Hipnoterapia depresiei



mycloset.ro

 

Interventia propriu-zisa, propusa de Alladin (1994) se extinde pe parcursul a 12 sedinte terapeutice, carora li se adauga una sau mai multe sedinte de urmarire (follow-up). In cele ce urmeaza prezentam pe scurt continutul acestor 12 sedinte.

Sedinta 1: Evaluarea clinica

Sunt investigate, in cadrul acestei secvente, aspecte care tin de pattern-urile functionale si disfunctionale de gandire, emotionale, comportamentale sau fiziologice. Masuratorile psihometrice, respectiv cele care vizeaza susceptibilitatea hipnotica isi gasesc locul de asemenea in cadrul acestei sedinte.

Atentia este indreptata in egala masura asupra aspectelor globale, precum si a celor specifice ale functionarii personalitatii, pentru a oferi ulterior, in diferite momente ale tratamentului, respectiv dupa incheierea acestuia, termene de comparatie. Pentru cazurile in care clientul prezinta sugesptibilitate hipnotica redusa, autorul recomanda substituirea interventiei hipnotice prin relaxare.


Sedinta 2: Primul ajutor pentru depresie

Ideea acordarii unei asistente de tipul primului ajutor provine din recunoasterea faptului ca eliberarea persoanelor coplesite de dispozitia depresiva, de deznadejde si de pesimism, de povara apasatoare a acestor stari, chiar in conditiile in care efectul este doar de moment, poate da sperante, facilitand totodata dezvoltarea relatiei terapeutice si  favorizand formularea unor expectatii pozitive fata de tratament.

Aceasta interventie constituie, de fapt, o extindere a celei elaborate initial de Overlade. In varianta propusa de Alladin, acordarea primului ajutor se realizeaza in sapte trepte:

  1. Clientul este incurajat sa-si exprime (ventileze) emotiile suparatoare
  2. Se ofera o explicatie plauzibila si totodata acceptabila pentru dezvoltarea si mentinerea depresiei (autorul propune recursul la un model biologic – de exemplu ca reprezentand un „reflex de pliere” in fata unor adversitati ale vietii – dar oricare alt model psihologic se poate dovedi la fel de eficient), cu scopul eliberarii clientului de sentimentele de culpa, rezultate din faptul ca ar fi deprimat, ca rezultat al propriei sale slabiciuni sau „ineptii”
  3. Clientul este ajutat sa modifice postura depresiva, rezultata din reactia de pliere
  4. Clientul este incurajat sa faca eforturi deliberate pentru a reusi sa zambeasca
  5. Clientul este invitat sa-si imagineze o „mutra nostima”
  6. Clientul este incurajat sa deruleze in imaginatie o „video caseta mentala fericita”
  7. Clientul este conditionat pentru un cuvant-stimul pozitiv, la auzul sau evocarea caruia sa-si poata genera o stare emotionala agreabila (sau macar tolerabila)

Sedintele 3-4: Terapia cognitiva

Recursul la terapia cognitiva isi fixeaza ca obiectiv identificare convingerilor disfunctionale, examinarea acestora si – daca acest lucru este posibil – chiar corectarea lor. La baza includerii acestei secvente se afla prezumtia ca starile afective ar putea fi declansate si mentinute de cognitiile irationale ale persoanei si ca, prin urmare, combaterea acestora ar putea exercita efecte benefice asupra tulburarilor de dispozitie.elefant.ro

Aceasta interventie valorifica in primul rand tehnicile elaborate si prezentate de Beck et al. (2000), dar nu exclude nici utilizarea unor elemente descrise de alti exponenti ai terapiilor cognitiv- -comportamentale.

Sedinta 5 : Introducerea hipnozei

In mod obisnuit, hipnoza este introdusa in cadrul acestei sedinte, prin recursul la aceasta interventie urmarindu-se urmatoarele obiective: inducerea relaxarii, reducerea distragerii atentiei, ameliorarea capacitatii de concentrare, facilitarea gandirii divergente, amplificarea trairilor si facilitarea accesului la procesele psihologice inconstiente.

Autorul recomanda pentru inducerea transei hipnotice si aprofundarea acesteia metoda numararii, propusa de Gibbons, dar este de la sine inteles ca oricare alta metoda suficient de simpla poate fi folosita sub o forma inregistrata pe o caseta audio. Dupa ce s-a atins un nivel satisfacator al profunzimii transei, sunt formulate sugestii care vizeaza intarirea eului.
Dupa cum am mai aratat, aceasta prima sedinta hipnotica este inregistrata, astfel incat clientul sa poata asigura cu ajutorul casetei continuitatea tratamentului si sa poata invata autohipnoza.

Scopul ultim al acestui antrenament este familiarizarea clientului cu hipnoza, astfel incat sa ajunga la stapanire satisfacatoare a metodei, pentru a o putea utiliza eficient in etapele ulterioare ale tratamentului.

Sedintele 6-8: Restructurarea cognitiva in hipnoza

Fiecare dintre cele trei sedinte de interventie prin hipnoza din cadrul acestui grupaj de trei intrevederi isi propune realizarea unor obiective partiale, subordonate scopului general al restructurarii cognitive.

Restructurarea cognitiva propriu-zisa – este efectuata dupa ce s-a indus o transa hipnotica suficient de profunda clientului. In aceasta stare i se sugereaza acestuia sa-si imagineze o situatie care in mod normal i-ar induce o dispozitie impregnata de tristete si sa se concentreze asupra cognitiilor disfunctionale, respectiv a reactiilor emotionale, fiziologice si comportamentale care sunt asociate acestor ganduri.

Ceea ce se urmareste practic in aceasta etapa este identificare structurilor de tip ABC descrise de Ellis.
Conform teoriei expusa de Ellis si Dryden (1998), din confruntarea unor evenimente activatoare (activating events = A) cu convingerile relevante ale persoanei (beliefs = B) rezulta o serie de consecinte (consequences — C) de ordin emotional, fiziologic si comportamental.

In cazul in care un anumit eveniment este filtrat prin convingeri irationale imbratisate de catre persoana (iB), consecintele rezultate vor fi si ele – in mod firesc – irationale (iC). Depresia este considerata de catre Ellis una dintre formele posibile care pot fi imbracate de aceste convingeri irationale.

Asa-numita „terapie comportamentala rational-emotionala”, elaborata de catre Ellis, isi propune sa trateze persoanele care se confrunta cu depresia, tocmai prin identificarea si combaterea acestor convingeri irationale care se afla la baza tulburarilor dispozitiei.

In vederea identificarii convingerilor irationale implicate in geneza depresiei acuzate de catre client, acesta este invitat sa evoce situatia generatoare de dispozitie proasta, secventa cu secventa, asemeni cliseelor unui film si sa-si analizeze gandurile, convingerile, imaginile si fanteziile legate de aceste secvente „inghetate”. O data ce aceste cognitii eronate au fost descoperite, sarcina clientului este de a le inlocui cu judecati sau imagini mai adecvate si de a urmari raspunsul rezultat.

Procesul este continuat pana cand clientul poate restructura cu siguranta setul de cognitii eronate legat de un eveniment sau de o situatie particulara.

Largirea campului constientei si amplificarea trairilor – este vizata practic de oricare forma a tratamentului hipnotic. Noutatea abordarii propuse de Alladin consta in faptul ca autorul propune – pe baza observatiei lui Tost si Baisden – conceptualizarea experientelor umane, nu doar pe axa constient-inconstient, ci luand in consideratie si axa temporala.

Prin urmare, reactiile emotionale si comportamentale pot constitui raspunsuri nu doar la situatii si evenimente actuale, a caror interpretare este constientizata sau nu, ci si la intamplari din trecut sau care sunt anticipate.

Practic, acest lucru inseamna ca oricare secventa ABC poate fi plasata undeva in cadrul campurilor delimitate de sistemul de axe prezentat in fig. 3 (Vezi Hipnoza clinica, p 246). Deci o reactie cu tenta depresiva poate avea la origine confruntarea cu un eveniment din trecut sau din viitor, impactul cognitiv, afectiv, comportamental, respectiv fiziologic al acestuia putand fi constientizat intru totul sau doar partial.

Una dintre consecintele acestei amplasari a raspunsului persoanei pe axa care reprezinta gradul constientizarii consta in recunoasterea faptului ca unele procese cognitive disfunctionale, care contribuie la geneza si la mentinerea depresiei se situeaza sub pragul constientei si, din aceasta cauza, clientul prezinta dificultati in a le identifica.

Aceasta pozitie exprimata de Alladin este in acord deplin cu cea imbratisata si de catre reprezentanti contemporani ai terapiilor cognitive si cognitiv-comportamentale care recunosc implicarea proceselor cognitive implicite – si chiar aportul superior al acestora – in geneza problemelor emotionale (Lcahy, 1997 ; Dowd, 1997).

In acest context, hipnoza reprezinta un vehicul adecvat pentru abordarea cognitiilor care, in mod obisnuit, nu depasesc pragul constientei, indiferent de localizarea temporala a evenimentelor de care se leaga.

Construirea circuitelor antidepresive – este un demers menit sa contracareze efectul produs de dezvoltarea circuitelor depresive. Acestea din urma sunt elaborate ca o consecinta a focusarii negative, si ideea care sta la baza acestui exercitiu este ca putem sa ne folosim de acest mecanism, invitand clientul sa se concentreze asupra unor imagini pozitive, a caror capacitate de a induce stari emotionale pozitive a fost amplu documentata in literatura de specialitate.

In vederea realizarii acestui obiectiv, este de maxima importanta identificarea unor imagini sau scene pe care clientul le poate aprecia ca fiind in egala masura pozitive si realiste. Sugerarea unor reverii pe care clientul le-ar putea aprecia ca facand parte din domeniul irealizabilului sau al visului rupt de realitate, n-ar avea decat darul de a accentua in si mai mare masura trairile negative ale persoanei amplificand sentimentul deznadejdii.

Ideal este ca imaginile utilizate sa fie cele descoperite chiar de catre client. Evocarea sau reprezentarea mentala a acestor imagini, insotita de trairea cat mai deplina a emotiilor ce i se asociaza, este completata de sugestii posthipnotice care se refera la “focusarea pozitiva” sau, ori de cate ori acest lucru este posibil, la derularea acelei „video casete mentale fericite”, de care am pomenit deja cu ocazia prezentarii „primului ajutor pentru depresie”.

Sedinta 9: Comutarea atentiei si inducerea dispozitiei emotionale pozitive

Sensul acestei interventii este dat de predispozitia persoanelor depresive de a rumega – nu rareori chiar cu o tenta obsesiva – gandurile negative sau imaginile ce reprezinta scene de-a dreptul catastrofale pentru „beneficiar”.

Aceste imersiuni nesfarsite in negativ joaca un rol de importanta majora in ancorarea in „sentimentele albastre”, reprezentand unul dintre impedimentele cele mai greu de depasit in tratamentul persoanelor cu depresie. Recunoasterea acestui lucru justifica pe deplin eforturile mobilizate in vederea sistarii framantarilor cu continut negativ.

In vederea intreruperii ciclului ruminativ negativ, clientul este antrenat sa-si poata comuta atentia dinspre cognitiile negative, in directia unor trairi pozitive. Prima sarcina a clientului angrenat in realizarea acestui obiectiv consta in intocmirea unei liste ce cuprinde un numar de 10-15 evenimente placute din propria viata si sa practice focalizarea atentiei aproximativ cate 30 de secunde asupra fiecareia dintre aceste intamplari.

In continuare, clientul este incurajat (1) sa practice evocarea evenimentelor de pe lista – in conditiile specificate anterior – de 4-5 ori in fiecare zi si (2) sa comute de pe gandurile negative sau neplacute, ori de cate ori constata ca atentia ii este monopolizata de acestea, pe unul dintre itemii pozitivi aflati pe lista pe care a intocmit-o.

Atunci cand ii sugeram clientului acest lucru, accentuam faptul ca, prin comutarea atentiei, cognitiile negative sunt inlaturate din sfera preocuparilor sale si inlocuite cu cele legate de evenimentele a caror evocare este in masura sa genereze trairi mult mai placute. Aceasta tehnica a comutarii este inrudita cu cea utilizata in NLP, constituindu-se intr-o alta modalitate de dezactivare a „circuitelor depresive” si de intarire a celor „fericite”. Avem de a face, in fapt, cu o interventie care vizeaza practic anularea efectelor autohipnozei negative (depresogene), prin recursul la autohipnoza pozitiva.

Sedinta 10: Antrenamentul activ-interactiv

Aceasta secventa a terapiei este orientata inspre dislocarea „deprinderilor disociative”, respectiv inlocuirea acestora cu atitudini de „asociere” cu mediul relevant pentru persoana. Alladin defineste prin „disociere pasiva” acea raportare tipica a persoanelor afectate de depresie – asemanatoare de altfel cu cea intalnita si la nevrotici – prin care acestea isi reduc la minimumul necesar interactiunile cu mediul exterior, dar si cu cel interior.

Consecinta disocierii pasive o reprezinta tendinta unei ancorari stabile in “realitatea interioara”, reprezentata de schemele negative si de sentimentele sincretice asociate. Tocmai datorita disocierii poate ramane persoana depresiva impenetrabila fata de acele informatii – fie ele din exterior sau din interior – care i-ar putea invalida prezumtiile disfunctionale.

Obiectivul terapeutic consta in substituirea acestei atitudini cu una care poate fi caracterizata ca „interactiune activa” cu informatiile relevante din mediul intern si extern, ceea ce implica receptivitate optima fata de stimuli si capacitatea de a fi racordat la „realitatea conceptuala”, adica aceea care prinde contur nu din schemele distorsionate, ci pe baza datelor furnizate neintrerupt de interactiunea cu mediul interior si cel exterior.

Disocierea pasiva inhiba procesele care ar permite o confruntare cu proba realitatii (reality testing), in timp ce interactiunea activa favorizeaza corectare neintrerupta a imaginii pe care o formam despre lume si noi insine.
Masurile care vizeaza prevenirea sau diminuarea disocierii pasive includ urmatoarele (1) constientizarea functionarii acestui mecanism; (2) mobilizarea activa in vederea inhibarii fenomenului, prin comutarea atentiei alocata cognitiilor negative (asa-numiteie „ancore negative”) ; si (3) indreptarea activa a atentiei asupra elementelor relevante a realitatii conceptuale.

Demersurile pot fi definite si ca un proces de angajare activa a emisferei stangi, impunand persoanei sa gandeasca analitic, logic, realist si sintactic.

Sedinta 11: Antrenamentul abilitatilor sociale

Implicarea unui deficit al abilitatilor sociale in dezvoltarea si mentinerea depresiei a fost sustinuta in primul rand de Lewinsohn si colaboratorii sai, inca de la inceputul anilor ’70. Mai recent, Joiner (1997) si-a propus verificarea ipotezei conform careia timiditatea ar constitui un factor generator de vulnerabilitate fata de depresie in absenta suportului social.

In conformitate cu aceeasi ipoteza, singuratatea ar media relatia dintre timiditate si accentuarea depresiei. Studiul efectuat de Joiner confirma aceasta ipoteza.

S-a demonstrat, totodata, ca efectul este specific simptomelor depresive, deci nu se face simtit in cazul afectelor negative in general. Actualitatea tezei ce afirma contributia deficitului interpersonal la geneza depresiei este ilustrata si de relativ recenta lucrare a lui Dill si Anderson (1999). Autorii citati prezinta depresia ca fiind un important mediator interpersonal intre factorii cauzali si depresie.

Multi dintre factorii de risc interpersonali, ca de exemplu reducerea la tacere, subordonarea involuntara, timiditatea precum si absenta schemei de relatie, ar putea contribui la dezvoltarea singuratatii, care la randul ei ar atrage dupa sine cresterea vulnerabilitatii fata de depresie. Astfel, singuratatea ar functiona ca mediator intre toti acesti factori de risc si simptomele depresive.

Chiar daca ipoteza emisa initial de catre Lewinsohn si colaboratorii a starnit multe controverse – de exemplu este dificil sa se demonstreze ca deficitul abilitatilor sociale cauzeaza, intr-adevar, depresia si nu este doar un grup de simptome asociat acesteia – corelatia puternic semnificativa dintre cele doua variabile este atestata de un numar impresionant de cercetari empirice.

Williams (1992, p. 19) sumarizeaza rezultatele mai multor studii efectuate in acest domeniu, concluzionand urmatoarele:

  • persoanele depresive alieneaza interlocutorii cu care interactioneaza
  • respingerea generata este mai puternica in cazul interactiunii cu persoane de sex opus
  • cel putin o parte a acestui efect ar putea fi mediata prin emotiile negative induse in interlocutor
  • aparent, elementele generatoare de tulburari emotionale si alienare la interlocutor ar fi mentionarea unor probleme personale in contextul blamarii propriei persoane si a deznadejdii.

Prin prisma constatarilor de mai sus, credem ca eforturile depuse in vederea ameliorarii abilitatilor de relationare ale persoanelor afectate de depresie sunt pe deplin justificate, cel putin in cazul acelor clienti, care in mod evident se confrunta cu dificultati de integrare in relatiile interpersonale sau care sunt lipsiti de suportul social atat de necesar, mai ales in acele perioade ale existentei umane, care favorizeaza dezvoltarea starilor de criza si a depresiei.

Atragem insa atentia asupra faptului – sesizat de altfel intr-o paranteza chiar de catre Alladin – ca este foarte probabil ca o singura sedinta dedicata dezvoltarii acestor abilitati sa se dovedeasca insuficienta, in aceste cazuri impunandu-se alocarea unui timp mai consistent pentru realizarea acestui obiectiv terapeutic sau chiar includerea clientului intr-un program structural de antrenament al abilitatilor sociale si/sau de comunicare.

O alta solutie – propusa de autor – ar consta in recomandarea unor surse bibliografice, pe baza carora clientul sa-si poata dezvolta de unul singur deprinderile sociale. In ceea ce ne priveste, suntem relativ sceptici in ceea ce priveste sortii de izbanda ai unui astfel de demers in cazul persoanelor afectate de depresie, justificat doar de incadrarea cu orice pret in limita celor 12 sedinte prestabilite, chiar cu pretul nerezolvarii unuia dintre cele mai importante probleme ale clientului.

Credem, mai degraba, ca unica solutie cu adevarat viabila – si deci terapeutica – consta, in aceste cazuri, in alocarea unui numar suplimentar de sedinte, pana la atingerea unui nivel satisfacator al abilitatilor in cauza.

Sedinta 12 : Vizualizarea scopului ideal si antrenamentul pentru confruntarea cu realitatea

Constituie in mod efectiv ultima secventa a programului hipnoterapeutic propus de Alladin, care urmareste in egala masura ameliorarea stimei de sine a clientului, intarirea achizitiilor terapeutice si motivarea clientului pentru transferul acestor achizitii in viata sa de zi cu zi.

In acest scop, clientul este invitat sa-si imagineze obiective atragatoare, dar in acelasi timp realiste, sa se reprezinte recurgand la strategii adecvate si angrenandu- se in actiuni concrete pentru realizarea acestora. Aceasta proiectie in viitor cu repetitie se realizeaza cu maximum de eficienta in cadrul unei transe usoare.


Sedintele de urmarire

Sunt menite sa asiste clientul, atat in eforturile depuse pentru rezolvarea problemelor intr-un context extraterapeutic, cat si in cele necesare pentru desprinderea treptata de mediul protector oferit de relatia terapeutica. Obiectul acestor sedinte, dintre care cea dintai este fixata de regula la o luna (sau la trei luni) dupa ultima sedinta terapeutica, il constituie discutarea progreselor inregistrate de client, intarirea acestora, analizarea dificultatilor intampinate si examinarea posibilelor solutii pentru surmontarea acestora, respectiv – poate cel mai important dintre obiectivele propuse – intarirea sentimentului de competenta al persoanei.

Autorul subliniaza faptul ca, desi programul este proiectat pentru 12 sedinte, in cazurile in care clientul isi exprima preferinta – sau nevoia – de a beneficia de un numar fie mai mic, fie mai mare de intalniri, este recomandabil ca terapeutul sa tina seama de aceste doleante si sa-si modifice planul terapeutic pentru a se putea conforma.

 

Ion Dafinoiu, Jeno-Laszlo Vargha – Hipnoza clinica. Tehnici de inductie. Strategii terapeutice
Editura Polirom

astratex.ro

Lasa un comentariu