Halucinatiile si modificarile senzoriale din timpul transei



De cele mai multe ori suntem contrariati cand, in viata noastra de zi cu zi, intalnim oameni care au diverse experiente pe care noi nu le avem, vad ceea ce noi nu vedem, aud ceea ce noi nu auzim.

Actorul de comedie L. Tomlin se intreaba: „De ce atunci cand eu vorbesc cu Dumnezeu ma rog, iar cand Dumnezeu vorbeste cu mine sunt schizofrenic?”(cf. M. Yapko, 1990, p. 289).

Halucinatia este o realitate subiectiva care este acceptata de persoana care o traieste ca realitate obiectiva. Ca manifestare psihopatologica ea este, de cele mai multe ori, o proiectie a inconstientului pacientilor psihotici. Halucinatiile create in timpul transei hipnotice sunt experiente sugerate, pe care subiectul le poate trai ca fiind diferite de realitatea curenta, mai obiectiva.

Daca definim halucinatiile, pur si simplu, ca experiente senzoriale care nu-si au originea in stimulari externe – atunci putem lesne observa ca putem avea halucinatii in cadrul tuturor celor cinci analizatori: vaz, auz, miros, gust, tact. Halucinatiile pot fi pozitive – cand traim experiente senzoriale care nu sunt determinate de stimuli externi, si negative – cand nu traim experientele senzoriale obisnuite, desi suntem stimulati obiectiv in acest sens.

In viata de zi cu zi traim frecvent halucinatii pozitive si negative: simtim intens gustul mancarii de care ne este pofta, simtim o mancarime pe intreg corpul, atunci cand descoperim o insecta pe o anumita zona a corpului, auzim pe cineva care ne striga, desi nu este nimeni in jurul nostru – de cate ori, cufundati in ceea ce lucram, nu ne intoarcem spre colegul nostru intrebandu-l “ai spus ceva?” si suntem mirati cand ni se raspunde negativ (halucinatii pozitive); sau nu auzim soneria de la intrarea in apartament ori pe cineva care vorbeste langa noi – fiind absorbiti de cititul unei carti, vizionarea emisiunii preferate la televizor (halucinatii negative). (N. Echipei – in ultimul caz, de ce o concentrare la un nivel atat de profund este considerata a fi halucinatie? Doar pentru faptul ca nu auzim soneria cand ea – si nimic din jur – nu face obiectul voit al perceptiei noastre? Nu se mai cheama concentrare pe obiectul pe care-l dorim, eventual citit, ci halucinatie?)

Modificarile senzoriale si halucinatiile sunt de fapt termeni care definesc aceeasi realitate psihologica. Pentru a facilita halucinatiile, terapeutul trebuie sa modifice capacitatea de receptie senzoriala a clientului. Pentru ca halucinatiile sa apara, unul sau mai multe din simturile clientului vor fi facute mai mult sau mai putin sensibile, functie de rezultatul dorit.
Halucinatiile pot fi utilizate in scop terapeutic pentru a introduce clientul intr-o situatie care nu poate fi reprodusa in “realitatea” obiectiva.

Conducand pacientul intr-o situatie in care se poate descoperi pe el insusi sau lumea in care se afla dintr-o perspectiva cu totul noua, putem, in mod evident, sa multiplicam experientele sale si putem astfel sa-i provocam la descoperirea si integrarea de noi resurse.

Cand cineva halucineaza intens detaliile unei experiente, realitatea sugerata poate deveni la fel de puternica si reala ca si viata reala. Astfel, clientul poate auzi cuvinte care i-au lipsit, sa vada oameni si locuri pe care de mult dorea sa le (re)vada, sa traiasca sentimente si emotii pe care nu le-a trait niciodata pentru ca viata “reala” nu i-a oferit aceasta ocazie. Halucinatiile sugerate in timpul transei ofera clientului experiente care contribuie la cresterea si dezvoltarea sa personala.

In timpul transei este posibil ca halucinatiile sa apara spontan. Halucinarea negativa propriului corp ori a vocii terapeutului sunt experiente frecvente in timpul transei. De asemenea, in timpul regresiilor de varsta subiectii pot trai intr-o maniera halucinatorie vocile si imaginile unor persoane care i-au fost apropiate in timpul copilariei.

Pentru a facilita aparitia halucinatiilor pot fi utilizate sugestii directe si sugestii indirecte. Indiferent daca se urmareste producerea unor halucinatii pozitive sau negative se recomanda sa se utilizeze sugestii cu o structura pozitiva, astfel incat subiectul sa stie ce experienta sa traiasca si nu ce anume trebuie sa ignore.

Sugestiile cu o astfel de structura contin foarte multe detalii care pot viza cat mai multe canale senzoriale. Astfel, daca dorim ca cineva sa traiasca intr-o maniera halucinatorie imaginea mamei aflate pe scaunul din fata sa si cu care eventual sa aiba un dialog, atunci ii descriem imbracamintea, gesturile, parfumul, vocea si cuvintele utilizate etc.
In general, sugestiile directe sunt frecvent utilizate pentru producerea unor halucinatii pozitive.

Iata cateva exemple:
“poti privi in jur si poti sa vezi pe cineva pe care ai dori sa-l vezi si pe care nu l-ai mai vazut de mult… de foarte mult timp… si… poti sa-mi spui cum arata aceasta persoana ? ” ; “… poti auzi o voce care iti spune ceva… ceva ce, deja probabil stii… a cui este vocea ? … si ce spune ? “;
“… poti simti aroma cafelei.. si acest miros te transporta in timp intr-o situatie pe care nu ti-ai amintit-o de mult… de foarte mult timp… si… poti sa-mi spui unde te afli ? “

Aceste sugestii specifica doar modalitatile senzoriale care concura la producerea halucinatiilor, in timp ce continutul acestora (persoana, vocea, situatia) sunt lasate pe seama proiectiilor subiectului.

Sugestiile indirecte utilizate pentru producerea halucinatiilor trebuie, si ele, sa aiba o forma pozitiva, afirmativa. Acest principiu este valabil indeosebi pentru sugestiile negative.

Astfel, daca dorim ca subiectul sa aiba halucinatii negative privitor la persoanele din apropierea sa, in loc sa-i sugeram direct:
„Nu vei simti pe nimeni in jurul tau”, putem sa utilizam o sugestie directa de tipul: „Poti fi singur”, iar o sugestie indirecta: „Unde au plecat toti ceilalti ? ” („Te intrebi unde au plecat toti ceilalti”).
Cand sugeram halucinatii pozitive putem utiliza negatii paradoxale:
„Nu trebuie sa fii atent la… (la musca ce zboara in jurul tau…, la persoana care tocmai a intrat in camera… ” etc).

Iata cateva tipuri de sugestii indirecte utile pentru inducerea halucinatiilor:
“… si cum te simti vazandu-te pe tine insuti copil ?…”;
“… si a cui este vocea pe care o auzi ?…”‘,
“… si de ce nu ai observat mai devreme ca mainile tale au plutit fara efort ?…”; … si cand am fost in padure pentru a auzi linistea si a simti mirosul placut al frunzelor de brad, si sunt sigur ca si tu cunosti aceste senzatii…” (“a auzi linistea” este o sugestie indirecta pentru halucinarea negativa a stimulilor auditivi).

Am amintit deja ca halucinatiile si modificarile senzoriale se refera la realitati psihologice similare. intre modificarile senzoriale mai spectaculoase citam : analgezia, anestezia, senzatii de greutate sau de plutire. La fel ca si celelalte fenomene intial-hipnotice si acestea pot aparea si in afara contextului hipnotic.

Cine nu a auzit despre mame care-si uita propria durere cand copilul ii este bolnav? Sau cine nu a avut senzatia ca, mergand spre stomatolog, constata ca durerea care-l deranja initial devine mai suportabila? Deseori, modificarile senzoriale, fie ca apar spontan, fie ca sunt induse de terapeut, sunt utilizate pentru ratificarea transei.

Catalepsia

In general, catalepsia este considerata unul dintre cele mai caracteristice fenomene ale hipnozei, fiind intr-o stransa relatie cu gradul de profunzime al transei si cu nivelul de implicare psihologica. Termenul de „catalepsie” este, dupa cum remarca A. Weitzenhoffer (1957, p. 136), folosit intr-un mod nediscriminativ in situatii care nu au aceeasi semnificatie.

In sens strict, continua acesta, catalepsia „se refera la o stare de rigiditate musculara in care corpul individului mentine orice pozitie care i se da” (idem, p. 136).

Aceasta mai este numita si „flexibilitate ceroasa”. In practica hipnoterapeutica, termenul de catalepsie este in mod frecvent utilizat cu referire la orice conditie musculara in care subiectul este incapabil sa miste voluntar mainile, picioarele sau intregul corp. Acest fapt este determinat, de cele mai multe ori, de prezenta contracturilor musculare.

Referindu-se la acest fenomen, M. Erickson il defineste ca „o forma de tonicitate musculara bine echilibrata” (1981, p. 40). Aceasta definitie functionala evidentiaza mai bine aspectul activ al acestui fenomen si subliniaza ca imobilitatea perceputa a subiectului nu este expresia unui proces pasiv.

Pe masura ce pacientul este din ce in ce mai absorbit de procesele asociative declansate de sugestiile terapeutului, el poate manifesta raspunsuri cataleptice: privire fixa, imobilitate generala, „flexibilitate ceroasa” – intalnita de obicei la pacientii catatonici care isi mentin bratele in pozitia in care medicul le plaseaza – rigiditate musculara, miscari inconstiente, rarirea respiratiei, a clipitului etc.

Catalepsia este rezultatul unei focalizari intense si a unei absorbtii profunde in realitatea psihologica sugerata de terapeut; ea este frecvent intalnita in regresii de varsta, analgezii, distorsiuni senzoriale. Manifestarile cataleptice pot aparea spontan sau pot fi induse pentru realizarea unor obiective terapeutice.

Putem intelege mai bine adevarata natura a catalepsiei si resursele utilizarii ei terapeutice, daca observam manifestarea ei in asa-numitele „transe cotidiene” pe care le traim ori de cate ori suntem absorbiti de diversi stimuli interni sau externi (Erickson & Rossi, 1981, p. 40): scriind o scrisoare si luand o pauza pentru a ne gandi sau, absorbiti de vreo imagine declansata in timpul scrierii scrisorii, ramanem deseori cu stiloul in mana, cu privirea fixa si corpul imobil; cand ne concentram asupra unei probleme, deseori capul se intoarce usor intr-o parte si ramanem cu ochii fixati in gol; absorbiti de vizionarea unui spectacol sau de cititul unei carti, corpul nostru intra intr-o pozitie cataleptica.

Observati pozitia corpului multor conducatori auto asteptand la stop pentru a sesiza la timp schimbarea culorii de pe rosu pe verde. Multi dintre ei intra intr-o pozitie cataleptica : privire fixa, rigiditate musculara si imobilitate a corpului.
Sugestiile utilizate pentru inducerea catalepsiei pot viza intregul corp (se obtine ceea ce se numeste „punte cataleptica”, in care corpul rigid este suspendat intre doua puncte, de sprijin), imposibilitatea deschiderii ochilor („catalepsia pleoapelor”), imposibilitatea indoirii bratului devenit rigid „ca o bara de otel” (catalepsia bratului), imposibilitatea desclestarii mainilor etc.

Desi relativ numeroase, utilizarile terapeutice ale catalepsiei pot fi grupate in doua mari categorii:

  • catalepsia ca mijloc de ratificare si aprofundare a transei; pacientul descopera cu uimire capacitatea corpului sau de a se manifesta spontan, automat intr-un fel mai putin obisnuit, fapt ce favorizeaza actualizarea intregului “rol” hipnotic. Majoritatea pacientilor si studentilor mei nu credeau ca au capacitatea de a-si mentine corpul imobil suspendat intre doua puncte de sprijin.

Cand, dupa o transa relativ lejera, au reactionat pozitiv la sugestia directa de rigidizare cataleptica si au constatat ca stau fara efort suspendati intre doua puncte de sprijin, au actualizat si alte manifestari hipnotice: analgezie, amnezie etc. Tehnica puntii cataleptice, prin caracterul ei oarecum spectacular, conduce la o rapida aprofundare a transei;

  • catalepsia ca mijloc terapeutic poate fi utilizata pentru asistarea oricarui pacient ale carui miscari trebuie sa fie minimale pentru a se insanatosi rapid. Ca facilitator al aprofundarii transei, catalepsia poate capta atentia clientului, stimuland o mai mare activitate independenta a inconstientului.

In general, orice stimul care reuseste sa capteze intens interesul subiectului poate facilita aparitia unor raspunsuri cataleptice. Cu acest scop pot fi utilizate metaforele, socul sau surpriza, confuzia etc , integrate in abordari directe sau indirecte, verbale sau nonverbale.

Exemplul care urmeaza ilustreaza catalepsia bratului cu ajutorul unor sugestii directe: “si, pe masura ce respiri… intr-un ritm foarte confortabil… poti observa care din bratele tale incepe sa se simta mai usor decat celalalt… aproape fara greutate… si bratul tau poate incepe sa pluteasca usor si fara efort… ridicandu-se… foarte bine… si, pe masura ce pluteste ca si cum ar fi tras de un balon, pofi fi surprins sa descoperi cat de placut este sa traiesti senzatia plutirii bratului in fata ta… ca si cum ar fi complet lipsit de greutate… si el poate sta acolo in timp ce tu observi o alta senzatie care ar putea sa te intereseze…”.

In urmatoarele fraze, M. Erickson combina sugestiile directe si indirecte pentru realizarea catalepsiei bratelor:
“… Pur si simplu relaxeaza-te. Peste cateva momente iti voi ridica bratul… si as dori sa-l privesti… (Terapeutul ridica usor bratul la nivelul ochilor…). Acum iti vezi mana… Priveste-o! … si o vezi chiar acolo… si nu o voi aseza la loc, ti-o voi lasa acolo unde se afla… in timp ce tu, pur si simplu, continui sa o privesti. … si poti privi in continuare mana… pur si simplu.
O privesti… Continui sa-ti privesti mana dreapta… si am de gand sa-ti las mana stanga chiar acolo unde se afla. Si acum, incet…” (in acest exemplu catalepsia bratului stang este sugerata in mod indirect).

Cea mai simpla utilizare a catalepsiei pentru focalizarea atentiei si inducerea transei este prezentata de Erickson si Rossi (1981, p. 51): se orienteaza usor bratul pacientului spre un punct situat la nivelul ochilor, apoi se sugereaza coborarea treptata a bratului din ce in ce mai jos, pana ce acesta se asaza pe picior. Pacientului i se cere sa-si priveasca atent mana fara sa-si miste capul  si, pe masura ce bratul coboara, pleoapele coboara si ele. Imediat ce bratul a coborat complet, terapeutul poate sugera subiectului sa inchida ochii complet, daca acestia nu cumva s-au si inchis intre timp.

O modalitate indirecta de a provoca instalarea catalepsiei este aceea de a sugera relaxare si imobilitate, ca in exemplul urmator:
“… si te simti foarie bine constatand ca, de fapt, corpul tau stie sa aiba el insusi grija de el… el stie cum sa respire confortabil… inspiri… expiri… fara efort… si isi mentine aceasta respiratie usoara si fara efort in timp ce mintea ta zboara aiurea, descoperind anumite amintiri la care nu te-ai mai gandit de foarte, foarte mult timp… si el mai stie cum sa ramana linistit in timp ce te bucuri de aceasta amintire… si nu-i asa ca este foarte relaxant sa-ti simti bratele odihnindu-se relaxate pe fotoliu fara sa simti nici cea mai mica nevoie de a le misca ?… si ti-ar lua mult prea mult efort decat merita pentru a le misca in situatia de confort si relaxare in care te afli acum…”.

Evident, nu putem induce relaxare, imobilitate si concentrare daca noi, ca terapeuti, nu manifestam aceste comportamente. De aceea, ca intr-un dans, putem modela comportamentul pacientului, adoptand noi insine comportamente cataleptice: intrerupem miscarea bratului la mijlocul drumului, preocupati de povestirea unei metafore, lungim cuvintele pentru a micsora ritmul vorbirii, facem pauze etc.

 

Ion Dafinoiu, Jeno-Laszlo Vargha – Hipnoza clinica. Tehnici de inductie. Strategii terapeutice
Editura Polirom


Lasa un comentariu