Gandirea critica si parerile preconcepute

Gandirea critica si parerile preconcepute1Inainte de a trece la subiect va prezentam cateva fragmente din gandirea critica. Intr-o discutie, intalnim frecvent biasuri cognitive (erori, prejudecati) precum generalizarea, etichetarea de situatii sau persoane, gandirea radicala in alb si negru etc.

Oamenii au tendinta sa scurteze rationamentele ca sa decida cat mai rapid intr-o situatie, chiar daca decizia nu este de cele mai multe ori corecta. Ce putem sa facem ca sa reusim sa gandim critic? Sa fim mai atenti! Sa nu ne grabim in afirmatii si sa strangem cat mai multe informatii cu putinta despre situatia respectiva.

 

O consecinta a faptului de a nu gandi critic este pierderea propriei libertati. Daca accepti pasiv opiniile ce ti-au fost transmise de familia sau de cultura ta, atunci acele opinii realmente nu-ti apartin. Daca ele nu sunt realmente personale si le lasi sa-ti ghideze alegerile si actiunile, atunci ele – nu tu – iti determina propria ta viata. Opiniile intretinute de tine iti sunt proprii numai daca tu esti acela care le-a examinat critic pentru a vedea daca se sprijina sau nu pe o buna ratiune.

Unii cred ca gandirea critica ii face pe oameni cinici, emotional-reci, si le restrange drastic creativitatea. Nu exista insa nici un fel de temei sanatos pentru asa ceva. In mod necesar, gandirea critica nu conduce la cinism. Ea poate suplimenta simtamintele noastre, ajutandu-ne sa le sortam. In plus, ea nu ne limiteaza creativitatea, ci ne ajuta sa ne-o perfectionam.

(Lewis Vaughn, The Power of Critical Thinking, 2005, Oxford University Press, New York.)

 

Multe studii demonstreaza efectul asteptarilor si al credintelor asupra perceptiilor noastre, dar unul din studiile clasice este de-a dreptul socant. Cu ani in urma, cercetatorii au cerut studentilor sa examineze cu atentie o fotografie si sa descrie ce vad in ea. Fotografia prezenta doi barbati asezati alaturi intr-un vagon de metrou. Unul era un alb, celalalt un negru. Barbatul alb tinea in mana un cutit cu lama lunga retrasa in maner, asemenea unui briceag. Mai tarziu, s-a cerut studentilor sa-si reaminteasca ce au vazut in fotografie. Jumatate din ei au declarat ca, cutiul se afla in mana barbatului de culoare.

(Lewis Vaughn, The Power of Critical Thinking, 2005, Oxford University Press, New York.)

 

elefant.ro

Amintirile marturiilor vizuale sunt de o notorie irelevanta. Unul din motive este ca amintirea unui eveniment vazut poate fi alterata, daca ulterior inregistrarii lui sunt receptionate noi informatii legate de acel eveniment. Cercetarea stiintifica arata ca cele memorate se pot modifica in acest fel. Vei fi insa sincer convins ca memoria alterata este chiar memoria originala. Studiile de specialitate au pus in evidenta acest fenomen, in mod repetat.

Odata, un barbat (pe care il voi numi Mike) s-a nimerit sa fie martor la un furt armat dintr-un magazin de produse tehnico-sanitare. Hotul a cotrobait talmes-balmes prin magazin, vanturand o arma argintie; finalmente, el a furat toti banii. Apoi, ca un fel de reactie tardiva, hotul a insfacat un calculator de mana si un ciocan, pe care le-a indesat in rucsac in timp ce parasea in graba magazinul. Politia a fost alertata imediat, dar pana la sosirea politistilor, martorul a discutat cu o cumparatoare (pe care o voi numi Maria) si ea martora la furt.

Maria i-a relatat lui Mike ca l-a vazut pe hot insfacand calculatorul si o surubelnita pe care le-a inghesuit in rucsac in momentul fugii din magazin. Politistii veniti la fata locului l-au interogat pe Mike, care le-a descris cu anumite detalii cum s-a petrecut furtul: Mike le-a relatat despre arma argintie, despre banii si calculatorul luate de hot. Politistii i-au spus lui Mike ca au auzit ca hotul luase si o unealta si l-au intrebat: Ati observat, ce fel de unealta a fost, un ciocan sau o surubelnita?, Mike a raspuns ferm: O surubelnita!

(Elizabeth Lofts, Hunter G. Hoffman, Misinformation and Memory: The Creation of New Memories, Journal of Experimental Psychology: General, 118 (1), martie 1989, pp.100-104)

 

De fapt, este posibil sa vedem si sa auzim ceea ce speram sa vedem si sa auzim si nu ceea ce exista efectiv. Altfel spus, doar firava sugestie despre ceva ce ar trebui sa percepem ne ajuta sa-l si percepem. Tendinta noastra de a percepe uneori lucruri care nu exista in realitate devine pronuntata atunci cand stimulii sunt vagi sau ambigui.

In absenta formelor precise, putem vedea fantomene sau infatisari si putem auzi cuvinte, cantece, gemete, scancete sau avertizari. De fapt, este posibil sa vedem si sa auzim ceea ce speram sa vedem si sa auzim si nu ceea ce exista efectiv. Altfel spus, doar firava sugestie despre ceva ce ar trebui sa percepem ne ajuta sa-l si percepem. Acest fenomen este un fel de iluzie cunoscuta sub numele de pareidolia (nalucire). Pentru acest motiv oamenii pretind ca aud mesaje satanice cand in apropierea lor se canta muzica rock, sa sustina ca vad o stanca gigantica in imaginile imprecise de pe suprafata lui Marte sau chipuri asemanatoare lui Isus in aburul ce iese dintr-o tigaie in care se prajeste o placinta de malai.

(A.J. Ayer, The Foundation of Empirical Knowledge)

 

Venim pe lume fara opinii, judecati, valori sau puncte de vedere, iar acum capul ne este suprasaturat de ele. Daca ai incerca sa le redai in scris, ai fi ocupat pentru tot restul vietii (si, probabil, ai castiga titlul de cel mai plictisitor om din lume). Ele te ajuta sa-ti gasesti drumul prin lume. Te orienteaza, deopotriva, spre esec sau spre succes, te fac ignorant sau intelept, sa fii bun sau rau, te paralizeaza sau iti dau putere. Unele din convingerile tale intr-adevar iti vor da informatii utile, iar altele te vor orbi. Unele sunt adevarate, altele nu. Intrebarea este: care din ele sunt intr-un fel si care altfel? Acest tip de intrebare – o intrebare despre calitatea convingerilor tale – este preocuparea fundamentala a gandirii critice.

Determinarea valorii sau a calitatii convingerilor noastre este o functie a gandirii, iar tipul de gandire care indeplineste cel mai bine aceasta sarcina este gandirea critica – o aptitudine pe care educatia superioara tinde sa o edifice. Aceasta inseamna ca gandirea critica nu se refera la ce gandesti, ci la cum gandesti.

(L. Vaughn, The Power of Critical Thinking, 2005, Oxford University Press, New York)

 

Noi, oamenii, suntem suficient de inteligenti pentru a trimite nave cosmice dincolo de granitele Sistemului Solar, pentru a combina material genetic cu ajutorul caruia modificam diferite varietati de viata, pentru a construi masini care ii scot din joc pe marii maestri ai sahului, dar, cu toate acestea, comitem frecvent erori logice. In ciuda impresionantelor realizari ale intelectului uman, oricine se confrunta adesea cu exemple de rationare gresita, cu erori, cu o judecare deficitara.

In timp ce scriam aceste randuri, a aparut in ziar o istorioara despre o oarecare Robyn Rouse (din Columbus, Ohio), care a platit 25$ pentru o pereche de lentile de contact verzi, procurate dintr-un magazin de legume si fructe, pentru a le asorta pantofilor ei de sport. Nu mai tarziu decat in dimineata urmatoare a constatat ca sufera de o serioasa infectie oculara care evolueaza rapid. Avem tot dreptul sa pariem, cu mari sanse de castig, ca oricare dintre noi ia din timp in timp astfel de hotararidecizii lipsite de informatii, deficitar gandite, altfel spus, gresite. Ocazional, astfel de decizii sunt dezastruoase. Acum, Robyn are nevoie de un an de tratament si de transplant de cornee pentru a-si salva vederea.

(B.N. Moore, R. Parker, Critical Thinking, 2004, McGraw Hill Inc. New York)

 

Gandirea critica urmareste a determina ce anume este justificat sa credem, iar aceasta implica o deschidere spre alte puncte de vedere, toleranta fata de perspectivele opuse, concentrare asupra aspectelor aflate la dispozitie, evaluari fairplay (corecte, lipsite de partinire si orice fel de subiectivism) a argumentelor si dovezilor (probelor). Pentru a parafraza, iata o observatie oarecum neobisnuita, dar precisa: „Gandirea critica nu produce cinici, oamenii produc cinisme”.

(L. Vaughn, The Power of Critical Thinking, 2005, Oxford University Press, New York)

 

Multe erori de rationare se explica prin aceea ca nu acordam suficienta atentie situatiilor in care ne aflam. Acesta este un adevar in situatiile familiare. Tocmai aceasta familiaritate este cauza ce ne face sa producem judecati lipsite de grija despre fapte ce se gasesc chiar in fata noastra. Intelegem gresit o situatie deoarece o tratam superficial, cand in fond ceea ce trebuie sa facem este sa o studiem cu atentie. Deseori, despre o situatie familiara presupunem ca nu va fi cu nimic mai mult decat o repetare a unei situatii familiare traita anterior. In sens strict insa, nu exista nimic care se repeta aidoma. Fiecare situatie este unica si este necesar sa manifestam o grija deosebita legat de unicitatea ei.

Indemnul „fii atent!” este plin de miez. El ne reaminteste ca atentia valoreaza ceva. Atentia impune un raspuns activ, consumator de energie, la fiecare situatie, persoane, locuri si lucruri din care este constituita situatia. Este imposibil sa fii cu adevarat atent si in acelasi timp pasiv. Nu doar sa privesti, sa vezi. Nu doar sa auzi, asculta. Pregateste-te, antreneaza-te pentru a te concentra pe detalii. Lucrurile mici nu trebuie neglijate, deoarece, de fapt, tocmai lucrurile mici sunt cele care ne conduc la lucrurile mari.

(D. Q. McInerny, Being Logical, 2005, Random House Trade Paperbacks, New York)

 

Biasurile cognitive

Tindem sa ne inselam destul de des si facem presupuneri despre lucruri, situatii, persoane. Pentru ca nu cunoastem felul in care gandim, ajungem deseori in pozitia de a trage cele mai nocive concluzii despre noi insine si viata, in general.

Un bias cognitiv este un tipar de deviatie in judecata, in care inferentele despre alte persoane si situatii pot fi redactate intr-o maniera ilogica. Oamenii isi creeaza propria “realitate sociala subiectiva” prin prisma perceptiei informatiei primite. Astfel, biasurile cognitive pot duce uneori la distorsiuni perceptuale, judecata inexacta, interpretari ilogice sau, la ceea ce se numeste in termeni generali, irationalitate.

Dupa cate s-ar putea presupune, unele biasuri cognitive sunt adaptative. Biasurile cognitive pot duce la actiuni mai eficiente intr-un anumit context. Mai mult decat atat, distorsiunile cognitive permit o mai rapida luare a unei decizii atunci cand punctualitatea este mai importanta decat acuratetea.

Biasurile cognitive reprezinta tendinte de a gandi in anumite moduri, o deformare a modului in care percepem realitatea, sunt erori de judecata. Unele biasuri cognitive sunt relativ inofensive, insa cele mai multe ne afecteaza deciziile. Utilizate pe termen lung, afecteaza modul de perceptie al realitatii, modul de analiza a informatiilor – de ex. selectiv.

Desi existenta acestor biasuri este confirmata de cercetari replicabile, exista controverse in privinta clasificarii lor sau in modul de a le explica. Unele dintre ele sunt efecte ale regulilor de procesare a informatiilor, numite euristice; adica, creierul obisnuieste sa produca decizii sau judecati. Efectele sunt numite biasuri cognitive.

Erorile de judecata in luarea deciziilor pot rezulta, de asemenea, din motivatie, precum situatia in care convingerile sunt distorsionate de gandirea dezirabila – gandirea dezirabila reprezinta formarea unei opinii si luarea deciziei in conformitate cu ceea ce ne este placut sa ne imaginam in loc de apelul la dovezi, ratiune si realitate. Unele biasuri au o varietate de explicatii cognitive sau motivationale. Ambele efecte pot fi prezente simultan.

Pentru ca exista foarte multe biasuri cognitive, le prezentam pe cele mai cunoscute:

1. Biasul sustinerii alegerii deja facute: este tendinta de a atribui retroactiv aspecte pozitive unei optiuni care a fost deja aleasa. Este tendinta cuiva de a-si aminti alegerea sa ca fiind una mult mai buna decat a fost in realitate.

2. Biasul de familiaritate: avem tendinta de a alege varianta pe care o cunoastem cel mai bine in locul variantei celei mai bune pentru noi.

3. Efectul de turma (“the bandwagon effect”): tendinta de a face (sau a crede) anumite lucruri pentru ca un mare numar de oameni le fac (sau cred).

Putem considera similar si cazul in care se considera ca majoritatea are dreptate pt ca e majoritara, nu pentru ca procedeele de analiza au fost clare, logice si mai bune decat cele ale minoritatii.

4. Lipsa empatiei: tendinta de a subestima influenta sau intensitatea emotiilor/ sentimentelor – la noi sau la ceilalti.

5. Concentrarea asupra efectului este o eroare cognitiva care apare atunci cand oamenii acorda o prea mare importanta unui aspect al unui eveniment, cauzand o eroare in estimarea cu exactitate a utilitatii  urmarilor pe care le va avea.

6. Biasul de negativitate: fenomen psihologic prin care avem tendinta de a acorda mai multa atentie si mai multa importanta experientelor si informatiilor negative decat celor pozitive.

Conceptul de bias negativ nu este nou. Cercetari recente asupra acestui fenomen au dus la dezvoltarea teoriei perspectivei (Prospect Theory – Daniel Kahneman). Teoria perspectivei evalueaza modurile in care oamenii fac alegeri cand exista un risc cunoscut. Atat biasul de negativitate cat si teoria perspectivei coincid cu ideea ca “oamenii sunt mult mai predispusi sa aleaga bazandu-se pe nevoia lor de a evita experientele negative, mai degraba decat pe dorinta lor de a obtine lucruri pozitive”.

7. Pesimismul

Tendinta unor oameni, mai ales a celor care sufera de depresie, de a supraestima probabiliatea de a li se intampla evenimente negative.

8. Reactivitatea: impulsul de a face contrariul a ceea ce vrea cineva sa faci (indiferent de preferinta initiala) – din nevoia de a rezista incercarii celuilalt de a-ti spune ce sa faci, de a-ti limita libertatea.

9. Compensarea riscului

Tendinta de a ne asuma riscuri mai mari atunci cand perceptia de siguranta creste.

Compensarea riscului este o teorie care sugereaza ca oamenii de obicei isi ajusteaza comportamentul ca reactie la nivelul de risc perceput, devenind mult mai atenti atunci cand simt un nivel de pericol mai ridicat si mai putin atenti daca se simt mai in siguranta.

De exemplu, s-a observat faptul ca soferii au o viteza mai mare atunci cand poarta centuri de siguranta si conduc mai aproape de vehiculul din fata lor atunci cand automobilele erau echipate cu sistem ABS.

10. Biasul comparatiei sociale

Atunci cand decidem in privinta angajarii unei persoane, avem tendinta sa favorizam potentialii candidati care nu sunt la acelasi nivel de competenta in ceea ce priveste propriile noastre puncte forte.

11. Biasul petei oarbe  tendinta de a crede despre tine ca nu faci astfel de erori in gandire si de a-i vedea pe ceilalti ca fiind mai predispusi la biasuri cognitive; avem tendinta de a identifica mai repede biasurile cognitive ale celorlalti decat pe ale noastre.

12. Stereotipia

Ne asteptam ca un membru al unui grup sa aiba anume caracteristici fara sa avem informatii concrete despre acel individ.

13. Efectul falsului consens

In psihologie, efectul de fals consens este o eroare de judecata in care o persoana tinde sa supraestimeze masura in care convingerile sau opiniile sale sunt tipice sau asemanatoare cu ale celorlalti. Exista o tendinta a oamenilor de a presupune ca propriile lor opinii, convingeri, preferinte, valori si pasiuni sunt „normale” si ca ceilalti gandesc in acelasi mod ca si ei.

Acest bias duce la perceptia unui consens care de fapt nu exista, este „falsul consens”. Acesta este semnificativ pentru ca amplifica stima de sine. Nevoia de a fi „normal” si de a se potrivi/a fi la fel ca ceilalti este evidentiata de dorinta de conformism si de a fi placut de ceilalti intr-un mediu social.

14. Biasul de atribuire al trasaturilor

Teoria atribuirii studiaza mecanismele psihologice prin care o persoana, in viata de zi cu zi, isi explica modul de producere si desfasurare al evenimentelor si comportamentelor, incercand sa prezica si sa controleze realitatea.

De exemplu: daca aflam ca un tanar teribilist a fost grav ranit intr-un accident de motocicleta, credem ca si-a meritat soarta. Dar, daca ni se spune ca tanarul era un student eminent care se antrena pentru un concurs, tindem sa fim mai indulgenti atunci cand etichetam situatia respectiva.

Mai exact, este vorba despre tendinta de a descrie propriul comportament in termeni de factori situationali si se prefera in schimb descrierea comportamentului celuilalt prin atribuirea de dispozitii fixe personalitatii sale. Oamenii sunt interesati sa faca atribuiri interne (pun in corespondenta comportamente si dispozitii), intrucat cauzele din interiorul persoanei sunt stabile si fac conduita previzibila.

Un exemplu: oamenii isi atribuie lor intentiile bune si celorlalti, intentiile rele.

Atribuire rasturnata: persoanele depresive cred ca rezultatele negative se datoreaza unor cauze interne (lipsa aptitudinilor si abilitatilor lor), iar cele pozitive unor factori externi (“hazard” sau sprijin “generos” al altora).

15. Gandirea totul sau nimic

Uneori este numita “gandirea in alb si negru”

„Dacnu fac un lucru asa cum trebuie,mai bine nu-l fac deloc”

16. Suprageneralizarea

Atrage concluzii ferme pe baza unui singur eveniment si a le considera valabile pentru o gama intreaga de situatii:

“Niciodata nu se intampla nimic bun”
„Toti copiii sunt neascultatori”

17. Filtrul mental

A da atentie doar unei categorii de probe; se refera la selectarea informatiilor.

Observarea propriilor greseli fara a ne remarca succesele”.

18. Discreditarea partii pozitive

Dintr-un motiv sau altul, nu iei in considerare lucrurile bune care s-au intamplat sau pe care le-ai facut. Le consideri banale. “Am parafat afacerea, a fost usor, deci nu conteaza”.

„Asta nu conteaza”

19. A sari la concluzii

Exista doua moduri principale de a ne pripi in ceea ce priveste concluziile:

  • Citirea mintii

(ne imaginam ca stim ce gandesc ceilalti fara sa avem si dovezi pentru asta, de ex. „l-am deranjat”; „i-am stricat ziua”)

  • Prezicerea viitorului – voi pica acest examen; (daca stim ca-l vom pica, de ce ne mai prezentam?)

20. Maximizarea si minimizarea

A exagera proportiile unei situatii (catastrofare) sau a o minimaliza pentru a o face sa para mai putin importanta.

21. Gandirea emotionala

A crede ca ceea ce gandim este adevarat in functie de felul in care ne simtim. Interpretam realitatea obiectiva in functie de emotiile pe care le avem.

22. Folosirea lui TREBUIE

Folosirea cuvintelor critice cum ar fi “trebuie”, “este obligatoriu” sau “neaparat” ne poate face sa ne simtim vinovati daca nu ne tinem de cuvant sau ca si cum deja am dat gres. In plus, tocmai obligativitatea perceputa ne impiedica sa actionam.

Situatiile sunt tratate in stil perfectionist. Daca lucrurile nu merg in acest sens, apare autocritica.
Daca aplicam “trebuie” altor oameni rezultatul este de regula dezamagire si nemultumire.

23. Etichetarea

A ne pune etichete noua insine sau celorlalti:

Sunt un ratat
Sunt total nefolositor
Sunt niste idioti, prosti etc

24. Personalizarea

A te invinovati sau a-ti asuma responsabilitatea pentru ceva ce nu a fost vina ta sau te invinovatesti ignorand deliberat faptul ca la acea situatie au contribuit si alte persoane. Invers, a-i invinui pe altii pentru ceva ce a fost responsabilitatea ta.

“Din vina mea s-a despartit de mine”.

25. Invinovatirea

Te concentrezi pe cealalta persoana ca fiind sursa emotiilor tale si refuzi sa iti asumi raspunderea necesara pentru propria schimbare.

„Parintii mei sunt de vina pentru toate lucrurile negative care mi s-au intamplat”.

26. Orientarea regretului:

Te concentrezi mai degraba pe ce ai fi putut face mai bine in trecut, decat pe ce poti face mai bine acum. „As fi putut avea un loc mai bun de munca, daca m-as fi straduit mai mult.” sau „Nu ar fi trebuit sa spun acest lucru.” (Robert L. Leahy si Stephen J. Holland)

27. Inabilitatea infirmarii: Respingi orice dovada sau argument care ar putea infirma gandurile tale negative. De exemplu, cand ai urmatorul gand „Sunt o persoana care nu poate fi iubita”, respingi ca fiind irelevante toate dovezile si argumentele ca ceilalti te plac. In consecinta, gandul tau nu poate fi contrazis. (Robert L. Leahy si Stephen J. Holland)

28. Focalizarea pe judecata: Te percepi pe tine, pe ceilalti, precum si evenimentele cu care te confrunti prin judecati de valoare, bun‑rau, superior‑inferior si nu prin descriere, acceptare sau intelegere. Tot timpul te evaluezi si ii evaluezi si pe ceilalti, folosind standarde stabilite arbitrar, ajungand la concluzia ca nu te ridici la nivelul asteptarilor. Te concentrezi atat pe judecarea celorlalti, cat si pe judecarea propriei persoane. (Robert L. Leahy si Stephen J. Holland)

 

Exercitiu:

Noteaza cateva exemple din viata ta in care aceste erori de gandire s-au manifestat. Apoi, pentru fiecare exemplu incearca sa gasesti o modalitate de gandire mai utila care sa te ajute sa iei decizia adecvata situatiei respective.

 

Lasa un comentariu