Manifestari specifice hipnozei: fenomenele ideodinamice



 

Fenomenele ideodinamice sunt manifestari bazale care evidentiaza unitatea corp-spirit; ele sunt expresia functionarii fiintei umane la nivel automat si inconstient.

In procesul adaptarii la mediu, omul raspunde in mod automat prin manifestari motorii (“raspunsuri ideomotorii”), senzoriale (“raspunsuri ideosenzoriale”), afective (“raspunsuri ideoafective”) si cognitive (“raspunsuri ideocognitive”).

Astfel, spiritul constient se poate ocupa selectiv doar de activitati care necesita o elaborare rationala superioara. Aceasta activitate automata, inconstienta, este de multe ori exprimata prin ceea ce numim adesea “limbajul corpului”- manifestari motorii si psihofiziologice care dubleaza, intr-o maniera congruenta sau nu, mesajele rationale, constiente, transmise verbal sau non-verbal.

In relatie cu hipnoza, manifestarile ideodinamice capata o semnificatie deosebita, deoarece stimularea lor poate fi ea singura o modalitate de inductie a transei. Aceasta afirmatie este in acord cu ideile lui Bernheim care considera ca orice sugestie nu este altceva decat rezultatul provocarii si desavarsirii unui proces ideodinamic: „Mecanismul sugestiei, in general, poate fi rezumat in urmatoarea formula: cresterea reflexului ideomotor, ideosenzitiv si a excitabilitatii ideosenzoriale” (Bernheim, 1993, p. 138).

Daca in cazul persoanelor aflate in stare de veghe, afirma Bernheim, transformarea ideii in act este cenzurata de ratiune, in cazul persoanelor hipnotizate, dimpotriva, „transformarea gandului in actiune, senzatie, miscare sau imagine este atat de repede si de activ realizata, incat inhibitia rationala nu are timp sa actioneze” (idem, p. 137).
M. Erickson a preluat aceste idei si le-a utilizat pentru a rafina tehnici de inductie sau aprofundare a transei hipnotice.

Raspunsurile ideomotorii

Raspunsul ideomotor este expresia fizica, observabila (uneori doar cu ajutorul unor instrumente adecvate, precum poligraful), a unei experiente mentale. Pendulul lui Chevreul este o demonstratie convingatoare si utila a acestei relatii. Deseori, aceasta relatie este atat de stransa, incat cu greu o putem controla voluntar. Acesta este de fapt principiul „detectorului de minciuni”.

In mod inconstient aplecam capul ritmic in fata pentru a ne exprima acordul si il miscam lateral de la stanga la dreapta pentru a ne exprima dezacordul. Un orator care isi priveste auditoriul va putea identifica, fara prea mare efort, persoanele care sunt de acord cu el, urmarind doar miscarile capului lor.

De asemenea, miscari mai mult sau mai putin discrete ne informeaza, relativ usor, daca persoana este relaxata sau nelinistita, daca doreste sa ne spuna ceva sau nu etc. Un terapeut experimentat va recunoaste cu usurinta indicatorii ideomotori ai intrarii in transa: imobilitatea corpului, relaxarea muschilor faciali, aspectul molesit al faciesului, privirea fixa, incetinirea respiratiei/pulsului si a reflexelor de clipire si inghitire.

Stimularea raspunsurilor ideomotorii este intalnita in majoritatea inductiilor; acestea se manifesta cu atat mai evident cu cat gradul de disociere al pacientului este mai intens. M. Erickson a utilizat raspunsurile ideomotorii nu numai pentru inductia transei, ci si ca modalitate de comunicare cu inconstientul subiectului. El prezinta aceasta tehnica in studiul sau “Historical note on the hand levitation and other ideomotor techniques (1961).”

Subiectului i se explica faptul ca un raspuns afirmativ sau negativ poate fi dat printr-o simpla aplecare sau clatinare a capului. De asemenea, i se spune ca acest raspuns poate fi dat independent atat de constientul cat si de inconstientul sau, dar ca raspunsurile date de cele doua instante nu trebuie sa fie in acord unul cu celalalt. Aceasta informatie este urmata de o intrebare care solicita un raspuns independent de ceea ce subiectul poate gandi constient. Aceasta intrebare este: „Inconstientul tau crede ca vei invata sa intri in transa?”.

Dupa ce i se pune aceasta intrebare subiectului, i se spune sa astepte linistit si pasiv raspunsul manifestat prin miscari ale capului care vor constitui raspunsul „inconstientului” sau. Un raspuns rapid si evident semnifica o replica a mintii sale constiente. O miscare usoara, subtila, uneori neperceputa de subiect este raspunsul direct al inconstientului sau.

O data cu aceste raspunsuri se dezvolta o stare cataleptica si transa se instaleaza rapid. Se poate, de asemenea, sugera ca levitatia unui brat semnifica raspunsul „da”, levitatia celuilalt – „nu”, levitatia ambelor – „nu stiu” – si subiectului i se adreseaza o intrebare asemanatoare celei prezentate mai sus. Dezvoltarea transei se produce simultan cu dezvoltarea levitatiei, indiferent de semnificatia raspunsului (Erickson, 1961, pp. 198-199).

M. Erickson utiliza in mod frecvent miscarile naturale si automate ale pacientului in timp ce discuta cu acesta, deoarece considera ca ele au o valoare metacomunicativa deosebita. De pilda, miscarile capului si mainilor, clipitul ochilor (rapid sau lent), schimbarile de pozitie ale corpului, miscarea picioarelor, pozitia mainilor („deschisa” sau „inchisa”), umezirea buzelor, nodurile din gat, indicatori faciali, cum ar fi incruntarea si incordarea gurii si a maxilarului, pol fi studiate pentru a fi comparate cu ceea ce pacientul a exprimat verbal.

Inaintea lui M. Erickson, semnalizarea ideomotorie in timpul transei a fost utilizata de LeCron (1954). Pacientului hipnotizat i se spune ca poate raspunde ridicand sau miscand degetul aratator drept pentru a indica raspunsul „da”, iar degetul aratator stang pentru raspunsul „nu”; raspunsul „nu stiu” va fi semnalizat prin ridicarea degetului mare drept. Daca intrebarea este una la care inconstientul nu doreste sa raspunda – se va misca degetul mare stang.

Falsificarea raspunsurilor prin miscari constiente ale degetelor poate fi semnalizata de catre inconstient prin ridicarea unei maini; pacientul va fi anuntat ca, in astfel de situatii, una din maini se va ridica fara ca el sa fie constient ca a facut o astfel de miscare.

Experienta personala in utilizarea semnalizarii ideomotorii evidentiaza faptul ca instructiunile pe care le dam pacientilor in timpul transei trebuie sa fie cat mai simple cu putinta pentru a nu activa o prelucrare rationala a situatiei – caz in care acestia ar putea iesi din transa; de asemenea, atunci cand spunem „degelul aratator stang”, „degetul aratator drept”,  este bine sa alegem degetele respective, facilitand astfel receptionarea mesajului fara activarea instantelor rationale, care ar trebui sa diferentieze intre „stanga” si „dreapta”, intre degetul aratator si celelalte degete etc.

In timpul inductiei, sau pe durata transei sugestiile orientate spre stimularea raspunsurilor ideomotorii pot lua diverse forme:

  • sugestii directe:

„pe masura ce corpul tau se relaxeaza… capul tau incepe sa se aplece usor in fata… parca intr-un semn de aprobare a tot ceea ce se intampla cu tine acum…”.

  • sugestii indirecte:

„nu cred ca mintea ta constienta va sti ceea ce inconstientul tau stie deja despre acest eveniment pana cand degetul tau aratator drept nu se va ridica… “.

Uneori sugestiile indirecte pot lua forma truismelor:
“Cand suntem obositi, ochii nostri incep sa clipeasca lent si, uneori, se inchid fara ca noi sa ne dam seama…”.

Raspunsurile ideosenzoriale

Raspunsurile ideosenzoriale sunt expresia trairii automate a senzatiilor asociate procesului de prelucrare a sugestiilor. Ele au la baza memoria senzatiilor traite in situatii reale.

Daca cineva ne descrie in detaliu o portocala, gestul introducerii unei bucati zemoase de portocala in gura… vom trai intens gustul portocalei si vom saliva doar daca in trecut am mancat realmente portocale. Fara aceste experiente anterioare, cuvintele nu ar putea conditiona aparitia senzatiilor corespunzatoare.

Raspunsurile ideosenzoriale pot sa apara in orice parte a corpului si pot fi traite in diferite forme: caldura, raceala, greutate, furnicaturi, intepaturi etc. Semnalizarea ideosenzoriala poate fi folosita de pacient pentru autocunoastere, dar este posibil ca aceste semnale sa nu fie transmise totdeauna terapeutului.

Semnalizarea ideosenzoriala poate fi inteleasa ca o statie intermediara in procesul de comunicare. Raspunsurile ideosenzoriale pot fi primele semnale somatice care vin de la nivel inconstient. O data identificate, ele ajuta individul sa devina constient de ceea ce este pe cale sa atinga nivelul constiintei. Aceste semnale ajuta indivizii sa recunoasca faptul ca se petrece ceva important, chiar daca nu stiu exact ce anume. Astfel, persoana isi va oferi un ragaz, devenind receptiva la noi emotii si ganduri care solicita atentie.

Observam astfel cum semnalizarea ideosenzoriala interactioneaza cu emotiile si raspunsurile psihosomatice. De pilda, toti indicatorii somatici ai anxietatii pot fi considerati ca forme ale semnalizarii ideosenzoriale. Inrosirea fetei este un raspuns ideosenzorial paradoxal care semnalizeaza altora, apoi sinelui.

Raspunsurile ideosenzoriale pot fi obtinute prin sugestii directe si indirecte:
“… continua sa patrunzi in interiorul tau si sa simti senzatiile de la nivelul fetei. Cunoastem cu totii caldura care ne cuprinde fata si alte parti ale corpului cand ne inrosim de emotie si acum nu poti sti exact de ce, dar inconstientul tau stie de ce simti aceasta caldura…” (Erickson, 1981. p. 138).
“… Sunt persoane care traiesc starea de relaxare ca o senzatie placuta de greutate…, altele ca o senzatie de amorteala usoara si plutire… altele ca si cum sunt cuprinse de o senzatie placuta de caldura care difuzeaza treptat in intregul corp… Descopera felul in care corpul tau traieste starea de relaxare…”.

Raspunsurile ideoafective

Raspunsurile ideoafective sunt raspunsuri emotionale automate asociate diverselor experiente traite de fiecare persoana.

Raspunsurile emotionale ale oamenilor la situatiile pe care le traiesc sunt diverse si au grade diferite de intensitate. Practic, este foarte greu, daca nu chiar imposibil, sa ramanem neutri si complet indiferenti afectiv in raport cu situatiile si obiectele cu care venim in contact. De aceea, pe masura ce pacientul traieste sugestiile clinicianului, diferitele emotii asociate continutului sugestiilor apar la suprafata, sunt retraite.

Pot aparea sentimente si emotii negative – teama, culpabilitate, disperare etc , dar si sentimente pozitive : placere, bucurie, orgoliu etc.
Intr-o maniera specifica, raspunsurile ideoafective pot fi stimulate prin sugestii precum:
“… pe masura ce te vezi din ce in ce mai clar intr-o scena din copilaria ta…, poti observa emotiile pe care aceasta imagine le provoaca in tine…; cunoastem cu totii experienta placuta de a zambi unor amintiri care ne vin pe neasteptate in minte… “.

Raspunsurile ideodinamice sunt, pur si simplu, elemente componente ale unei experiente totale. Fiecare experienta pe care o avem se manifesta la niveluri multiple, fiecare dintre acestea adaugandu-se intr-o maniera particulara si complementara experientei noastre traite in totalitatea sa.

Stimularea raspunsurilor ideodinamice in timpul transei este importanta cel putin din doua motive:

  • ele reflecta experienta interna a pacientului la nivelurile unde terapeutul poate provoca schimbarea
  • ele sunt parte a experientei terapeutice si tocmai actiunile, emotiile si senzatiile traite in timpul terapiei vor fi baza schimbarilor viitoare pe care le doreste clientul

Raspunsurile ideodinamice fac din terapie o „experienta emotionala corectiva”.

 

Fragment din Hipnoza clinica. Tehnici de inductie. Strategii terapeutice – Ion Dafinoiu, Jeno-Laszlo Vargha
Editura Polirom



Lasa un comentariu