Hipnoza ca „stare modificata a constiintei”

Daca va place ce cititi:

 

Dintre teoreticienii ale caror idei pot fi circumscrise acestui cadru de referinta putem cita pe Chertok (1981), Erickson (Rossi, 1980), llilgard (1965) si Spicgel & Spiegel (1978). Starea modificata a constiintei are o definitie relativ simpla si vaga. Ea se exprima printr-o anume „deviatie a experientei subiective sau a functionarii psihologice in raport cu anumite norme generale” noteaza Weitzenlioffcr citandu-l pe A. Ludwig.

Chertok se refera la acest concept dintr-o perspectiva mai clara : „Starile modificate ale constiintei pot fi diferite in unele din mecanismele lor, dar ni se pare ca ele au in comun faptul ca un subiect aflat in una din aceste stari isi pierde totdeauna mai mult sau mai putin identitatea in timpul transei”.

Pentru Weitzenhoffer, starile de transa sunt o subgrupa a starilor modificate ale constiintei.
Acest model afirma, in general, ca starea de „veghe” obisnuita este transformata intr-o transa hipnotica, cu caracteristici deosebite, prin utilizarea unor procedee de inductie, precum procedeul fixarii ori prin sugestii verbale de somn si relaxare, desi nu este total exclusa si aparitia ei spontana.

Starea de transa permite manifestarea unor comportamente si fenomene psihice cu atat mai probabile cu cat hipnoza este mai profunda, intre care s-ar putea mentiona: regresia, amnezia, modificari ideomotorii sau ideosenzoriale (de exemplu : catalepsia, levitatia, analgezia) si halucinatiile.

Cercetarile stiintifice efectuate, utilizeaza in scopul masurarii sensibilitatii hipnotice si a profunzimii hipnozei, scari standardizate intre care, printre cele mai utilizate, sunt Scala de sensibilitate hipnotica Stanford, formele A si B si Scala de grup pentru sensibilitate hipnotica Harvard. Aceste scari incep, de obicei, cu un rilual de inductie insotit de sugestii variate precum coborarea bratului, amnezie si, uneori, halucinatii.

Cele mai influente teorii din aceasta categorie afirma ca hipnoza este o stare modificata a constiintei care conduce subiectii la actualizarea unor capacitati „disociative” care exista in ei. Ilustrativa in acest sens este teoria „neo-disocierii” a lui Hilgard (Hilgard, 1986, 1991).

Bazandu-si ideile pe cele ale primilor disociationiali precum Prince si Janet, Hilgard argumenteaza ca exista sisteme multiple de control care nu sunt toate constiente in acelasi timp. In mod normal aceste sisteme cognitive de control sunt in subordinea unui „ego executiv”, structura centrala de control.

Cand subiectul intra in hipnoza, o serie de controale si monitorizari normale sunt inlaturate, incat, raspunzand la sugestie, miscarile motorii sunt traite ca involuntare, memoria si perceptia sunt distorsionate. Pentru a-si demonstra acest principiu, Hilgard se refera frecvent la fenomenul „observatorului ascuns”, o metafora deseori utilizata in timpul inductiei pentru a denumi partea inconstienta a psihismului disociata de cea constienta. Hilgard si colaboratorii afirma ca, utilizand aceasta tehnica cu subiectii hipnotizati, ei pot avea acces la alte sisteme de control pe care altfel subiectul nu le constientizeaza.

Pozitia lui Erickson este mai nuantata sau insuficient de clara, fapt ce confirma, inca o data, caracterul reductionist al acestei clasificari. Pentru Rossi, conceptia lui Erickson ar putea fi circumscrisa, indiscutabil, conceptiei care priveste hipnoza ca „stare modificata a constiintei”.

Totusi, exemplele intalnite in lucrarile lui Erickson fac referire la definitia unei stari ce ar putea fi calificata ca functionala (Godin, 1992, p. 108). Iata, de pilda, o analogie a starii de hipnoza propusa de Erickson: „Cand cititi o carte si sotia dumneavoastra va vorbeste, vi se intampla sa nu-i raspundeti imediat. Zece minute dupa aceea, spuneti: Mi-ai vorbit?” (Erickson & Rossi, 1981).

Totusi, unii din adeptii hipnozei ericksoniene caracterizeaza transa hipnotica utilizand un limbaj asemanator cu cel utilizat de Hilgard. Astfel, transa „permite depasirea mecanismelor de aparare constiente, obisnuite, si accesul la resurse inconstiente. Comunicarea este stimulata si subiectul este capabil sa auda si sa inteleaga la nivele multiple” (Erickson).

In scopul realizarii unei inductii eficiente, Lankton & Lankton propun formule verbale care au ca scop stimularea capacitatii disociative: „mintea ta constienta asculta si aude cuvintele mele… in timp ce mintea ta inconstienta face cu totul altceva”, „mintea ta constienta se poate indoi ca… dar mintea ta inconstienta isi dezvolta propriul curs al gandirii” etc.

Conceptul disocierii este deosebit de util pentru teoriile care privesc hipnoza ca „stare”, intrucat introduc cadrul de referinta al inconstientului care, pe de o parte absolva persoana hipnotizata de responsabilitatea unor reactii (de exemplu efectele sugestiei sunt traite ca intamplandu-se involuntar) si, pe de alta parte, explica caracterul unic, neobisnuit, al trairilor hipnotice si faptul ca performanta hipnotica transcende performanta din starea de veghe (de exemplu: analgezia, halucinatiile etc).

 

Ion Dafinoiu – Hipnoza clinica

Daca v-a placut acest articol:

Lasa un comentariu