Elementele de baza ale increderii in familie



answear.ro

Cand suntem adulti si suntem intrebati ce anume ne face sa simtim ca partenerul de viata este unul in care avem incredere, raspundem cu urmatoarele elemente: are grija de noi, ne sustine atunci cand avem nevoie, exista un anumit grad de previzibilitate a actiunilor lui, deci nu este inconstant, se intereseaza de indeplinirea nevoilor noastre.

Aceleasi elemente: aprecierea, grija, previzibilitatea, sustinerea, indeplinirea nevoilor, sunt elementele care stau la baza increderii in relatia copil-parinti. Copilul invata treptat sa aiba incredere in parintii sai daca acestia stiu sa ii demonstreze ca sunt alaturi de el si ca il sustin in dezvoltarea sa.

In cartea „Fata in fata cu infidelitatea”, Julia Cole scrie: „Cand relatia parinte-copil functioneaza bine, copilul poate face o prezicere legata de comportamentul parintelui, care de cele mai multe ori se dovedeste a fi adevarata. El invata sa se bazeze pe parinte. Acest lucru inseamna incredere. Daca parintele reactioneaza previzibil in 95% din cazuri, bebelusul invata ca poate sa aiba incredere si sa se bazeze pe parintii lui. In loc sa se gandeasca ca mama lui va pleca pentru totdeauna atunci cand paraseste camera, copilul invata sa prevada ca ea se va intoarce.”

Mama se joaca de multe ori cu copilul ascunzandu-si fata in spatele palmelor, iar apoi dezvelindu-le si aratandu-i copilului ca este tot acolo, chiar daca el nu poate sa o vada. Acest joc este unul care il invata pe copil sa aiba incredere ca mama este alaturi de el si atunci cand nu o poate atinge sau cand nu o poate vedea. Astfel, copilul invata sa prevada ca mama se va intoarce la el de fiecare data si ca ii poarta de grija si cand nu este atat de aproape de el din punct de vedere fizic.

Plansul este mecanismul prin care copilul isi avertizeaza parintii ca are o anumita nevoie. In timp, parintii invata ce inseamna un anumit tip de plans, pe cine cheama copilul cand incepe sa planga si cata nevoie de ingrijire are. In aceeasi carte este dat un traseu al plansului la bebelusi: „Daca un bebelus ar putea sa transpuna gandurile sale in cuvinte acestea ar arata, probabil, dupa cum urmeaza:

Stadiul 1: „Emit un zgomot de planset. Ma intreb de ce?”

Stadiul 2: „Atunci cand fac acest zgomot, acea persoana mare, pe care o plac, apare pe usa.”

Stadiul 3: „Daca plang pot face ca acea persoana mare sa vina sa ma vada. Uneori, imi da lucrurile de care am nevoie.”

Stadiul 4: „Plansul se dovedeste a fi bun deoarece astfel ii pot comunica persoanei mari ca am nevoie de ceva.”

In cele din urma plansul este inlocuit de limbaj, dar elementele de baza ale prezicerii, ca si asocierea dintre nevoia de ajutor si de atentie si plansetele si tipetele unui bebelus, devin pentru acesta parte integranta din imaginea copilului despre lume si locul sau in ea.”dEpurtat.ro

Un adult va invata sa aiba incredere in alti adulti daca a avut incredere in parintii sai cand era copil si daca relatia cu ei s-a dovedit a fi una sanatoasa din punct de vedere emotional. In cazul in care acest lucru nu s-a intamplat, iar elementele de baza ale increderii (previzibilitatea, grija, aprecierea, ajutorul, indeplinirea nevoilor) nu au fost indeplinite, atunci va avea probleme in a avea incredere in alti adulti, dar va putea invata pe parcurs sa depaseasca aceste impedimente daca va dori cu adevarat.

 

 

Adaptare dupa: „Fata in fata cu infidelitatea” – Julia Cole & Relate

dyfashion.ro

Lasa un comentariu