Intelegerea comportamentului uman prin determinism

Intelegerea comportamentului uman prin determinismDeterminismul: acceptarea tuturor comportamentelor, gandurilor si sentimentelor ca fiind rezultatul inevitabil al legilor psihologice complexe care descriu cauzele si efectele relatiilor in privinta comportamentului uman. Intelegerea cauzelor oricarui comportament ne ajutam sa il acceptam.

Ideea de liber arbitru, determinism, alegerea personala, responsabilitatea morala si predictiile stiintifice sunt idei vechi, dar in acest secol nu au fost discutate prea serios. Sappington (1990) crede ca liberul arbitru poate fi compatibil cu stiinta.

 

O publicatie recenta scrisa de Bruce Waller (1999) este o discutie convingatoare si usor de citit despre „puterea vointei” si simtul personal al responsabilitatii care acompaniaza notiunea libertatii personale si alegerii. Liberul arbitru, asa cum se gandesc majoritatea oamenilor la el, este un termen care descrie procesul vag si misterios prin care noi luam niste decizii in privinta a ceea ce sa facem sau sa gandim.

In timp ce nu avem nici o cale prin care sa vedem cum creierul nostru ajunge la pronuntarea unei decizii, in cazul „liberului arbitru” ni se pare ca si cum luarea deciziei – in timp ce suntem ghidati de gandurile noastre, este un proces mai degraba autonom si uneori aproape magic. Deciziile „noastre” cu siguranta par sa vina din capul nostru si de multe ori par sa aiba o legatura indepartata cu exteriorul sau cu influentele si cauzele istorice. Nu e de mirare ca alegerile si deciziile sunt presupuse a fi responsabilitatea noastra. Dar intrebarea: Suntem total responsabili sau exista multi factori complexi si necontrolabili – din interiorul si exteriorul nostru – implicati in ceea ce doar par a fi „alegerile noastre libere”?

 

Waller spune ca un motiv pentru care o cultura pastreaza conceptul de „liber arbitru”, o notiune obisnuita care nu a fost niciodata explicata stiintific, este ca societatea (si fiecare dintre noi) poate sa il faca pe actor „responsabil moral” al actiunilor sale. Sistemul nostru de control punitiv al comportamentului rau este mai mult construit pe aceasta presupunere. Gandim: criminalul merita sa moara. Violatorul ar trebui sa fie pedepsit sever. Traficantul de droguri, criminalul cronic ar trebui inchisi, probabil, pe viata.

Mai mult decat atat, credem ca persoana care „nu se ajuta singura” merita ceea ce primeste. Betivul care refuza tratamentul este responsabil pentru comportamentul sau; are „vointa slaba” sau vrea sa bea pana cade in sant?. Fata in varsta de 15 ani cu un comportament promiscuu si insarcinata „ar fi trebuit sa stie mai bine” si merita sa fie o mama saraca, needucata si ostracizata.

Femeia abuzata, care stie ca exista un adapost si poate beneficia de ajutor, dar sta impreuna cu agresorul ei, „ia propria ei decizie” si este „responsabila moral” pentru conditia ei jalnica. Angajatul nemotivat sau studentul este „lenes” si trebuie sa-si asume responsabilitatea pentru concedierea sau esecul lui. Ei pur si simplu isi culeg „roadele”. Persoana anxioasa care sufera de o gramada de probleme pe care doctorul nu le poate intelege este „nevrotic” sau „bolnav” sau „nebun” sau „e dat peste cap”. Chiar despre persoanele psihotice, fara adapost care dorm pe cartoane in strada se presupune ca sunt vinovate pentru starea lor, cel putin „nu e nimeni altcineva pe care sa invinovatim!”.

 

Etichetele noastre explicative date acestor oameni nu transmit nici un fel de intelegere profunda a originii problemelor lor. Gandirea noastra foloseste simplu „liberul arbitru” ca sa dea vina pe victime.

Waller mai subliniaza ca multi behavioristi cred ca „liberul arbitru” si „responsabilitatea morala” sunt strategii intelectuale de evitare. De exemplu, sunt scuze convenabile pentru a nu ne uita mai profund in istoria personala – cauzele mediului in care a trait persoana – ca sa intelegem. De ce am face acest lucru? Daca putem fixa responsabilitatea asupra victimei, putem sa respingem rapid importanta unei educatii inegale, a starii materiale, a starii de sanatate, a traumelor, a conditiilor sociale ale familiei, etc. Daca criminalul imoral, dependent, incompetent, suparat si tulburat psihologic este „responsabil”, de ce sa ne mai deranjam sa exploram istoria/mediul/gandurile ca sa intelegem ce s-a intamplat cu el?

Desi societatea atribuie nejustificat responsabilitatea actorului (deseori victimei), a fost sustinuta prea putina cercetare care sa masoare controlul pe care un individ ar putea sa-l aiba asupra comportamentului sau. In vederea acestui lucru, cate scoli si universitati ofera cursuri in directia dezvoltarii persoanle sau al auto-controlului? Aceste abilitati ar trebui predate tuturor. Dar, o data ce incepem sa gandim in termeni de predare al strategiilor de adaptare, conceptul de „liber arbitru” isi pierde din putere sa de a da vina pe autorul actiunii. Acest lucru se intampla pentru ca, din moment ce ii invatam pe altii auto-controlul, devine din ce in ce mai clar ca factorii exteriori actorului (de mediu, educationali si istoria personala) au influentat felul in care se comporta o fiinta umana. Prin urmare, atribuirea exclusiva a „responsabilitatii morale” fiecarui individ devine din ce in ce mai dificil de facut.

 

Cercetatorii au studiat de ce unii oameni sunt harnici si altii letargici. Rezultatele au inclus concepte interesante: „invatarea harniciei” si „invatarea neajutorarii”. Aceste trasaturi s-au dovedit a fi foarte clar rezultatul istoriei consolidate a individului, deseori aparand in copilaria timpurie, si nu rezultatul unor trasaturi innascute; nu sunt doar un defect de caracter, nici a unei decizii intentionate sau rezultatul „liberului arbitru”. Persoana letargica („lenesa”) sau opusul ei („energica”) nu este cu siguranta „responsabila moral” pentru felul in care a fost recompensata si tratata ca copil.

 

Pe scurt, dovezile sunt slabute in favoarea convingerii ca „liberul arbitru” este responsabil in mare parte pentru ceea ce facem. Daca nu avem „liber arbitru”, atunci nu suntem total „responsabili moral” pentru actiunile noastre (dar poate suntem partial responsabili). Similar, ar trebui sa punem la indoiala convingerea intr-o „lume dreapta”, ca fiecare primeste „ceea ce merita” si ca toata lumea are acces la terenul de joaca. Toate aceste convingeri pot fi iluzii convenabile folosite in avantajul si succesul celui care vrea sa evite responsabilitatea de a face o lume mai buna.

 

Articolul lui Waller este concentrat in primul rand asupra implicatiilor filosofice si justitiei sociale de a crede in „liberul arbitru”. In timp ce acesta este foarte important pentru o societate (liberul arbitru), in aceasta sectiune ma concentrez asupra modului de utilizare personala de a gandi precum un determinist in termeni de auto-acceptarea si toleranta celorlalti.

Orice lucru isi are cauza sa. Lucrurile nu apar prin magie. Potrivit determinismului, nu exista doar „se intampla”, nu exista „accidente” fara o cauza, nici un fel de interventie divina arbitrara (sau cel putin, foarte rara), nu exista nici un fel de soarta inevitabila, nici un fel de „liber arbitru” mistic si nici un destin predeterminat. Mai mult, toate evenimentele sau actiunile sunt legitime, bazate pe cauza universala, pe omniprezenta relatie cauza-efect dintre antecedente (trecut) si rezultat (prezent). Atractia gravitationala este o lege. Exista motive, de exemplu este de asteptat sau este „legitim”, pentru o ghinda sa devina un stejar, nu un pin.

Exact la fel, in ceea ce priveste comportamentul uman, este predictibil, din cate se presupune bazat pe „legi” complexe, ca cei mai multi oameni vor cauta iubirea, acel comportament urmat imediat de o recompensa care tinde sa se repete (numit legea efectului); ca frustrarea va provoca un raspuns (agresivitate, asertivitate, pasiv-agresivitate sau altceva), ca acele experiente neplacute tind sa fie reprimate sau suprimate, ca acele auto-evaluari negative sunt legate de o stima de sine scazuta, ca oamenii pot invata pe baza de cunostinte si exercitiu sa-si controleze viitorul intr-o anumita masura, etc. Astfel, viata reprezinta o lege „cauza-efect”.

 

Toate eforturile stiintifice incearca sa descopere si sa inteleaga „legile” fundamentale de dependenta intre cauza si efect. Daca nu ar fi existat ordine (legi) in univers, atunci nu ar fi fost nimic de invatat (cu exceptia faptului ca nimic nu este stabil si astfel, de neinteles). Opusul pare sa fie adevarat; fiecare eveniment are o cauza si aceasta conexiune cauza-efect are potentialul de a fi de inteles. Nu spun ca oamenii de stiinta inteleg totul la ora actuala (departe de asta) nici faptul ca vom fi capabili sa intelegem si sa ne controlam multe dintre comportamentele noastre intr-o 1000 de ani.

Indoielile noastre cu privire la aceasta chestiune ne provoaca reticenta in a cauta cu sinceritate si de a folosi cunoasterea stiintifica in privinta legilor comportamentului uman. Ignoranta noastra in privinta comportamentului intretine pregatirea pentru razboaie; intretine suferinta din cauza foamei; boli care puteau fi prevenite, si intretine ignoranta; deciziile proaste in privinta carierei, a partenerilor de casatorie, a cresterii copiilor; avem mai multe probleme emotionale care pot fi evitate, etc. Pe scurt, descoperirea „legilor” prin intelepciune si stiinta si folosirea legilor pentru a imbunatati conditia umana este, cred, o mare speranta pentru viitor. Cunoasterea legilor psihologice nu necesita ca noi sa fim foarte destepti; este vorba doar despre intelegerea a ceea ce se intampla.

 

Multe dintre comportamentele umane sunt fara indoiala foarte complexe, dar este rezonabil sa presupunem ca orice comportament are potentialul de a fi inteles. De exemplu, un rezultat consistent, logic este asteptat sa fie rezultatul mai multor cauze. O modalitate de a privi este, „Daca as sti toate legile care iti influenteaza comportamentul, te-as intelege perfect. Mi-as da seama ca datorita genelor si conditiei tale fizice, datorita efectelor evenimentelor trecute si a memoriei tale (poate distorsionata) a experientelor din trecut si datorita felului tau de a privi situatia prezenta, as fi facut exact ceea ce faci si tu, nu conteaza cat de bine sau de rau”. Daca ar fi adevarata, aceasta ar fi o afirmatie sau o convingere extraordinara.

 

Daca o persoana invata sa gandeasca astfel, de exemplu ca toate sentimentele umane si actiunile sunt cauzate de legi psihologice, atunci tot comportamentul devine, intr-un anumit sens, „acceptabil” pentru ca este, la acel moment, o lege inevitabila. Adevarul este ca totul are o cauza stiintifica. Astfel, comportamentul tau si al tuturor este natural, este rezultatul inevitabil al cauzelor existente. Nici un alt rezultat nu a fost posibil avand in vedere circumstantele (cauze si legi). O astfel de atitudine duce in mod logic la toleranta fata de tine si fata de ceilalti – a tuturor lucrurilor care s-au intamplat in trecut. Mai mult decat atat, o orientare determinista ne da speranta ca oamenii de stiinta si alti observatori, incluzand pe tine, vor descoperi din ce in ce mai multa cunoastere utila („legi”) pentru a schimba viitorul. Accepta ziua de ieri, influenteaza ziua de maine.

Un mare beneficiu poate rezulta din analizarea in profunzime a cauzelor unei actiuni – numita  atribuire cauzala (atribuirea – concept in psihologia sociala prin care se doreste explicarea cauzelor comportamentelor si evenimentelor) – si schimbarea opiniilor in privinta cauzelor?. De exemplu: victimele violului pot fi ajutate sa vada situatia in mod realist si sa depuna plangere la politie, conflictele interpersonale pot fi mai usor atenuate daca sunt intelese motivele pozitiei fiecaruia; cuplurile care se cearta pot avea un avantaj daca observa cauzele certurilor ca fiind externe si temporare (nu pentru ca partenerul este un nemernic incurabil);iar stima de sime poate fi imbunatatita daca cineva poate invata sa se simta responsabil pentru multe dintre succesele sale, sa simta ca este capabil de evolutie si ca nu este responsabil pentru toate esecurile sale (Baron & Byrne,1987).

 

Scopuri

Determinismul reprezinta o gandire rationala care poate fi folosita pentru a inlocui ideile daunatoare, irationale. Acesta inlocuieste gandurile „groaznice” despre sine si ideile distructive ale persoanei in privinta faptului ca nevoile si asteptarile sale TREBUIE sa fie indeplinite. Intelegerea cauzelor care au condus la un eveniment suparator este un pas urias pentru acceptarea si adaptarea la acel eveniment.

Cei mai multi dintre noi avem toane – diferite tipuri de comportamente, atitudini, personalitati si circumstante care ne deranjeaza sau ne supara. Multi dintre noi suntem profund deranjati de modul in care am fost tratati de catre parinti, rude, colegi sau de sefi. Adoptarea unei atitudini sau filosofii deterministe ne ajuta sa acceptam ca tot ce s-a intamplat reprezinta un efect, nu ceva oribil. Poti, desigur, sa schimbi cateva lucruri in viitor, dar orice s-a intamplat/se intampla, in trecut sau viitor –bun sau rau, este vorba de cauza si efect.

Celor mai multi dintre noi ne displac cateva lucruri la noi insine. Daca intelegem si acceptam faptul ca exista cauze pentru ceea ce am facut ar trebui sa ne reduca vinovatia excesiva (sau mandria) sau auto-criticismul, fara sa ne reduca imboldul de a face mai bine in viitor. Mai mult decat atat, dezvoltarea unui mod de gandire de auto-acceptare (dai credit binelui, te simti mai putin vinovat pentru partea proasta care apare) poate ridica o stima de sine scazuta.

Gandirea comportamentului intr-o maniera determinista poate clarifica destul de limpede pentru oricine ca o cunoastere utila sau a legilor bazate pe observatii atente sunt destinate sa rezolve multe probleme

 

Pasi de urmat

PASUL UNU: Invata sa gandesti precum un determinist. Gandeste-te la comportament ca la o relatie cauzala si guvernat de legi. Descopera cauzele. (aceasta este o discutie lunga, profunda si obositoare despre determinism – obisnuieste-te cu ea. Nu este usor sa schimbam modul in care vedem lumea).

 

Tipul ideal de determinist nu se uita doar la cauze. Daca era asa, omul va da intotdeauna vina pe ceilalti sau, paranoicul care se simte persecutat de cineva va fi un determinist extraordinar.

Psihologia este poate singura disciplina in care studentul are o groaza de convingeri false despre comportamentul uman de care sa se dezvete, precum este si domeniul din care poate invata multe lucruri noi despre cauzele unui comportament.

De-a lungul vietii suntem bombardati cu convingeri nefondate sau pur si simplu gresite: baietii ar trebui sa fie diferiti de fete, oamenii primesc ceea ce merita in viata, poti face tot ceea ce mintea ta doreste sa faca, propria schimbare consta doar intr-un set de scopuri pe care ti le stabilesti, intotdeauna vor exista oameni saraci, masturbarea e rea, trebuie sa fii slab ca sa fii frumos, persoanele bolnave mintal sunt periculoase, barbatii ar trebui sa aiba un venit si femeile sa aiba grija de casa, s.a.m.d.

 

Fiecare dintre aceste convingeri au cauzele lor. De exemplu a fost /este „legitim” sa crezi aceste false convingeri, dar este mai intelept sa le punem la indoiala, sa le evaluam cautand adevarul. Un determinist, recunoscand valoarea intelegerii adevarate a legilor comportamentului, ar pune in mod constant la indoiala intelegerea cauzelor oricarui gand, emotii, sau actiunii. Ar recunoaste nivelul actual de ignoranta despre comportamentul uman, gradul de spalare al creierului realizat de societate si de religie, precum si necesitatea explorarii indraznete al adevaratelor cauze (dovedite) ale oricarui lucru. Iata un exemplu:

 

Sa presupunem ca noi oamenii suntem capabili sa invatam sa traim o viata dreapta si plina de iubire fata de orice persoana de pe pamant. Asta inseamna, sa presupunem ca cunostintele necesare vor deveni disponibile si suntem capabili sa achizitionam si sa folosim acele cunostinte ca sa interactionam atent cu toata lumea. Intre timp, ne putem considera „liberi” desi nu avem si nu putem folosi acea cunoastere? Unii oameni spun ca „nu” (Williams,1992).

A trai intr-o minciuna sau a trai in ignoranta inseamna sa-ti pierzi libertatea. Cu siguranta, sa fii controlat de emotii prostesti sau de convingeri false inseamna sa fii inrobit de ignoranta, dar nu suntem destul de cunoscatori ca sa fim liberi sa traim drept si sa fim atenti cu ceilalti. Nu avem cunoasterea necesara pentru a evalua ceea ce este just si nici abilitatile de auto-control ca sa facem ceea ce este drept.

Cu toate acestea, ignoranta noastra, regretabila, este de inteles si legitima. Pe scurt, in timp ce un determinist plin de speranta si grijuliu ar munci din greu ca sa gaseasca cunoasterea necesara pentru a fi un om mai bun, o persoana lipsita de speranta, cu prejudecati sau ostila, este tot „legitima”. Aceasta din urma, pur si simplu nu a invatat inca sa pretuiasca, sa caute si sa foloseasca cunoasterea pentru a avea relatii mai bune.

 

Exista cateva conceptii gresite comune despre determinism. Unele dintre ele sunt erori evidente, dar este necesara o clarificare. De exemplu, „legile” scrise de Congres sau de legislaturile de stat sunt complet diferite de „legile psihologice”. Legile comportamentale sau ale fizicii exista, ele nu pot fi scrise de avocati sau disputate de catre tribunale sau schimbate de catre cineva. Legile comportamentale determina felul in care actionam si simtim in circumstante specifice, la fel cum legile fizicii determina felul in care o racheta ar putea ajunge pe luna.

Cea mai obisnuita confuzie este intre determinism, o modalitate de a vedea lumea, si determinare, o stare motivationala sau dorinta de a munci mai mult pentru un anumit scop. Un determinist poate sa munceasca din greu sau nu. Daca e lenes sau indiferent este la fel de determinat prin legi psihologice ca si cel care este extrem de motivat. Aceste doua concepte se confunda mai ales pentru ca termenii suna similar.

 

Probabil ca obiectia majora impotriva determinismului se bazeaza pe o alta neintelegere, adica, fiecare individ de obicei simte ca el face alegeri spontane si foloseste puterea vointei si, astfel, este „liber”. Filosofii au dezbatut din totdeauna aceste chestiuni. Fara indoiala ca facem alegeri – deseori luam decizii diferite sau decizii opuse celor pe care le-am luat anterior. Dar alegerile nu infirma determinismul. Sa presupunem ca un prieten ti-a spus ca a decis sa urmeze ingineria si acea afirmatie iti provoaca anxietate in privinta propriei tale indecizii in vederea alegerii educatiei si carierei tale.

In timp ce citesti si te gandesti la viitoarea ta cariera, decizi sa faci cateva teste, sa vizitezi si sa observi persoane cu anumite ocupatii, vorbesti cu un consilier, citesti mai multe carti, etc. Dupa mai multe saptamani sau luni de zile te poti decide asupra unei profesii. Pare ca ai decis in mod liber alegerea carierei; intr-adevar, ai facut-o in sensul ca nimeni nu ti-a spus ce sa faci. Cu toate acestea, desi au existat cauze complexe pentru fiecare dintre aceste decizii, procesul a fost cauzal si inteles in totalitate. Nu ai facut niciodata o alegere sau nu ai actionat intr-un anumit mod fara sa nu existe o cauza/sau care sa fi sfidat legile comportamentale?

 

Chiar daca renunti si spui „este prea mult de lucru in planificarea carierei” sau „e prea confuz”, si aceasta este o decizie legitima bazata pe experientele tale din trecut, despre parerea ta despre tine, despre calculele tale in privinta consecintelor, despre sentimentele tale de oboseala sau de frustrare, despre inclinatiile tale de a nega problema, etc. Astfel, exista motive lesne de inteles si legitime atat pentru alegerile intelepte, luate cu grija cat si pentru deciziile impulsive, luate prostesc.

Astfel, un determinist ar spune ca indiferent de ceea ce decidem, alegerea ar trebui sa fie cauzala la acel moment (chiar daca ne putem razgandi intr-o secunda, totusi). Conceptul liberei alegeri este probabil mai mult o iluzie decat o actiune fara o cauza. Nu suntem liberi sa nu ne supunem legii cauza-efect.

 

Pentru multi oameni, determinismul si gandirea in termeni relationali de cauza si efect, pare ca le restrictioneaza libertatea, implicand poate chiar predestinarea. Noi pretuim libertatea; vrem sa ne simtim liberi fara sa fim controlati de ceilalti, de circumstante sau chiar de soarta. In primul rand, ar trebui sa fie de ajutor sa distingem intre doua aspecte ale libertatii: a) cate dintre seria de oportunitati sunt oferite de familia ta, de educatia ta sau de angajator; de religie, guvern, prieteni, de abilitatile tale, de constiinta ta, de situatia ta economica, de statutul tau, de constientizarea ta a posibilitatilor s.a.m.d? La asa ceva se refera cei mai multi politicieni cand vorbesc despre „libertate”.

Mai exista un inteles: b) este posibil sa gandesti si sa actionezi in moduri care sunt contrare legilor comportamentale umane? Deterministul ar spune „Nu exista nici o posibilitate! Poate apa sa curga la deal?”

Asa cum s-a ilustrat in procesul decizional in privinta carierei, atunci cand se manifesta un comportament, deterministul presupune ca este cauzat, ca exista o relatie cauza-efect (efect ce este asteptat, este rezultatul inevitabil al cauzelor existente la acel moment). Determinismul nu exclude sa facem alegeri proaste, sa actionam impulsiv, sa incremenim, sa devenim psihotici sau orice altceva. Determinismul nu-ti restrictioneaza optiunile (cu exceptia in care nu poti face lucruri care sunt imposibile sau care nu se supun legilor), dar la un anumit moment orice alegere sau actiune este rezultatul unei cauze. Un moment mai tarziu, o alta alegere poate fi rezultatul unei cauze daca te-ai gandit la un alt factor sau ai inceput sa crezi diferit despre o alta optiune.

Pare ca ai mai multa libertate daca ai multe optiuni si un bun auto-control.

Unii oameni pot vedea doar o solutie la o problema; alti oameni pot face foarte putin sau nimic ca sa-si imbunatateasca conditia. Insa, oamenii sunt foarte capabili si totodata exista  multe solutii posibile la majoritatea problemelor.

Intrebarea este: cate solutii iei in considerare? Acest lucru influenteaza decizia ta finala, desi alegerea ta, fie ea simpla sau complexa, este determinata de cauzele si efectele procesului operational din creierul tau la acel moment. Suntem „liberi” in sensul in ca putem afla si folosi legile care stau la baza comportamentului ca sa ne schimbam, putem sa invatam mai mult despre situatii sau despre devoltarea-personala ca sa vedem mai multe optiuni, sa vedem situatia diferit ca sa ne schimbam „mintile”, asteptarile, emotiile si atitudinile, pentru a incerca o noua abordare, etc.

 

Activitatea noastra mentala devine o alta cauza a comportametului nostru sau al sentimentelor noastre; uneori devine chiar cauza dominanta. Creierul creeaza libertatea noastra (intre limitele a ceea ce este cauza si efect). Acest lucru nu este intotdeauna un proces decizional constient; gandurile noastre se schimba deseori fara vreun efort din partea noastra, deoarece interactiunea dintre multitudinea de legi se schimba constant – vedem situatia diferit, sentimentele se modifica, devenim interesati de altceva, samd. Si acest lucru este legitim. Toate schimbarile si alegerile noastre, fie ele constiente, intelepte, rapide, neinformate, emotionale, decise cu grija sau altfel, pot fi cauzate limpede de catre mediul inconjurator si de factorii mentali-emotionali, si astfel, determinate legitim. Nu este vorba despre nimic magic.

 

Ideile noastre despre libertate sunt neclare si in alte moduri. Exemple: daca actionezi foarte impulsiv, este vorba despre libertate sau esti sclavul capriciilor de moment? Daca preferi sa faci „ceea ce simti sa faci” fara sa te gandesti prea mult, este vorba despre libertate sau despre nechibzuinta? Daca nu ai abilitatea de a lua decizii sau nu ai cunostintele de a lua decizii intelepte, este vorba despre libertate sau despre ignoranta?

Daca esti atat de suparat sau atat de indragostit incat nu poti face analize eficiente, este vorba despre libertate sau despre faptul ca esti dominat de emotiile tale? Daca te simti constrans sa cantaresti cu atentie argumentele pro si contra unor solutii alternative, este vorba despre libertate sau despre un comportament compulsiv? [Comportamentul compulsiv este definit ca realizarea unui act repetitiv si persistent constrans de angoasa si culpabilitate].

 

Notiunea unei decizii luate in mod liber pare neclara. William (1992) sustine ca nu suntem liberi in totalitate daca nu stim adevarul, daca traim intr-o minciuna. De exemplu: daca avem de-a face cu o problema rezolvabila dar nu cunoastem solutia, nu suntem „liberi” sa ne exersam potentialul. Daca esti dominat de emotii nerezonabile, de exemplu, de dependenta, nu esti „liber” sa cunosti adevarul despre propriile sentimente si despre felul in care sa devii independent.

Daca ai perspective false asupra legilor care guverneaza comportamentele (de exemplu, rolul hazardului si al lui Dumnezeu) sau opinii false asupra altor grupuri (bazate pe rasa, religie, nationalitate, sex, orientare sexuala, etc), nu esti „liber” pentru ca incerci sa traiesti o viata bazata pe o realitate falsa. Daca relatia ta cu partenerul tau nu este asa cum o vezi tu, de exemplu, poate nu ti-a fost credincios, traiesti intr-o iluzie si nu esti „liber” sa vezi realitatea si nici sa te descurci cu ea. Alti scriitori merg si mai departe si sustin ca libertatea implica sa-i iei in considerare si pe ceilalti si „binele extraordinar pentru toti”, nu doar sa actionezi egoist in propriul interes.

 

In constrast cu Williams si a traditiei hermenautice-constructiviste (care insista pe ideea ca doar alegerile realiste si morale sunt „libere”), cred ca oamenii sunt deseori „determinati” sa faca lucruri stupide, rautacioase si imorale pentru ca aceste acte sunt legitime in contextul nostru si prin prisma istoriei noastre psihologice. Cu folosirea inteligenta a acestor legi, cred ca suntem „liberi” sa devenim, de exemplu, capabili de a deveni destepti, buni si morali. Poti vedea ca exista multe notiuni diferite despre conceptul de libertate.

Indiferent de modul in care definim libertatea, determinismul este inca o notiune folositoare pentru descrierea a tot ceea ce se intampla. Si, in ce fel explicam existenta acestor legi care determina un comportament (sau ale fizicii)? Este vorba pur si simplu despre „natura lucrurilor”? Daca da, ce miracol! Este lucrarea lui Dumnezeu? Daca da, ce miracol! Nu stim de ce exista aceste legi, ci doar ca ele exista.

 

Conceptul „puterea vointei” este alt concept inteles gresit. Nu este vorba despre chemarea unei puteri speciale ori al unei forte inexplicabile care iti permite sa realizezi un scop dorit. Este pur si simplu vorba despre o concentrare pe care o putem intelege, dar poate fi un efort neobisnuit pentru tine ca sa atingi scopul respectiv. Atunci cand depunem un efort special la un proiect ne gandim ca noi controlam situatia, si chiar asa este, dar nu este vorba despre implicarea vreunei magii in amplificarea motivatiei noastre care sa invinga tentatiile sau dificultatile pe care le intalnim.

Sunt cauze sau legi rezonabile pentru aceste fluxuri de determinare; de exemplu ne putem spori motivatia prin faptul ca ne gandim la importanta proiectului, vizualizand posibilitatea sau consecintele unui esec, prin confruntarea cu lipsa noastra josnica de angajament, etc.

 

Cu siguranta, noi oamenii ne razgandim si ne schimbam comportamentul destul de des fapt ce ne poate spune ca detinem controlul, ca pur si simplu „vrem” sau intentionam sa actionam intr-un anumit fel. Cred ca ne schimbam intr-adevar, dar este in totalitate in conformitate cu legile setului comportamental puse in miscare de fondul nostru genetic si de trecutul nostru experiential, de imaginea noastra de ansamblu si de situatia in care ne aflam. Nu decidem pur si simplu ca un fel de capriciu cursul unei actiuni, fara sa ne supunem legilor comportamentale. In realitate, nu exista nici o dovada ca un gand sau o decizie nu prezinta o relatie cauza-efect sau fara o cauza necesara sau suficienta. Cu siguranta actionam pe baza propriei „vointe”. De exemplu, noi luam deciziile (atat constient si inconstient) in legatura cu ce sa facem si actionam pe baza acestor decizii.

Dar si vointa noastra cauzala este tot legitima. „Vointa” noastra nu este in totalitate libera; nu putem sa facem spontan orice (din toate alegerile comportamentului); ceea ce vom dori sa facem cu siguranta nu este o intamplare; neuronii din creierul nostru care conduc la ganduri si actiuni sunt supusi legilor; gandurile, intentiile, sperantele si „vointa” noastra isi au cauzele lor. Aceste evenimente mentale doar par sa se intample prin magie pentru ca suntem ignoranti in privinta cauzelor. Fara indoiala ca gandurile si sentimentele au efect asupra altor ganduri si sentimente si actiuni. Astfel, ne putem razgandi, gandurile schimba gandurile.

De exemplu, uneori putem vedea lucrurile in mod diferit (acest lucru se intampla de asemenea fara vreun efort din partea noastra). Atunci cand ne schimbam gandurile, se datoreaza probabil primirii de informatii interne sau externe sau cand ajungem la diferite puncte de vedere.

Majoritatea nu are probleme sa se gandeasca la obiecte fizice, precum un avion, care opereaza conform legilor fizice. Stim ca exista motive pentru care un avion zboara; le-am invatat, nu este nimic magic. Similar, nu ne enervam pe iarba pentru ca creste mai mult de 3cm, pentru ca este legitim ca iarba sa creasca. Similar, exista cauze pentru care un animal construieste o structura care-i serveste drept adapost, se imperecheaza, ataca s.a.m.d. Nu presupunem ca animalul pur si simplu prin „vointa” a intreprins acele actiuni. Dar, in momentul in care trecem la analiza comportamentului uman, tindem sa ne gandim la actiuni ca fiind cauzate de intentiile persoanei. De exemplu: „el/ea a vrut sa o faca” sau „el/ea este tipul ala de persoana”, mai degraba decat sa ne gandim in termeni precum felul in care comportamentul a fost determinat genetic, invatat de la o persoana-model; un comportament care satisface anumite nevoi, in cautare de recompense, influentat de gandirea si viziunea noastra asupra situatiei etc.

Acesta situatie este numita eroare cognitiva de atribuire a trasaturilor: credem ca factorii interni, precum motivele, trasaturile de personalitate si abilitatile personale sunt mai responsabile decat factorii de mediu in cauzarea comportamentului celeilalte persoane (Baron& Byrne,1987).

Ne suparam pe oamenii care intarzie pentru ca gandim ca „ei nu le pasa catusi de putin de noi” sau „nu sunt in toate mintile”. Cand copiii nu ne asculta si ne vine sa ne urcam pe pereti, gandim ca ei ne provoaca si ne sfideaza. [Nota: aceste caracteristici iritante de personalitate ale celorlalti pot fi reale, dar ele isi au cauza lor. Sfidarea nu este doar o caracteristica rautacioasa, are o istorie]. In mod frecvent, neglijam sa investigam toate motivele, interne si externe, pentru care oamenii fac anumite lucruri, precum de ce intarzie sau incalca regulile. Analizarea tuturor cauzelor reprezinta o munca dificila; astfel, majoritatea timpului noi vom accepta o explicatie rapida si facila a unui comportament. Doar in cazul in care comportamentul cuiva ni se pare ciudat sau ne supara (sau la care raspundem empatic) noi vom munci din greu ca sa-l intelegem. Cunoasterea tuturor cauzelor comportamentului celorlalti (intr-o oarecare masura noi stim de ce avionul zboara) ne-ar putea atentua reactiile emotionale la el.

 

Apropo, tindem sa fim mult mai generosi in privinta propriilor explicatii decat in explicatiile pe care le atribuim celorlalti. Mediul inconjurator pare sa fie pentru noi mai mult cauza comportamentului nostru decat motivatiile interne, trasaturile si gandurile noastre. Tu te impiedici pentru ca esti neindemanatic; eu cad pentru ca podeaua este alunecoasa. Cu toate acestea, acest lucru nu este real atunci cand avem parte de reusite; tindem sa ne asumam creditul pentru succesele noastre; este vorba despre inteligenta, determinarea sau de sarmul nostru. Doar in cazul in care suntem foarte critici cu noi insine, factorii externi – o sarcina dificila, ghinionul, cineva a dat totul peste cap – sunt deseori blamati pentru esecul nostru. Acest fapt poarta numele biasul servirii de sine. (Pentru mai multe erori cognitive citeste articolul Gandirea critica si parerile preconcepute)

In mai multe moduri intelegem gresit cauzele comportamentului nostru. De exemplu: recompensele exterioare ne pot reduce si alunga satisfactia intrinseca in cazul unei activitati. Uneori, putem fi uimiti in momentul in care descoperim propria atitudine sau sentimentele pe care le avem atunci cand observam propriul comportament. De exemplu, putem sa simtim mai mult disconfort decat credem atunci cand interactionam cu un homosexual.

In sfarsit, un studiu interesant realizat de Feather (1985) demonstreaza faptul ca explicatiile noastre in privinta comportamentului ne reflecta in mod clar valorile si atitudinile. De exemplu, conservatorii explica somajul in termeni de lene, in timp ce liberalii gandesc in termeni de economie lenta. Pe scurt, exista multi factori care ne determina sa trecem cu vederea sau sa minimalizam anumite cauze ale unui comportament. Daca vrem sa intelegem un comportament, cum ar fi somajul, ar fi mai bine sa studiem toate cauzele, incluzand lipsa de pregatire, lene, saracie, discriminare, conceptul de sine, conditiile economice si multe altele.

Se crede despre unele comportamente ca sunt cauzate de factori dincolo de controlul nostru; astfel, putem pleda nevinovat la tribunal pe motiv de nebunie. Exista o notiune veche, si anume ca o persoana poate avea „impulsuri incontrolabile”. De exemplu, atunci cand cineva isi gaseste sotia in pat cu altcineva.

In anii `60 si `70, societatea noastra a devenit mai liberala, crezand in faptul ca o persoana nu e responsabila pentru ceea ce face cand se afla sub influenta alcoolului sau drogurilor, sau in timpul unei crize psihotice, sau cand se afla sub o presiune emotionala puternica.

Recent am devenit mai conservatori din nou, mai ales in termeni de a nu accepta scuzele unei persoane cand aceasta actioneaza sub influenta drogurilor sau alcoolului. Societatea noastra inca nu s-a confruntat cu problema determinismului, si anume ca orice fel de comportament isi are cauzele necesare si suficiente si nu poate sa fie altul avand in vedere circumstantele de la acel moment. Pedeapsa ca factor de descurajare are sens pentru un determinist, dar pedeapsa ca razbunare nu.

 

O alta chestiune cu care societatea noastra nu s-a confruntat este motivatia inconstienta a comportamentului. Noi, oamenii, facem multe lucruri pe care nu vrem sa le facem si pe care nici macar nu le intelegem. Poate o persoana sa fie responsabila pentru inconstientul sau? Pare nerezonabil. Astfel, o societate pare sa aiba de ales intre (a) negarea faptului ca exista cauze inconstiente (ceea ce ar fi absurd) si (b) refuzul de a face responsabila o persoana pentru acte inconstiente (lucru la care societatea noastra este reticenta). In concluzie, refuzam sa ne gandim prea mult la asta.

Cartea lui B. F. Skinner (1972), Beyond Freedom and Dignity, a lui Berofsky (1971), Determinism si a lui Rychlak (1979), Discovering Free Will and Personal Responsibility, sunt referinte bune in acest domeniu. Determinismul mi se pare util si un mod mai satisfacator de a privi viata. Nu am vazut niciodata vreun comportament, oricat de ciudat sau neobisnuit ar fi fost, sa nu fi fost cauzat cu siguranta de legi comportamentale. In plus, care sunt alternativele? Ai putea sa presupui ca relatia cauza si efect este prea complexa pentru noi oamenii ca sa o intelegem, ca majoritatea lucrurilor se petrec din intamplare, fara o cauza, ca forte misterioase necunoscute oamenilor determina ce sa facem s.a.m.d. Nici una din astea nu pare promitatoare.

 

PASUL DOI: noteaza situatiile care te deranjeaza. Recunoaste ca ai fi facut ceea ce altii au facut, daca erai in locul lor si ai fi avut acelasi trecut si mediu inconjurator. Accepta-ti comportamentul din trecut.

 

Cand ceva te supara, sarcina ta este sa reduci stresul prin intelegerea motivului pentru care s-a intamplat acel lucru. Pentru inceput, ai putea sa iei in considerare in privinta caror situatii si comportamente ai putea fi mai tolerant, pe care le-ai putea accepta si sa fii mai putin deranjat de ele. De exemplu, poti sa fii suparat pe un parinte critic si nedrept, sa fii deranjat de prejudecata rasiala a unei rude sau unui prieten, de un profesor critic si exigent, de o mama necasatorita din cauza starii materiale, sau de propriile „voci” interioare care-ti spun ca esti prost, slab si naiv. Exista nenumarate situatii care ne deranjeaza si in care spunem, in principiu, „nu ar fi trebuit sa se intample asa” sau „va fi ingrozitor”. Dar, aminteste-ti, orice s-a intamplat are o cauza.

Apoi, iti poate fi de folos sa enumeri toate cauzele la care te poti gandi pentru aceste situatii si comportamente suparatoare. Ideea este sa intelegi pe deplin comportamentul. Poate doresti sa vorbesti cu persoanele implicate sau cu persoane inteligente neimplicate pentru a afla ideile lor despre motivele si istoria care evidentiaza comportamentul care te preocupa. Una dintre abordari este sa intelegi atat de bine cauzele incat sa poti accepta comportamentul ca fiind efectul unei cauze. O alta abordare este sa-ti asumi pur si simplu – ai incredere – ca exista cauze necesare si suficiente (dar necunoscute) pentru orice fel de comportament, fapt ce-ti permite sa il tolerezi. In acest caz, nu trebuie sa cauti in mod laborios toate motivele exacte si istoria unui comportament iritant (ceea ce poate fi oricum imposibil). Doar accepta-l.

 

Nu intelege gresit acest punct. Nu pledez in favoarea acceptarii tuturor comportamentelor ca fiind morale, dezirabile sau vrednice de lauda. Spun doar ca orice fel de comportament, bun sau rau, are o cauza, si astfel, este ceva pe care trebuie sa-l acceptam. Valorile si judecatile morale sunt de asemenea legitime. Deci, poti considera propriul comportament sau al altcuiva de a fi rautacios, crud, egoist, brutal, imoral sau rau in multe alte feluri ca fiind efectul unei cauze. Cu toate acestea, vei fi tolerant cu tine insuti sau cu altcineva care se supune legilor psihologice care i-au produs comportamentul rautacios. Daca comportamentul este rezultatul natural, inevitabil al cauzei sale cum mai poti sa displaci sau sa blamezi o persoana pentru ceea ce este?

 

PASUL TREI: In timp poti invata sa accepti comportamentul ca fiind legitim, nu unul ingrozitor.
Dupa ce intelegi cauzele lucrurilor care te-au deranjat si ale auto-criticismului, trebuie sa te concentrezi pe gandurile tale cotidiene, pe asteptarile si sentimentele tale care inca te supara. Procedura este identica: cauta cauzele, intelege comportamentul, convinge-te singur ca actiunea are cauzele sale si este legitima. Sperantele si idealurile tale despre ceea ce inseamna o „persoana buna” pot sa nu se schimbe, dar poti renunta la cererile irationale si anume ca lucrurile intotdeauna ies asa cum iti doresti. Poti pune la indoiala „ar trebui” si „trebuie”, si staruinta ca tu, altii si lumea ar trebui sa fie diferita. In loc sa te superi pe faptul ca lucrurile nu au iesit asa cum ai vrut, bazeaza-te pe aplicarea in viitor a cunostintelor tale despre comportament in asa fel incat sa te apropii din ce in ce mai mult de obiectivele si idealurile tale.

 

PASUL PATRU: Foloseste increderea pe care o ai in caracterul legitim al comportamentului ca sa planifici moduri de a-ti atinge obiectivele. Vei deveni un autodidact increzator in fortele sale.

 

Cea mai mare bariera in calea dezvoltarii personale este lipsa de speranta ca cineva se poate schimba. Cunoscand faptul ca comportamentul este rezultatul unei relatii cauza-efect si nu este rezultatul dorintei sau al norocului sau al destinului ar trebui sa ne incurajeze sa studiem comportamentul si sa incercam abordari diferite.

Sper ca acum sa vezi ca gandind precum un determinist ne ofera toleranta si speranta

 

Timpul necesar alocat

Iti ia numai o ora sa absorbi ideea despre determinism si sa mai citesti ceva in plus despre el. Iti va lua probabil mai multe saptamani de practica inainte sa-ti revizuiesti modul de gandire si sa accepti toate evenimentele din jur ca fiind efectul unei cauze. Toleranta celorlalti si a ta, impreuna cu devotametul de a schimba orice este gresit, nu se realizeaza usor. Societatea noastra este saturata de critica, cinism si intoleranta.

Probabil ca toata viata noastra am dat vina pe trasaturi personale si ne-am simtit inconjurati de intentii rele. Nici macar nu putem sa-i intelegem pe copiii sau pe iubitii nostri; suntem departe de a accepta comportamentul strainilor si al dusmanilor nostri ca fiind determinat de relatia cauza-efect. Cred ca pentru cei mai multi dintre noi va dura zeci de ani sa adoptam determinismul, chiar daca acesta reprezinta o realitate. Dar poti gandi ca un determinist (sau ca un om de stiinta) si sa ai parte de beneficiile acestui tip de gandire in orice moment.

 

Probleme des intalnite

In primul rand, cauzele actiunilor oamenilor sunt foarte complexe si, astfel, greu de observat si de inteles. Este sigur ca nici un comportament obisnuit al unei fiinte umane (nici macar o conversatie de doua minute) nu este inteleasa complet; de exemplu nu poti stii toate cauzele comportamentelor, gandurilor si sentimentele cunoscute si intelese in prealabil.

In lumina acestor lucruri, este uimitor cum oamenii dezvolta in mod constant simple explicatii pentru motivele pentru care oamenii actioneaza in felul in care au facut-o sau de ce evenimentele s-au intamplat asa cum au fost. Necesitatea unei explicatii pare sa fie o caracteristica innascuta a creierului nostru, care ne-a servit bine de milioane de ani prin intelegerea rapida a faptului ca suntem atacati si pentru elaborarea unei modalitati de a supravietui.

Mintea cea mai agera a supravietuit. Au fost putine recompense evolutive pentru omul timpuriu care a incercat sa inteleaga motivele care au stat in spatele atacului ei/lui (el era ucis). Este dificil sa treci peste mostenirea ta genetica.

Unii dintre noi au mai multa incredere decat altii in explicatiile spontane si superficiale ale unui comportament. Astfel, oamenii care se simt bine cu analiza lor grabnica, de moment, au o rezistenta puternica in a gandi precum un determinist.

Si mai important, multe dintre explicatiile noastre despre comportamentul uman sunt determinate de sentimentul puternic pe care il avem despre persoana respectiva. Daca suntem nervosi sau raniti, credem ca actiunile persoanei respective au fost cauzate de motive rautacioase si egoiste. Daca avem nevoie de acea persoana sau suntem atrasi de ea, analizam comportamentul ca fiind cauzat de motive si factori dezirabili. Acestea nu sunt explicatii valide, obiective, comprehensive ale comportamentului uman; sunt mai degraba manifestari irationale ale emotiilor noastre irationale.

Un alt exemplu: persoana care este convinsa ca problemele ei maritale sunt cauzate de catre partenerul teribil de egocentric poate fi reticenta in a renunta la explicatiile simple, insensibile si pline de furie. Daca persoana exploreaza cu adevarat cauzele complexe ale egocentrismului partenerului, ea poate descoperi ca partenerul nu numai ca nu este de invinovatit, ci ca este victima unei istorii lungi si dureroase care a necesitat acest egocentrism sau auto-protejarea sa in fata raului. Trebuie sa fim dispusi sa renuntam in mare parte la emotiile noastre negative ferme inainte sa devenim un determinist tolerant si grijuliu. In cultura actuala, prosperam prin resentimentele pe care le avem fata de ceilalti; acest lucru ne cere sa ramanem ignoranti si justifica egoismul nostru.

 

Acum trei sute de ani, Leibnitz, un filosof german, a gandit: „Omul ar trebui sa-si accepte soarta si sa nu incerce sa o schimbe”. Unii oameni inca mai cred ca suntem neajutorati. Similar, altii cred ca determinismul inseamna predestinare sau fatalism – ca evenimente specifice din viitor sunt inevitabile si ca nimeni nu ar trebui sa se simta responsabil pentru comportamentul lui ulterior. Alte absurditati.

Determinismul respinge toate aceste idei. Gandeste-te la asta: este deja predeterminat daca vom calatori sau nu pe Marte si daca vom vindeca cancerul sau SIDA? Nu, desigur ca nu, conform deterministului (dar fatalistii ar spune ca da). Legile nu fixeaza viitorul; de fapt, legile si cunoasterea trebuie folosite ca sa schimbam viitorul; de exemplu sa dezvoltam calatoria in spatiu si tratamentele. In functie de cat de intelept sunt folosite legile determinam cat de bine ne vom descurca in viitor cu problemele. De aceea, fiecare dintre noi isi asuma o responsabilitate uriasa pentru ceea ce se va intampla, mai ales in vietile noastre.

Aceasta responsabilitate in privinta imbunatatirii viitorului este complicata de faptul ca noi stim doar trecutul si prezentul. Nu prea avem nici o cale de a masura cu certitudine cat de multa influenta avem sau cata am putea avea asupra viitorului. In timp ce incercam sa influentam evenimente umane?, trebuie sa asteptam sa apara momentul din viitor care ne preocupa ca sa stim daca am avut succes.

Cunoasterea legilor comportamentale trebuie aplicate pentru un moment sau eveniment viitor – un eveniment imprevizibil. Astfel, un utilizator inteligent al cunostintelor este fortat sa se concentreze mereu pe viitor si sa foloseasca retrospectiva: ce am facut acum un minut sau ieri sau in ultimul an care a influentat ceea ce tocmai s-a intamplat? Raspunsurile noastre la aceste intrebari sunt folosite apoi intr-un alt efort de a influenta viitorul.

Astfel, o viata atenta este o serie de experimente informale. Putem doar sa invatam mai multe despre legile comportamentale prin observarea interventiilor care au parut ca duc la acele rezultate in trecut, dar aplicatia practica a cunoasterii implica doar incercarea de a schimba un eveniment viitor. Eficienta unui astfel de efort care influenteaza viitorul poate fi cunoscut doar in momentul in care acel moment din viitor devine prezent.

Pe scurt, deterministul, care doreste sa devina activist practic si eficient in influentarea prezentului si poate a viitorului, trebuie sa fie orientat spre viitor si sa inteleaga si sa foloseasca legile inaintea momentului producerii, poate cu cateva secunde inainte sau cu cativa ani.

Un determinist adevarat accepta, se bucura si invata din experientele trecute si prezente, observand relatia cauza-efect si incearca sa foloseasca aceste legi ca sa schimbe momente din viitor atunci cand ele se petrec in prezent. Aceasta reprezinta o mare responsabilitate pentru cel care incearca sa fie determinist, la fel de mare precum se intampla in Reality Therapy – Terapia Alegerilor Realiste – in care terapeutul il intreaba pe client, „Ce vrei sa se intample in viata ta?” si „Ce trebuie sa faci ca sa se intample asta?” (vezi articolul Terapia Alegerilor Realiste)

 

Eficienta, avantaje si pericole

Nu exista nici o dovada conform careia intreg comportamentul este determinat de relatia cauza-efect; determinismul este o credinta, o asumptie rezonabila. Cu toate acestea, viata umana este atat de complexa si haotica incat multe din evenimentele viitoare nu pot fi controlate cu siguranta. Nu exista studii cunoscute ale impactului daca incepi sa gandesti ca un determinist.

Observatia cotidiana sugereaza ca studentii la psihologie, care au pasit in stiinta comportamentului, accepta din ce in ce mai mult din comportamentele aberante sau chiar crude ale clientilor odata ce au mai multe cunostinte si devin mai empatici. Considera comportamentul indezirabil mai putin dezgustator.

Daca reusim sa vedem lumea in felul in care o vede cealalta persoana, intelegem mai bine persoana respectiva.(Cu toate acestea nu cunosc vreo dovada ca psihologii sunt neobisnuit de empatici cu sotii lor, cu sefii, cu persoanele care i-au tras in piept, cu politicienii, cu concurenta sau cu criticile; probabil o atitudine empatica e reprezentata de situatia specifica.

Intr-adevar sunt mai deranjat de extraordinara mea empatie pentru un criminal sau un traficant de droguri decat de cea pentru un administrator arogant si egoist).

Gandirea empatica sau precum cea a unui determinist nu se poate generaliza cu usurinta de la o situatie la alta, dar, cel putin, pare sa fie posibil.

Avantajele determinsmului sunt scrise mai sus. Aceasta convingere nu este periculoasa, decat daca detesti ideea ca oamenii opereaza cauzal la fel ca tot restul Universului.

 

 

Fragment tradus si adaptat din Psychological Self-Help – Clayton E. Tucker-Ladd

Lasa un comentariu