Formarea identitatii Eului



Pentru a-si dezvolta un simt coerent al identitatii, adolescentii testeaza diferite roluri. Atitudinile si valorile stabile, alegerea ocupatiei, casatoria si stilul de viata se integreaza gradual si fac posibila trairea identitatii propriei persoane si a celor din jur.

Esecul in dobandirea unei identitati ferme, confortabile si durabile are ca rezultat o asa numita difuziune a rolului sau un simt confuz cu privire la cine este si ce face o anumita persoana. Astfel, in timpul celei de-a cincea crize psihosociale (adolescenta, de la 14 ani pana la aproape 20 de ani) copilul, acum un adolescent, invata raspunsul satisfacator la intrebarea „Cine sunt eu?”

Chiar si adolescentul cel mai bine adaptat la schimbarile perioadei traieste sentimente de difuzie a identitatii: majoritatea baietilor si foarte multe fete traiesc experiente de delicventa minora, rebeliune, sau puternice indoieli care coplesesc tanarul. (Nota Echipei: este foarte important rolul parintilor nu numai in educatia, ci si in intelegerea adolescentului. Discutiile deschise cu acesta, iubirea exprimata, grija deosebita pentru adolescent, dar fara a-l sufoca, sunt factori care diminueaza in mod semnificativ aceasta rebeliune evidenta in etapa adolescentei)

Erickson arata ca dezvoltarea pozitiva in timpul primei parti a adolescentei implica dezvoltarea unei perspective mult mai mature asupra timpului, iar tanarul dobandeste sentimentul sigurantei de sine (ca opus indoielii si nesigurantei), incepand sa experimenteze diferite roluri – de obicei in mod constructiv. Adolescentul este acum capabil sa isi fixeze obiective si sa anticipeze realizarea lor fara a se lasa „paralizat” de sentimente de inferioritate sau de o perspectiva temporala inadecvata.

In adolescenta tarzie se stabileste foarte clar identitatea sexuala – masculinitate sau feminitate. Ca urmare, el cauta pe cineva care sa ii fie modelul si sursa sa de inspiratie si, gradual, isi dezvolta propriul set de idealuri (dezirabile din punct de vedere social, atunci cand cursul dezvoltarii este pozitiv).

In opinia lui Erickson, mai ales in cultura europeana si nord-americana, in special in cazul copiilor din clasele de mijloc si inalte ale societatii, adolescenta permite un asa numit moratoriu psihosocial. Acesti adolescenti nu trebuie inca sa „joace un rol dat” si, ca urmare, au ocazia sa experimenteze, sa incerce diferite roluri si astfel sa gaseasca acel rol care este cel mai potrivit pentru ei.

Pe scurt, este vorba despre:

  • Lupta pentru de a dezvolta identitatea eului (sentimentul profund de a fi egal cu sine insasi, sentimentul continuitatii)
  • Preocupare pentru aparenta fizica, veneratia pentru eroi, pentru diferite ideologii
  • Dezvoltarea identitatii de grup
  • Pericolul de confuzie a rolului, indoieli privind identitatea sexuala si vocationala
  • Moratoriul psihosocial, un stadiu situat intre moralitatea pe care copilul a invatat-o si acea etica care urmeaza sa fie dezvoltata de adult

Criza de identitate

Dat fiind faptul ca se afla intr-o perioada de schimbari rapide biologice, psihologice si sociale si ca trebuie sa ia decizii majore in aproape toate ariile vietii (de exemplu, alegerea cariei), se dovedeste uneori extrem de dificil pentru adolescenti sa atinga un sentiment plenar al identitatii. Ca urmare, adolescentul traieste o asa numita criza de identitate deoarece nu stie foate bine cine este sau incotro se indreapta.

Erickson (1950, p.139) arata ca adolescentul tipic gandeste in modul urmator despre sine insasi: „Nu sunt ceea ce mi-as dori sa fiu, nu sunt ceea ce voi fi, dar nici nu mai sunt ceea ce am fost”.

Ideile prezentate aici se bazeaza in principal pe observatii clinice realizate de Erickson atat pe adolescentii normali, cat si in cazul celor cu diverse tipuri de tulburari. El a observat ca presiunile puternice din partea parintilor si a altor adulti pot conduce la sentimente de dezorientare si disperare, rezultatul fiind instrainarea fizica si mentala de mediile normale. In cazuri extreme de confuzie de rol, identitatea adolescentului poate dobandi trasaturi negative: convins ca nu poate trai cu cerintele impuse de parinti, adolescentul se razvrateste si se comporta de multe ori intr-o maniera inacceptabila fata de persoanele care il ocrotesc.

Si totusi, in opinia lui Erickson „…adolescenta nu este o suferinta ci o criza normativa, adica o faza normala de crestere a conflictului … Ceea ce la prima vedere poate sa para instalarea unei nevroze, este de fapt adesea doar o criza agravata care se va autodizolva la un moment dat, contribuind astfel la procesul de formare a identitatii” (1969, p.22).

Astfel, Erickson sustine practic ideea ca este aproape esential pentru adolescent sa treaca printr-o criza de identitate pentru a rezolva problema identitatii si a ajunge la formarea unei identitati adulte stabile. Adolescenta dureaza mai multi ani si o criza de identitate se poate dezvolta in orice moment al acestei perioade. Totusi, bazandu-se pe observatiile sale, Erickson (1968) arata ca este mult mai probabil ca o criza de identitate sa apara in adolescenta tarzie (si nu in perioada de debut a adolescentei).

Difuzia identitatii

Conform teoriei lui Erickson (1968), difuzia identitatii sau sentimentul nesigurantei trait de cei mai multi adolescenti poate fi caracterizat prin patru componente majore:

  1. Intimitatea: adolescentului ii este teama sa aiba incredere in altii deoarece aceasta poate insemna o pierdere a identitatii.
  2. Difuzia timpului: consta intr-o neincredere asumata cu privire la posibilitatea ca timpul sa aduca schimbari ale situatiei, iar pe de alta parte teama ca s-ar putea intampla ceva care sa schimbe actuala stare de lucruri (Erikson, 1968).
  3. Difuzia efortului personal: care implica fie o inabilitate de a se concentra, fie un efort enorm directionat inspre o singura activitate.
  4. Identitatea negativa: inseamna de fapt “o atitudine ostila, de dispret si snobism fata de rolul considerat ca fiind potrivit si dezirabil in familie sau in comunitatea aflata in imediata apropiere”.

Criza de identitate in context social

Expresia „criza de identitate” a aparut pentru prima data in timpul celui de al doilea razboi mondial intr-un stabiliment militar american de reeducare, avand o conotatie clinica. Termenul desemna atunci situatiile de pierdere a sentimentului de identitate personala, ca o consecinta a situatiei de razboi si nu neaparat in relatie cu socurile traumatizante sau situatii de simulare. Ulterior, criza de identitate a fost asociata cu un stadiu particular al dezvoltarii personale: adolescenta si debutul varstei adulte.

Dar, acest conflict, in buna parte inconstient, are si dimensiuni constiente si sociale ceea ce introduce posibilitea unei interactiuni complete intre social si psihologic, intre istoria individului si dezvoltarea sa. Identitatea este constituita din roluri sau atitudini si elemente inconstiente care se influeteaza reciproc, in permanenta, continuu (perspectiva istorica).

Erickson definea identitatea ca fiind „sentimentul subiectiv si tonic al unitatii personale si al continuitatii temporale”. Faptul ca adolescentul trece prin propria sa criza de identitate poate reflecta doua lucruri:

  • o problema de identitate, de exemplu definitia negativa a propriei identitati; la intrebarea „cine esti tu”, el va raspunde „ceea ce tu nu esti, nici ceea ce tu imi spui ca noi suntem si ca noi facem”.
  • o problema sociala: o problema de mediere intre generatii; psihologia si cresterea influenteaza atat socialul cat si aspectul istoric.

Formarea unei identitati noi trece prin nevoia de a renunta la ceea ce este vechi, la valorile sale traditionale, inscriindu-se identitatea unei istorii a dezvoltarii si a caracteristicilor unui mediu social si cultural.

Lasa un comentariu