Imaginea de sine in raport cu iubirea



avon.ro

Nimeni nu este superior, nimeni nu este inferior, si nu exista nici persoane egale intre ele. Fiecare este unic.
Egalitatea este, din punct de vedere psihologic, o aberatie. Nu toti oamenii pot fi un Albert Einstein sau un Rabindranath Tagore. Insa aceasta nu inseamna ca Rabindranath Tagore este superior pentru ca nu poti fi asemenea lui. Nici el nu poate fi ca tine.
Eu cred ca fiecare reprezinta o manifestare unica.
Trebuie deci sa renuntam la toate ideile de superioritate, inferioritate, egalitate si inegalitate si
sa le inlocuim cu ideea noua de unicitate. Intr-adevar, fiecare individ este unic. Priveste doar cu mai multa iubire si vei vedea ca fiecare individ are ceva propriu, un lucru pe care nu il mai are nimeni altcineva.

-Osho-

 

Psihologul de familie Nancy Van Pelt in “Dragostea inteligenta” analizeaza strategiile pe care le folosesc persoanele cu o imagine de sine scazuta in relatie cu cele de sex opus:

Umorul este o masca. In cele mai multe cazuri, acesta este o modalitate prin care o persoana isi poate ascunde emotia, frica.


Retragerea
.
O femeie care crede ca este inferioara va ajunge la concluzia ca nu are nici o valoare, nu este placuta de nici un barbat si ca nu se va casatori niciodata. Total convinsa de aceasta constatare, din dorinta de a evita respingerea, ea se retrage din toate situatiile sociale in „carapacea” sa. Nu va initia dialoguri, va fi femeia tacuta din grup si nu-si va apara ideile. Se va feri pe cat de posibil de barbati si va evita orice situatie care ar implica vreun risc emotional. Daca procedeaza asa, ea va deveni mai putin capabila sa se dezvolte si sa mentina o relatie de dragoste. Fara sa realizeze ce se intampla, convingerile ei despre sine i-au inchis deja usa spre dragoste.

Comparatia.Oamenii care se simt inferiori se compara intotdeauna cu ceilalti si se plaseaza automat pe locul al doilea sau chiar ultimul. Din acest motiv, ca barbat poti renunta la femeia care ti-a placut doar pentru ca la o intalnire participantii pot avea slujbe mai bine platite ca tine sau sunt mai bine imbracati decat tine. Cu toate ca ai mai fi vrut sa te intalnesti cu ea nu o vei mai suna niciodata pentru ca te-ai simtit inferior. Pierzi in fata altui barbat pentru ca te-ai comparat cu el si te-ai acceptat infrant. “De fiecare data cand te compari cu altcineva,  vei cadea intotdeauna pe locul al doilea. Atunci  cand te vei simti pe locul al doilea, te vei comporta intocmai, ca fiind pe cel de al doilea loc”.

Gelozia. Reprezinta o rectie la frica de a nu pierde pe cineva la care tii foarte mult. Insa, cu cat incercam sa ne agatam mai mult de persoana respectiva, cu atat vom pierde mai mult teren in fata ei. Nimanui nu-i place sa se simta acaparat si controlat. “Teama si posesivitatea nutresc dispretul si ii indeparteaza, de fapt, pe ceilalti de noi. Sentimentele de nesiguranta si lipsa identitatii personale invita la respingere si ii determina pe ceilalti sa se simta inabusiti”.

Persoanele sanatoase emotional simt foarte putin gelozia sau deloc, nu traiesc accese de gelozie continue.

Critica. Atunci cand te lauzi cu masina, casa, hainele, slujba pe care o ai, vei critica ceea ce au ceilalti. Incercand sa arati cat mai bine in ochii celorlati ii vei pune pe ei intr-o postura foarte urata; ii vei face sa se simta prost. Ceea ce reusesti sa faci prin critica si reducerea la tacere a oamenilor va fi sa ii indepartezi pe acestia si vei diminua calitatea oricarei prietenii si relatii.avon.ro

Teama de intimitate.Stim deja ca fara sa te placi pe tine insuti nu ii poti iubi pe ceilalti. Cine crede contrariul se autoamageste. Faptul ca nu te placi te face sa te comporti timid atunci cand cineva va incerca sa te cunoasca. Vrei sa ai prieteni, dar te temi ca te vor respinge o data ce te cunosc mai bine. Astfel, ii vei tine la distanta ca sa nu se apropie destul de mult cat sa incerce sa te cunoasca.

Daca te simti ca fiind un nimeni, daca esti temator si usor deprimat, vei fi cu usurinta influentat de actiunile cuiva care cauta sa iti castige atentia sau te flateaza, indiferent cine este el/ea. Speri sa te placa si iti pui sperantele in persoana respectiva, crezand aprioric ca iti va dori binele, te va ajuta si sustine, dar si ea poate veni in relatie cu un „bagaj” emotional dificil.

Unii oameni se devalorizeaza atat de mult incat frica de abandon ii vor face sa se agate cu disperare de orice fel de relatie chiar si cand aceea le provoaca durere. Chiar iti doresti aceste lucruri pentru tine?

Ca sa nu intri intr-o relatie distructiva trebuie sa fii franc cu privire la problemele tale, sa le privesti fata in fata ca sa stii ce ai de reparat. Daca inca porti in suflet durerea din trecut, daca ai polite de “platit” in relatia cu parintii sau lovituri sufletesti din relatiile anterioare incat vei ingadui abuzurile, ai nevoie sa treci printr-o perioada de vindecare afectiva inainte sa iesi cu cineva.

Fereste-te de implicari emotionale. Fii constient de blocajele din tine si cauta ajutor profesionist.

“Cladirea respectului de sine, invatarea sa simti ca ai dreptul la fericire si asteptarea ca lucrurile bune sa vina in viata ta reprezinta elemente importante in pregatirea pentru dragoste. Unii oameni par, in mod obisnuit, sa aiba o imagine sanaotasa despre sine. Altii se lupta sa o gaseasca. Iar altii trebuie sa petreaca multe ore de terapie inainte sa o poata avea”. Fericirea ta depinde doar de tine.

Imaginea proasta despre tine insuti te va tine inchis intr-un cerc restrans (locurile si persoanele familiare, activitatile si lucrurile arhicunoscute etc) si te va tine departe de ceea ce iti doresti cu adevarat.

Cu cat ai respectul de sine mai crescut, cu atat vei dori sa te aventurezi in domenii necunoscute, cu atat vei aspira mai mult la maximizarea talentelor si abilitatilor tale, vei dori totul pe plan afectiv, financiar, intelectual, spiritual si romantic.

Oamenii care au o impresie proasta despre ei insisi vor cauta sa dovedeasca intotdeauna ceva pentru a-i impresiona pe ceilalti. Cineva spunea o data ca: “A fi puternic este acelasi lucru cu a fi o doamna. Daca trebuie sa atragi atentia asupra acestui lucru, inseamna ca nu esti”.

Cu cat respectul tau de sine este mai solid cu atat comunicarea, gesturile, faptele tale vor fi mai deschise, sincere, fara teama ca vei fi ranit si refuzat/respins pentru ca te-ai gandit la valorile, scopurile si conceptele tale in care ai incredere. Fara acest factor de incredere si respect fata de tine insuti, nu poti cladi o relatie de iubire sanatoasa. Cele mai puternice blocaje in calea unei relatii de iubire reusite sunt sentimentele de inferioritate, inutilitate si esec.

Pentru ca asemenea lucruri nu ni se predau la scoala, iar acasa nu vorbim cu parintii despre ce inseamna cu adevarat iubirea, la prima vedere ni se va parea destul de ciudat sa auzim ca prima relatie in care trebuie sa obtinem reusita este relatia de iubire cu noi insine. In incercarea noastra de a rezolva problema iubirii, ne aruncam in bratele persoanei despre care credem ca ar putea sa ne iubeasca si sa ne umple golul sufletesc. Insa, oricat de mult ar putea sa ne iubeasca, niciodata nu va fi suficient pentru noi. Nu iubirea persoanei ne lipseste, ci cea pentru noi insine. Ea ne face sa ne simtim vrednici de iubire. Dupa aceea, esti mult mai dispus sa incepi relatii de dragoste autentice cu ceilalti. Numai atunci cand te poti iubi mai intai pe tine insuti vei fi capabil sa accepti dragoste de la ceilalti.

O parte din dragostea pentru tine se reflecta si in gradul de multumire pe care o ai referitor la cum arati. Aspectul fizic conteaza mult in ceea ce priveste modul in care te prezinti persoanei de sex opus. Iar modul de prezentare are un impact major asupra priceperii tale de a atrage atentia persoanei care iti place. Daca simti ca nu iti place de tine, renunti sa depui un minim de efort ca sa provoci interesul persoanei respective. Multe femei gandesc pe principiul „cine ma place, ma place asa cum sunt” dar constatam ca cele care urmeaza aceasta idee sunt de cele mai multe ori singure, etichetand barbatii cu denumiri precum superficiali si insensibili.

Felul in care simti despre tine si felul in care gandesti iti arata si ce fel de persoana esti capabil/a sa atragi. Ca atare, cei care se neglijeaza se vor plange de relatiile lor cu persoanele de sex opus. Esti neingrijit, persoana de sex opus te va trata exact asa cum te vede si percepe.

Un element ajutator in evaluarea respectului de sine ti-o ofera analizarea profunda a relatiilor pe care le ai in prezent. Iti confirma ele valoarea sau sunt in detrimentul sentimentelor tale de valoare? Daca ai o relatie distructiva sau negativa trebuie sa alegi sa inchei aceasta relatie sau sa o schimbi astfel incat sa aiba o inraurire pozitiva asupra ta. Daca nu se poate schimba, renunta.

Si cum nimic nu se poate imbunatati fara efort, daca vrei sa schimbi vechile obiceiuri de interactiune si a felului in care simti despre tine, trebuie sa te inconjori de persoane care contribuie la dezvoltarea pozitiva a respectului tau fata de tine insuti.

 

avon.ro

Lasa un comentariu