Mama si noul nascut



Dupa nastere, mamele sunt bombardate cu tot felul de informatii despre cum ar trebui ingrijit noul nascut. Informatiile acelea ating prea putin  si subiectul despre ceea ce simte o mama dupa nastere.

Sigur ati auzit despre depresia post natala. Acestea se intampla in cazul majoritatii femeilor: unele mame intra intr-o stare depresiva, alte mame, nu. Majoritatea femeilor care abia au nascut, cand ies din spital si ajung acasa incep sa aiba un sentiment de nesiguranta si inadaptabilitate.

Marea majoritate a mamelor sunt ingrozite in momentul in care realizeaza responsabilitatea pe care o au si pot avea tendinta de a se simti incompetente. Din cauza aceste presiuni, tanara mama poate vedea probleme acolo unde nu exista. Se alarmeaza din orice: daca copilul doarme profund, ea verifica daca mai respira, daca nu mananca cat spun normele standard de alimentatie, pune repede mana pe telefon sa consulte medicul pediatru.

Mama trebuie sa stie ca fiecare copil mananca exact atat cat ii trebuie. Poate ca i se va parea anormal ca uneori mananca mai mult sau alteori prea putin.

De-a lungul secolelor tanara mama a fost bombardata cu mesaje din partea culturii noastre despre cum ca ea este dotata cu acel “instinct matern”, caracteristica care o vor face capabila sa ingrijeasca un nou nascut si sa-l iubeasca. Problema este ca pusa in fata situatiei de avea grija de bebelus ea nu simte nimic din toate astea, pentru ca simte ca nu este in stare sa se ocupe de copil.

Se gandeste ca toate celelalte mame sunt dotate cu instinctul matern careia ei ii lipseste. Se simte atat de vinovata incat nu reuseste sa faca diferenta intre dragostea materna, experienta si informatiile necesare/stiintifice, necesare unui noi nascut.

Dragostea unei mame pentru copilul ei vine in mod natural, insa nu exista un bagaj de cunostinte innascut despre cum sa il ingrijeasca doar pentru ca este femeie. Multe femei se schimba foarte mult dupa aparitia primului copil: le schimba viata in bine, se simt implinite. Alte femei, pe langa acel sentiment de incompetenta care le tulbura li se mai adauga si un sentiment inconstient de “ura”.

Multe mame se simt frustrate din cauza acestui program infernal la care sunt supuse dupa nasterea copilului. Nu mai au timp pentru ele, nu mai au timpul liber pe care il aveau o data pentru ca trebuie sa-si dedice viata copilului nou nascut. Atunci incepe sa simta contradictia intre aparitia sentimentului de “ura” si faptul ca ea iubeste acest bebelus.

Chiar daca mama are aceste sentimente contradictorii, ele sunt perfect normale. Dupa ce se va adapta acestei noi vieti, sentimentul negativ va disparea, si va revarsa o dragoste nemaipomenita asupra copilului.

Mai exista o situatie in care mamele pot nutri sentimente negative fata de copil. Mama presupune ca acest copil o va lega si mai puternic de sotul ei, ca si el se va implica in grija fata de copii. Aceasta presupunere chiar poate avea corespondent in realitate, insa, din pacate, multe tinere mame constata ca se intampla exact invers.

Sotul incepe sa devina gelos pe copil pentru ca sotia sa nu ii mai acorda atentie. Este atat de preocupata de ingrijirea copilului incat ajunge involuntar sa isi neglijeze sotul. Atunci fiecare femeie decide cum sa rezolve problema si sa implementeze iar starea de unitate a familiei.

Daca  aveti un sot capabil si doritor sa imparta cu dumneavoastra responsablitatea morala a cresterii copilului, sunteti norocoasa. Impartasiti-i sentimentele si nu va feriti sa le discutati cu el. Aceste sentimente sunt normale.  Astfel, responsabilitatea cresterii copilului va fi impartita in doua.

Dupa ce copilul s-a nascut, o mama incepe foarte usor sa caute cu disperare o persoana calificata care sa-i poata indica ce are de facut. Bineinteles este bine sa vorbiti cu alte mame si sa aflati ca si ele au aceleasi dificultati. Veti descoperi ca nu sunteti singura.

Folositi sfaturile altor mame ca pe un catalizator pentru a verifica valoarea propriilor dumneavoastra sentimente. Si nu uitati niciodata ca micutul dumneavoastra este unic si ca ceea ce a mers la copilul prietenei nu este neaparat valabil si pentru al dumneavoastra.

Fiecare copil are propriul sau stil de viata si are nevoie de dumneavoastra pentru a-si dezvolta aceasta latura deosebita. Nu poate singur. Are nevoie de dumneavoastra si de tatal lui pentru a-i incuraja fiecare pas in aceasta viata.

Inca de la nastere este timpul sa-i respectam individualitatea. Daca stiti sa acceptati felul in care mananca, felul in care doarme, temperamentul si umorul sau de bebelus, va fi mult mai usor sa-i acceptati stilul sau de viata in etapele ulterioare ale dezvoltarii sale. Oricum, copilul va fi unic, fie ca vreti acest lucru, fie ca nu.

 

Lasa un comentariu