Incurajati-va copilul!

Daca va place ce cititi:


Elefant.ro - Premium

 

Incurajarile parintilor joca un rol determinant in influentarea comportamentului bebelusilor si copiilor. Trebuie sa stiti ce fel de comportament sunteti pe cale sa influentati (favorizati).
Sa examinam acum 9 lectii importante pe care stiinta ni le-a predat, ca urmare a lungilor ani de cercetari asupra tehnicii incurajarii:

1. Copilul trebuie sa fie pregatit sa invete.

De prea multe ori incercam sa invatam copiii cate ceva in momentele in care acestia nu sunt pregatiti sa invete. Sa luam acest principiu si sa-l aplicam si in psihologie: nu incercati sa invatati copilul ceva cand este obosit sau suparat, si care oricum se pune in situatia de a refuza invatarea. (Nota echipei: Ana Savin face si o comparatie cu dresorii care nu fortau animalele sa invete o noua figura daca acestea erau bolnave sau obosite. Daca ei asteapta ca animalele sa fie pregatite pentru procesul de invatare, de ce oare nu procedam si noi cu, copiii nostri la fel? Pentru ca noi presupunem fara nici un temei, ca ei sunt pregatiti sa execute lucruri pe care ei in realitate nu pot sa le faca)

2. Copilul trebuie sa fie in stare sa faca ceea ce incercati sa il invatati.

Este un lucru elementar, spuneti dumneavoastra. Dar ganditi-va la tot ceea ce parintii incearca sa-i invete pe copii, lucruri la fel de imposibile pentru ei, cum este si scrisul la masina, pentru un delfin. De exemplu: a fi curat la varsta de noua luni. Sa stea linistit la restaurant la varsta de doi ani. Sa fie politicos si sa aiba bune maniere la patru ani. Sa asculte la doi ani ca si cand ar avea cinci. Lista este interminabila.

Multi parinti asteapta din partea copiilor lor sa invete lucruri care depasesc capacitatea lor si uita de natura copilului si de stadiul sau de dezvoltare. Avem tendinta de a astepta de la el mult mai mult decat este el pregatit sa ofere. Din acest motiv parintii reusesc mai bine cu un al doilea sau un al treilea copil. Invata pe parcurs la ce se pot astepta din partea copiilor.

3. Pedepsele folositi-le numai ca ultima alternativa, pentru a-l impiedica pe copil sa se sinucida sau sa se raneasca grav.

Trebuie ca si noi sa fim realisti. Daca baietelul dumneavoastra de doi ani se precipita in mod repetat sa traverseze strada, nu aveti alta solutie decat sa il pedepsiti. Administrati-i o palma la fund pentru a-l invata sa nu se mai comporte intr-un mod atat de periculos. Va trebui sa-i impuneti judecata dumneavoastra pana cand va fi capabil sa gandeasca singur si sa stapaneasca situatia. Dar, este posibil totusi, sa invatam copilul multe lucruri fara a fi obligati sa recurgem la pedepse.

De ce trebuie evitate? Deoarece adevaratul lor efect este de a suprima temporar o reactie. Comportamentul sanctionat nu este descurajat in permanenta; cand efectul represiv se va atenua, comportamentul va redeveni identic cu cel anterior.

Alte motive ar trebui sa ne incite sa ne pedepsim copiii cat mai rar. Fie ca dresati un animal sau ca educati un copil, de fiecare data cand il pedepsiti il invatati sa va deteste si sa se teama de dumneavoastra.

Nu trebuie sa invatam copilul nici ura, nici teama decat in cazurile absolut necesare pentru a-l proteja de el insusi. De fiecare data cand un profesor pedepseste un debutant, acest lucru devine un “stimul de aversiune”, la fel ca o descarcare electrica. Debutantul va incerca pe viitor sa-l evite pe profesor si materia pe care acesta o preda.

Am ingrijit intr-o zi un fizician care a ales aceasta cariera ceva mai tarziu. Intr-un mod neasteptat, a inceput sa evite cursurile de fizica atunci cand era la universitate. Dupa multi ani, in timp ce il tratam, a inteles motivul atitudinii sale. Primul sau contact cu fizica a fost intr-o clasa a unui profesor despre care isi aducea foarte bine aminte ca si de niste experiente facute cu clopote de sticla si curent electric. Isi aducea aminte de profesorul cu fata mica, sinistra, cu buzele subtiri si un comportament meschin fata de copii. Acesta il umilea si il ridiculiza de fiecare data cand nu reusea prea bine. Acest profesor simboliza “fizica” pentru pacientul meu. A invatat sa chiuleasca, intr-atat de mult se asemana pentru el acest profesor cu levierul din cusca soarecelui.

4. In locul pedepselor, daca doriti ca un copil sa inceteze sa actioneze contrar dorintelor dvs, utilizati tehnica extinctiei.

Cand un psiholog vrea ca un animal sa nu mai faca un lucru, inceteaza pur si simplu sa incurajeze acea actiune. Daca recompenseaza cu un pumn de graunte un soarece alb pentru faptul ca a apasat o clapeta, si daca vrea ca animalul sa inceteze s-o mai apese, va inceta sa-i mai dea grauntele. Mai devreme sau mai tarziu, nemaifiind incurajat, animalul nu va mai apasa acea clapeta. La fel se intampla si cu copiii.

Sa luam ca exemplu un copil de patru ani care a descoperit efectul electrizant asupra parintilor in momentul in care foloseste cuvinte urate. Se intoarce acasa, pentru pima oara “bogat cu aceasta descoperire”. Este copilul incurajat sa-si foloseasca repertoriul? Bineinteles. De fapt, mama actioneaza ca si cum ar fi primit sarcina expresa de a-l incuraja (desi acesta este ultimul lucru pe care il doreste).

Manifestand atata contrarietate in momentul in care copilul pronunta cuvinte urate, ea il incurajaza in mod efectiv. Atentia pe care i-o arata este un adevarat stimul.
Cum il poate face sa inceteze? Ignorand pur si simplu aceste cuvine si ramanand calma. Mai devreme sau mai tarziu, cand copilul va realiza ca nu o mai poate irita pe mama, va inceta.

5. Profesorul trebuie sa dispuna de un stimul pentru incepatori

La copii, este vorba de dragostea si atentia dumneavoastra. Pentru ca acestea sa joace rolul de stimul, trebuie sa fiti o persoana amuzanta si agreabila. Trebuie sa consacrati un anume timp sa va amuzati impreuna cu copilul, incercand sa-i dovediti ca dragostea si afectiunea dumneavoastra reprezinta recompense pentru purtarea sa buna. Puneti-va urmatoarea intrebare: “Cat timp imi petrec alaturi de copil, amuzandu-ne gratuit, fara sa-i cer sa faca ceva? Daca raspunsul este “foarte putin”, atunci poate ca nu il incurajati suficient sa doreasca dragostea si atentia dumneavoastra.

Un baiat de 17 ani pe care il ingrijeam, discuta despre sentimentele pentru tatal sau si imi spunea: “In primii 15 ani ai vietii mele, practic nici nu l-am vazut pe tata duminica. Era atat de ocupat la serviciu incat nu avea de loc timp pentru mine. Acum, de cand am toate aceste probleme incearca sa fie prietenul meu si sa recupereze timpul pierdut. Ar dori sa ma fac bine si sa nu mai am probleme la scoala. Cateodata am chef sa-i spun: “Las-o balta batrane! Pe unde ai umblat in toti acesti ani?”

6. Incurajati-va copilul in tot ceea ce doriti sa-l vedeti facand si nu acordati atentie lucrurilor pe care le face si nu va plac.

De exemplu, unul din pacientii mei care nu intelesese acest principiu, a descurajat-o in mod involuntar pe sora sa de a scrie poezii. El era la universitate, pe cand ea, inca la liceu. I-a trimis o poezie scrisa de ea si i-a cerut parerea. El nu cunostea nimic despre psihologia stimularii si in acest fel a luat poezia vers cu vers scriind exact ceea ce ii placea si ce nu, spunand: “uite un pasaj bun”, sau “chestia asta e cam stangace”, “imi place stilul acestui vers”. Rezultatul acestui efort critic foarte serios, a fost ca fata nu a mai scris niciodata o poezie. De ce? Deoarece a fost descurajata la prima incercare, prin toate criticile negative pe care le primise.

Cum ar fi trebuit sa reactioneze, urmand principiile psihologiei stimularii? Ar fi trebuit sa-i scrie tot ce ii placea la aceasta prima poezie. Ar fi fost perfect cinstit. Poezia avea de fapt multe lucruri bune. Ar fi trebuit sa treaca sub tacere lucrurile care nu ii placeau si sa nu faca nici un comentariu asupra lucrurilor ce trebuiau ameliorate. Daca ar fi facut acest lucru, ideea de a scrie poezii ar fi fost incurajata prin interes si complimente, iar fata ar fi continuat sa scrie.

Citind aceste lucruri, va ganditi probabil, ca nici unul din profesorii dumneavoastra nu v-a tratat in acest fel. Ei nu pun in valoare ceea ce este bun, ci fac sa iasa la suprafata numai lucrurile care au defecte. Din pacate acest lucru este foarte adevarat.

Este dramatic de constatat ca multi parinti au dificultati in a-si invata copiii sa atinga scopurile dorite.
Nici noi nu am fost crescuti folosindu-se aceste tehnici psihologice. De aceea nu prea stim sa le aplicam in cazul copiilor nostrii.

7. Incurajati orice progres. Nu asteptati ca micutul sa reusasca in totalitate pentru a-l incuraja.

Un copil de noua ani, cu care practicam sedinte de psihoterapie, avea o problema la scoala: persista in a-i lovi pe ceilalti copii. Avea nivelul foarte slab la sociabilitate.

Cand a venit sa ma vada pentru prima oara, se batea cu ceilalti copii cam de zece ori pe luna. Dupa trei luni de tratament, aceasta nu se mai intampla decat de doua trei ori pe luna. Dar, cand a primit carnetul de note, cotarea sa la sociabilitate era tot slaba Profesoara i-a explicat mamei ca a fost obligata sa-i acorde acest calificativ deoarece inca se mai batea cu colegii de scoala.

Aceasta este o metoda foarte stangace de a reactiona. Profesoara ii spunea: “Olivier, nu te pot recompensa cu o nota mai buna inainte de a nu ajunge sa nu mai bati nici un copil. Profesoara nu stia ca in acest fel nu facea nimic pentru a recompensa aceasta ameliorare lenta.

Baiatul a fost furios si a abandonat. Facuse un efort sincer, cu ajutorul meu, pentru a nu-si mai lovi colegii. “La ce bun d-le Doctor? Nu am lovit decat trei copii luna asta , si inca am aceeasi nota proasta!” Din punct de vedere psihologic, avea dreptate. Nu a primit nici un fel de incurajare din partea profesoarei, in timp ce el facea un efort meritoriu.

Daca copilul dumneavoastra invata sa citeasca, sa mearga pe bicicleta, sa cante la un instrument, sa-si imbunatateasca manierele sau sa inceteze sa-i loveasca pe altii, oricare ar fi scopul care se vrea atins, incurajati-l la fiecare pas. Interesati-va si de cel mai mic efort pozitiv din partea sa.

Putem gasi mereu un motiv sa-i complimentam pe copiii nostrii, daca vom cauta cu atentie. Un baietel de gradinita era o adevarata teroare pentru educatoare si pentru colegii sai; ne-am straduit foarte mult sa gasim un lucru pentru care sa il felicitam si in acest fel sa il incurajam sa adopte o atitudine pozitiva.

Intr-un tarziu am gasit. Intr-o zi, in timpul siestei, am constatat ca se odihnea linistit (probabil foarte obosit de a fi facut pe nebunul cu o seara inainte). Educatoarea a prins ocazia, o data cu acest comportament neasteptat de linistit din partea lui si i-a spus: “Jean, azi esti cel mai cuminte copil din clasa!” Cand mama a venit sa-l ia acasa in acea zi, el i-a spus plin de mandrie: “Educatoarea a spus ca eu am fost cel mai cuminte in timpul siestei!” Si in ziua urmatoare si-a facut siesta la fel de linistit.

Atunci cand copiii nostrii sunt cuminti, se poarta bine, nu prea le acordam atentie, in cea mai mare parte a timpului. Nu ne deranjaza asa ca ii ignoram. Nu facem nimic pentru a incuraja acest comportament pozitiv. Dar atunci cind copilul iese in evidenta cu ceva, ne atrage imediat atentia.

Cu alte cuvinte, nu facem decat sa incurajam comportamentul pe care nu il dorim. Remediul consta in a ne face timp pentru a incuraja comportamentul dorit, in loc sa ignoram copilul cand se poarta bine. Este foarte important, daca aveti un baietel turbulent, dificil, care face tot felul de mofturi. Cand vedeti ca se joaca linistit, mergeti la el, mangaiati-i parul sau sarutati-l si spuneti-i ceva de genul: “Cateodata este atat de bine sa te joci linistit, nu?”

8. In prima perioada, este important sa incurajam orice reactie pozitiva. O data ce progresul se afla pe calea cea buna, putem sa mai rarim incurajarile.

Nu este neaparat nevoie sa incurajati fiecare miscare pozitiva. Ar fi prea greu pentru o mama sa gaseasca atata timp. Daca rareste incurajarile, oricum va ajuta copilul de a se orienta catre comportamentul dorit.

9. Faceti in asa fel incat eventualul debutant sa reuseasca in primele etape ale activitatii care i-a fost incredintata.

Incepeti cu sarcini usoare si apoi treceti la cele mai dificile. Intr-o seara, jucam carti cu baiatul meu de zece ani, cand, celalalt baiat de patru ani si-a manifestat intentia de a juca si el. I-am promis, bineinteles, ca voi juca cu el dupa aceea. Ati incercat vreodata sa jucati carti cu un copil de patru ani? A juca dupa reguli, reprezenta un efort prea mare la aceasta varsta, deoarece aceasta cerea prea mult la nivelul sau de maturitate. El voia doar sa joace carti.

Care a fost solutia? Cum sa fac ca el sa castige, jucand cu mine? Usor. Am adaptat regulile la nivelul sau de patru ani. Am “jucat” dand carti la intamplare. El dadea o carte, eu alta. Foarte repede jocul a fost terminat. A “castigat”. A anuntat pe un ton triumfator: “Am castigat la carti!”. L-am ajutat astfel sa reuseasca in primele etape, pentru a-l invata sa iubeasca jocul.

Daca parintii ar putea aplica toate aceste noua principii ar avea mai putin senzatia de esec in educarea copilului. Ar fi mai usor sa creasca copii mai fericiti si mai increzatori in ei insisi.

 

Fragment din  Totul se intampla inainte de 6 ani – Ana Savin

,

Daca v-a placut acest articol:

2 Raspunsuri pentru “Incurajati-va copilul!”

  1. simonaelena says:

    buna, baietelul meu are 7 ani
    si este in cls.1 invata f. bine dar de curand a luat un b lamate si unul la romana,e f.dezamagit si eu la fel pentru ca cu siguranta stia daca era atent,iar eu nu stiu cum sa procedez cand mai ia cate un b.

  2. Razvan says:

    Buna,

    Imi puteti spune unde pot gasi cartea Ana Savin – “Totul se intampla inainte de sase ani. Psihologia copilului”?
    Sau la ce editura a aparut?

Lasa un comentariu