Este copilul tau anxios?



avon.ro

 

Este prea evident sa mai trebuiasca sa afirm ca si copiii, asemenea adultilor, reprezinta niste individualitati si ca unii, in mod natural, sunt mai increzatori si mai extravertiti decat altii.

Multi copii, de la cei de-o schioapa si pana la adolescenti, trec prin „faze” de anxietate si le depasesc fara nici un fel de alte probleme. Chiar si copiii mici trec prin experiente emotionale puternice cum ar fi frica sau furia si nu intotdeauna inteleg sau stiu cum sa le faca fata.

Pare sa existe o componenta genetica in multe cazuri de anxietate la adolescenti. Daca parintii isi fac o multime de griji, pot sa le transmita copiilor lor ideea ca lumea este un loc inspaimantator. Aceasta nu inseamna, desigur, ca daca ai un micut de-o schioapa care se tine scai de tine sau un adolescent timid, este numai din vina ta. Este vorba doar despre faptul ca poti face foarte mult pentru a te asigura ca prin educatie, copilul tau creste avand sentimentul sigurantei si al increderii in sine, indiferent care ar fi temperamentul sau.

Este normal si sanatos ca si copiii sa se simta anxiosi atunci cand se confrunta cu o experienta noua, cum ar fi prima zi de scoala sau o vizita la spital. „Anxietatea de performanta” dinaintea examenelor sau a concursurilor sportive poate de fapt sa imbunatateasca performanta, deoarece stimuleaza secretia de adrenalina. Abia atunci cand anxietatea pare sa fi pus stapanire pe viata copilului, in masura in care ii afecteaza activitatile obisnuite si prieteniile, aceasta devine un motiv de ingrijorare.

De ce anume se tem copiii?

Pana in jurul varstei de doi ani, cele mai obisnuite subiecte care starnesc frica micutului sunt cele evidente – zgomotele puternice, prezenta unor persoane straine, despartirea de parinti. Copiilor mici si celor cu varste pana la aproximativ 6 ani le este adesea frica de personaje imaginare, cum ar fi fantomele si monstrii. Unora le este frica sa doarma singuri, le este frica de intuneric sau de anumite persoane, de caini sau alte fenomene ale naturii, cum ar fi tunetele si fulgerele.

Odata trecuti de varsta de aproximativ 7 ani, multe dintre temerile lor sunt mult mai realiste. Copiilor de varsta scolara si adolescentilor poate sa le fie frica sa se imbolnaveasca, sa se raneasca, sa aiba performante scolare slabe, poate sa inceapa sa le fie frica de moarte si de dezastre. Copiii mici pot sa cada prada si ei unor subiecte de frica irationale, dar poate sa le fie frica si de lucruri pe care nu le inteleg.

Indici si simptome pe care le poti urmari

La copiii de-o schioapa – trebuie sa tii cont de temperamentul copilului si sa retii faptul ca pe toti copiii mici ii deranjeaza foarte mult sa fie despartiti de parinti sau de persoanele care au grija de ei, precum si de faptul ca este posibil ca, ocazional, sa sufere de insomnii.avon.ro

Pe de alta parte, daca micutul tau:

  • nu poate sa doarma singur,
  • plange si pare sa-l deranjeze sa fie lasat singur cand te duci in alta incapere, este posibil sa fie excesiv de anxios.

Pentru ca am ajuns la acest subiect, nu trebuie sa fii ingrijorat, daca micutul tau are o jucarie favorita de care refuza sa se desparta. Poate sa fie vorba despre un ursulet sau o paturica veche si ponosita. Potrivit Fundatiei pentru Sanatatea Mintala, este un comportament foarte obisnuit si unii experti considera ca micutii care au un obiect care le asigura confortul se pot descurca mai bine in perioada de crestere decat cei care nu il au.

La scolari – cauta sa-i distingi pe cei care:

  • sunt extrem de timizi sau lipsiti de fustele tale, preferand sa stea langa tine sau langa invatatoare, la scoala
  • au probleme de acomodare cu ceilalti copii si par sa fie mai curand genul „singuratic” si nu se avanta pe terenul de joaca
  • au probleme frecvente cu somnul sau se plang de vise urate sau cosmaruri frecvente.

La adolescenti – nu uita ca aproape toti adolescentii au „toane” in acest moment al dezvoltarii lor fizice si emotionale.
Lacrimile, imbufnarea, incuierea usii camerei lor cand se destainuie celui mai bun prieten sau jurnalului fac parte din tablou si nu indica neaparat faptul ca exista o problema grava de anxietate.

Cauta urmatoarele indicii:

  • timiditate excesiva care ii face pe adolescenti sa nu fie in stare sa se amestece sau sa-si doreasca sa se amestece cu altii de varsta lor
  • atacuri de panica sau fobii
  • supraalimentarea sau dieta excesiva
  • tulburari ale somnului sau, dimpotriva, o stare de somnolenta accentuata
  • comportament autodistructiv, cum ar fi consumul excesiv de alcool sau experientele cu droguri

Copiii care de felul lor isi fac foarte multe griji pot sa prezinte o accentuare a acestei tendinte sub influenta circumstantelor in care se regasesc. Spre deosebire de adulti, copiii sunt adeseori lipsiti de puterea de a schimba cumva situatia in care se afla si acest fapt poate genera, prin el insusi, anxietate.

Cand nu li se spune ce anume se petrece – sau nu li se ofera suficient de multe informatii, ori nu inteleg ce li se spune – pot sa devina si mai anxiosi.

In ansamblu, copiii sunt conservatori si sunt adeseori inspaimantati de schimbare. Pana si cele mai mici schimbari in rutina zilnica le pot provoca ingrijorare, precum si schimbarile majore, cum ar fi aparitia unui bebelus in familie, schimbarea locuintei sau o criza in familie, cum ar fi o imbolnavire sau despartirea parintilor. Tensiunile si certurile din familie pot sa aiba efect chiar si asupra copiilor foarte mici, ducand la iritabilitate, plansete, atragerea atentiei si un comportament general rautacios.

Copiii mai mari care sunt anxiosi pot sa revina la comportamente care ar fi de asteptat din partea unor copii mai mici, cum ar fi enurezisul si un comportament rebel si confruntational.

Cum iti poti ajuta copilul anxios

Cele doua lucruri de care au cea mai mare nevoie copiii anxiosi sunt siguranta si increderea, adeseori subintelese ca respectul de sine. Majoritatii copiilor cu tulburari, anxiosi sau chiar delincventi duc lipsa de unul dintre acesti factori sau chiar de ambii.

Colegiul Regal al Psihiatrilor din Marea Britanie are urmatoarea atitudine in privinta calitatii de parinte:

  • A fi un bun parinte inseamna sa-i asiguri copilului tau o viata de familie plina de iubire, care sa-i dea sentimentul sigurantei, sa-l ajuti pe copilul tau sa invete regulile de comportament – sa imparta cu ceilalti, sa ii respecte pe ceilalti etc. si sa-si cultive respectul de sine.
  • Regulile reprezinta o parte importanta a vietii de zi cu zi. Ele fac posibil sa ne putem intelege unii cu altii.

De asemenea, regulile ii ajuta pe copii sa se simta in siguranta, motiv pentru care o disciplina consecventa reprezinta modul cel mai valoros de a-ti ajuta copilul. Disciplina nu trebuie sa insemne duritate, tipat sau lovit, inseamna pur si simplu sa te asiguri ca intelege ce anume este si ce anume nu este un comportament acceptabil.

Nu emite promisiuni – sau amenintari – pe care nu le poti respecta, indiferent cat de exasperat te-ai simti. Este cu deosebire important ca ambii parinti sa respecte aceleasi reguli, astfel incat sa nu apara gesturi lingusitoare ale copilului pe langa tata pentru obtinerea unor exceptii, ca de exemplu sa se culce mai tarziu seara, daca mama a spus deja „nu”!

Acelasi lucru este valabil si pentru doica sau persoana care ingrijeste copilul. Daca regula casei este „culcarea la ora sapte” sau „nici o gustare intre mese” ori „claca copilul nu-si mananca legumele nu capata budinca”, copilul tau va sti exact in ce pozitie se afla. Copiii carora nu li se pun in vedere limite clare, astfel incat uneori li se permite sa se dezlantuie in vreme ce alteori sunt plesniti sau trimisi la culcare devreme sunt cei mai expusi la a deveni anxiosi.

Ei trebuie sa stie ca mama si tata spun exact ce gandesc si gandesc ceea ce spun, iar comportamentul corespunzator atrage dupa sine recompense.

In mod evident, regulile trebuie sa se schimbe pe masura ce copilul creste. Orele de culcare mai tarzii si mai multa independenta sunt privilegiile pentru copiii mai mari, insa chiar si adolescentii care nu vor sa asculte de nimeni trebuie sa stie ca aceste limite exista.

Psihologii specializati pe problemele copiilor subliniaza ca recompensarea comportamentului adecvat da mai multe roade decat criticile permanente si ca tuturor copiilor trebuie sa li se dea ascultare si sa li se arate tot timpul ca sunt pretuiti si iubiti.

In mare parte, acest gen de „meserie de parinte pozitiva” este manifestat in mod natural de catre parintii grijulii, desi daca ai un copil deosebit de atasat de tine sau de anxios, s-ar putea sa fie necesar sa faci un efort suplimentar pentru a intari mesajele pe care i le transmiti. O multime de imbratisari, o multime de aprecieri, cat mai multa atentie, indiferent daca aceasta inseamna o plimbare sau o partida de fotbal in parc, o poveste la culcare sau pur si simplu posibilibitea ca el sa-ti povesteasca orice doreste, asa isi va da seama ca el conteaza foarte mult in viata ta – de fapt, respectul de sine exact la asta se refera.

Este foarte usor sa-i lezezi respectul de sine unui copil timid, sensibil si anxios, chiar fara sa vrei, pur si simplu prin cuvintele pe care le folosesti, prin modul in care le folosesti sau prin atitudinea ta. Daca esti intotdeauna prea ocupat ca sa-l asculti, copilul presupune ca nu are nici o importanta pentru tine sau ca spalatul rufelor ori vorbitul la telefon sunt mai importante pentru tine decat el.

Copiii, si in special adolescentii, nu se simt prea inclinati sa li se confeseze unor parinti care rad de ei, ii minimalizeaza sau nu le iau in serios grijile si preocuparile, in unele familii se practica intr-o masura foarte mare tachinarea, de regula bine intentionate, dar care poate sa depaseasca limita de suportabilitate a unui copil foarte anxios.

Daca fiica ta adolescenta sufera din cauza unui baiat care nici macar nu o baga in seama, sau a unei vedete la moda, nu-i vii cu nimic in ajutor daca ii spui ca e prostuta sau ca “balta e plina de peste”.

Cand trebuie sa-ti mustruluiesti sau sa-ti critici copilul – si nimeni nu poate sa pretinda ca n-ar trebui sa o faci din cand in cand – exista moduri de a o face astfel incat sa nu-i subminezi increderea in sine. O idee ar fi sa folosesti ceea ce psihologii numesc propozitii „la persoana I” in loc de propozitii „la persoana a II-a”.

Aceasta inseamna ca in loc sa spui ceva de genul: „ti-ai lasat camera intr-o stare jalnica… Esti atat de dezordonat!” poti sa-i spui: „Chiar m-am saturat sa tot fac ordine in urma ta – stii bine ca esti suficient de mare ca sa-ti faci singur ordine in camera”. In felul acesta critici comportamentul, nu copilul. Incearca sa gasesti un mijloc de a-ti exprima aprecierea daca copilul tau si-a dat silinta intr-o anumita privinta – a luat cateva inghitituri dintr-un aliment care nu-i place deloc, s-a luptat singur cu tema la matematica – in loc sa te repezi direct la ceea ce nu este in regula.

Copiii, de la cei de-o schioapa si pana la adolescenti, vor ca parintii sa fie multumiti si mandri de ei. Daca sunt criticati in permanenta, ajung sa aiba sentimentul ca nu pot sa faca niciodata ce trebuie, indiferent cat de mult s-ar stradui. Aceasta este “reteta” pentru mai putina incredere in sine si mai multa anxietate. Ii poti veni in ajutor copilului tau in sensul cresterii respectului de sine daca il poti ajuta sa descopere un lucru la care este foarte priceput, indiferent daca este vorba despre arta, sport, cantat sau ingrijirea animalutului familiei.

Fragmente din  Copilul anxios – Jill Eckersleyd
Editura Antet

avon.ro

Lasa un comentariu