Etapele perioadei de doliu



Pierderea partenerului de viata

Conform scalei de evaluare a impactului celor 43 de evenimente de viata (Holmes & Rahe, 1967), decesul partenerului  reprezinta cel mai puternic impact negativ asupra individului.
Exista mai multe cauze care pot explica faptul ca pentru majoritatea persoanelor casatorite, disparitia sotului sau sotiei inseamna o trauma emotionala considerabila, avand in vedere ca ea inseamna, de fapt, pierderea relatiei centrale din viata unei persoane.

In plus, apar schimbari majore in modul in care este organizata viata partenerului supravietuitor. Nu in ultimul rand, vaduvia are un impact major asupra identitatii sociale a persoanei in cauza, care isi pierde rolul de partener intr-o relatie maritala si acum se gaseste in pozitia de vaduv sau vaduva. Aceste schimbari pun probleme particulare mai ales in acele societati in care viata sociala graviteaza mai ales in jurul cuplurilor casatorite.

Stroebe et al. (1993) arata ca pierderea sotului sau sotiei poate sa afecteze functionarea sociala a sotului supravietuitor in mai multe moduri:

  • Pierderea suportului social si emotional: care reprezinta de fapt principala pierdere. Pierderea principalului mijloc de validare sociala a judecatilor personale, partenerul de viata fiind cel care ofera suportul necesar si increderea individului in corectitudinea propriilor puncte de vedere.
  • Pierderea suportului material, dar si a suportului in realizarea diferitelor sarcini: in majoritatea casniciilor, exista o anumita diferentiere a rolurilor, in care sotul si sotia au responsabilitatea diferitelor sarcini si activitati; disparitia unuia dintre soti inseamna ca sotul supravietuitor trebuie sa preia sarcinile care anterior erau realizate de acesta.
  • Pierderea protectiei sociale: partenerul nu mai isi poate apara sotul sau sotia de agresivitatea sau tratamentul nedrept al altor persoane.

Etape:

Diferiti autori au incercat sa descrie starile emotionale prin care trece persoana care isi pierde partenerul de viata. Ramsay & de Groot (1977) arata ca in cele mai multe cazuri pot fi descrise reactii specifice la aceasta pierdere majora, insa ordinea aparitiei lor nu este predictibila:

  • starea de soc sau amorteala
  • dezorganizare sau o inabilitate de a-si planifica viata rational
  • negarea (de exemplu, asteptarea sotului disparut sa se intoarca acasa)
  • depresia
  • vina de a-si fi neglijat partenerul disparut sau de a nu il fi tratat bine
  • anxietate si teama de viitor
  • agresivitatea (de exemplu, fata de medici sau chiar membrii familiei)
  • acceptarea situatiei de fapt
  • reintegrarea sau reorganizarea vietii persoanei vaduve

Chiar daca se afirma adesea faptul ca ultimul stadiu al doliului implica recuperarea si revenirea dupa experienta pierderii partenerului, recuperare este extrem de dificila sau nu este intotdeauna posibila.
In cazurile in care a existat un atasament foarte puternic intre soti, implicarea emotionala poate sa continue pe parcursul intregii vieti.

 

Un raspuns pentru “Etapele perioadei de doliu”

  1. danay says:

    mi s-a părut foarte interesant articolul dumneavoastră despre traumele prin care poate trece cineva atunci când pierde persoana dragă. Am citit un articol care oferea unele sugestii practice despre ce să faci după pierderea în moarte a unei persoane dragi. Acolo se spunea de exemplu, că e important să nu-ţi reţi lacrimile,să vorbeşti despre sentimentele tale cu alţi şi chiar despre sentimentele,,aparent de vinovăţie” pe care crezi că le ai. Toate acestea te pot ajuta să treci mai uşor în acele clipe grele dar şi faptul de a cunoaşte ce spune Biblia despre starea morţilor şi despre speranţa biblică cu privire la înviere

Lasa un comentariu