Implicatii neuropsihoendocrine in depresie

Daca va place ce cititi:

 

Termenul de neuropsihoendocrinologie se refera la relatia atat structurala cat si functionala intre sistemul nervos central si sistemul hormonal.

Tulburarile endocrine sunt frecvent asociate cu sindroame psihiatrice secundare cum este si cazul depresiei si in acelasi timp o serie de pacienti ce au un diagnostic psihiatric prezinta o disfunctie endocrina secundara.

Secretia hormonala este stimulata prin actiunea neurohormonilor.

Neurohormonii includ hormonul eliberator de corticotropina (CRH) ce stimuleaza eliberarea adrenocorticotropinei (ACTH), hormonul eliberator de tireotropina (TRH) ce stimuleaza eliberarea tireotropinei (TSH), hormonul eliberator de gonadotropina (GnRH) ce stimuleaza eliberarea hormonului luteinizant (LH) si a hormonului foliculo-stimulant(FSH), somatostatin-ul si hormonul eliberator de hormon de crestere (GhRH) ce regleaza eliberarea hormonului de crestere (GH).

Semnalele chimice determina eliberarea neurohormonilor din eminenta mediana a hipotalamusului in sistemul port-hipofizar si coordoneaza transportul lor catre hipofiza anterioara in vederea reglarii eliberarii hormonilor circulanti.

Hormonii hipofizari actioneaza direct pe celulele tinta, in plus existand un feed-back ce regleaza secretia neurohormonilor si efectele la nivel cerebral. Acest feed-back poate fi direct sau prin neuromodulare.

Implicarea sistemului neuroendocrin in depresie pare a fi corelata cu disfunctia principalelor axe neuroendocrine.

A. Axa hipotalamo-hipofizo-adrenaliana in depresie (HPA).

Hiperactivitatea axei HPA este una dintre cele mai documentate ipoteze in depresie. Selye si altii au studiat cresterea CRH, ACTH si a cortizonului ca raspuns la stres. Raspunsul hormonal este dependent atat de natura stress-ului cat si de mecanismele de coping ale individului.

Alterarea axei HPA a fost asociata cu tulburarile afective, tulburarea de stress posttraumatic, dementa Alzheimer. De asemenea hiperactivitatea axei HPA este caracteristica pacientilor cu depresie majora ce comit suicid.

Asocierea cu depresia include:

  • nivele crescute ale cortizolului;
  • incapacitatea de supresie a cortizolului la dexametazona;
  • cresterea in dimensiune a glandelor suprarenale si a sensibilitatii lor la ACTH;
  • raspuns slab al ACTH la stimularea prin CRH;
  • posibil concentratii crescute de CRH cerebral.

Studii sugereaza ca veriga de plecare in perturbarea HPA din depresie ar fi cresterea numarului de neuroni ce contin CRH si de ARN mesager-CRH din nucleul paraventricular ceea ce duce la o hipersecretie de CRH hipotalamic.Se presupune ca sinteza crescuta de CRH si secretia acestuia duc la marirea hipofizei cu cresterea secretiei de ACTH si ca urmare marirea cortexului adrenal cu cresterea nivelului de cortizol.

Aceasta hipercortizolemie este si rezultatul alterarii receptorilor glucocorticoizi hipocampici ce devin putin functionali (down-reglare) si o rezistenta glucocorticoida prezenta la pacientii depresivi.

Cum produc depresie aceste alterari ale axei HPA?

S-a emis ipoteza ca modificarile receptorilor glucocorticoizi din anumite regiuni cerebrale (ex. Hipocampul) pot contribui la simptomele depresive. Hipocampul exercita inhibitie sau excitatie asupra axei HPA. Atunci cand receptorii glucocorticoizi sunt alterati secundar hipercortizolemiei efectul inhibitor asupra axei nu se mai exercita si se continua astfel secretia de cortizol. Hipercortizolemia este asociata cu neurotoxicitate si cu reducerea neurogenezei la nivel hipocampic.

Interesanta este asocierea depresiei cu nivelul hipocampic redus (prin studii neuroimagistice). Cercetarile au ajuns la concluzia ca reducerea volumului hipocampic reflecta atrofia neuronala indusa de glucocorticoizi ( inclusiv prin examinarea post mortem a neuronilor hipocampici).

Suport al teoriei rezistentei glucocorticoide ce este prezenta in depresie deriva din studii pe animale de laborator ce arata ca antidepresivele si ECT (electroterapia) actioneaza pe receptorii glucocorticoizi, crescand legarea glucocorticoizilor de acestia. De mentionat faptul ca pentru instalarea acestui proces este nevoie de aproximativ 2 saptamani, aproape aceeasi durata necesara antidepresivelor pentru imbunatatirea simptomelor depresive.

Incapacitatea de a normaliza axa hipotalamo-hipofizo-adrenala a antidepresivelor este un semn de prognostic defavorabil al depresiei.

B. Axa hipotalamo-hipofizo-tiroidiana (HPT) in depresie

Hormonii tiroidieni:

T4- durata lunga de actiune

T3- durata scurta de actiune dar potenta de 4 ori mai mare decat T4

T2- studiat recent a dovedit o eficacitate partiala

T1- posibil hormon tiroidian studiat in prezent

T3 este principalul stimulator metabolic in celulele organismului, iar scaderea sa poate determina depresie, lentoare. T4 este convertit in conditii bazale la T3 reversibil. In perioade de stres scade rata de conversie a T4 la T3 iar procesul este in mod normal reversibil la incetarea stres-ului.

Sensibilitatea celulelor la actiunea hormonilor tiroidieni este stimulata de hormonii suprarenalieni. Reducerea cantitativa a hormonilor tiroidieni circulanti precum si rezistenta celulelor la actiunea lor au ca rezultat scaderea activitatii metabolice celulare.

Disfunctia tiroidiana este prezenta la 5-10% din persoanele cu depresie. Aproximativ o treime din pacientii cu depresie majora (ce au dealtfel o axa HPT normala) au fost depistati ca avand o slaba eliberare a tireotropinei, hormonul stimulator al tiroidei(TSH) la o infuzie de protirelin, TRH.

Pacientii cu depresie, de altfel clinic eutiroidieni, au alterata axa hipotalamo-pituitara-tiroidiana(HPT) incluzand o crestere usoara a tiroxinei serice (T4), o scadere a variatiei TSH prin scaderea cresterii sale nocturne, raspuns plat la stimularea TRH a TSH-ului si predispozitiei la tiroidita autoimuna.

Atat pacientii depresivi cat si cei hipotiroidieni au o serie de trasaturi clinice comune. Acesta este si motivul pentru care o serie de cercetatori lucreaza la teoria „hipotiroidismului cerebral” pentru a explica patogeneza depresiei. Ei sugereaza ca depresia este de fapt un hipotiroidism local cerebral cu hormoni tiroidieni periferici normali ca rezultat al inhibitiei deiodinazei tip II cerebrala si a transportului deficitar al T4 de-a lungul barierei sanguine cerebrale. Aceasta teorie este compatibila si cu teoria deficientei serotonice a depresiei.

Unele studii confirma existenta unui feed-back clasic intre sistemul serotonic si axa HPT.

TRH ramane sub o constanta inhibitie de catre serotonina si reducerea intracerebrala a concentratiei serotoninei va duce la cresterea TRH-ului. Acest mecanism este responsabil de raspunsul lat al TSH la stimularea cu TRH.

C. Axa hipotalamo-hipofizo-gonadala in depresie

Hormonii sexuali (progesteron, testosteron, androstendion, estradiol) sunt secretati in principal de ovar si testicul, dar androgenii sunt secretati si de cortexul adrenalian.

Prostata si tesutul adipos sunt implicate in sinteza si stocarea dihidrotestosteronului si contribuie la variatiile individuale in ceea ce priveste functiile si comportamentul sexual.

Studii sugereaza o legatura semnificativa intre nivelele circulante de androgeni si comportamentul gresiv. Dihidroepiandrosteronul(DHEA) administrat experimental imbunatateste statusul functional al pacientelor cu depresie. Efectele sale pot fi rezultatul transformarii sale in estrogen sau prin actiunea sa antiglucocorticoida.

In special depresia are prevalenta crescuta la femei comparativ cu barbatii datorita unei predispozitii genetice, unei crescute expuneri la evenimente considerate stresante si datorita modularii sistemului neuroendocrin ca raspuns la fluctuatiile hormonilor sexuali.

Este un mare risc pentru femei de a dezvolta o recurenta a unei episod depresiv major dupa orice schimbare in statusul estrogenic de-a lungul vietii, un fenomen denumit „Kindling”. De exemplu , riscul ca femeia sa aiba depresie postpartum creste daca ea a avut un episod depresiv dupa o sarcina anterioara.

In ceea ce priveste hormonii sexuali, numeroase evidente sugereaza ca 17-beta estradiol joaca un rol important in depresie la femei.

Estrogenul si progesteronul se pare ca interactioneaza cu sistemul nervos central la nivelul neurotransmitatorilor, in particular serotonina. Exista evidente ce sugereaza ca inhibitorii selectivi ai recaptarii serotoninei (SSRIs) sunt eficace in atenuarea simptomelor dispozitionale din sindromul premenstrual sau din tulburarea disforica premenstruala.

In ceea ce priveste depresia postpartum, prin studii (Soares, 2003) se dovedeste ca psihoterapia, venlafaxina, fluoxetina si sertralina dau rezultate bune.

De asemenea sunt surse ce sugereaza estradiolul ca tratament in depresia postpartum. Exista si o asociere intre simptomele depresive si perimenopauza, riscul depresiei se pare a fi mai mare la femeile in perimenopauza cu simptome vasomotorii (bufeuri).

O femeie ce prezinta un episod depresiv declansat de o modificare endocrina (in special variatii ale estrogenilor) este probabil sa dezvolte un nou episod la o noua modificare. Sunt incluse aici ca modificari endocrine: pubertatea, avort spontan, postpartum, perimenopauza, administrarea de contraceptive orale.

Pe de alta parte depresia in antecedente duce la un declin prematur al functiei ovariene si o tranzitie mai rapida catre menopauza. Terapia hormonala nu pare a fi benefica pentru simptomatologia depresiva postmenopauza.

Pe de alta parte depresia in antecedente duce la un declin prematur al functiei ovariene si o tranzitie mai rapida catre menopauza. Terapia hormonala nu pare a fi benefica pentru simptomatologia depresiva postmenopauza.

Alte studii insa sustin contrariul, ca rezultat al efectelor benefice pe care estrogenul le are asupra sistemului monoaminic: serotonina si norepinefrina.

Genele activate de estradiol interactioneaza cu elemente ale neuronilor serotonici din nucleul rafeului incluzand factori trofici (BDNF-factor neurotrofic, NGF-factor de crestere neronala) cat si enzime si receptori ce faciliteaza transmisia serotonica (Stahl, 2000).

De asemenea gene activate de estradiol interactioneaza si cu elemente din neuronii noradrenergici din locus coeruleus facilitand astfel transmisia noradrenergica (Stahl, 2000).

D. Hormonul de crestere si depresia

Hormonul de crestere(GH) este secretat de hipofiza anterioara si joaca un rol important in cresterea somatica;secretia sa este responsiva la stress.Secretia GH este sub controlul a doua peptide hipotalamice GhRH-hormonul eliberator de hormon de crestere si somatostatinul-inhibitor. Pacientii cu depresie au o aplatizare a ritmului de secretie a GH, in special a varfului sau nocturn. Aceasta aplatizare poate fi rezultatul tulburarilor de somn ce insotesc depresia.

Implicarea hormonilor tiroidieni in depresia rezistenta

Hormonii tiroidieni levotiroxina(L-tiroxina)si liotironina sunt folositi in psihiatrie fie ca uniterapie fie ca terapie de augmentare in depresia rezistenta.

Ei pot transforma o persoana non-responsiva la antidepresive intr-o persoana respondenta. De asemenea hormonii tiroidieni sunt folositi ca terapie la persoanele ce au dezvoltat hipotiroidism datorita tratamentului cu litiu.

Studii au demonstrat accelerarea raspunsului antidepresiv atunci cand T3 s-a adaugat tratamentului antidepresiv. Doze de 20-25 micrograme/zi de T3 sunt bine tolerate de pacienti ceea ce confera viabilitate tratamentului. Femeile beneficiaza mai mult decat barbatii de efectele de augmentare cu T3 , ele avand si o mai mare prevalenta atat clinica cat si subclinica de disfunctie tiroidiana decat barbatii.

Cum poate fi explicat efectul hormonilor tiroidieni?

S-a studiat relatia dintre hormonii tiroidieni si sistemele de neurotransmitatori in special cel noradrenergic si serotoninic. Se pare ca aplicarea experimentala a hormonilor tiroidieni la animale (hipo- sau eutiroidiene) induce cresterea concentratiei 5HT corticale si desenzitivarea autoinhibitiei receptorilor 5HT1A din aria rafeului rezultand o dezinhibitie corticala si hipocampala in eliberarea serotoninei. Este prezenta o pierdere a autoinhibitiei receptorilor 5HT1A mediata prin T3.

Autoreceptorii serotoninici 5HT1A (somatodendritici) actioneaza prin detectarea prezentei serotoninei si inchiderea fluxului serotoninergic neuronal. Reducerea autoinhibitiei prin hormonii tiroidieni ar duce la cresterea eliberarii de serotonina in fanta sinaptica.

La pacientii hipotiroidieni exista un raspuns slab cortizolic si prolactinic la agonistul serotoninic d-fenfluramina. Acest raspuns plat/slab la stimularea cu d-fenfluramina se normalizeaza odata cu terapia cu hormoni tiroidieni sugerandu-se astfel reducerea functionarii serotoninice in hipotiroidism.

Hormonii tiroidieni au un rol important si in reglarea centrala a functiei noradrenergice, augmentarea tiroidiana avand impact si pe sistemul adrenergic. Descoperiri recente indica T3 ca si cotransmitator alaturi de norepinefrina in sistemul nervos noradrenergic.

Disfuctia sexuala indusa de medicatia antidepresiva

Antidepresivele triciclice si tetraciclice cu efectele lor anticolinergice determina disfunctie sexuala la barbati.

Venlafaxina si inhibitorii selectivi ai recaptarii serotoninei (SSRIs) au efecte adverse in dinamica sexuala datorita cresterii nivelului de serotonina; apare o scadere a libidoului si dificultate in a atinge orgasmul la ambele sexe.

Trazodona este asociata cu priapism, simptome de erectie prelungita in absenta unor stimuli sexuali.Aceste simptome sunt rezultatul antagonismului alfa-2-adrenergic al trazodonei.

Relatia terapiei antidepresive cu tulburarile de dinamica sexuala a fost urmarita de Montejo in 2001 printr-un studiu multicentric pe 1022 pacienti din care 610 femei si 412 barbati avand varsta medie 39,8+/- 11,3.

Disfunctia sexuala a aparut la 59,1%(604/1022)din care 62,4%barbati si 56,9%femei. Din SSRI utilizate disfunctia sexuala a aparut pentru: citalopram 72,7%, paroxetina70,7%, sertralina 62,9%, fluvoxamina 62, 3%, fluoxetina57,7%. Pentru venlafaxina procentul a fost de 67,3% la o doza mai mica de 150mg; mirtazapina 24,4%.

 

,

Daca v-a placut acest articol:

Lasa un comentariu