Gelozia, inchisoarea dragostei



Gelozia, inchisoarea dragosteiGelozia este un sentiment foarte profund, foarte tenace si dificil de modificat. Ea corespunde fricii de a fi abandonat, in cazul in care partenerul se ataseaza de o alta persoana si se manifesta printr-o nesiguranta cu atat mai mare, cu cat individul este mai putin apt sa-si gaseasca el insusi protectia necesara. Linistea mea este asigurata atunci cand pot sa-mi satisfac eu insumi aspiratiile si este in pericol daca trebuie sa ma bazez pe altcineva. Astfel, in cazul fidelitatii reciproce, fiecare are nevoie de celalalt pentru a-si astampara setea de tandrete. Apare deci imperioasa nevoie de a mentine partenerul in propria sfera. In acest moment se profileaza gelozia: puterea de a-l retine pe celalalt devine indispensabila pentru protejarea ralatiei tale de dragoste. Dintr-un punct de vedere exterior, gelozia indica o relatie in care posesia predomina in detrimentul afectiunii, iar puterea in detrimentul iubirii.

Gelozia nu ascunde numai un sentiment, ci si un intreg comportament, o intreaga strategie. Ea se aseamana unei combinatii in care se amesteca dragostea, seductia (pentru a-ti retine partenerul), teama („Ramai langa mine, pentru a ma proteja.”), mania (a-l infricosa pe celalalt suparandu-te, daca el isi manifesta dorinta de a pleca), morala („Datoria ta este sa te ocupi de familie.”), santajul („Voi muri sau ma voi sinucide daca vei continua astfel.”), culpabilizarea („Daca iubesti pe altcineva, inseamna ca nu ma iubesti pe mine.”), suferinta („Nu mai dorm din cauza asta.“), boala (depresie), forta (il retii prin violenta, bani, imobilizare, incui usa sau ii interzici accesul la masina), luarea de ostateci (copiii), ideologia („intotdeauna amandoi impreuna.”) autoritatea („Nu poti avea cheile de la masina.”).

Este vorba deci despre o intreaga tactica de luare a puterii. Atata vreme cat sentimentul de tristete este impartasit celuilalt cu claritate, se poate raspunde si negocia. Dar de indata ce mecanismul dominarii este declansat, cautarea unui compromis devine dificila si dureroasa. De fapt, in acest caz, partenerul nu percepe deschiderea celuilalt catre suferinta sa decat daca acesta renunta la dorinta de a se deschide catre exterior si la orice alta relatie privilegiata. „Daca ma iubesti, nu poti sa te mai intalnesti cu altcineva.

„Cel infidel” este deci imobilizat printr-o dubla constrangere: sa iubeasca si sa nu iubeasca in acelasi timp, adica obligatia si interzicerea concomitenta a aceluiasi sentiment. De fapt, dupa parerea mea, poti iubi in mod sincer mai multe persoane, in acelasi moment sau in perioade apropiate, fara nici un fel de incompatibilitate.

Teama de a trai sterilizeaza viata si in cele din urma, partenerul „infidel” nu-si mai poate iubi deloc jandarmul sau calaul. De cealalta parte, partenerul gelos se considera si el persecutat si nu mai poate sa inteleaga nevoia de dragoste a celuilalt. Dialog intre surzi si orbi…

[…]

Fidelitate (fides), adica incredere. A avea incredere in celalalt, a-l face pe celalalt sa aiba incredere in tine. Celalalt este cel mai adesea sotul sau partenerul de viata. Ei bine, tocmai asupra cuplului imi voi concentra atentia aici, in acest moment. Din nefericire, cuvantul fidelitate este deseori pervertit, devenind sinonim cu abstinenta, limitare, detentie. El devine un „nu”; o restrictie impusa libertatii sexuale. Cuvantul devine pervers, pentru ca denumeste o notiune pozitiva precum incredere, fidelitate, pentru a ascunde un cuvant negativ ca lipsa de libertate, privare, represiune. Daca se accentueaza numai cuvatul negativ – represiunea – riscam sa uitam aspectul pozitiv: increderea reciproca. Astfel, cuplul devine o inchisoare, un loc al reprimarii, iar partenerul de viata, un inamic.

Cele trei niveluri ale fidelitatii

1. Fidelitatea clasica. Primul nivel

Pana la patruzeci de ani constientizam mai ales acest nivel al fidelitatii, acela al privarii de libertate. („Ma pastrez pentru partenerul meu.“).

[…] In acel moment, am inteles ceva important, incepusem sa cunosc simptomele principale ale copiilor abandonati: gelozie, exclusivism si pasivitate. Este ceea ce gaseam deseori la cuplurile geloase, mai mult la femei, cel putin la cele fara o ocupatie exterioara, fara o viata exterioara.

La noi, barbatii par a fi mai putin gelosi decat femeile: sa fie autonomia si gelozia doua mijloace diferite pentru a raspunde nevoii de securitate? Am intalnit pasivitatea intr-o forma ascunsa sau deturnata. Adesea, femeia geloasa devine pasiva atunci cand asteapta sa fie fericita fara sa actioneze, bazandu-se doar pe limitarea libertatii sotului pentru a se simti in siguranta, fara sa actioneze ea insasi pentru a-si crea propria securitate, independent de sotul ei. Oricum, nu-ti gasesti securitatea fiind infidel. De obicei, se intampla cu totul altfel. A fi „infidel” pentru a-ti crea securitatea nu este o cale castigatoare. Se aseamana ripostei, razbunarii. Este rareori o cale satisfacatoare, inseamna a amana problema, nu a o rezolva.

 

2. Fidel celuilalt cu adevarat. Al doilea nivel

A fi fidel, fidelitate cu sensul de incredere, inseamna de fapt mai mult decat fidelitatea clasica. As spune chiar ca este cu totul si cu totul altceva. Prima mea responsabilitate este de a crea impreuna cu celalalt un climat de incredere. Incredere in ce ? Nici nu voi spune totul, si nici nu ma voi supune. Sunt convins ca viata mea si corpul meu imi apartin si ca eu singur trebuie sa decid ce voi face cu ele. Cred ca un mariaj in care unuia i se ofera puterea asupra vietii celuilalt este nesanatos.

Sunt fericit si liber intr-o relatie atunci cand sunt liber sa spun tot ceea ce traiesc, fiind ascultat si acceptat, si cand, in acelasi timp, nu ma simt obligat sa spunnimic. Asadar, intr-o astfel de relatie deschisa si fara masuri de aparare, nu trebuie sa traiesc in secret, in catacombe.

Pentru a fi cu adevarat fidel celuilalt, este important sa ma aflu in relatie cu el si cu mine insumi. Se intampla adesea, mai ales in cazul dragostei la prima vedere, sa te afli in relatie cu idealul de barbat sau femeie pe care ti l-ai format dinainte. In acest caz incerci sa determini persoana iubita sa poarte o masca. Dar nu il vezi asa cum este. La inceput va intelegeti bine, Sunteti entuziasmati unul de altul. Deseori acest lucru se intampla deoarece partenerul tau accepta sa poarte una din mastile tale, iar tu porti la randul tau cu placere una din mastile lui. Vi se pare ca aveti o relatie buna, chiar daca aceasta nu reprezinta, de fapt, decat relatia ta cu mastile. Sa renunti la masti, in cazul amandurora, este dureros, dar necesar.

3. Fidel mie insumi. Al treilea nivel

Oarecum paradoxal, mi-a fost dat sa descopar acest nivel al fidelitatii intr-o manastire celebra. Cum? Vom vedea imediat.

In educatia pe care am primit-o am invatat sa ma rog si sa meditez. In aceste rugaciuni eram adesea indemnat sa ma simt neinsemnat, sarman si vinovat – desi se sustinea ca asta ar vrea sa insemne contrariul. „Doamne, ai mila de noi; iarta-ne greselile noastre; mea culpa; misere nobis; Iisus mielul jertfit, Mantuitor al pacatelor noastre”. Nu stii de unde vine pacatul originar, doar ca trebuie sa te simti in continuare vinovat, chiar daca ai impresia ca ceea ce faci e bine.

Pe scurt, in credinta crestina am invatat sa acord incredere copilului din mine. Cand eram in Rheto, duhovnicul mi-a spus ca aveam vocatie. „Dar eu, eu as vrea sa ma casatoresc.” „Nu te vei baza toata viata pe aceeasi dorinta”, mi-a raspuns el. Si clic… Cu atat mai mult il iubeam si il apreciam. Deci, intr-adevar, nu puteam sa dau ascultare propriilor dorinte. Si apoi, mai trebuia sa meditez si la Sfanta Treime…, unde raspunsurile erau cunoscute dinainte. Apoi, psihanaliza, cu Freud, cu un nou Dumnezeu-tata, m-a invatat ca nu „puteam deloc sa acord incredere (fides) constiintei mele, mie, atunci cand ma analizam. Acolo, mai totul este pervers. Iar inconstientul domina mai totul. Si cum prin definitie eu nu am constiinta, doar Freud… sau psihanalistul meu poate s-o stie… Eu nu am nimic de spus. Si tot in psihanaliza aflu ca prin transfer barbatii sunt deseori imagini ale tatalui meu, iar femeile, ale mamei… Ca visele imi spun totul intr-un limbaj indescifrat, si ca numai psihanalistul are cheia lor sau, mai bine spus, psihanaliza, adica Freud si cei care il imita. Sunt in mod constant indemnat sa nu am incredere in mine. Inversul fidelitatii!

Am descoperit lucruri dificil de comunicat, centrate in principal pe agitatia mea interioara, pe activismul meu care ma determina sa nu ma opresc niciodata si sa fac mereu proiecte fara sfarsit, chiar daca ramaneam nemiscat, concentrandu-ma asupra respiratiei, asupra senzatiei corporale, fara cultul rugaciunii, al mantrei sau al veneratiei. Si tot acolo am invatat sa ma indoiesc de mentalul meu care „se baga unde nu-i fierbe oala”. Este adevarat, de altfel. Dar cel putin acolo am invatat sa ma ascult…

Neincrezandu-ma in mine, caci trebuia sa raman imobil, cu ochii inchisi, observand nemiscat durerea resimtita la nivelul piciorului amortit, dar si placerea, senzuala, oricare ar fi fost aceasta. Pur si simplu sa observ… Fara a judeca, lasand sa vina si sa treaca tot ceea ce se iveste, fara a deveni dependent de aceasta… Fara a deveni dependent, iata marea mea descoperire: reducerea dependentei in raport cu suferinta, dar si cu placerea. Si, in vreme ce, in religia mea, trebuie sa nu am incredere in mine insumi si sa meditez asupra a ceea ce trebuia sa cred; in timp ce, in psihanaliza am invatat sa gandesc liber facand asociatii libere – dar fiind recuperat prin interpretari dogmatice – in timp ce in meditatia budista invat sa ma observ fara critica si fara dependenta, iata ca, dupa cateva zile, in aceasta manastire, am ajuns sa nu mai am nici un program dinainte stabilit. M-am hotarat sa meditez asupra lucrurilor mele, sa ma las in voia vietii, sa-mi urmez pas cu pas propriile dorinte, gandurile, sentimentele, nevoile. Dorm, mananc, ma asez, exact dupa cum imi vine. Mananc impreuna cu calugarii, in liniste, la orele stabilite, imi fac jogging-ul dimineata, in primele zile.

[…]

Ei bine, da, cred ca abia aici ating al treilea nivel al fidelitatii: fidel mie insumi. Descartes urmase un traiect analog pentru a ajunge la un adevar universal. Exclusiv pe seama gandirii, ratiunii. Eu am urmat drumul meu pentru a descoperi propriul adevar cu privire la ceea ce gandesc, la ceea ce simt, la ceea ce am nevoie.

Si pentru tandrete, la fel. Ma ascult mai intai pe mine. Se spune ca este un gest egoist, insa daca-i ascult pe parintii mei, ascult egoismul lor. Daca-i ascult pe cei apropiati, ascult egoismul lor. Daca-L ascult pe Dumnezeu, ascult egoismul Lui sau mai degraba egoismul celui care-mi spune ca El exista. Atunci cine poate fi un ghid mai bun decat mine, pentru a sti de ce am eu nevoie sau de ce imi este pofta si ce pot sa fac in aceasta privinta ? Nimeni nu va avea grija mai bine de mine decat eu insumi. Chiar daca ma cunosc putin, nimeni nu ma cunoaste mai bine. Atunci cand am un client la terapie, acesta stie mult mai mult despre sine, decat o stiu eu. Eu doar vad anumite lucruri altfel si incerc sa-i largesc si sa-i aprofundez orizontul vizual asupra lui insusi. Chiar si partenera mea se gandeste mult mai putin la mine, decat la ea insasi; si este normal. Eu procedez la fel. Priveste-te pe tine insuti! Persoana la care te gandesti cel mai mult esti tu insuti. Aceasta insa nu ma impiedica nicidecum sa ma gandesc la ceilalti si la consecintele pe care le provoc asupra celorlalti (din contra, cu cat sunt mai satisfacut, cu atat sunt mai disponibil pentru ceilalti atunci cand decid asta).

[…]

A fi fidel propriei persoane este mai ales o explorare dificila. Trebuie totusi sa mi-o permit. Altfel, cine ar face-o pentru mine? Daca as solicita lucrul acesta, as primi permisiunea celor care gandesc asemenea mie, dar si a altora, care nu se situeaza, pe aceeasi pozitie, nefiind preocupati de alegerea mea si, prin urmare, indiferenti la ea. S-ar putea sa ma confrunt mai degraba cu interdictiile oamenilor care nu ma cunosc sau care se cred imputerniciti de o misiune apostolica, de gardieni ai ordinii publice, religioase sau profesionale. Prin urmare, nu-mi este usor sa scriu ce inseamna sa-mi fiu fidel mie insumi. Cu atat mai putin sa traiesc o asemenea fidelitate. Simt ca ezit.

As vrea sa scriu o carte pe care sa o intitulez A trai in doi, in care primul capitol ar fi „A trai”, iar al doilea „in doi”. Dar, inainte de orice, fiecare sa-si traiasca din plin propria viata si sa si-o respecte. In doi, sa creeze o relatie plina de viata, bogata, cuprinsa de iubire. As indica si un subtitlu pentru aceasta carte : „Nu e atat de simplu”...

 

Fragmente selectate din Incursiune in Autoterapia Asistata – Andre Moreau
Editura Polirom

Lasa un comentariu