Intelegandu-mi copilul (Copilul meu nu sunt eu)



mycloset.ro

Tuturor ne place sa avem drepturi, deoarece acestea ne dau sentimentul de libertate. Atunci cand rostim cuvantul drepturi ne gandim imediat la ceva ce altii trebuie sa respecte in ceea ce ne priveste. Nu in aceeasi masura ne vine in minte aspectul complementar, cel prin care noi suntem  chemati sa respectam drepturile celorlalti.

Astfel, atentam uneori la libertatea celorlalti fara sa constientizam faptul ca libertatea noastra se sfarseste acolo unde incepe libertatea lor. Faptul ca cineva este parinte sau mentor nu ii confera mai multe drepturi, in relatia cu discipolul, ci din contra, mai multe obligatii.

Parintele relationeaza adesea cu copilul intr-un mod distructiv pentru personalitatea acestuia din urma. Nu trebuie sa ne mire insa lucrul acesta: unde ar putea sa invete un parinte „meseria” de parinte? Nu exista nici un cadru educational pentru aceasta. Desigur multi considera ca bunele intentii sunt suficiente pentru a fi buni parinti.

Cea mai importanta dovada de dragoste pentru cineva este aceea de a-i respecta libertatea, intelegand prin aceasta in primul rand libertatea de decizie. Asta nu inseamna sa nu-l educam, sa renuntam la a-i oferi cunostinte, argumente, pareri, ci doar de a-i oferi optiuni si a-l lasa sa aleaga.

Invata sa iubesti fara a poseda! Acorda libertate celui pe care il iubesti si invata sa te bucuri de ceea ce il face pe el fericit!

Sa invatam sa iubim fara sa impunem, altfel inseamna ca de fapt ne iubim pe noi insine si copilul este doar un mijloc prin care vrem sa obtinem anumite realizari si satisfactii personale.

Exista si parinti care nu doresc ca si copilul lor sa devina independent, si de aceea nu-i vor permite sa se dezvolte, pentru a-l mentine sub controlul lor, in dependenta de ei. Le e teama de momentul in care adolescentul devenit tanarul “isi va lua zborul” de acasa, pentru a urma o scoala, o universitate sau un loc de munca. Il impiedica sa aiba propria viata, propria familie sau o accepta doar cu conditia ca ei sa pastreze in continuare controlul.

Ganditi-va, cum ar fi sa gasiti intr-o buna dimineata, in momentul in care vreti sa intrati in camera copilului, lipita pe usa, urmatoarea declaratie:

“Declaratia drepturilor mele”

1. AM DREPTUL SA FIU ASA CUM SUNT!elefant.ro

Desigur, mai am multe de invatat, multe de schimbat, dar pana atunci am dreptul sa fiu asa cum sunt. Pot sa am propriile convingeri si nimeni nu are dreptul sa ma traumatizeze prin cuvinte depreciative, injositoare, jignitoare pentru ca gandesc diferit. Nimeni nu detine monopolul adevarului, nimeni nu le stie pe toate. Nu toti trebuie sa fie de acord cu mine, nici eu cu ei. Putem trai impreuna chiar daca avem pareri diferite! Am dreptul la propria opinie. Poti si tu sa ai parerea ta si ti-o voi repecta.

Nimeni nu poate fi obligat sa ma iubeasca sau sa ma placa, nici eu nu sunt obligat sa iubesc pe toata lumea. Nimeni nu trebuie sa se supere ca nu e iubit de toti ceilalti, sau ca ceilalti nu sunt intotdeauna de acord cu el. Cu toate acestea trebuie sa ne respectam unii pe altii.

2. AM DREPTUL SA INVAT SI SA MA MATURIZEZ IN RITMUL MEU

Nimeni nu ma poate educa cu forta! Nimeni nu are dreptul sa-mi impuna sa cred sau sa fac ceva impotriva vointei mele! Nimeni nu ma poate obliga sa vad lucrurile in acelasi fel cu el. Eu singur voi stabili carei persoane ii acord dreptul sa aiba un cuvant de spus in viata mea: sa-mi dea sfaturi, sa ma invete, sa ma educe, sa ma corecteze!

3. AM DREPTUL SA-MI URMARESC  PROPRIILE MELE NEVOI, DORINTE SI INTERESE!

Am dreptul la propriul meu sistem de valori. Sunt gata sa invat de la altii, sunt gata sa ascult pareri, dar eu hotarasc ce e important pentru mine. Nu vreau ca cineva sa-mi faca bine cu forta!

4. AM DREPTUL SA DECID SINGUR IN CE MA PRIVESTE

(Ne referim la o persoana responsabila din punct de vedere medical si legal)

Cand ai de luat o decizie, nu exista o singura solutie care sa fie “cea mai buna”, si eu pot avea propriile solutii la problemele mele. Si ceilalti au acelasi drept; nu trebuie sa ma ocup eu de problemele lor, nu trebuie sa le impun eu ce sa faca. Pot insa sa le fiu de ajutor daca ei imi cer asta.

Am dreptul sa-mi cunosc optiunile pentru ca sa pot decide. Imi pot asuma responsabilitatea pentru deciziile mele.

5. AM DREPTUL SA GRESESC

Nimeni nu e perfect. Greseala e normala ! Esecul, ca si succesul, sunt normale (Ne referim la greseala ocazionala nu la greseli devenite obiceiuri, acestea comporta o alta abordare, ele sunt “probleme”).

Greselile si esecurile ma ajuta sa ma maturizez. Nimeni nu are dreptul sa ma traumatizeze pentru ca am gresit. Pot fi corectat, pedepsit, dar nu traumatizat! Nici eu nu am dreptul sa traumatizez pe altii, nici chiar pe copii mei, cand ii voi avea..

 

Nu toti suntem la fel, din nastere suntem diferiti. In orientarea profesionala trebuie tinut cont de laturile personalitatii, si de temperamentele diferite. Putem observa ca unii abandoneaza rezolvarea unor sarcini pentru ca se plictisesc repede. Altii nu-si gasesc linistea pana nu termina.

Unii sunt intuitivi si au tendinta de a anticipa, a cauta semnificatii, implicatii in evenimente, putand gasii o noua cale de a aborda o problema, iesind din tipare. Altii au nevoie de date concrete si se bazeaza doar pe date palpabile in gasirea unor rezolvari. Cunoasterea atuurilor si punctelor slabe pot cantari si pot ajusta balanta in cautarea profesiunii potrivite.

Ca parinte trebuie avut in vedere ca este o varsta dificila, iar toate incercarile prin care se exprima autonomia si independenta sunt in acelasi timp si ocazii care contribuie la cresterea increderii in sine a adolescentilor. Acum este perioada disputei cu adultii din dorinta de afirmare a demnitatii personale si din dorinta de a fi respectat ca persoana si de a i se recunoaste capacitatile si problemele.

Parintii trebuie sa constientizeze aceste nevoi imperioase a adolescentilor astfel incat sa evite situatiile care i-ar putea pune pe acestia in posturi penibile de manie, jignire, umilinta. Acestea nu aduc nici o rezolvare in bine ci doar accentueaza distantarea, amplifica climatul tensionat, si ameninta refacerea legaturilor existente anterior. Tactul cu care familia se manifesta in perioadele de criza si de dupa aceasta asigura conditiile pentru  dezvoltarea responsabilitatii personale a adolescentului.

 

Stereotipuri si prejudecati

Avem tendinta sa gandim dupa cum gandeam anterior. Suntem conditionati sa vedem ceea ce suntem “programati’ sa vedem de catre traseele trecute ale gandirii noastre, sa percepem realitatea distorsionat, corespunzator experientei noastre subiective. Aceasta ne afecteaza si atunci cand vrem sa luam o decizie privind cariera copilului.

Suntem tributari unor prejudecati care ne limiteaza optiunile, cum ar fi:

  • Sa nu fie o munca murdara
  • Sa nu fie riscanta, sa nu le puna viata in pericol
  • Sa nu-i solicite prea mult timp, in detrimentul vietii personale
  • Sa nu fie la tara
  • Sa fie profitabila
  • Sa fie sigura
  • Sa nu plece departe de casa
  • Sa nu implice naveta
  • Sa nu lucreze in schimburi de noapte
  • Meseriile din domeniul artistic sau sportiv echivaleaza cu o drama personala
  • Anumite meserii sunt potrivite doar pentru barbati, iar altele exclusiv pentru femei.
  • Parinti care au o meserie care le place, vor ca sa-i urmeze copiii, sa faca aceeasi meserie.
  • Parinti care au o meserie care nu le place, nu sunt de acord ca ai lor copii sa o urmeze.
  • Parintii amana mereu momentul pentru a face  un  plan de cariera, considerand ca importanti sunt pasii care trebuie sa-i faca in viitorul apropiat: ce scoala sa urmeze
  • Unii considera ca o anumita scoala sau  universitate ii garanteaza  automat  o  cariera stralucita si fac orice efort pentru a-i asigra acestuia prezenta in institutia vizata
  • Altii lasa in seama scolii sarcina orientarii in cariera a adolescentului
  • Sunt si parinti care “stiu”ce este bine pentru copilul lor. N-au urmat cursuri, nu s-au sfatuit cu cineva avizat, nu au intrebat copilul ce preferinte are, dar ei deja “stiu” ce trebuie sa faca acesta cu viitorul lui.

 

Prejudecati referitoare la Consilier

Este Consilierul un intrus in deciziile familiei? El este privit de cele mai multe ori in acest mod. Este privit ca fiind poate prea tanar, fara experienta de a fi crescut copii, alteori parintilor li se pare ca li se vorbeste “de sus”. Unii parinti considera apelarea la consilier ca o recunoastere a propriei incompetente. Consilierul mai este  privit de altii ca un terapeut, si a apela la el ar insemna recunoasterea faptului de a avea o problema ce necesita terapie. Toate acestea provin dintr-o lipsa de informare cu privire la rolul si rostul Consilierului in Cariera.

“Punctele noastre tari sunt in acelasi timp punctele noastre slabe”, deoarece nu le putem stii sau face pe toate. De aceea avem nevoie de ceilalti.

Oricat de buni parinti am vrea sa fim, oricat ne-am  stradui, noi suntem limitati si nu le putem stii pe toate. Avem o cariera in care dorim sa fim profesionisti si tocmai in aceasta rezida problema, ca “punctele noastre tari sunt in acelasi timp punctele noastre slabe”, cu alte cuvinte chiar datorita faptului ca suntem specialisti intr-un domeniu nu putem fi specialisti in alte domenii.

Consilierul este un specialist, si daca unul anume nu pare a fi, putem apela la altul. Consilierul are cunostintelele de specialitate, experienta necesara si mai ales el este acolo tocmai pentru a ne ajuta. In luarea unei decizii privind cariera primul pas este autocunoasterea si autoevaluarea.

Consilierul nu are rolul de a decreta ce traseu educational sau profesional sa urmeze tanarul, ci el are menirea de a pune in evidenta anumite particularitati, talente sau din contra puncte mai slabe, oferind familiei posibilitatea de a alege in cunostinta de cauza.

Toti credem ca ne cunoastem pe noi insine sau pe copilul nostru, dar de cate ori nu ne-am surprins pe noi sau pe copil facand ceea ce nu credeam ca vom face? Sau de cate ori am fost surprinsi, adesea  neplacut, ca asteptarile noastre fata de oameni pe care credeam ca-i cunoastem bine, au fost inselate. Noi ne cunoastem prin comportamnentul si gandurile noastre, dar psihologul utilizand instrumente specifice poate scoate la lumina potentialitati, inclinatii, aptitudini, la care niciodata nu ne-am gandit deoarece nu am fost pusi in situatia de a le utiliza.

El poate face prognoze de comportament pentru  situatii cu care inca copilul nu s-a confruntat, poate indica stilul de invatare cel mai potrivit, si cum poate el sa-si dezvolte acele domenii care constituie punctele slabe. Consilierul poate detecta lipsa de incredere in fortele proprii a copilului, complexe, dificultati de invatare sau relationare si poate da sugestii pentru inlaturarea acestor neajunsuri, poate sesiza prejudecati ale parintelui sau copilului fata de piata educationala sau piata muncii, asteptari nerealiste, o distanta prea mare intre aspiratii si posibilitati si le poate evidentia pentru ca familia sa aiba posibilitatea de a se confrunta cu ele..

Unii parinti percep Consilierul ca fiind persoana care trebuie sa-i ajute sa-si convinga copilul sa faca ce vor ei. Acestia nu stiu insa ca problema cu care se confrunta consilierul este aceea ca copilul la randul sau cere consilierului sa-l ajute sa-si convinga parintele sa-l lase sa-si urmeze propriul vis.

Un alt rol al Consilierului este acela de a investiga daca alegerea copilului pentru cariera este una autentica, sau este urmare a influentei grupului de prieteni. Se stie ca anumite scoli pregatesc absolventi pentru anumite domenii preferate. Adolescentii urmeaza o anumita scoala fie din motive de proximitate geografica, fie deoarece scoala este cotata ca fiind de succes, sau pur si simplu deoarece vor sa ramana impreuna cu vechii colegi.

Aceste criterii nu au nimic de a face cu individualitatea copilului, cu potentialitatile si aspiratiile sale cu pregatirea sa pentru cariera, si pot influenta negativ acest proces. Un bun consilier are abilitatea de a observa motivatiile care stau la baza unei decizii privind traseul educational si poate preveni familia asupra riscurilor pe care le implica o astfel de alegere.

Consilierul nu ne va inlocui niciodata ca parinte si nici nu va prelua ceva din atributiile noastre. El da sfaturi competente referitoare  la optiunile scolare, alegerea profilului, alegerea optionalelor din aria curriculara, orientarea profesionala contribuind si ajutandu-ne sa intelegem mai bine directia in care sansele de realizare ale adolescentului sunt maxime. De asemenea ofera sprijin competent adolescentului in dezvoltarea propriei individualitati, in procesul de cautare – formare a identitatii in conturarea unei imagini de sine pozitive si autoacceptare.

Testele de personalitate vor aduce un plus de cunoastere, si ele ar putea reliefa o alta imagine a personalitatii de care nu eram constienti. Imaginea eronata despre sine nu trebuie sa surprinda, adolescenta este vremea marilor schimbari, astfel incat profilul caruia ii apartine adolescentul poate fi total diferit de cel pe care il credea. Parintele nu trebuie sa se supere, sa-si faca probleme, nu trebuie sa uite ca el insusi, adultul de azi, nu mai este adolescentul de ieri. Adolescentul trebuie incurajat in dorinta de a se descoperi pe sine, de a se valoriza, de asemenea trebuie ajutat sa se accepte pe el asa cum este fara a-si crea iluzii, deziluzii, frustrari.

 

Prejudecati de familie

In anumite familii exista aceasta problema a mostenirii carierei pastrate de mai multe generatii, mostenire care include de cele mai multe ori o clientela formata in decenii. Sau unii parinti sunt pur si simplu atat de incantati de meseria lor incat vor sa inceapa cu ei insisi o astfel de traditie, prin orientarea cu orice pret a copilului in meseria proprie. Este cazul artistilor, avocatilor, medicilor, arhitectilor, bucatarilor etc.

La fel este cazul in care parintii intreprinzatori vor sa lase afacerea familiei pe mana copiilor si ii pregatesc pentru asta. Cu toate ca exista argumente solide ale parintilor: existenta unui renume, a unei clientele formate, a unei experiente transmisibile prin mentorare in familie, a unei infrastructuri (birou, cabinet, intreprindere), trebuie sa fie investigate si preferintele, aptitudinile copilului,  iar acestuia trebuie sa i se ofere optiuni si posibilitatea unei alegeri.

Cele mai multe ore le petrecem la serviciu si de aceea un serviciu care nu ne place ne transforma in fiinte apatice, morocanoase, iritabile. Vrem sa aiba copiii nostri parte de asa ceva?

De aceea este indicat sa ne reprimam toate indicatiile, toate impunerile de vointa pentru  a vedea mai intai daca si el are inclinatii catre ceea ce ne dorim noi. Ceea ce conteaza cu adevarat este pana la urma sa-i vedem entuziasmul, satisfactia, reusita prin roadele muncii sale.

Cu desavarsire de cealalta parte se situeaza cei care nu vor cu nici un pret ca urmasii lor sa-i mosteneasca in meserie. Deoarece ei insisi, probabil, nu au fost indrumati si au ales o cariera nepotrivita, au adunat atata frustrare in sine incat nu vor ca si copii lor sa se confrunte cu aceleasi sentimente. Dar daca copilul chiar are aptitudini si atractie pentru  acea meserie nu ar fi pacat sa ii refuzam sansa de a face ceva ce ii place?

Eu nu sunt copilul meu”,
D
e aceea imi voi ajuta copilul sa-si identifice propriul vis
S
i voi trai reusita implinirii acestuia impreuna cu el.

Mai sunt si cei care isi proiecteaza visul neimplinit asupra copiilor si vor sa isi implineasca acest vis prin ei. Ei privesc copilul ca pe un al doilea eu, ca o prelungire a sinelui lor, si vad ca o a doua sansa pentru ei de a-si realiza visul. Asfel ei pot supune copilul la eforturi supraomenesti pentru a realiza un vis de care acestia sunt straini. Constientizarea acestui fapt si acceptarea adevarului “eu nu sunt copilul meu”, schimbarea atitudinii parintelui in aceea de a-si ajuta copilul sa-si identifice propriul vis si a trai reusita implinirii acestuia impreuna cu copilul este calea dezirabila in aceasta situatie.

Un mit frecvent in alegera carierei este “Importanti sunt banii”. Aceasta abordare reduce munca la un mijloc de subzistenta. Daca banii sunt singura motivatie pentru munca, ea este absolut insuficienta.

Este cel putin la fel de important sa-ti faci munca ta cu placere, sa-ti poti valorifica propria personalitate conform cu inclinatiile, talentele si preferintele tale, sa lucrezi intr-un colectiv in care esti apreciat, intr-o atmosfera cat mai detensionata, sa existe posibilitati de dezvoltare personala, sa poti dobandi noi experiente, sa existe sanse de promovare, programul de lucru sa fie potrivit cu interesele personale sau familiale (care conteaza cand ai copii) , sa ai un pachet salarial bun care poate include si beneficii extrasalariale cum ar fi prime de vacanta, asigurari de sanatate, pensie, abonament la o sala de sport sau la o clinica medicala, si altele.

Ai reusit? Continua!
N
ai reusit? Continua!”

Nansen ( Explorator la Polul Nord 1895, Premiul Nobel pentru Pace 1922)

Un alt mit este ca cea mai mare provocare este sa ai un loc de munca, oricare ar fi el. Acest mit poate sa ne determine sa acceptam orice slujba, in loc sa luptam pentru una care ni se potriveste. Studiile arata ca stresul provocat de un loc de munca nepotrivit este atat de mare incat, dupa un timp, oamenii il abandoneaza. Aceasta nu inseamna ca nu poti practica ocazional o anumita activitate, pentru dobandirea de experienta sau ca o etapa de tranzitie. Totusi sa nu confundam niciodata job-ul cu cariera visata.

O limitare mai degraba decat o prejudecata este cea legata de aspectele financiare pe care le implica construirea carierei copilului. De multe ori decizia de a urma o scoala, o universitate sau un loc de munca sunt afectate de criteriul financiar. Astfel parintii aleg o scoala in localitatea de domiciliu deoarece costurile implicate cu taxele si cheltuielile in alta localitate ar depasi posibilitatile financiare ale familiei. Cunoasterea  programelor institutiilor ce ofera burse de studii, in continua crestere, sau urmarea unei Universitati in sistemul “la distanta”, sunt solutii pentru a depasi aceaste limitari.

Profesorii si dirigintii pot influenta negativ perceptia parintilor despre copii. S-a observat ca la intanirile profesor – parinte se discuta cu predilectie despre partile negative ale tanarului, si lipsurile lui, si deloc despre talentele, aptitudinile, realizarile acestuia. In acest context parintii recepteaza o imagine deformata asupra potentialitatilor copiilor lor si sunt astfel negativ influentati in deciziile lor.

Exista si posibilitatea ca rezultatele mai putin bune la scoala sa fie datorate incompetentei unor profesori, lipsei de atractivitate a cursurilor acestora, influentei mediului si altor factori necorelati cu potentialul copilului.

 

Proiect in parteneriat: “Parintii ca facilitatori in alegerea traseului profesional pentru copiii lor. Program de pregatire  a consilierilor scolari bazat pe cooperarea cu parintii.”

astratex.ro

Lasa un comentariu