Fericirea este aici si acum



„Niste oameni erau pe o pluta in largul coastei Braziliei si mureau de sete. Nu stiau ca apa pe care pluteau era apa dulce. Raul se varsa in mare cu atat forta, incat patrundea cateva mile in mare, deci ei aveau apa dulce chiar acolo unde erau. Dar ei habar n-aveau!”

Anthony de Mello doreste sa sublinieze faptul ca oamenii sunt inconjurati de bucurie, fericire si de iubire, dar ei nu sunt constienti de asta. El face apel la intelegerea oamenilor: „Sa intelegeti ca poate aveti idei gresite si ca aceste idei sunt cele care va influenteaza viata si v-o fac dezordonata asa cum este acum si va mentin adormiti. Idei despre iubire, idei despre libertate, idei despre fericire s.a.m.d”

Idei care pot fi puse la indoiala de altcineva, dar care nu va fi ascultat pentru ca ele au capatat o valoare maxima pentru cel care le poseda.

Omul nu mai gandeste si nu mai filtreaza informatia atunci cand preia ideea altcuiva. Primul test care certifica acest lucru – preluarea de convingeri, prejudecati si credinte – are loc cand sunt atacate acele idei. Esti surprins, reactionezi emotional: „este un semn destul de bun – nu infailibil, dar un semn destul de bun – ca aveam de-a face cu spalarea de creier. Cand cineva devine emotional in legatura cu o idee, nu mai poate asculta. Asculta mereu de programarea lui, de conditionarea lui.”

Fiecare om are pozitia sa si asculta de pe aceasta pozitie temeinic construita. „Credeti ca un capitalist vrea sa vada ce este bun in sistemul comunist? Credeti ca un comunist vrea sa vada ce este bun si sanatos in sistemul capitalist?”.

Nimeni nu doreste sa priveasca la altii pentru ca exista riscul ca el sa se schimbe. „Daca privesti, pierzi controlul vietii pe care abia o mai tii la un loc.”

Un om se poate trezi – devine constient, daca reuseste sa accepte adevarul. Majoritatea inchid ochii si nu se mai gandesc la asta: ”Cat de mult adevar esti pregatit sa accepti? Cat de mult din tot ce iti este drag esti gata sa distrugi, fara sa dai bir cu fugitii? Cat de pregatit esti sa te gandesti la ceva necunoscut?”

Prima reactie este una de frica. Aici autorul descopera o relatie foarte interesanta intre frica si necunoscut. Multi dintre noi am trait cu ideea – si poate unii mai cred acest lucru- ca oamenilor le este frica de moarte din cauza necunoscutului. Insa, nu-ti poate fi frica de ceva ce nu cunosti. Este imposibil; este o amagire care sa te faca sa nu cauti mai profund. Avem si o zicala care confirma: „ceea ce nu stii, nu-ti face rau”, deci nu provoaca nici frica.

De ceea ce ne temem este pierderea cunoscutului. Nu mai detinem controlul asupra a ceea ce stim si cunoastem; asupra carora ne-am convins ca suntem siguri.

Dar ce se intampla cu mandria atunci cand realizezi ca toate faptele tale bune sunt infestate de egoism? Faptele bune au fost izvorate din interes propriu fie ca persoana a stiut sau nu: „ce se intampla cu acel sentiment de bine pe care vi l-ati oferit, acea bataie prieteneasca pe umar, de fiecare data cand ati facut ceva ce credeati ca este atat de caritabil? Devine descurajant, nu-i asa?”

Deseori, recunoasterea fata de propria persoana a faptului ca nu esti mai bun decat altii, si nici altii nu sunt cu nimic mai buni decat tine, declanseaza un sentiment eliberator. Vanitatea, mandria iti mai pot crea anumite stari proaste, dar in ansamblu, te simti bine pentru ca nu mai trebuie sa reprimi ceea ce esti, nu trebuie sa te mai ascunzi de nimeni din frica de a nu fi acceptat asa cum esti: cu bune si cu mai putin bune.

Autorul considera ca egoismul provine dintr-un instinct de conservare si „Orice ar fi, eu spun: Nu te mai simti prost din cauza egoismului; suntem toti la fel”.

Daca am reflecta putin, am descoperi ca nu este nimic de care sa fim mandri: nu este ciudat sa ne mandrim, sa fim orgoliosi cu faptele noastre bune? Sau, pentru cine a dobandit iluminarea, nu este stupid sa se laude apoi cu ea?! Daca cineva are nevoie sa se laude sau sa fie laudat, inseamna ca el cauta sa obtina placere, recunoasterea eforturilor, meritelor; isi alimenteaza deci, orgoliul.

Mello da exemplul unui tanar care se plangea ca prietena lui l-a dezamagit, nu a fost sincera cu el. „Poate fi intrebat: de ce te plangi? Te asteptai la ceva mai bun? Asteapta-te la ce-i mai rau – ai de-a face cu oameni egoisti. Tu esti fraierul, tu ai ridicat-o in slavi nu-i asa? Ai crezut ca este o printesa, ai crezut ca oamenii sunt de treaba. Nu sunt. Ei nu sunt de treaba. Sunt la fel de rai ca si tine – rai, intelegi? Sunt adormiti ca si tine. Si ce crezi ca au de gand sa caute? Propriul lor interes ca si tine. Nici o diferenta”.

Fiind constient de el insusi si de toate aceste lucruri, omul nu va mai putea fi niciodata deziluzionat, dezamagit. Nu se va mai simti niciodata respins, pentru ca toti suntem la fel. Niciunul nu este mai bun ca celalalt. Iar cand reusesti sa transcenzi asta, nu te va mai interesa sa te compari cu altii si sa incerci sa fii mai bun ca vecinul, colegul, amicul.

Mello spune: „Vrei libertate? Vrei fericire? Iata: arunca ideile tale false. Vezi prin oameni. Daca vei vedea prin tine, vei vedea prin toata lumea. Apoi ii vei iubi. Altfel, iti petreci tot timpul luptandu-te cu parerile tale gresite despre ei, cu iluziile tale care se lovesc, in mod constant de realitate”.

Pentru ca toti suntem la fel – cu exceptia putinilor oameni care s-au trezit – ne putem astepta de la oameni sa fie egoisti, sa-si urmeze interesul propriu fie intr-un mod grosolan, fie rafinat. Daca stim acest lucru, si VREM SA VEDEM acest lucru, riscul de a fi deziluzionati, dispare. Nu am mai suferi atat din dragoste, nu am mai suferi atat din cauza relatiilor nereusite.

Daca ati fi pastrat tot timpul contactul cu realitatea, nu ati fi fost dezamagiti niciodata. Dar voi ati ales sa zugraviti oamenii in culori aprinse; ati ales sa nu vedeti prin fiintele umane, pentru ca ati ales sa nu vedeti prin voi insiva. Iar acum trebuie sa platiti.”

Oamenii nu doresc sa vada adevarul despre ei insisi si despre ceilalti. Si totusi, sufera din cauza dezamagirilor provocate de ceilalti; iar ceilalti la randul lor sufera de aceleasi dezamagiri. Daca cineva i-ar obliga sa priveasca inlauntrul lor, ar simti imediat o durere imensa insa nu privesc tocmai pentru a evita acea durere, acea suferinta pricinuita de adevar. Cercul vicios este evident. Dar cat timp ar putea sa dureze acea suferinta in comparatie cu deziluziile si dezamagirile care pot exista toata viata?!

Trebuie sa fii constient atat de partile tale bune cat si de partile tale mai putin bune. Trebuie sa fii constient cand faci fapte bune, dezinteresat asa cum trebuie sa fii constient pentru ce faci anumite gesturi aparent lipsite de interes, celorlalti. Pentru ca acela este adevarul!

O data, autorul a fost intrebat de catre o persoana, daca este un iluminat. I-a raspuns ca nu conteaza acest lucru. Daca ar fi iluminat si acea persoana l-ar asculta din acest motiv, motivul ar fi unul gresit. „Esti dispus sa-ti lasi creierul spalat de un iluminat? Ce conteaza daca cineva este un iluminat sau nu? Dar vezi, noi vrem sa ne sprijinim mereu pe cineva, nu-i asa? Vrem sa ne bazam pe oricine credem noi ca a ajuns la aceasta stare. Ne da speranta, nu-i asa? La ce speri? Nu este asta o alta forma de dorinta?”

Foarte multi oameni se gandesc la viitor, la ce le poate aduce bun; dar uita ca, daca nu fac nimic in prezent pentru ca acel viitor sa fie mai bun pentru ei, nu se intampla nimic. Este o visare: „De ce sa nu te concentrezi pe momentul de fata, in loc sa speri la timpuri mai bune in viitor? De ce sa nu intelegi momentul de fata, in loc sa uiti de el si sa speri la viitor? Oare viitorul nu este doar o alta capcana?”

 

 

Adaptare dupa Constienta – capcanele si sansele realitatii



Lasa un comentariu