greseala.

Este adevarat ca unii copii, trag invataminte serioase dupa asemenea sanctiuni, dar altii sunt revoltati asupra felului in care parintii vor sa-i constranga. Cand pedepsirea prin palmuire este de neinlaturat, ceea ce se intampla foarte rar, poate da si rezultate bune. Impresia lasata copilului, in cazul acesta, poate fi de lunga durata, iar copilul sa evite in viitor repetarea unor asemenea constrangeri.

Reprimarea brusca, a unor purtari nepermise poate fi daunatoare, caci daca nu este indreptatita poate crea complexe care sa se pregateasca la copil o stare de revolta permanenta. Desigur ca idealul este sa nu se ajunga niciodata la nevoia pedepsirii aspre. Totusi situatiile cer uneori o pedepsire aspra, mai ales cand copilul, cu toate lamuririle ce i se dau, nu vrea sa deosebeasca ceva ce nu ii este permis sa faca de ceea ce ii este permis.

Din punct de vedere pedagogic,  se aplica pedepsirile cu caracter pasiv, adica refuzul de a i se inlesni unele placeri in cazuri de nesupunere la disciplina familiala sau la cea scolara. Li se va refuza participarea la unele manifestari artistice dorite de copii (teatru, serbari, teatre de papusi, circ, etc.), li se va amana cumpararea unor obiecte de imbracaminte sau incaltaminte, inlesnirea excursiilor, etc.

In toate cazurile sanctiunile trebuie sa fie logice si de asa natura incat sa lase impresii corecte asupra copilului.

 

Cititi si articolul: “Cum sa-l inveti disciplina pe micut

Lasa un comentariu