Esecul si dezamagirea



Succesul inseamna sa obtii ceea ce vrei. Fericirea inseamna sa vrei ceea ce ai.
(Dale Carnegie)

 Esecul si dezamagirea1Lumea este plina de obstacole si critici. Cand incercam si esuam, ne simtim tristi. Esecul este deseori interpretat ca o infrangere – o pierdere a statutului in ochii celorlalti si/sau pierderea unei dorinte sau a respectului de sine. Cu cat este mai implicat ego-ul nostru, cu atat mai amara este pierderea suportata.

In general, daca nu incerci nu poti fi infrant sau nu te poti simti infrant. De asemenea, orice provocare sau test trebuie sa fie rezonabil inainte sa ne simtim ca niste ratati; de ex., majoritatea putem sa esuam la un test de analiza matematica avansata si sa spunem „Si ce daca?” Nu este rational sa asteptam de la noi sa stim analiza matematica inainte de a lua cateva cursuri in prealabil.

Dezamagirea inseamna a nu fi capabil sa iti atingi scopurile si sa iti indeplinesti dorintele. Ea este clarificata de William James in anul 1980 prin formula:

Fericirea = Realizari/Asteptari

Daca obtii cam ceea ce ai asteptat, realizarile egaleaza asteptarile, vei fi fericit; dar formula sugereaza si ca nefericirea poate rezulta din doua directii:

1) Esecul de a nu ajunge la obiectivele rezonabile (realizarile) sau

2) Stabilirea obiectivelor absurde, imposibile (asteptarile).

 

Cea din urma reprezinta o problema complexa. Societatea incurajeaza tintirea cat mai sus – „incearca sa fii cel mai bun!”. Multi oameni vor sa fie mai buni decat media, nu „sub medie”. Insa, prin natura matematicii, exact jumatate dintre noi suntem sub medie in privinta inteligentei, aspectului fizic si a venitului precum si a inaltimii. Nu e de mirare ca unii dintre noi de „sub medie” ne retragem din competitia „rat race” (cursa de soareci) – [n.t.: fuga dupa satisfactii materiale]. Uneori, este intelept sa ne coboram asteptarile si sa evitam pretentiile absurde, dar cand anume?

Aici nu este vorba doar despre o simpla chestiune de reducere a obiectivelor astfel incat sa nu esuam niciodata si, astfel, sa fim binecuvantati cu fericire. In primul rand, unele realizari (raportate la potentialul tau) sunt necesare pentru stima de sine. In al doilea rand, unii oameni isi gasesc satisfactia din implinirea unui vis – o anumita aspiratie – si lupta pentru acel vis, zi de zi, chiar daca nu-si vor atinge niciodata obiectivul. Altii au un vis maret – sa devina presedinte, astronaut, atlet profesionist – dar neglijeaza detaliile, munca zilnica pentru indeplinirea acelui vis. A avea un vis ofera unele recompense. Dar visatorii se supun riscului de a fi mai tarziu dezamagiti si auto-critici.

Lui Fred Astaire i s-a spus ca poate fi doar „un dansator amator”, lui Beethoven „compozitor fara speranta”; lui Caruso ca nu poate canta; lui Disney ca „nu are nici un fel de idei”. Marile talente pot deseori sa treaca neobservate.

Alte persoane au sustinut ca focalizarea pe fericire a formulei lui James este de importanta secundara. Garcia (1971) sustine ca fericirea nu ar trebui sa fie principalul obiectiv in viata. El sustine ca realizarile – dobandirea de cunostinte sau ajutorarea celorlalti – sunt obiective de departe mai importante si mai realiste, mai satisfacatoare pe o perioada mai lunga de timp decat fericirea. In plus, faptul ca unii oameni sunt nefericiti a oferit lumii realizari marete – Lincoln, Gandhi, Goethe, Luther, Van Gogh, Mark Twain, Beethoven, Michelangelo si multi altii. Daca ar fi fost sa aleaga intre fericire si realizarile pe care ni le-au dat, ce credeti ca ar fi ales?

Felul in care facem fata criticii este crucial. O persoana care are realizari isi castiga increderea si mandria acceptand provocarile vietile, folosind modele si metode eficiente pentru a ajunge acolo, alocand timpul si efortul necesar pentru ca realizarile sa fie semnificative.

In contrast, o persoana cu putine realizari este preocupata sa evite esecul si va alege mai degraba o sarcina extrem de usoara sau una foarte dificila. Nici una dintre sarcini nu ii testeaza capacitatile; atat cea usoara cat si cea imposibila sunt cai de a se eschiva.

Cel care duce lucrurile la bun sfarsit este orientat spre maiestrie; persoana care nu obtine prea multe este orientata spre performanta. De exemplu, el/ea este preocupat/a de evitarea esecului si de realizarea unei impresii bune in fata celorlalti, nu de invatare si perfectionare. In constrat, persoana orientata spre maiestrie intampina provocarile dificile pentru ca ea nu este preocupata de construirea unei imagini, ci sa invete ceva util. Dupa un esec, o astfel de persoana va spune,” Ok, nu am castigat, dar ce experienta de invatare! Voi practica o alta abordare si voi incerca din nou”.

 

Pana cand vom depune un efort mai mare si vom invata abilitati mai eficiente care sa ne imbunatateasca semnificativ performanta, este important sa preluam mai degraba controlul situatiei, decat sa dam vina pe performanta slaba a factorior care nu se afla sub controlul nostru. Pe scurt, ca sa ne gestionam viata trebuie sa ne asumam responsabilitatea pentru ea – sa ne asumam raspunderea.

Motivele pe care le invocam atunci cand esuam determina modul in care ne simtim:

 

Explicatii pentru esec Sentimente Solutii
„Am nevoie de mai multa practica” Increazator, motivat Abilitati noi, incerci din nou
„Nu pot s-o fac” Neajutorat, Insuficient Lucrezi mai mult, inveti mai multe abilitati sau accepti situatia
„Nu am lucrat destul de mult” Auto-critic Straduieste-te mai mult; incearca metode mai eficiente si invata despre gestionarea timpului
„A fost prea greu pentru mine” Suparat sau trist Dezvolta strategii sau abilitati mai eficiente
„A fost vina lui ………” Furie, nu ai fost tratat drept Asertivitate, cere dreptate, asuma-ti responsabilitatea
„Am avut ghinion” Dezamagit, surprins Cauta alte motive si incearca din nou

 

Dupa o performanta dezamagitoare este important sa te intrebi: „Cinstit vorbind, care au fost cauzele? Ce pot sa fac in privinta acestor cauze?” O persoana inteleapta se va proteja impotriva presupunerii ca factorii ficsi sunt singurele cauzele ale problemei si, in schimb, invata sa se concentreze asupra factorilor (cauzelor) pe care le poate schimba. Aproape nici un comportament complex nu este in totalitate cauzat de factori ficsi, precum ereditatea, abilitatile innascute, factorii fiziologici (inaltimea) etc.

Cele mai multe comportamente pot fi imbunatatite. Nu reduce importanta invatarii din nici un domeniu. Nu uita de cat de multe ore este nevoie ca cineva sa devina un star in orice sport, deseori de la 4-6 ore sau chiar mai multe pe zi, ani de zile, incepand de la varsta de 6-8 ani. Daca vreunul din starurile actuale ar fi avut un geaman identic care nu a facut niciodata sport, fara indoiala ca geamanul ar fi spus „Wow, nu as putea niciodata sa fac scufundari, sa patinez sau sa lovesc asa”. Oamenii pot invata mai mult decat cred ca pot (si nu spun acest lucru cu usurinta). Cele mai multe esecuri nu dovedesc lipsa de capacitate, ele reflecta lipsa de efort sau de abilitati invatate. In cele mai multe domenii nu ne vom sti niciodata limitele pentru ca nu ne impingem pana la limita.

 

Este evident faptul ca unele dintre „motivatiile” de mai sus sunt pretexte pentru esecurile noastre. Creearea unui handicap (dezavantaj) reprezinta un proces similar, cu exceptia faptului ca acesta apare mai degraba inainte de performanta decat dupa ea. Obisnuitele pretexte care se planuiesc inaintea unei performante slabe sunt: sunt foarte obosit, bolnav, baut, anxios, nepregatit s.a.m.d.

Scuzele de acest gen ne reduc anxietatea imediata si dezamagirea dupa esec, dar pe termen lung ne scad stima de sine si ne sporesc fricile. De ce? Pentru ca nu ne-am descurcat prea bine in trecut si pentru ca o parte din noi stie ca ne amagim singuri si-i amagim si pe ceilalti. Primul lucru pe care il simtim atunci cand facem cu adevarat „ceea ce putem mai bine” este mandria.

Pe scurt, uneori suntem prea duri cu noi insine, asteptam prea mult si sa se intample prea usor, nu avem asteptari sau nu incercam sa facem ce putem mai bine. Putem fi prea incordati in privinta indeplinirii viselor; putem sa nu fim destul de incordati in obtinerea lor.

In mod ideal, presupun ca o persoana poate fi inspirata de ambitiile si viziunile sale, dar si exerseaza pentru a accepta ceea ce a indeplinit pana la acel moment. Toti trebuie sa ne intrebam: „In ce fel pot sa fac mai bine?”. Ne aminteste ca detinem controlul si ca putem imbunatati modalitatile de actiune.

 

 

Fragment tradus si adaptat din Psychological Self-Help – Clayton E. Tucker-Ladd

 

Lasa un comentariu