Elemente utilizate in limbajul ericksonian



avon.ro

In hipnoterapie este deosebit de important sa comunicam atat cu partea constienta a pacientului, cat si cu inconstientul acestuia pentru a reactiva resursele latente neutilizate.

Limbajul ericksonian, numit deseori si limbaj (model) miltonian (Tenenbaum, 1996; O’Connor, Seymour, 1995) este opus limbajului analitic, rational, secvential si precis. El este in mod deliberat vag, creeaza doar un cadru care permite subiectului sa-si proiecteze experientele sale, credintele, asteptarile ctc. De cele mai multe ori, cuvintele utilizate de M. Erickson provoaca o cautare interna, inconstienta. De aceea prezint deseori pacientilor mei hipnoza ca fiind o forma de introspectie profunda.

Limbajul ericksonian vehiculeaza mesaje care se adreseaza constientului si inconstientului tinand cont de faptul ca limbajul accesibil emisferei stangi este limbajul constientului, iar cel accesibil emisferei drepte este limbajul inconstientului.

Vom prezenta in continuare cateva modalitati de comunicare specifice limbajului ericksonian.

Vocea

M. Erickson avea o voce foarte profunda, grava si, cateodata, greu de auzit (o consecinta a poliomelitei). El a transformat acest handicap intr-o resursa, descoperind ca, modificand ritmul, intensitatea, claritatea si intonatia vocii, putea sa se adreseze in acelasi timp constientului si inconstientului pacientului (am amintit deja ca in hipnoza este deseori mai important cum spui decat ceea ce spui).

Lipsa de claritate a vorbirii face din aceasta un adevarat test proiectiv. De altfel, M. Erickson obisnuia sa spuna:
“In vocea mea vei putea asculta murmurul vantului, fosnetul frunzelor…si apoi vocea mea va deveni cea a unui vecin, a unui adult care ti-e prieten, a unui parinte, a unui cunoscut… “ (S. Roscn, 1982).

Truismele

Truismele sunt, probabil, cele mai simple sugestii. Ele contin enunturi referitoare la comportamente atat de frecvent traite de fiecare din noi, incat cu greu ar putea fi negate. Enuntarea lor induce o stare de acceptare. In plus, datorita potentialului ideodinamic al cuvintelor, truismele cresc probabilitatea ca pacientul sa se angajeze in manifestarea comportamentelor respective.

Exemplu:
“… tu deja stii cum sa traiesti senzatii placute, precum senzatia de caldura, provocata de razele soarelui in contact cu pielea corpului tau… “.avon.ro

Truismele au si alte functii in afara inducerii unei stari de acceptare. Astfel, ele pot activa o serie de asociatii ideomotorii sau ideosenzoriale pe care pacientul le-a interiorizat.

Acest fapt stimuleaza comportamentul automat, inconstient: “… fiecare dintre noi are experienta aplecarii capului pentru a raspunde «da» sau a clatinarii lui pentru «nu»… chiar fara sa ne dam seama de aceste miscari…” ; pe masura ce ne simtim obositi, ochii incep sa clipeasca incet si se inchid fara ca noi sa ne dam seama… ” (Erickson, Rossi, 1976, p. 21).

Procesele ideomotorii si ideosenzoriale stau la baza multor fenomene intra-hipnotice si ele pot fi usor masurate cu ajutorul unor dispozitive adecvate. Tehnicile dc biofeedback utilizeaza tocmai astfel de raspunsuri amplificate de un instrumentar electronic performant.

Implicatia

Implicatia (sau presupozitia) este una din formele limbajului indirect, frecvent utilizata de M. Erickson. Pentru acesta, implicatia psihologica este o modalitate psihologica eficienta de a orienta, intr-o maniera subtila, procesele asociative intr-o directie predictibila, depasind limitele constiente ale pacientului.

Deseori, implicatiile sunt construite intr-o maniera conditionala: “daca…, atunci…”:
„Daca te vei aseza comod in fotoliu, atunci vei intra mai usor in transa…”.

De obicei, propozitia conditionala introduce conditii acceptabile si atat de usor de realizat, incat induce subiectului o atitudine de acceptare fata de afirmatia introdusa de propozitia urmatoare.

Prin acest procedeu, terapeutul se refera la ceea ce sugereaza ca la un fapt deja realizat sau usor realizabil:
“… cand vei dori, vei putea inchide ochii…” (implicatia – persoana va dori);

” Cand vei trai senzatii de care nu erai constient mai inainte (presupozitia – vei trai senzatii noi)… contactul corpului cu fotoliul… pozitia mainilor… vei sti ca inconstientul tau este pe cale sa organizeze resursele tale pentru a face ca munca noastra sa fie eficienta…” (presupozitia – inconstientul tau va lucra pentru tine fara sa-ti dai seama).

Cuvintele sunt stimuli care activeaza asociatii. Ele sunt la originea raspunsurilor ideodinamice, autonome. In orice implicatie, terapeutul furnizeaza stimuli, directii, iar pacientul construieste intr-o maniera inconstienta, nemediata rational, raspunsuri.

In exemplele anterioare introduse prin „cand…”, terapeutul se refera la faptele sugerate ca la comportamente „normale” (in contextul relatiei terapeutice), pacientul avand (doar) libertatea de a alege momentul manifestarii lor.

Iata alte exemple din aceasta categorie prin care terapeutul exprima implicit o presupozitie optimista: “… cand vei rezolva problema… “, “cand iti vei regasi linistea… “.
Utilizand negatii paradoxale, terapeutul se plaseaza intr-o pozitie inferioara, provocand astfel inconstientul pacientului sa ia initiative: “… nu stiu daca astazi vei intra intr-o transa hipnotica direct sau progresiv” (presupozitia – vei intra in transa); (presupozitia – vei avea o solutie).

Alteori, implicatiile pot fi exprimate cu ajutorul unor elemente paraverbale. In exemplul urmator pauza joaca un rol important:
“Este evident ca nu ai intrat in transa… deocamdata“.

Prima propozitie contine un truism si, prin urmare, o afirmatie usor de acceptat, in timp ce cuvantul “deocamdata”, pronuntat dupa o scurta pauza, contrazice afirmatia interioara si exprima implicatia ca transa poate incepe din momentul pronuntarii cuvantului.

Sugestiile deschise

Erickson oferea pacientului numeroase posibilitati de raspuns, din care pacientul sau, mai exact, inconstientul acestuia putea alege ceea ce era cel mai potrivit pentru el.

Procedand astfel, Erickson realiza urmatoarele trei obiective:

  • elimina orice posibilitate de insucces, din moment ce toate raspunsurile la sugestii erau definite ca fenomene hipnotice admisibile
  • explora capacitatea de raspuns a subiectului de a furniza comportamente care puteau fi utilizate in scopuri terapeutice
  • mentinea subiectul ancorat in situatia hipnotica, din moment ce orice manifestare a subiectului era definita ca fiind de tip hipnotic

Iata un exemplu de astfel de sugestie care, in linii mari, urmeaza structura unei sugestii prezentate de Erickson in lucrarea sa Hypnotic Realities (Erickson & Rossi, 1976, p. 77):
“Acum, cand intri in aceasta camera, tu aduci cu tine deopotriva mintea ta constienta si cea inconstienta… De aceea nu ma intereseaza faptul daca ma asculti sau nu cu mintea ta constienta, deoarece oricum ea nu-ti intelege problema, altfel nu te-ai afla aici, … prin urmare doresc sa vorbesc inconstientului tau care este aici, suficient de aproape pentru a ma auzi.  Poti lasa deci mintea ta constienta sa asculte zgomotul strazii, zgomotele camerei in care te afli sau din camerele alaturate… Sau poti sa meditezi asupra oricarui gand care iti trece prin mintea ta constienta, ganduri mai mult sau mai putin coerente, deoarece tot ceea ce doresc este sa vorbesc inconstientului tau, si el ma va asculta, deoarece poate sa ma auda chiar daca in acest timp mintea ta constienta se va plictisi… si stii ca plictiseala conduce la dezinteres, lipsa de concentrare a atentiei sau, chiar, somn…”.

Observam usor cum orice manifestare a mintii constiente este definita ca raspuns hipnotic valid si faptul ca sugestia prezentata cuprinde o serie de forme ale limbajului indirect ericksonian: truisme, disocieri, implicatii, duble legaturi si, in final, o modalitate de depotentializare a constiintei cu ajutorul plictiselii.

Sugestiile care acopera toate posibilitatile unei clase de raspuns

Foarte apropiate de sugestiile deschise sunt cele care acopera toate posibilitatile unei clase de raspuns. In timp ce primele considera orice raspuns ca fiind un raspuns hipnotic valid, cele din a doua categorie restrang raspunsurile valide la o singura clasa din care clientul poate alege. Astfel, terapeutul are posibilitatea de a orienta comportamentul clientului intr-o anumita directie.

In timpul inductiei utilizez frecvent sugestii de tipul:
“… sunt persoane care traiesc starea de relaxare ca o senzatie de greutate, sau de plutire si amorteala usoara, in timp ce altele ca o senzatie placuta de caldura care difuzeaza treptat, treptat in intregul corp… “.

Ilustrativa pentru acest tip de sugestie este cea utilizata frecvent de catre M. Erickson pentru inducerea levitatiei bratului:
“… S-ar putea ca in una din mainile tale sa simti o usoara senzatie diferita, deosebita, sau poate in cealalta mana… Poate intr-unul din degetele mainilor tale… si poate este vorba de o schimbare atat de imperceptibila incat abia o simti… sau poate simti cum palma unei maini ridica mana… si poate nici nu-ti dai seama ce este pe cale sa se intample… si este posibil si ca una din maini, sau poate cealalta, sa se ridice… sau se poate si ca ambele maini sa ramana linistite pe locul in care se afla… sau ca una din maini sa devina mai usoara…”.

Terapeutul urmareste atent reactiile subiectului si verbalizeaza un numar mare de reactii posibile (miscarea unei maini, a celeilalte, a degetelor, a palmelor…) inclusiv cea in care nu se misca nici un brat. Daca miscarea apare in alta parte a corpului o putem verbaliza si o putem integra in demersul nostru: “… observa cat de repede miscarea picioarelor (a pleoapelor, a capului etc.) stimuleaza aparitia tendintei de miscare in zona bratelor, degetelor, palmelor…”.

Sugestiile compuse

Sugestia compusa cea mai simpla este alcatuita din doua propozitii unite intre ele printr-o conjunctie. Un bun hipnoterapeut relationeaza lucruri, comportamente, senzatii aparent fara nici o legatura intre ele, propunand astfel pacientului, intr-o maniera subtila, o noua grila de lectura a contextului in care se afla.

De cele mai multe ori, sugestiile compuse stabilesc legaturi cauzale sau echivalente complexe intre manifestari externe, usor de verificat, si manifestari interne, doar presupuse de terapeut, dar mai usor de acceptat de catre subiect in virtutea setului aprobativ determinat de prima parte a sugestiei.

“Eu continuu sa-ti vorbesc si devii din ce in ce mai constient de anumite lucruri care se petrec in interiorul tau…”

In acest exemplu, conjunctia si-are valoarea lui deci, inducand astfel o relatie cauzala intre faptele la care se refera cele doua propozitii. Din aceeasi categorie fac parte si sugestiile urmatoare:
“Esti asezat aici… si un puternic sentiment de confort te cuprinde… “:
“Auzi zgomotele din jurul tau si descoperi cata liniste este in interiorul tau…”.

Exemplul urmator contine o echivalenta complexa: “iti vei da seama ca ritmul respiratiei tale se modifica in timp ce te concentrezi asupra a ceea ce se intampla in interiorul tau…”.

In acest exemplu, expresia “in timp ce” inseamna “aceasta dovedeste ca” si face din modificarea respiratiei (comportament observabil) un indicator al concentrarii asupra universului interior (comportament ipotetic).

Sugestiile implicate

Ceea ce diferentiaza sugestiile implicate de cele compuse este faptul ca primele fac apel la notiunea de „semnalizare”. M. Erickson considera ca sugestiile implicate au trei parti:

  1. Introducere care se refera la timp (este vorba de cadrul temporal in care se asteapta raspunsul sugerat)
  2. Sugestia implicata
  3. Raspunsul comportamental care semnalizeaza ca sugestia implicata a fost indeplinita.

Exemplu:
“De indata ce (I) inconstientul tau va ajunge la sursa problemei (2), degetul tau se poate misca usor (3)”.

E. Rossi utilizeaza frecvent la sfarsitul sedintelor de hipnoza o sugestie implicata cu urmatoarea forma:
“… De indata ce inconstientul tau va sti (I), el se va reintoarce in aceasta stare in mod confortabil si usor pentru a lucra constructiv, impreuna (2), si vei descoperi ca te trezesti cu placute senzatii de improspatare si capacitate de efort (3)”.

Prima propozitie faciliteaza o disociere constient-inconstient, a doua sugereaza reintrarea in transa intr-o maniera motivanta, si a treia indica raspunsul comportamental care semnalizeaza ca sugestia anterioara a fost realizata.

Sugestiile implicate faciliteaza declansarea unui proces de invatare interna, inconstienta, invatare confirmata printr-un feedback comportamental elaborat inconstient, dar constientizabil.

Acest fapt apropie sugestia implicata de tehnicile biofeedback-ului.

Intrebari care focalizeaza atentia, sugereaza si intaresc raspunsurile hipnotice

Din aceasta categorie fac parte intrebarile care incurajeaza pacientul sa raspunda la un nivel experiential mai degraba decat la un nivel verbal. Mai mult decat intrebarile retorice, aceste intrebari focalizeaza pacientul asupra unor aspecte particulare ale experientei sale care sunt amplificate prin felul in care este adresata intrebarea:
“Poti sa-ti amintesti cat de placut si relaxant este sa stai intins, cuprins de caldura placuta a soarelui? “.

De cele mai multe ori, in viata de zi cu zi, cand suntem intrebati ceva ne gandim ca cel care ne intreaba stie ca avem deja anumite raspunsuri, ca am trait anumite experiente care ar putea sta la baza raspunsurilor noastre. Si in hipnoza intrebarile vehiculeaza aceeasi presupozitie.

Unele intrebari frecvent adresate in timpul inductiei sau pe durata transei vizeaza unele abilitati. De cele mai multe ori, aceste intrebari au un potential motivant care isi are originea in experientele anterioare cand am reactionat cu succes la provocarile lansate sub forma unor intrebari.

Totusi, acest tip de intrebari trebuie utilizate cu prudenta pentru a nu activa sentimente de culpabilitale si insucces (mai ales in cazul in care intrebarile vizeaza realizarea unor comportamente mai dificile).

In mod frecvent, intrebarile declanseaza o cautare la nivel inconstient, care poate continua chiar si dupa ce am furnizat un raspuns la nivel constient. De cate ori nu s-a intamplat sa reusim sa ne amintim o informatie solicitata de cineva mult timp dupa ce am declarat ca nu putem sa ne-o reamintim! De cate ori nu ni se intampla sa dam raspunsuri in legatura cu care avem indoieli si, abia mai tarziu, spontan, sa avem un insight care sa ne furnizeze un raspuns cert!

Multe intrebari utilizate de hipnolerapeuti contin sugestii indirecte, implicatii, presupozitii etc.
De pilda, intrebarea: ” Care mana este mai usoara ? “, desi simpla, are o structura si efecte complexe: focalizeaza atentia asupra mainilor, sugereaza indirect ca una va fi mai usoara si ca ar putea levita, contine o sugestie implicata, deoarece necesita un context hipnotic pentru a raspunde adecvat.

Una dintre cele mai folosite forme de sugestie este intrebarea care fixeaza si focalizeaza atentia, ajutand subiectii sa acceseze propria matrice asociativa pentru a descoperi raspunsuri utile care pot fi structurate in noi pattern-uri comportamentale.

Iata cateva astfel de intrebari (Erickson & Rossi, 1976, p. 194) :

  • Ce fel de transa ai dori sa traiesti?
  • Cat timp iti va trebui pentru a intra in transa?
  • Cum vei sti ca ai inceput sa intri in transa?
  • Acum, chiar crezi ca esti pe deplin treaz, in starea obisnuita de veghe?
  • Cat de repede se va adanci transa?
  • Ce ai dori sa traiesti in aceasta transa pe masura ce ea continua sa se adanceasca? Sau doresti sa traiesti aceste manifestari ale transei ca surprize ? etc.

Presararea

Aceasta tehnica permite sublinierea unor cuvinte sau grupuri de cuvinte, marcarea lor intr-o maniera analogica (prin mijloace paraverbale si nonverbale) cu scopul introducerii intr-o fraza a unei sugestii sau idei importante.

Exista mai multe modalitati de „presarare” a sugestiilor, respectiv, de marcare a unor stimuli verbali semnificativi:

  • modificarea vocii (tonului sau volumului) in momentul pronuntarii cuvantului/cuvintelor pe care dorim sa le marcam:

“daca preferi te poti instala confortabil…”.

  • introducerea unei pauze inainte si dupa cuvantul sau expresia semnificativa pe care dorim sa o subliniem. Cuvantul care urmeaza dupa o pauza este mai bine receptionat, deoarece creeaza asteptari:

“… esti bine instalat si poti… sa-ti imaginezi… un loc care iti place foarte mult “.

  • daca persoana are ochii deschisi, este posibil fie sa-l privim in ochi pronuntand cuvantul (sau expresia) pe care dorim sa o subliniem (sa o „presaram”), fie sa ne modificam pozitia ori sa realizam un gest.

Jocurile de cuvinte

Utilizarea umorului ca mijloc de resemnificare poate fi o modalitate deosebit de utila pentru angajarea pacientului intr-un proces de schimbare, concomitent cu dezvoltarea unei relatii terapeutice empatice. Jocurile de cuvinte valorifica ceea ce fac, deopotriva, clientul si terapeutul: “… esti pe cale sa-ti imaginezi construirea propriei case si utilizezi materiale foarte diverse… lemn, vicii si virtuti…”.

Limbajul negativ

Este posibil sa utilizam negatii pentru a obtine reactii pozitive!

A spune cuiva: „Nu esti obligat sa inchizi ochii” este, fara indoiala, un mijloc de a-l provoca sa inchida ochii, deoarece inchiderea ochilor (comportamentul invers celui mentionat) este o modalitate de manifestare a libertatii sale. A oferi unui pacient rezistent posibilitatea de a reactiona invers decat i se cere este cea mai buna modalitate de a stabili o buna relatie cu acesta.

Limbajul ericksonian contine foarte multe forme de exprimare negativa care conduc pacientul, intr-o maniera subtila, la activarea structurilor comportamentale bazale, autonome, inconstiente. Mentionam doua dintre acestea: ” A nu face, a nu sti”.

Atunci cand solicitam pacientilor sa se relaxeze si “sa lase lucrurile sa se petreaca de la sine” le spunem ca, de fapt, nu trebuie sa faca nimic. In viata de zi cu zi, totdeauna trebuie sa facem ceva: sa vorbim, sa scriem, sa citim, sa mergem etc.

Invitatia de a nu face nimic pune subiectul intr-o situatie neobisnuita pentru ca nu putem sa nu facem ceva! Din moment ce nu exista non-comportament (P. Watzlawick), noi suntem condamnati ca totdeauna sa facem ceva. Invitatia de a nu face nimic poate stopa comportamentul voluntar, intentionat, permitand manifestarea comportamentelor involuntare, autonome.

“Nu este nevoie sa vorbesti, sa te misti sau sa faci nici cel mai mic efort… Nu este nevoie nici chiar sa tii ochii deschisi…”. (Daca ochii sunt tinuti deschisi voluntar, atunci aceasta sugestie permite manifestarea involuntara, autonoma de inchidere a ochilor!)

La fel, noi nu putem sa nu ne gandim la ceva! Cand cineva spune ca nu se gandeste la nimic, doreste sa spuna, mai degraba, ca nu si-a propus sa se gandeasca in mod voluntar la ceva!

In astfel de situatii, fluxul gandurilor, imaginilor, senzatiilor are o evolutie autonoma. Cand oamenii sunt relaxati si-si orienteaza atentia spre interiorul lor descopera surprinsi ca asociatiile, senzatiile, ideile, miscarile, mecanismele mentale se dezvolta dupa “dorinta” lor, exprimand, de fapt, anumite structuri mentale inconstiente.

Sugestiile hipnotice isi ating obiectivul doar in masura in care influenteaza intr-o maniera semnificativa acest flux autonom intr-o directie sau alta.
Sunt multe lucruri pe care in mod constient nu le stim : “Oamenii pot dormi fara sa stie ca sunt adormiti… “, “Oamenii pot visa si nu-si amintesc ce au visat” (Erickson & Rossi, 1976, p. 24).

Aceste sugestii realizeaza o disociere constient-inconstient deoarece contin implicatia ca o alta parte din noi (nu cea constienta) se ocupa de toate acestea. In viata cotidiana, obisnuita, traim continuu sub presiunea nevoii de a sti. De aceea, cata relaxare, ce eliberare sa traim o stare in care nu este nevoie sa stim!

Majoritatea subiectilor pot trai transa ca pe o stare de libertate in raport cu solicitarile lumii exterioare; ei nu trebuie sa stie nimic sau sa faca ceva, deoarece inconstientul lor se ocupa de toate.

Aceasta stare poate fi accentuata prin sugestii corespunzatoare: ” Nu este nevoie sa asculti, inconstientul tau va raspunde in maniera sa proprie… “; “Nu simti nevoia sa stii cand apar anumite manifestari, fapte… inconstientul tau se va ocupa de toate acestea…”.

Unui pacient agitat:
“… Nu stii exact cand vei simti nevoia de a te misca din nou…”;
“Nu ai nevoie sa stii unde se afla mainile tale acum…”;
“…As dori sa inveti ca indiferent ce gandesc celelalte persoane, credintele tale, credintele tale inconstiente, cunoasterile tale inconstiente, doar ele conteaza…”;
“In cursul vietii, din copilarie pana in prezent, ai acumulat cunostinte, dar nu ai putut tine toate aceste cunostinte in prim-planul mintii tale… “
(Erickson & Rossi, 1976, p. 198).

Pierderea unor abilitati. Erickson sugera frecvent subiectilor aflati in transa pierderea unor abilitati elementare. Aceste sugestii sunt in acord cu natura profunda a transei ca stare modificata a constiintei si cu principiul expus anterior – „a nu face”:
“Sunt curios sa observ momentul in care nu vei mai putea sa-ti tii ochii deschisi”;
“Poti sa-ti pierzi capacitatea de a-ti ridica bratul drept de pe coapsa piciorului”;
“… si vei fi surprins cand nu vei mai putea sta in picioare”.

Confuzia

Obiectivul limbajului confuz este acela de a deconecta partea constienta si de a satura capacitatile logice ale emisferei stangi pentru a facilita utilizarea resurselor emisferei drepte.

Pentru atingerea acestui scop, putem construi fraze in care sintaxa este pur si simplu ignorata, fapt ce conduce la mesaje incomprehensibile alcatuite din cuvinte obisnuite, sau putem schimba brusc subiectul ori sa realizam jocuri de cuvinte: “te afli aici in prezent, in prezenta inconstientului tau care iti ofera un prezent..”; “stii foarte bine cum sa-ti legi sireturile la pantofi… dar, daca te-as ruga acum sa-mi spui exact ordinea miscarilor pe care le faci… nu vei sti!”.

Aceasta ultima sugestie reprezinta o provocare pentru partea logica (emisfera stanga), constienta a spiritului pacientului care, cu cat va incerca sa gaseasca raspunsul la intrebare, cu atat va deveni mai permisiv la sugestiile care se adreseaza inconstientului.

De altfel, M. Erickson, dupa cuvintele deja mentionate (1981, p. 66), continua: “Nu stiu care este orientarea corpului tau necesara dezvoltarii transei… iti voi privi corpul pentru a vedea diferitele raspunsuri ale corpului tau… Nu-i nici o graba… “.

Surpriza

M. Erickson utiliza in mod frecvent surpriza pentru a destabiliza structurile asociative obisnuite ale pacientilor si a stimula, astfel, creativitatea acestora.

Sugestiile directe in care raspunsul comportamental asteptat era clar specificat pot activa intentia constienta a pacientului de a incerca sa faca voluntar ceea ce i se cere. Dar daca i se spune doar: “asteapta surpriza care urmeaza…”, atunci inducem o stare de asteptare a ceva nedefinit, timp in care anumite procese inconstiente sunt activate treptat pentru producerea unor raspunsuri cu adevarat autonome.

Cuvantul „surpriza” poate actualiza experiente placute de tip infantil si poate facilita intrarea intr-un anume “Joc” care mareste probabilitatea functionarii comportamentale autonome. Astfel, cuvantul „surpriza” este “pentru multi oameni un indicator conditionat de abandonare a controlului si de dezvoltare a curiozitatii in legatura cu un lucru placut ce urmeaza sa se intample” (Erickson & Rossi, 1981, p. 142).

Ion Dafinoiu – Hipnoza clinica

avon.ro

Lasa un comentariu