Identificarea nevoilor



answear.ro

Identificarea nevoilorIncursiunea in autoterapia asistata continua cu identificarea nevoilor, introspectie necesara pentru schimbarea sau modificarea propriului comportament in vederea obtinerii unei vieti mai bune.

Ce anume ai nevoie? Ce anume iti trebuie ca sa ajungi sa fii implinit indiferent de conditiile exterioare? Ai nevoie de dragoste, de a te simti util, de siguranta, de libertate si de autonomie. Daca nu obtii un raspuns satisfacator la aceste nevoi, suferi sau te imbolnavesti. Esti invitat in cele ce urmeaza sa afli care iti sunt nevoile si in ce fel se manifesta la tine:

 

 

I. Nevoia de a iubi si de a fi iubit

Majoritatea oamenilor cred ca, daca gasesc pe cineva care sa-i iubeasca, isi vor gasi astfel linistea. Dar oricat de mult vor fi iubiti de catre ceilalti, acea iubire nu le poate umple si segmentul de iubire fata de propria persoana. Fara iubirea fata de sine, iubirea fata de celalalt nu poate sa ajunga niciodata una completa, una creatoare sau extraordinara. Cel care se iubeste pe sine nu suspecteaza comportamentul partenerului, se bazeaza pe fapte, pentru ca, in general, iubirea se opune termenilor de gelozie, neincredere, paranoia s.a.m.d.

Ca sa fim capabili de iubire este necesar sa incepem sa ne iubim pe noi insine. Iubirea te face intr-adevar un om mai bun, dar ea iti poate arata si ceea ce este mai problematic in tine. Astfel, dragostea pe care o primesti sau pe care o daruiesti se combina deseori cu indoiala, furia, neputinta, frica de a fi abandonat sau respins. De aici apar posesia, exclusivismul si gelozia.

Iubirea de sine te ajuta sa evoluezi pentru ca in cuplul tau sa ajungi, intr-un final, la este ceea ce psihologul psihanalist Andre Moreau spunea „ACUM, CAND NU MAI AM NEVOIE DE TINE ESTE FORMIDABIL SA TRAIM IMPREUNA”.

Ce inseamna TE IUBESC? Cate intelesuri de care trebuie sa fim constienti ascunde? Andre Moreau scrie: „Te iubesc! Pe tine! Ai putea fi o femeie, fiul meu, mama mea, fratele meu caruia am putut sa-i spun asta. Am putut sa i-o spun lui Dumnezeu, aproapelui meu si lumii. Mie insumi in cele din urma… desi ar trebui sa fiu eu primul. „Te iubesc” este deseori rostit de un barbat unei femei sau invers. In cele ce urmeaza, pentru simplificare, „eu” va fi un barbat, iar „tu” va fi o femeie. Este valabil chiar daca tu, cititorule, esti barbat sau femeie. Tradu-le din punctul tau de vedere”.

1. EU PE TINE TE IUBESC!dEpurtat.ro

La o prima vedere „te iubesc” inseamna MA TEM CA NU MA IUBESTI

Bataile inimii pe care le simtim inainte de a spune cele doua cuvinte si/sau dupa rostirea lor, corespund incertitudinii, nesigurantei, temerii de a nu ni se spune „nu”. Cand ne declaram sentimentele, iar persoana raspunde „si eu te iubesc”, palpitatiile dispar, teama dispare si ea, iar dragostea ramane.

Cateva reflectii:

Ai trecut prin situatia in care ai rostit „Te iubesc” persoanei iubite si ai primit tacerea ca raspuns? Daca da, ce ai simtit? Dezamagire? Frustrare? Simteai ca nu te mai poti iubi la fel de mult pentru ca nu ti s-a raspuns in aceeasi maniera? Crezi ca iubirea de sine e conditionata de cat de mult te iubesc ceilalti? Ar trebui sa fie?

2 Cand TE IUBESC mai inseamna: NU MA IUBI DECAT PE MINE, FII A MEA

Aceasta este iubirea exclusivista. De multe ori, se face o confuzie intre iubirea pentru alti oameni/partenerul de cuplu si libertatea sexuala. Iubirea pe care o simti pentru iubita, nu exclude iubirea pentru cea mai buna prietena sau cel mai bun prieten. Iar in acest caz, iubita, daca nu intelege termenul in sine de „iubire”, va refuza intalnirile tale cu femei-prietene, va refuza sa te simti bine impreuna cu alte persoane de sex opus, ci doar cu ea, din teama de a nu ajunge la relatii sexuale.

Iubirea nu are nici o legatura cu impulsurile sexuale, si acesta este motivul pentru care deseori partenerii de cuplu ii limiteaza celuilalt bucuria (si libertatea) pe care o resimte in compania altor persoane, de frica de a nu-l pierde.

Pe de alta parte, mai exista si pericolul in care iubirea se confunda cu atractia sexuala. Multi oameni afirma ca isi iubesc partenerul/a de cuplu, cand in realitate la mijloc se afla mai mult hormonii, atractia sexuala si placerea datorata satisfacerii reciproce a dorintelor.

In acest caz, mai apar situatiile in care un barbat „iubeste” doua femei in acelasi timp. Sa luam ca exemplu o femeie care este atrasa de doi barbati in acelasi timp. Autorul se ofera ca exemplu pe el insusi. Acesta era indragostit de Genevieve. „Ea era indragostita de mine. Intr-o zi, s-a apropiat de prietenul meu si de mine, ne-a imbratisat cu tandrete si ne-a spus: `va iubesc pe amandoi`. Am fost socat, bulversat, m-am simtit deposedat de dragostea mea, furios, trist. Gelos! Nu, nu eram gelos. Doar gandeam asta. Nu pot sa accept ca ea sa iubeasca doi barbati. Mi-e ciuda pe el… pe ea. Dar ea a continuat: „Ei bine da, ma simt atrasa de tine Lucien, si de tine Andre. Cred ca asta e ceva bun si v-o spun si v-o arat”. O femeie care iubeste doi barbati, cum vine asta? Mai intai, nu este posibil. Nu poti iubi decat o persoana… si nu doua”.

Trebuie sa fim atenti la faptul ca, desi afirma „va iubesc pe amandoi”, cand se detaliaza subiectul, este vorba de „a fi atrasa de…”. A iubi nu este o activitate facila. Reprezinta un drum lung si mult de munca.

3. Cand TE IUBESC a indeplinit anumite conditii. „Spun <<te iubesc>> atunci cand ma simt iubit, recunoscut, apreciat, ascultat. Daca nu, ezit sa o fac. Si daca totusi spun <<te iubesc>>, sufar pentru ca nu ma simt la fel de iubit”.

Deci TE IUBESC presupune CONDITIA CA SI TU SA MA IUBESTI si solicitarea IUBESTE-MA

4. Cand „TE IUBESC” inseamna si: ASCULTA-MA.

Autorul ofera ca exemplu pe un prieten de-al sau indian care se casatorise cu o femeie aleasa de catre parintii acestuia. La intrebarea „esti indragostit de ea?”, prietenul a raspuns:Bineinteles. Dupa cateva zile, cand am vazut ca pregatea orezul asa cum imi placea mie, am inteles ca ma iubea cu adevarat. Atunci m-am indragostit de ea”.

5. Cand prin TE IUBESC se intelege: IUBESTE-MA ASA CUM ITI SPUN

„Uneori resimt o oarecare posesie si supunere in dragoste: „daca tu ma iubesti, faci ceea ce iti cer”. Un prieten nu voia sa-i produca sotiei sale nici cea mai mica suparare. Pe el il gaseam mereu tacut, suferind… iar pe ea, dinamica. Si totusi, ea ii putea spune cu adevarat: <<te iubesc>>”. Insa el intelegea prin aceasta sa o iubeasca asa cum isi doreste ea.

6. TE IUBESC fara dependenta, si in acelasi timp sa pot spune: ACUM, CAND NU MAI AM NEVOIE DE TINE ESTE FORMIDABIL SA TRAIM IMPREUNA

Importanta dobandirii capacitatii iubirii de sine isi gaseste insemnatatea mai ales in situatiile in care oamenii pe care-i iubim nu ne iubesc si ei la randul lor. Pentru ca, ajungi sa te iubesti suficient de mult ca sa continui sa iubesti… pur si simplu. Iti dai seama ca frica de a fi parasit a disparut in momentul in care are loc un eveniment de acest gen. Chiar daca persoana iubita a plecat din diverse motive, nu te-a lasat gol pe dinauntru pentru ca nu a putut sa-ti ia ceea ce simteai tu pentru ea. Iubirea exista in tine pentru ca aceasta nu a coexistat cu dependenta – fapt de altfel imposibil de realizat. Cand intr-adevar esti plin de iubire, iubesti pentru totdeauna oamenii care vin sau pleaca din viata ta.

Intr-un cuplu, dragostea demascata este lipsita de iluzii, ea cunoaste foarte rar deceptia si disperarea. Autonomia in iubirea de cuplu descrie limpede ca este nevoie de doi oameni pentru a o ingriji si a o creste, dar cu conditia ca fiecare sa ramana el insusi. Oferim ca exemplu cuvintele sotiei lui Cristofor Columb adresate acestuia inainte sa plece intr-una din expeditiile sale: „Tu iti traiesti viata pe care ti-ai ales-o. Iar eu te-am ales pe tine”. Aceasta este iubirea.


II. Nevoia de a te sim
ti util

Este mai usor de realizat decat nevoia precedenta. Reprezinta o nevoie acuta pentru femeia a carui scop in viata il reprezentau doar copiii, pentru ca acestia cresc si la un moment dat pleaca. Este o nevoie stringenta si pentru omul ajuns la varsta pensionarii care nu si-a dezvoltat pe parcursul anilor tineretii hobby-uri si interese personale, el traind doar pentru serviciu si/sau familie. Un aspect deosebit de important il sesizeaza autorul cand spune ca nevoia de a te simti util este o nevoie pe care „o intalnesc mai frecvent descrisa, ca fiind nesatisfacuta, de catre cei care au trait mai mult pentru rolurile decat pentru persoana lor”.

Este vorba despre rolurile de parinte/sot etc. care apar automat impreuna cu exigentele celorlalti. (n.e.: notiunea de „rol” a fost introdusa in metoda terapeutica numita psihodrama de catre Levy Moreno, si desemneaza ideea ca fiecare dintre noi indeplinim de-a lungul vietii niste roluri – ca parinti, fii/fiice, studenti, iubiti, prieteni, colegi, etc. – asociate cu setimente si comportamente specifice rolului respectiv. De exemplu, un individ poate sa aiba un succes remarcabil la locul de munca, castiga multi bani in rol de director, dar acasa, in rolul de sot, nu dispune de calitatile necesare pentru a fi in armonie cu sotia/familia si in disperare de cauza va impune acasa rolul de succes de la serviciu).

Singura problema a celor care intra in aceste roluri, dupa cum spunea mai sus Andre Moreau, este ca acestia vor uita de ei insisi, de nevoile personale, prin incercarea lor de a se conforma cat mai bine acelui „rol – tipar” pe care situatia respectiva o aduce cu sine, traind mai mult pentru ceilalti si prea putin pentru ei.

Lasand la o parte teoriile metodei psihodramei care s-a centrat pe rezolvarea traumelor prin crearea scenei corespunzatoare rolului (n.e.: Adaline Starr, psiholog specializat in psihodrama, defineste rolul ca “un pattern de comportament pe care il dezvolta o persoana pe baza experientelor sale de viata pentru a gestiona situatia cu care se confrunta), identificarea cu rolul (de parinte/sotie/copil/patron/bunic) poate ca va aduce intr-o prima etapa niste satisfactii, dar conflictele interne nu vor intarzia sa apara mai tarziu, intrucat mularea pe rol aduce cu ea executarea „cerintelor/regulilor” determinate de catre acesta si stim cum e cand ne simtim constransi sa facem lucruri pe care nu vrem sau nu dorim sa le facem. In acel moment decizia nu ne mai apartine noua, ci rolului pe care urmeaza sa-l indeplinim.

O posibilitate de a nu aluneca pe aceasta panta este sa vedem in oamenii din jur niste fiinte umane, pentru ca, de exemplu, parintii nostri – mai ales cei care nu au excelat in aceasta ipostaza – sunt inainte de toate niste fiinte umane cu probleme si calitati ca orice alta fiinta umana. Incearca sa faci acest lucru si observa ce simti vis-a-vis de ei. Exista oameni pe care pur si simplu nu ti-i poti inchipui in roluri de bunici, de exemplu. Si-au dezvoltat atat de puternic Eul, gandirea, le este atat de clar si limpede ce vor sa mai faca in viata, ce sa studieze, cat de multe lucruri minunate exista in lume si cate mai au de invatat, sunt atat de constienti de forta lor interioara pe care si-o canalizeaza spre obiectivul de crestere personala, incat, atunci cand le vin nepoteii in vizita, ei nu vor putea sa se comporte niciodata ca niste bunici. Ei se vor comporta ca niste fiinte umane care se afla in preajma altor fiintei umane. Persoana de acest tip nu se va mai comporta cu ceilalti prin prisma relatiilor (de rudenie), ci prin cine este ea si prin cat a reusit la acel moment sa invete, sa dezvolte si sa slefuiasca din trasaturile si calitatile de care dispunea.

Aceasta abordare de a fi tu iti ofera libertatea de a actiona conform cu ceea ce gandesti ca este bine, ce vrei sa obtii in viata si simti ca ai nevoie, fara a-i mai judeca pe ceilalti, toate acestea aflate pe fondul sinceritatii si fara sa mai fii la cheremul nimanui. Cu atat mai mult cu cat trecem prin viata ca sa invatam, sa intelegem in ce directii este necesar si bine pentru noi sa crestem, nu trecem prin viata ca sa invatam sa jucam roluri. Este o mare diferenta de substanta intre cele doua propozitii.

Pe de alta parte, este important sa ne clarificam nevoia de a fi util. In primul rand, dupa cum stim cu totii, omul nu poate sa stea degeaba, fara sa faca nimic. Dar acest „a face” imbraca multe forme, oamenii canalizandu-si forta acestui motor intrinsec inspre variate directii precum: consum, distractii, sport, slujba, lecturi, familie, dezvoltare personala, etc.

In al doilea rand trebuie sa ne intrebam: pentru cine este omul util? Pentru el sau pentru ceilalti? Pentru ca, in cazul din urma, ce se va intampla cu el daca persoanele sau situatiile care il faceau sa se simta util, dispar? Daca persoanele pleaca pur si simplu? Parintii decedeaza, copii sunt mari si pleaca la casele lor, prietenii au fiecare viata lor. Daca este obligat de conditiile sociale sa stea acasa cateva luni, fara sa se mai duca la serviciu, ce se intampla cu individul in acel moment? Sunt situatii care determina utilitatea sau el se simte util prin sine insusi, indiferent daca situatiile/evenimentele din viata „decid” sa ii si arate concret acest lucru? Acestea sunt niste chestiuni asupra carora ar merita sa reflectam.

In aceasta etapa, psihologul Andre Moreau sugereaza acceptarea realitatii asa cum este ea prin asumarea responsabilitatii asupra faptelor tale fara sa mai astepti de la ceilalti sa-ti ofere ceva ce oricum nu ar putea sa-ti ofere. Asuma-ti responsabilitatea si pentru ceea ce nu ai facut. In acest fel, revolta pe care o simti si o proiectezi asupra celorlalti se diminueaza treptat. Asumarea cu fermitate a acestor responsabilitati te plaseaza la „sefia” vietii tale. Tu decizi daca vei continua sa mai suferi sau nu din cauza pasivitatii tale si a altor persoane care te-au ranit intr-un fel sau altul, pentru ca doar tu esti cel care poate gasi o solutie de iesire din situatia respectiva. Buddha spunea ca „Nimeni nu poate sa-ti faca rau, daca tu nu decizi acest lucru”. Acum este momentul sa te concentrezi pe prezent, pe punctele forte si pe priceperile tale. Nu uita, nu te compara cu nimeni in aceasta privinta pentru ca aceasta actiune te va duce intr-o directie deprimanta. Fii responsabil, nu cauta greselile pe care le-ai savarsit pentru ca risti sa te transformi singur intr-un om vinovat.


III. Nevoia de afirmare si de autonomie

Nevoia de afirmare indica: „indeplinirea si realizarea posibilitatilor personale pe intreg parcursul vietii – in profesie, religie, politica, viata privata, viata publica. Sa-ti dezvolti inteligenta, talentele, sa „cresti”, sa-ti gasesti autonomia in relatie cu ceilalti. Pentru a obtine ceea ce ai nevoie, fie un obiect, fie o persoana, trebuie sa iti afirmi puterea, in sensul pozitiv al cuvantului: sa fii constient de nevoile tale, sa le exprimi, sa-ti impartasesti aspiratiile, sa obtii un raspuns, sa tii cont de limitele celuilalt, sa negociezi, sa actionezi si sa ai incredere in tine mai mult decat in ceilalti, toate acestea intr-o interactiune echilibrata. Daca apare un obstacol, lupta pentru a-l inlatura, a-l ocoli, a negocia sau a gasi o alternativa. Daca obstacolul este prea mare, a fugi de el si a-l evita poate fi o solutie: accepta ca este o „amagire”, o cale care nu duce la nici un rezultat si hotaraste-te sa nu suferi din cauza lui. Aceasta inseamna sa renunti la cineva sau ceva sau, mai exact, sa renunti la a fi dependent de acel cineva sau ceva (Laborit 28). Daca vei continua sa fugi pentru ca obstacolul exterior sau interior este prea mare, atunci te vei inhiba, vei deveni stresat, deprimat si mai vulnerabil la toate bolile (Laborit 29, Moreau 27)”.

Afirmarea intr-o autonomie deplina este rezultatul parcurgerii a patru etape:

  1. Dependenta: asemeni unui copil care este dependent de parintii sai. Dar multe persoane raman in aceasta ipostaza tot restul vietii. Dependenta inseamna „sa faci asa …”.
  2. Contra-dependenta: este vorba de opunerea copilului, revolta multor adolescenti. Este un pas de desprindere din dependenta dar nu este indicatorul autonomiei reale. Cel care nu a incetat niciodata sa se revolte, inseamna ca actioneaza impotriva, deci depinde inca de acel ceva pe care il neaga.
  3. Independenta: presupune sa vrei cu orice pret sa realizezi totul singur, absolut singur.
  4. Interdependenta: presupune autonomia in relatii necesare, in dragoste, in afaceri.  Ideal este sa reusim sa ne afirmam fara sa dominam pe nimeni sau sa ne revoltam. In caz contrar, persoana va deveni stapanul sau sclavul celorlalti. Ambele solutii se dovedesc deseori nesatisfacatoare.

Deoarece trebuie sa constientizam daca felul in care ne afirmam este unul sanatos sau nu, este necesara definirea mai multor termeni care se intersecteaza impreuna in acest ansamblu.

Puterea stabileste autoritatea asupra unui teritoriu comun pe care il „administrezi”. Este necesara si constructiva daca se utilizeaza sensul sau pozitiv. Psihologul Moreau spune: „Critica a priori a puterii nu pare sa vada inca decat aspectul negativ, dominatia. Ea il amplifica, ignorandu-l in acelasi timp, pe cel pozitiv. Creeaza un fel de confuzie. Puterea „beneficiaza” de o publicitate negativa. Este deseori discreditata. Totusi, ea reprezinta un motor important al societatii noastre. Patronii, oamenii de afaceri, oamenii politici, liderii de sindicat ne releva in mod obisnuit cele doua fete ale puterii. Dar, tocmai acestea fac societatea sa progreseze, punand in miscare un intreg angrenaj de forte si contraforte, cele din urma servind drept antidot abuzurilor celor dintai.

Exercitarea puterii presupune numeroase servitudini. in acest sens, oamenii politici vor fi prezenti la inaugurari, serbari patriotice, banchete etc. Ei nu pot accepta toate acestea decat in schimbul unui beneficiu adecvat. Iar acesta nu este decat rareori financiar. Pe cei mai multi dintre ei, cu rare exceptii, afacerile sau exercitarea profesiei i-ar rasplati, probabil, mai mult. Profitul principal este, fara indoiala, satisfacerea setei de putere”.

Dominarea reprezinta un abuz de putere si imbraca diverse forme precum: forta, autoritarism, critica, morala si religie, culpabilizare, gelozie, boala, santaj, supraprotectie, perfectionism, ideologii. Felul in care actioneaza: isi gaseste principalul aliat, de altfel indispensabil, in dependenta celuilalt. Ca urmare, intreaga „structura” are rolul de a crea societatea stapanului si a sclavului.

„Omul cu adevarat influent se afirma cu usurinta. El isi preia in mod sanatos puterea care ii revine. Ipoteza mea este urmatoarea: dominarea reprezinta o compensare a lipsei de putere, a nesigurantei interioare. Cel care domina are nevoie sa isi asigure securitatea pe seama supunerii celuilalt. Furia este unul dintre instrumentele sale preferate”.

Dependenta se manifesta sub aspecte variate: pasivitate, supraadaptare, conformism, agitatie, violenta, jocul contestatiei, autoculpabilizare, teama de „ce-ar zice ceilalti?”, manipulare.

Forta desemneaza capacitatea de afirmare a deciziei. Forta se refera la ceea ce faci pentru a fi tu insuti si de a decide cu privire la ce iti este necesar in viata. Prin forta iti asumi responsabilitatea sentimentelor si nevoilor prin ocuparea propriului „spatiu” personal.

Autonomia presupune o interdependenta armonioasa: “am nevoie de numeroase persoane pentru a trai oferind in schimb prezenta, caldura, munca, serviciu sau bani. Pentru a „ma simti bine in pielea mea” am nevoie sa fiu cand singur, cand cu ceilalti, dar niciodata doar singur si niciodata numai cu ceilalti. A fi o persoana distincta, altfel spus a avea o identitate, acesta este unul dintre aspectele esentiale ale integrarii. Cel care cauta integrarea, aceluia ii place sa participe la discutie, in schimb, cel care cauta dominatia vrea sa fie castigatorul”.

Autoritatea este o exprimare sanatoasa a puterii. Oamenii care emana o forta interioara fireasca manifesta in exercitarea puterii destula autoritate fara a fi autoritari. Autoritarismul este deseori un mecanism de aparare: utilizarea unor mijloace mai mult sau mai putin manipulatoare pentru a institui o autoritate slaba sau amenintata.

Criterii care stabilesc dependenta si autonomia (Andre Moreau, 1999):

Dependenta

  • Este radacina majora a oricarui tandem stapan-sclav, asemeni dominatiei, sora ei geamana. Dialectica salvator-victima dependenta, dominant-dominat, stapan-sclav consta in aceea ca victima dependenta (dominatul sau sclavul) isi formeaza propria dependenta in vreme ce salvatorul (dominantul sau stapanul) isi cauta un dependent pentru a-si justifica existenta. Nu este deci mai autonom. Stapanul are nevoie de sclavi complici pentru a-i domina.
  • Are tendinta de a se opune libertatii, sub orice forma.
  • Este radacina cea mai tenace a somajului, in masura in care omul dependent este mai tentat de securitatea unui „mai putin” decat de riscul unui „mai mult”.
  • Este probabil radacina psihologica principala a depresiei.
  • Induce conformismul si adapteaza oamenii la norma. Astfel, dependenta ii normalizeaza (ii aduce la nivelul mediei) pe oameni, ii transforma in „normozati” (bolnavi de a fi prea „normali” si lipsiti de originalitate)
  • Este un motor important al oricarei forme de gelozie si creeaza legaturi de prizonierat intre soti.

 

Autonomia

  • Face dificil orice tandem stapan–sclav: stapanul, negasind colaborarea complice a subiectului autonom (non sclav), nu poate domina. Faciliteaza o relatie egala, democratica, in care fiecare persoana este libera si responsabila totodata. Tinde sa stabileasca o comunicare de la om la om.
  • Amenajeaza un spatiu psihologic in care libertatea poate sa infloreasca
  • Tinde sa produca un sistem liberal (si nonconservator, creat de insecuritate), indemnand oamenii sa se bazeze pe propriile lor resurse si sa aiba grija de ei.
  • Face loc initiativei si creativitatii, lasandu-i fiecaruia responsabilitatea reusitelor de care sa se bucure si a esecurilor pe care trebuie sa si le asume.
  • Reduce durata si efectele nefaste ale afectiunilor psihice sau psiho logice. Este si un factor puternic de vindecare.
  • Faciliteaza o privire mai obiectiva asupra realitatii, reducand tendinta de a recurge la ideologie, religie sau morala, pentru a explica sau justifica evenimente sau comportamente.
  • Faciliteaza o relatie in care fiecare sot dispune de teritoriul sau spatial si psihologic („eu sunt eu”, „tu esti tu”), in care cuplul gaseste un teren comun bogat si diversificat.
  • Lasa copiilor libertatea necesara pentru a-si dezvolta personalitatea, pentru a deveni mai repede adulti si responsabili in societate.

 

IV. Nevoia de siguranta

Termenul de „siguranta” ne conduce automat cu gandul la securitatea sociala si siguranta locului de munca. Conditiile sociale incerte induc sentimentul nesigurantei. Exista oameni care prefera sa indure conditii dezagreabile la slujba din cauza incertitudinii de a gasi un alt loc de munca.

Psihologul afirma: „Cautarea cu orice pret a securitatii se poate dovedi pagubitoare, daca duce la o existenta supusa regulamentelor, `ordonata`, punctata de obisnuinte `imuabile`. Evitand mereu imprevizibilul, risti sa-ti ratezi viata”.

La urma urmei, nevoia de siguranta apare ca un raspuns la frica. Frica cea mai frecvent intalnita, deseori mai mult imaginara decat reala – in principiu, un individ isi va dori mereu mai mult decat ii trebuie – este aceea ca individul nu va reusi sa-si asigure hrana zilnica, si sa-si plateasca facturile. Cu exceptia cazurilor in care saracia predomina din cauza conditiilor socio-economice precare ale tarii/regiunii (dar nimic nu-i impiedica pe locuitori sa faca copii pe care-i supun apoi la o viata austera sau care mor ulterior de inanitie) un individ va trai cu nevoia de siguranta pe parcursul vietii sale, indiferent de suma pe care o are in portofel. Intotdeauna el va cheltui pe masura salariului si ca atare niciodata nu va avea destul pentru ca standardul sau urca. Fara sa intram in polemici socio-politice, sa presupunem ca fiecare individ are un loc de munca asigurat si castiga un salariu suficient de satisfacator pentru casa, masa si concediu. Ce se intampla cu nevoia de siguranta? Dispare? Nu, caci ea va aparea, mult mai accentuata decat inainte, pe alte nivele: „Daca ies pe strada si am vreun accident?”, „Daca imi pierd banii (din banca)?”, „Daca ma paraseste iubitul/iubita?”, „Daca imi sparg hotii casa?”, „Daca voi divorta ca si ceilalti?”, „Daca ma minte?” etc.

O privire „la rece” asupra nevoii de siguranta reflecta, de fapt, lipsa de control si lipsa de incredere a individului in puterea, posibilitatile, capacitatile si fortele proprii, fapt care se rasfrange, in realitate, in toate palierele sale de existenta. In plus, se poate observa deseori ca cei care reclama lipsa sigurantei zilei de maine, atunci cand erau tineri nu au avut un plan financiar bine pus la punct ca sa le asigure o viata nelipsita de astfel de griji, pentru ca nu le-a pasat. Sau, in celelalte cazuri, frica este mai degraba de tip psihologic si orice suma ar detine in contul din banca, niciodata nu va fi suficienta. Chiar si in prezent exista oameni care supravietuiesc lipsurilor materiale intelegand ca au ceva de invatat din tot ce li se intampla. Altii nu inteleg unde au gresit, si blesteama guvernul, sotul, viata sau divinitatea.

Siguranta este o forta interioara. Daca vrei sa o ai, trebuie sa muncesti pentru ea. De aceea vindecarea incepe din interior. In acest sens poti gasi un sprijin important intr-o filosofie de viata, religie, meditatie s.a.m.d. Ideea nu este sa fugi de fricile tale, ci sa intelegi de ce ele se manifesta in tine. Sa intelegi ce slabiciuni exploateaza si sa vezi ce poti sa faci in aceasta privinta. Apoi sa te apuci de treaba. Daca rezolvi problema in launtricul tau, ea va disparea brusc din toate palierele vietii personale si sociale. La urma urmei, asta inseamna sa fii om.

 

V. Nevoia de libertate

Oamenilor curajosi nu le place un alt drum decat cel pe care-l urmeaza ei
(Georges Brassens)

„Fiecare are nevoie de libertate pentru a actiona la birou, acasa, in mediul exterior. Unii se simt vexati si sufera din aceasta cauza. Multi se cred liberi, dar indura o robie de care nu au habar. Nimeni nu este cu totul liber. Cine vrea sa devina liber trebuie sa evolueze si sa evite anarhia si revolta. Cine se teme de libertate, risca sa devina supus si conformist. Satisfacerea nevoii de libertate se dovedeste, vai, foarte dificila.

Daca as vrea sa ma simt complet liber si sa nu accept nici o constrangere, fara sa atentez la libertatea celorlalti,voi fi, fara indoiala, izolat de catre cei care resping aceasta atitudine. Ar trebui sa tin cont de opiniile celuilalt, cautand totodata sa-mi satisfac nevoile. Dar cum ? Pot alege intre a renunta la libertatea mea sau a spune „nu” parerii celorlalti. Suferinta se poate infiripa inca de la acest stadiu.

As putea de asemenea sa acord prioritate „gurii lumii” (parerii celorlalti), cum face aceasta studenta atunci cand precizeaza: <<Voi iesi cu prietenul meu daca voi fi sigura ca mama nu sufera din cauza asta>>. Iata inceputul unui nou calvar. „Gura lumii”(„ce-ar spune lumea?”) nu este doar o limitare exterioara reala. Cel mai adesea este una interioara. Fata sa ascunsa coincide in general cu „gura mea” (ce-as spune eu despre… ?). Daca mama nu stie nimic despre iesirile fetei sale, aceasta se va simti vinovata pentru ca o insala. Daca este moarta, isi va reprosa ca i-a patat memoria. Daca la un anumit moment din evolutia sa se revolta si ii spune „nu” mamei, mai poate inca alege intre : a iesi fara stirea ei pentru a n-o intrista sau sa nu se ascunda, evitand totodata sa cada in ostentatie sau sa o provoace, sa o scandalizeze, ba chiar sa rupa legaturile si „sa-si faca de cap” intr-o maniera impulsiva pentru a nu se mai supune moralei materne”.

Ce inseamna sa fii liber?

Conform modului in care psihologii vad lumea s-au concretizat niste definitii asupra libertatii, dintre care spicuim:

LIBERTATE: Stare a persoanei in care aceasta nu depinde de cineva/nu se supune constrangerilor/isi permite sa faca ce vrea.

Definitia este minunata, singura nebuloasa este cat de corect si de bine este ceea ce vrea sa faca. Si Hitler a vrut sa faca un bine poporului german, si unde s-a ajuns?

LIBER: Care nu este inchis, inlantuit, care are puterea de a decide, de a actiona prin el insusi; lipsit de constrangeri, de preocupari (cu sens de framantari) sau de prejudecati.

Ca definitie este acceptabila de catre cei care cauta libertatea in exterior. De cele mai multe ori satisfacerea acestei nevoi nu rezolva deloc eliberarea individului de fricile sale, de temerile sale, de obsesiile sale. Prin urmare, ca o libertate sa fie deplina trebuie inceput cu launtricul personal, de acolo iesind catre exterior, intai in planul apropiat – familie, anturaj, apoi din ce in ce mai departe.

AUTONOMIE: Din grecescul, autonomos = „a se conduce dupa propriile sale legi”; cel care se administreaza el insusi, dupa reguli liber alese.

Si in acest caz intalnim aceeasi definitie de dictionar. Pentru ca o persoana sa realizeze niste reguli ar trebui in primul rand sa fie capabila sa faca acest lucru. Capacitatea de realizare depinde de nivel de gandire superior, de nivel de conceptie superior, de principii superioare, etc. Larga majoritate a oamenilor nu e capabila de asa ceva.

Regula „paharul se aseaza pe polita din dreapta” nu implica o viziune superioara a organizarii gospodariei, ci impunerea moftului propriu. O regula care nu deriva dintr-un principiu, ci dintr-o impunere a vointei va fi respectata pe un termen limitat, va naste reactii adverse, va conduce la negocieri urmate de dependenta.

Este bine sa intelegem diferenta dintre libertate si libertatea prost inteleasa. Libertate la nivelul cel mai inalt nu o poate avea decat omul nobil, plin de calitati morale si spirituale, care are o intelegere superioara a lui, a vietii si a locului sau, care va actiona de bunavoie ori de cate ori este nevoie, acolo unde este nevoie si atat cat este nevoie.

O libertate la un nivel mai jos este libertatea omului capabil, talentat care are posibilitatea de a face pentru el si pentru ceilalti lucruri bune, dar are nevoie de niste impulsuri de ordin moral sau social. Prea putin conteaza daca numim aceste impulsuri reguli sociale, norme morale sau cerinte obstesti. Important este ca in lipsa lor el nu va materializa nimic.

Trecand pe cel mai jos nivel, se ajunge la libertatea prost inteleasa in care o persoana este lasata sa faca ce vrea ea (intotdeauna va voi gresit) si cum vrea ea (intotdeauna va avea puncte de vedere egoiste si interesate).

Cel mai bun exemplu este libertatea acordata unui copil in SUA care este lasat sa faca orice sub pretextul liberei exprimari. In realitate, este o norma sociala inventata de acei parinti dornici sa demisioneze din responsabilitatea de a-si proteja copiii. Acestia nu doreau sa-si indrume copilul sa-si exprime propria personalitate – personalitatea apare dupa adolescenta si doar daca este dezvoltata an de an – ci doreau sa scape de povara unei griji in plus, care le tulbura viata si-asa haotica.


Concluzii

1. „Persoanele bine integrate in sistemul social, conforme cu valorile acestuia, imi par sa aiba mai multe sanse de a fi recunoscute de catre mediu. Conformismul inspira incredere si siguranta. La celalalt pol, omul liber, neconform contrariaza, inspira neincredere, este perceput drept periculos pentru ierarhia dominanta. Este tinut la distanta de ascensiunea sociala” spune Andre Moreau. De aici se poate trage concluzia ca, cu cat o persoana este mai bine integrata in societate si se afla pe o treapta mai inalta in ierarhia sociala cu atat este mai dependenta si mai privata de libertate.

2. Daca dorim sa discutam cu adevarat despre libertate trebuie sa avem in vedere sensul corect atribuit acestui cuvant. In primul rand libertatea trebuie inteleasa ca o stare de spirit si nu ca posibilitatea de a actiona asa cum ne trece prin cap. Deci, ea este o stare care nu implica neaparat actiune. Starea de libertate se traieste, nu se demonstreaza faptic. Libertatea nu este o reactie.

Majoritatea oamenilor cauta sa realizeze niste reguli sociale, familiale, etc. prin care sa-si asigure atat lor cat si celor apropiati (familie, prieteni, vecini, colegi de munca) o libertate. Ei gresesc, intrucat libertatea nu se poate stabili prin intermediul unor reguli si, in orice caz, nu poate fi stabilita din exterior, ea trebuind sa apara si sa se gaseasca doar inlauntricul fiecaruia. Asa cum nu exista nici o norma, legislatie sau pattern social care sa ajute un spectator sa guste un anumit gen muzical (de ex., Rigoletto de Verdi), acesta gustandu-l doar prin sine, doar prin capacitatea sa inalta de a se racorda la mesajul transmis, la fel, nu pot exista norme care sa te determine sa fii liber, deoarece insasi existenta unor reguli implica automat stirbire de libertate.

 

dyfashion.ro

Lasa un comentariu