Eliberarea de cunoscut



answear.ro

Sunt ispitit sa va spun povestea unui mare discipol care a mers la Dumnezeu pentru a-i cere sa-l invete adevarul. Sarmanul Dumnezeu ii spuse: “Prietene, este o zi atat de calduroasa, adu-mi te rog un pahar cu apa.” Asa ca discipolul pleca si batu la usa primei case la care nimeri. O tanara fermecatoare se ivi in prag, el se indragosti pe data de ea, se casatorira si avura impreuna mai multi copii; discipolul uita cu desavarsire sarcina pe care o avea de indeplinit, intr-o buna zi incepu sa ploua, apa cazu in torente zile de-a randul, strazile fura inundate iar casele maturate de apele vijelioase. Discipolul isi lua sotia, puse copiii pe umeri si, in timp ce se strecura afara, striga: “Doamne, te implor, indura-te de noi,”, iar Domnul ii raspunse: “Unde este paharul cu apa pe care ti l-am cerut?”

Este o poveste destul de potrivita, fiindca cei mai multi dintre noi gandesc in termeni de timp. Omul traieste in sfera timpului. Nascocirea viitorului a fost jocul favorit al evadarilor sale.

Noi gandim ca se pot ivi schimbari in noi insine in decursul timpului, ca ordinea in noi insine poate fi cladita putin cate putin, cu mici  adaugiri in fiecare zi. Insa timpul nu aduce nici ordinea si nici pacea, asa ca trebuie sa incetam sa mai gandim in termeni de evolutie treptata. Aceasta inseamna ca pentru noi nu trebuie sa mai existe nici un maine – chiar in clipa aceasta trebuie sa punem ordine in noi insine.

Cand suntem amenintati de un pericol imediat timpul dispare, nu-i asa? Actiunea este imediata insa noi nu vedem pericolul multora din problemele noastre si de aceea inventam timpul ca un mijloc de a le invinge. Timpul este totusi inselator, caci nu ne ajuta cu nimic sa producem o schimbare in noi insine. Timpul este o miscare pe care omul a impartit-o in trecut, prezent si viitor. Cata vreme va imparti timpul in felul acesta, omul va trai in permanenta stare de conflict.

Este oare invatatura o chestiune de timp? Noi nu am invatat, in ciuda atator mii de ani, ca exista o cale mai buna de a trai decat sa ne uram si sa ne ucidem unii pe altii. Problema intelegerii timpului este foarte importanta daca vrem sa gasim o cale de iesire din aceasta viata monstruoasa si lipsita de sens.

Primul lucru pe care trebuie sa-l intelegem este ca noi nu putem patrunde natura timpului fara a avea acea prospetime, acea puritate a mintii despre care am vorbit. Noi suntem sufocati de multimea problemelor noastre si ne simtim pierduti in aceasta confuzie. Ei bine, daca cineva se rataceste intr-o padure, care este primul lucru pe care il face? Se opreste si priveste in jur, nu-i asa? Insa noi cu cat suntem mai confuzi, cu cat suntem mai sufocati de viata, cu atat gonim mai mult de la un capat la altul, cautand, intreband, implorand, cersind.

Primul lucru pe care trebuie sa-l facem este sa punem capat cu desavarsire acestei cautari interioare. Si daca ne oprim launtric, psihologic, mintea noastra devine foarte linistita si foarte clara. Atunci putem examina cu adevarat procesul timpului.

Probleme psihologice nu exista decat in timp; cu alte cuvinte ele se manifesta numai cand contac­tul nostru cu evenimentele este incomplet. Tocmai aceasta abordare incompleta a problemei este cea care creeaza problema. Cand raspundem in mod partial, fragmentar la o provocare, cand incercam sa o evitam sau cand nu o intampinam cu intreaga noastra atentie, noi cream o dificultate de ordin psihologic care va dura atata timp cat atentia noastra va fi incompleta: care va dura atata timp cat vom spera sa o rezolvam “intr-una din zilele urmatoare”.

Stiti oare ce este timpul? Nu timpul ceasornicului, nu timpul cronologic, ci timpul psihologic? Este intervalul dintre idee si actiune. Mobilul ideii este auto-protectia, crearea unei stari de siguranta. Actiunea este intotdeauna imediata; ea nu se realizeaza in trecut sau in viitor. Faptuirea se realizeaza intotdeauna in prezent, insa actiunea este atat de periculoasa, atat de nesigura, incat ne conformam unei idei sperand ca ea ne va da o oarecare siguranta.

Sa privim, asadar, la aceasta in noi insine. Avem o idee despre ceea ce este drept si nedrept sau o conceptie ideologica despre noi insine sau despre societatea in care traim si ne pregatim sa actio­nam. Actiunea noastra se va conforma la aceasta idee, va incerca sa se apropie cat mai mult de ea si de aici va rezulta un conflict, in acest fel se produce ideea, intervalul si actiunea, in acest interval, care este determinat in mod esential de gandire, se afla intregul camp al timpului psihologic.dEpurtat.ro

Cand ne gandim la o fericire viitoare, ne imagi­nam asa cum vom fi, dupa ce vom fi obtinut un anumit rezultat. Gandirea, observand dorinta si continuitatea dorintei pe care ea insasi o sustine sopteste: “Maine voi fi fericit; maine voi avea succes-maine lumea va fi frumoasa.”  In acest fel gandirea creeaza acest interval care este timpul.

Dar oare nu am putea opri timpul in loc? Nu am putea trai atat de complet incat sa nu mai existe nici un maine asupra caruia sa reflecteze gandirea? Fiindca timpul este suferinta. Poate ca ieri, sau in miile de ieri pe care le-ati lasat in spate, ati iubit sau ati avut un prieten care s-a dus, iar aceste amintiri raman. Va ganditi la acele placeri sau la acele dureri – priviti inapoi, dorind, nadajduind, regretand si astfel gandirea, revenind mereu si mereu asupra acelorasi teme, naste ceea ce numim suferinta si da continuitate timpului.

Atata vreme cat exista acest interval de timp care a fost creat de gandire, exista suferinta, exista continuitatea fricii. Atunci pe buna dreptate se ridica intrebarea, daca este cu putinta ca acest interval sa dispara. Dar daca va intrebati: “Se va sfarsi el vreodata?”, aceasta este o intrebare iesita dintr-o idee, caci ganditi in termeni de reusita si prin urmare cadeti din nou in plasa timpului.

Sa analizam acum problema mortii, care este o preocupare majora pentru cei mai multi oameni. Cunoasteti moartea; ea este permanent prezenta, se plimba zilnic printre noi. Este oare cu putinta sa o intampinam atat de deplin incat ea sa nu mai reprezinte deloc o problema? Pentru un astfel de contact, orice credinta, orice speranta, orice frica cu privire la moarte trebuie sa ia sfarsit, altminteri abordam acest lucru extraordinar prin intermediul unei concluzii, unei imagini, unei nelinisti premedi­tate si de aceea o intampinam in lumina timpului.

Timpul este intervalul dintre observator si lucrul observat; aceasta inseamna ca voi, observatorul, sunteti infricosati de intalnirea cu acest lucru care se cheama moarte. Voi nu stiti ce inseamna moartea; aveti tot soiul de sperante si de teorii despre ea; credeti in reincarnare, in inviere, sau in ceva numit suflet, atman [‘Cel mai inalt dintre cele sapte principii ale omului. Este Sinele suprem, esenta Sinelui pe toate planurile. Este Sinele universal (Brahman) prezent in fiecare om.(N.T.)] , o entitate spirituala care este in afara timpului si careia ii dati diferite denumiri.

Ei bine, ati descoperit prin voi insiva ca sufletul exista? Sau este doar o idee care v-a fost transmisa? Se afla oare cu adevarat ceva permanent, continuu, dincolo de gandire? Daca acest ceva poate fi conceput, inseamna ca el se afla in campul gandirii si prin urmare nu poate fi permanent, fiindca nimic nu este permanent in domeniul gandirii. A descoperi ca nimic nu este permanent are o importanta imensa, caci numai atunci mintea devine libera, numai atunci poata sa vada cu claritate, si in aceasta se afla o mare bucurie.

Nu putem fi infricosati de necunoscut, pentru simplul motiv ca nu il cunoastem. Moartea nu este decat un simplu cuvant. Cuvantul, imaginea, iata cine a creat frica. Puteti privi la moarte fara a avea imaginea mortii, dat fiind ca imaginea da nastere gandirii?

Aceasta gandire creeaza frica; cand ne dam seama de acest lucru incercam sa cream o rezistenta impotriva inevitabilului, sau sa inventam nenumarate credinte care sa ne puna la adapost de frica de moarte. De aici provine spatiul dintre noi si lucrul de care suntem infricosati – spatiul unei durate, spatiu care presupune in mod necesar un conflict.

Gandirea care da nastere la frica de moarte spune: “Sa o aman, sa o evit, sa o tin cat mai departe cu putinta, sa nu ma gandesc la ea”, dar in tot acest timp, ea nu face decat sa se gandeasca la moarte. Cand ne propunem sa nu ne gandim la ea, deja ne-am gandit la mijloacele prin care s-o evitam. Suntem infricosati de moarte, tocmai pentru ca incercam sa o alungam.

Omul a separat viata de moarte. Intervalul dintre a trai si a muri este frica; frica este cea care creeaza acest interval de timp. A trai, inseamna chinul nostru zilnic, blestemul nostru zilnic, suferin­ta si confuzia zilnica si, din cand in cand, anumite deschideri catre zari fermecatoare. Aceasta numim noi a trai si ne este teama de moartea care pune capat acestor nenorociri. Mai curand ne agatam de cunoscut, decat sa facem fata necunoscutului – cunoscutul insemnand casa noastra, mobila noastra, familia noastra, caracterul nostru, munca noastra, stiinta noastra, singuratatea noastra, zeii nostri. Pe scurt, cunoscutul este aceasta entitate care se invarte neincetat in jurul ei insisi, in limitele existentei sale amare.

Noi gandim ca viata inseamna a ne afla mereu in prezent si ca moartea este un eveniment care ne asteapta intr-un viitor indepartat, insa nu ne-am intrebat niciodata daca aceasta batalie de fiecare zi este cat de cat traire.  Noi dorim  sa cunoastem adevarul despre reincarnare, dorim o dovada a supravietuirii, ascultam vorbele clarvazatorilor, concluziile studiilor metapsihice, insa nu ne intrebam niciodata, niciodata, cum sa traim cu adevarat – cum sa traim cu incantare, cu frumusete, fiecare zi.

Noi am acceptat ca viata inseamna agonie si suferinta, ne-am obisnuit cu acest lucru si ne gandim ca moartea este ceva ce trebuie evitat cu grija. Si totusi, cand stim sa traim cu adevarat, moartea este extraordinar de asemanatoare cu viata. Nu se poate sa traim fara ca, in acelasi timp, sa nu murim. Nu putem sa traim daca nu murim psihologic in fiecare clipa. Acesta nu este un paradox intelectual. Ca sa traim complet, total, ca si cum fiecare zi ar fi o noua frumusete, trebuie sa murim pentru ziua de ieri, altminteri traim mecanic, iar o minte mecanica nu poate cunoaste niciodata ce este iubirea, nu poate cunoaste nicio­data ce este libertatea.

Pe noi, in general, ne infricoseaza moartea pentru ca nu stim ce inseamna cu adevarat viata. Nu stim cum sa traim si de aceea nu stim cum sa murim. Cata vreme ne va fi frica de viata, ne va fi frica de moarte. Omul pe care viata nu il inspai­manta, nu se teme ca se va gasi intr-o nesiguranta totala, caci el stie ca launtric, psihologic, nu exista siguranta.

A nu cauta siguranta, inseamna a participa la o miscare nesfarsita in care viata si moartea sunt unul si acelasi lucru. Omul care traieste  fara conflicte, care traieste cu frumusete si iubire, nu se teme de moarte, fiindca a iubi inseamna a muri. Daca muriti pentru tot ceea   ce cunoasteti, inclusiv pentru memoria dumneavoastra si pentru tot ceea ce ati trait, atunci moartea devine o purificare un proces de intinerire; atunci moartea confera inocenta si numai cei inocenti sunt pasionati, si nicidecum oamenii credinciosi sau cei care cauta sa afle ce se intampla dupa moarte.

Pentru a descoperi cu adevarat ce se intampla atunci cand murim, trebuie sa murim… aceasta nu este o gluma. Trebuie sa murim nu fizic, ci psiho­logic, launtric, sa murim pentru tot ceea ce ne-a produs placere si pentru tot ceea ce ne-a produs amaraciune. Daca stim sa murim pentru unul din lucrurile care ne-au incantat, fie acesta deosebit de insemnat sau complet lipsit de importanta, dar sa murim in mod firesc, fara vreo constrangere sau argumentare, inseamna ca stim ce inseamna a muri.

A muri inseamna a ne goli mintea, a ne goli de aspiratiile, de chinurile si de placerile zilnice. Moartea este o reinnoire, o mutatie in care gandirea nu mai intervine deloc, fiindca gandirea inseamna vechiul. Cand exista moarte, ia fiinta ceva cu totul nou.

Eliberarea de cunoscut inseamna sa murim pentru ceea ce este vechi si abia atunci incepem sa traim cu adevarat.

 

Fragmente din “Eliberarea de cunoscut” – J. Krishnamurti

dyfashion.ro

Un raspuns pentru “Eliberarea de cunoscut”

  1. Nicoleta says:

    Acest test m-a facut sa inteleg mult mai bine viata…fiecare zi…asa ca voi incerca sa uit totul ..sa traiesc..sa mor psihologic 🙂

Lasa un comentariu