Experienta re-nasterii – o metoda psihoterapeutica



answear.ro

 

“Imi amintesc cum timpul isi castiga un alt loc in minte si in suflet. Pierdusem nelinistea si agitatia ceasului. Nu simteam decat zilele; nu numaram decat anii. Pierdusem acea dara luminoasa de la marginea sufletului prin care se indeplineste contactul cu simtul duratei”.
Mircea Eliade

 

Credinta in re-nastere este la fel de veche si la fel de perena ca insasi existenta omenirii. Marii filosofi de la Pitagora si Platon pana la Voltaire si Nietzsche, au admis posibilitatea unor vieti anterioare.

Stiintele moderne se abtin, deocamdata, de a-si exprima punctul de vedere in acest sens, deoarece lipsesc aproape total dovezile experimentale care sa valideze re-nasterea.

In cartile sale despre vindecarea prin reincarnare si re-nastere psihologul si hipnoterapeutul german Thorwald Dethlefsen relateaza pe larg unele cazuri clinice unde a utilizat psihoterapia prin re-nastere si isi expune opinii referitoare la implicatiile psihologice, la rezultate si scopurile metodei.

Utilizand hipnoza Dethlefsen, duce pacientii inapoi in timp, parcurgand etapele trecute ale acestei vieti de la nastere si viata prenatala, pana cand acestia se vad intr-o viata noua, necunoscuta si presupusa a fi o viata trecuta. Aceasta metoda se numeste in psihoterapie “regresie” in timp.

Interesant este faptul ca situatiile relatate de pacienti despre alta viata mai mult sau mai putin indepartata se potrivesc cu firul istoriei. Astfel pacientul Rudolf T. caruia i se consacra o parte importanta din cartea sa ” Das Leben nach dem leben” (Viata dupa viata), este supus unei regresii in timp la data de 10 iunie 1968 cand implinea 23 de ani.

Intrand intr-o transa profunda acest pacient reuseste sa se vada in alta viata si relateaza ca se numeste Guy Lafarge, are 18 ani si traieste in 1870 experienta razboiului franco-prusac. Dethlefsen marturiseste ca a fost socat de exactitatea amanuntelor relatarii si de incarcatura lor emotionala in conditiile in care Rudolf T. era unul din primii pacienti supusi acestei re-nasteri.

Intrebat cum ar putea sa explice acest fenomen, psihologul german raspunde ca nu-si da sema ce se intampla in realitate. Ba mai mult el marturiseste ca, in timpul sedintei de hipnoza, nu mai stia pe cine are ca pacient pe Rudolf T. din 1968 sau pe Guy L. din 1870. Deasemenea nu si-a putut da seama nici de ceea ce s-a petrecut in mintea celui aflat in transa pentru ca in afara de vocile lor (inregistrate pe banda magnetica) nu exista o alta dovada. Acest lucru se datoreaza amneziei post hipnotice care  desi in unele cazuri este partiala in cazul Rudolf a fost totala.dEpurtat.ro

Dethlefsen face un bilant al argumentelor pro si contra. El admite ca un om de stiinta sceptic va spune ca pacientul nu se afla in transa hipnotica si ca a inventat o poveste pentru a face jocul terapeutului. Acest argument cade de la sine dat fiind ca pacientul nu stia nimic despre felul in care va decurge experimentul. Acestor subiecti nu li se dau detalii despre metoda regresiei si nu li se sugereaza nimic inainte de a intra in transa. Amnezia posthipnotica constituie un alt argument in favoarea validitatii regresiei.

O alta parere impotriva retrairii altei vieti, se sustine prin aceea ca starea ridicata de sugestibilitate in care se gasea pacientul l-a facut sa-si creeze imagini inconstiente despre sine. Acestui punct de vedere i se opune chiar subiectul. In momentul in care relata despre razboiul franco-prusac, intrebat daca exista acolo tancuri sau masini raspunsul a fost “nu stiu ce inseamna”. Deasemenea alte lucruri ca de exemplu portocalele si lamaile nu corespundeau nici unei imagini mentale a pacientului, cu atat mai mult cu cat ele nu se cunosteau in Europa inca.

Al treilea argument impotriva, ar fi ca pacientul ar fi citit de undeva istoria razboiului franco-prusac. Dar chiar daca ar fi citit aceasta istorie, nu avea unde sa citeasca istoria unui alt EU cu care sa se identifice si pe care o relatase cu lux de amanunte. Starea hiperemotiva a pacientului din timpul relatarii si efortul cu care spunea fiecare cuvant sugereaza ca el pe plan inconstient efectiv traia intr-o alta lume.
Deci toate acestea infirma posibilitatea reactualizarii unei povesti citite.

Hipnoza este desigur un lucru destul de cunoscut astazi pentru a fi pus in discutie si este acceptata ca o stare de constiinta modificata produsa prin concentrarea asupra unui stimul.

Pana in secolul al XIX-lea notiunea de hipnoza corespundea unor fluide speciale sau unor unde magnetice, teorii emise de Franz Mesmer in 1971. In 1843 medicul englez Braid da numele propriu-zis de hipnoza acestei stari. De atunci ea a fost utilizata ca metoda de tratament de catre Charcot (tratarea isteriei la Spitalul Salpetriere), de catre Liebault, Bernheim, Freud, Jung si altii. Astazi ea este o metoda de baza a psihoterapiei cu utilizari in analiza visului, in terapia Gestalt, in regresia in timp etc.

In hipnoza starea de constiinta nu este total abolita, nu are loc pierderea controlului de sine, in schimb se creeaza o legatura directa cu inconstientul si cu uriasul depozit de evenimente care se afla in el. Inducerea starii de hipnoza se face prin concentrarea asupra unui punct si repetarea unor cuvinte de catre terapeut. Prin intermediul ei se pot constientiza fapte sau idei care pot reprezenta motivul tulburarii sau dereglarii psihofunctionale sau organice. De multe ori nu ne putem reaminti constient cauza unei neplaceri desi ea este stocata in inconstient si ne “otraveste” existenta.

Aducerea la suprafata (constientizarea unor evenimente sau traume din trecut), retrairea lor sub supravegherea psihologului, gasirea unor solutii actuale si punerea lor in practica constituie de fapt scopul multor orientari terapeutice.

Terapia reincarnarii sau a experientei renasterii are mai multe metode. Dethlefsen bazandu-se pe faptul ca unele simptome ale bolii pot fi cauzate de evenimente din trecut, merge mai departe decat alti terapeuti si le atribuie un caracter atemporal, care pe planul inconstient al subiectului se  materializeza intr-o viata anterioara. Este justificata intrebarea daca relatarile pacientilor reprezinta intr-adevar amintiri sau doar fantezii. Claritatea si exactitatea cu care sunt descrise evenimentele ne determina sa credem ca ele sunt amintiri uitate, stocate in inepuizabilul inconstient. Fanteziile au, de regula, un caracter vag lipsit de contururi bine definite.

Dethlefsen ofera doua metode de regresie in timp:

1. Se sugereaza pacientului care se afla in transa hipnotica sa calatoreasca inapoi in timp, tot mai departe in trecut. I se spune ca e din ce in ce mai tanar pana ajunge la nastere. Este indemnat in continuare sa-si lase mintea inconstienta sa-l duca mai departe in viata prenatala si apoi mai departe pana se vede intr-o situatie noua. Acolo regresia se opreste si pacientul este lasat sa relateze ce se intampla.

2. Se extrage o stare emotionala sau o situatie din viata actuala a pacientului si se urmareste aceasta stare de spirit in trecut din ce in ce mai departe. Se ia de exemplu cazul agorafobiei: i se sugereaza pacientului sa mearga inapoi in timp si sa urmareasca toate situatiile cand i-a fost frica de aglomeratie sau de prezenta mai multor persoane in preajma.

I se sugereaza ca in prima situatie sa urmareasca acest sentiment pana la nastere, in viata prenatala, pana cand apare o situatie noua, necunoscuta pana atunci, respectiv contextul unei alte vieti unde ar putea fi originea agorafobiei.

Metoda  a doua s-a dovedit mai eficienta din punct de vedere terapeutic pentru ca se concentreaza direct asupra traumei pacientului in timp ce prima s-a dovedit utila pentru experimentarea reincarnarii sau re-nasterii. Dovada regresiei in timp se poate face si prin analiza modificarii scrisului pe parcursul regresiei.

Dupa Dethlefsen terapia reincarnarii are mai multe faze.

Prima faza este diagnoza si are ca scop luarea unui scurt istoric al tulburarii precum si precizarea simptomelor majore. Interesant este faptul ca inainte de a incepe hipnoza propriu-zisa si regresia, nici pacientul si nici terapeutul nu stiu cum va decurge sedinta sau prin ce stari va trece cel dintai. De altfel unicul scop al terapeutului este vindecarea pacientului, iar vindecarea consta in dezvaluire. Unica persoana care poate sa-si dezvaluie trecutul este pacientul singur.

A doua faza este hipnoza. Ea se face, in mod traditional, prin concentrare asupra unui obiect urmata de sugestia inchiderii ochilor si a relaxarii totale.

Dupa hipnoza urmeaza “drama simbol”. Aceasta se desfasoara prin prezentarea sugestiva in fata subiectului a unor tablouri vizuale oarecare descrise de terapeut sau a unor cuvinte alese la intamplare si pe baza carora pacientul trebuie sa-si construiasca situatii.

Prin “drama simbol” se  urmaresc trei lucruri:

a)  pacientul invata tehnica “visul de zi “ in care isi imagneaza constient ca traieste anumite situatii. In acest caz hipnoza progreseaza de la sine.

b)  tehnica tablourilor vizuale determina intrarea pacientului intr-o stare emotiva naturala. Principiul functionarii “dramei simbol” este acela al testului proiectiv. Pacientul poate forma pe baza tablourilor vizuale simboluri arhetipale care ii vor intari structura psihica si ii vor determina crearea unitatii globale a personalitatii sale fara mascari voluntare.

c)  metoda simbolurilor, care apare ca o subtehnica terapeutica, construieste deja o parte din incarcatura vietii simbolice care va urma.

A patra faza este nasterea. Ea incepe in momentul sugerarii regresiei si se termina cand pacientul experimenteaza nasterea in viata actuala. Regresia nu se face brusc. Ea trebuie sa parcurga etapele principale ale vietii: tinerete, adolescenta si copilarie.

A cincea faza si ultima consta in reincarnarea prin regresie. Aici pacientul este dus dincolo de viata prenatala pana cand relateaza ca-si pierde identitatea pentru ca apoi sa simta inceputul unei noi existente, se identifica cu propria persoana sau cu o alta, in alt spatiu temporal,  in alt spatiu fizic. Pacientul relateaza evenimentele petrecute acolo pana cand fie de la sine fie la sugestia psihoterapeutului paraseste acel spatiu revenind prin aceleasi etape la nasterea considerata “reala”, iar apoi la timpul prezent.

Nu ar putea constitui aceasta un argument in favoarea ipotezei ca Nasterea si Moartea sunt unul si acelasi lucru?

Este cunoscut faptul ca unele traume survenite in viata prenatala pot fi cauzele unor tulburari din timpul vietii, iar dezvaluirea lor poate duce la vindecare. De ce n-ar fi atunci plauzibil ca unele traume survenite in alte vieti ar putea fi cauzele unor tulburari comportamentale si somatice?

Sa nu uitam ca traim intr-o lume in care timpul nu ne acorda favoarea de a sta in loc. E vremea sa renuntam la ideile preconcepute avand in vedere ca ora este oricum tarzie. Este momentul sa cautam adevaruri si explicatii care ne vor scuti sa mai cautam ce putem gasi acum. Aventura acestei vieti este prea scurta pentru a nu fi tentati sa credem ca firul ei nu incepe cu nasterea si nu sfarseste cu asa-zisa moarte. Eternitatea insasi e un superb indemn la meditatie asupra felului in care ne integram in sensurile ei.

 

 

Das Leben nach dem Leben –  “Viata dupa viata”, Geschprãch mit Wiedergeborene – München 1978.
Autor: Popa Oana-Cristina ; FRONTIERA PSI – PARAPSIHOLOGIE, NR.5-6 / 1991

dyfashion.ro

Un raspuns pentru “Experienta re-nasterii – o metoda psihoterapeutica”

  1. janai daniela renata says:

    as dori si eu sa fac o regresie in alta viata deoarece indiferent de alegerile pe care le-am facut in viata mi se intampla mereu si mereu acelasi lucru
    ma puteti indruma spre un astfel de psiholog

Lasa un comentariu