EGO-ul – Centrul fals



avon.ro

EGO-ul – Centrul fals

Daca iubirea ta este atat de mare pentru a contine si renuntarea, numai atunci se poate numi iubire. Daca renuntarea este destul de mare ca sa contina si iubirea, abia atunci este cu adevarat renuntare. Si cea mai mare crestere posibila este atunci cand un om le manifesta pe amandoua

-Osho-

 

Primul lucru care trebuie inteles este ceea ce este ego-ul.
Un copil se naste. Un copil se naste fara nici o cunostinta, fara constiinta de sine. Si atunci cand un copil se naste, primul lucru de care el devine constient nu este el insusi, primul lucru de care el devine constient este celalalt. Este firesc, deoarece ochii se deschid spre exterior, mainile ating pe altii, urechile asculta pe altii, limba gusta alimentele si nasul miroase exteriorul. Toate aceste simturi se deschid spre exterior.

Asta este ceea ce inseamna nasterea. Nasterea inseamna venirea in aceasta lume, lumea de afara. Deci, atunci cand se naste un copil, el se naste in aceasta lume. El deschide ochii, ii vede pe altii. “Altii ” inseamna tu . El devine constient prima oara de mama. Apoi, incetul cu incetul, el devine constient de propriul sau corp. Si acesta este altul, care de asemenea apartine lumii. El este infometat si simte corpul, nevoia lui este indeplinita, el uita corpul.

Acesta este modul in care creste un copil. In primul rand el devine constient de tine, tu, altul, si apoi incetul cu incetul, in contrast cu tine, tu, el devine constient de el insusi. Aceasta constientizare este o constientizare reflectata. El nu este constient de cine este el. El este pur si simplu constient de mama si de ce crede ea despre el. Daca ea zambeste, daca apreciaza copilului, in cazul in care ea spune “esti frumos”, daca ea il imbratiseaza si il saruta, el, copilul simte bine despre el insusi. Acum, un ego se naste.

Prin apreciere, dragoste, ingrijire, el simte ca este bun, el simte ca este valoros, el simte ca are o semnificatie.
Un centru se naste.

Dar acest centru este un centru reflectat. Acesta nu este fiinta sa reala . El nu stie cine este, el pur si simplu stie ce cred altii despre el. Si acest lucru este ego-ul: reflectare, ceea ce cred altii. In cazul in care nimeni nu crede ca el este de folos, nimeni nu-l apreciaza, nimeni nu-i zambeste, atunci de asemenea se naste un ego: un ego bolnav, trist, respins ca o rana, simtindu-se inferior, lipsit de valoare. Acest lucru este de asemenea ego-ul. Aceasta este de asemenea o oglindire.

In primul rand mama – si mama inseamna lumea de la inceput. Apoi, altii impreuna cu mama, iar lumea este in crestere. Si cu cat lumea creste, ego-ul devine mai complex, din cauza ca multele opinii ale altora sunt reflectate.
Ego-ul este un fenomen acumulat, un produs al vietuirii cu ceilalti. Daca un copil traieste cu totul singur, el nu va dezvolta un ego. Dar asta nu va ajuta. El va ramane ca un animal. Asta nu inseamna ca el va ajunge sa cunoasca adevaratul sine, nicidecum.
Realul poate fi cunoscut numai prin fals, astfel incat ego-ul este o necesitate. Cineva trebuie sa treaca prin acest proces. Este o disciplina. Realul poate fi cunoscut numai prin iluzie. Nu poti afla adevarul direct. In primul rand trebuie sa stii ceea ce nu este adevarat. Trebuie te confrunti cu ceea ce nu este adevarat. Prin aceasta intalnire vei deveni capabil de a cunoaste adevarul. Daca stii falsul ca fals, adevarul va rasari in tine.avon.ro

Ego-ul este o necesitate, este o necesitate sociala, acesta este un produs social. Societatea inseamna tot ce este in jurul tau – nu tu, ci tot ceea ce este in jurul tau. Toate, mai putin tu, reprezinta societatea. Si toata lumea se reflecta in tine. Vei merge la scoala si profesorul va reflecta cine esti. Vei fi in relatii de prietenie cu alti copii si ei vor reflecta cine esti. Incetul cu incetul toata lumea se adauga la ego-ul tau si toata lumea incearca sa-l modifice in asa fel incat sa nu devii o problema pentru societate.
Ei nu sunt preocupati de tine.
Ei sunt preocupati de societate.
Societatea este preocupata de sine, si asa si trebuie sa fie.

Ei nu sunt ingrijorati de faptul ca tu ar trebui sa devii un autocunoscator. Sunt preocupati de faptul ca tu ar trebui sa devii o parte eficienta a mecanismului social. Tu trebuie sa te incadrezi in tipar. Deci, ei incearca sa va dea un ego care se potriveste cu societatea.

Ei te invata moralitatea. Moralitatea inseamna a-ti oferi un ego care se va potrivi cu societatea. Daca esti imoral, vei fi intotdeauna un neadaptat intr-un fel sau altul. De aceea am pus criminalii in inchisori – nu ca au facut ceva gresit, nu prin punerea lor in inchisori ii vom indrepta, nu. Ei pur si simplu nu se potrivesc. Ei sunt scandalagii. Ei au anumite tipuri de ego cu care societatea nu este de acord. In cazul in care societatea aproba, totul este bine.

Un om ucide pe cineva – el este un criminal. Si acelasi om, in timp de razboi ucide mii de oameni – el devine un mare erou. Societatea nu este deranjata de crima, dar daca crima s-ar comite pentru societate, atunci este in regula. Societatii nu-i pasa de moralitate.
Moralitatea inseamna doar ce ar trebui sa se potriveasca cu societatea.
In cazul in care societatea se afla in razboi, moralitatea se modifica.
In cazul in care societatea se afla in timp de pace, atunci exista o alta morala.

Moralitatea este o politica sociala. Aceasta este diplomatia. Si fiecare copil trebuie sa fie educat in asa fel incat el se incadreze in societate, asta e tot. Pentru ca societatea este interesata de membri eficienti. Societatea nu este interesata ca ar trebui sa ajungi la cunoasterea de sine.
Societatea creeaza un ego, deoarece ego-ul poate fi controlat si manipulat. Sinele nu poate fi niciodata controlat sau manipulat. Nimeni nu a auzit vreodata ca societatea controleaza un sine – pentru ca nu este posibil.

Si copilul are nevoie de un centru, copilul este complet inconstient de propriul sau centru. Societatea ii da un centru, iar copilul este incet-incet convins ca acesta este centrul lui, ego-ul daruit de societate.

Un copil se intoarce acasa – in cazul in care acesta a devenit primul din clasa, intreaga familie este fericita. Il imbratisati si il sarutati si va luati copilul pe umeri dansand si veti spune, “Ce copil frumos! Esti o mandrie pentru noi”. Ii daruiti un ego, un ego subtil. Si in cazul in care copilul vine acasa abatut, fara succes, cu un esec peste care nu a putut trece sau tocmai a fost printre ultimii din clasa – atunci nimeni nu-l apreciaza si copilul se simte respins. El va incerca mai greu data viitoare, pentru ca centrul sau se simte zguduit.

Ego-ul este mereu zguduit, mereu in cautare de hrana ca cineva ar trebui sa-l aprecize. De aceea voi incontinuu cereti atentie.
Tu ai idee despre cine esti de la altii. Aceasta nu este o experienta directa.
Tu de la altii ai prins ideea despre cine esti. Ei au format centrul tau. Acest centru este fals, pentru ca tu porti centrul tau real. Asta nu este treaba nimanui. Nimeni nu-l modeleaza.
Tu vii cu el.
Te nasti cu el.
Deci, tu ai doua centre. Un centru cu care ai venit, care este dat de existenta in sine. Acesta este sinele. Si alt centru, care este creat de catre societate si care este ego-ul. Acesta este un lucru fals – si este un truc grozav. Societatea te controleaza prin intermediul egoului. Trebuie sa se comporti intr -un anumit fel, pentru ca numai atunci societatea te apreciaza. Trebuie sa mergi intr-un anumit fel, va trebui sa razi intr-un anumit fel, va trebui sa urmezi anumite maniere, o moralitate, un cod. Numai atunci societatea te va aprecia, iar daca nu, ego-ul tau se va clatina. Si atunci cand ego-ul este clatinat, nu stii unde te afli, cine esti.

Ceilalti ti-au dat ideea. Aceasta idee este ego-ul.

Incearca sa-l intelegi cat de adanc posibil poti, deoarece acesta trebuie sa fie aruncat. Si pana cand nu-l vei arunca, nu vei fi capabil de a ajunge la sine. Pentru ca esti dependent de centru, nu te poti misca, nu te poti uita la sinele tau.
Si tine minte, acolo va fi o perioada interimara, un interval de timp, in cazul in care ego-ul va fi spulberat, atunci cand nu vei stii cine esti, cand nu vei stii unde mergi, cand toate granitele se vor topi.
Vei fi pur si simplu confuz, va fi un haos.

Din cauza acestui haos, iti este frica sa-ti pierzi ego-ul. Dar asa trebuie sa fie. Trebuie sa treci prin haos inainte de a ajunge la centrul real.
Si daca indraznesti sa faci asta, perioada de timp va fi scurta.

Daca iti este frica si cazi din nou inapoi la ego si acesta incepe din nou sa se aseze, atunci perioada  de timp se poate prelungi; poti irosi multe vieti pe pamant.
Am auzit odata: Un copil mic si-a vizitat bunicii. Avea doar patru ani. Noaptea, cand bunica l-a dus sa doarma, a inceput brusc sa planga si plangand a spus: “Vreau sa merg acasa. Mi-e teama de intuneric.” Dar bunica a spus, “Stiu bine ca acasa tot pe intuneric dormi, nu am vazut nici o lumina aprinsa. Deci, de ce ti-e frica aici? “Baiatul a spus, “Da, ai dreptate, dar acasa este intunericul MEU.” Acest intuneric este complet necunoscut.

Chiar si fata de intuneric simti ca “aceasta este al meu”.
Afara – un intuneric necunoscut.
Cu ajutorul ego-ul simti ca “aceasta este intunericul meu.”

Asta poate fi suparator, poate ca acesta creaza multa nefericire, dar e totusi al meu. Ceva pe care il tii, ceva de care te agati, ceva sub picioarele tale, nu esti intr-un vid, intr- un gol. Ai putea fi nefericit, dar cel putin esti TU. Chiar si faptul de a fi mizerabil iti ofera un sentiment de “Eu sunt”. Plecand de la asta, frica preia controlul, incepi sa simti frica de intunericul necunoscut si de haos – pentru ca societatea a reusit sa stearga o mica parte din fiinta ta.

Este ca atunci cand mergi intr-o padure. Defrisezi putin, cureti un teren mic, faci garduri, faci o coliba ​​mica, o mica gradina, un gazon si te simti in regula. Dincolo de gard se afla padurea, salbaticia. Aici totul este in regula, ai totul planificat. Acesta este modul in care s-a intamplat.
Societatea a facut o mica curatenie in constiinta ta. Ea a curatat complet doar o mica parte, cea imprejmuita de gard. Totul este in regula acolo. Asta e ceea ce toate universitatile voastre fac. Intreaga cultura si conditionarile ei sunt doar pentru a sterge o parte, astfel incat sa va puteti simti ca acasa acolo.
Si apoi devii fricos. Dincolo de gard este periculos.

Esti dincolo de gard, ca si dincoace de gard – si mintea ta constienta este doar o parte, o zecime din intreaga ta fiinta. Noua zecimi asteapta in intuneric. Si undeva acolo, in acele noua zecimi, centrul tau ​​real este ascuns.
Trebuie sa fii indraznet, curajos.
Trebuie sa faci un pas in necunoscut.
Pentru un timp toate granitele se vor pierde.
Pentru un timp te vei simti ametit.

Pentru un timp, iti va fi foarte frica si te vei simti zguduit, ca si cand a avut loc un cutremur. Dar daca esti curajos si nu te duci inapoi, daca nu cazi inapoi la ego si mergi mai departe, exista un centru ascuns in tine, pe care l-ai purtat multe vieti.
Acesta este sufletul tau.
Odata ce te apropii de el, totul se schimba, totul se stabileste din nou. Dar acum aceasta asezare nu se face de catre societate. Acum, totul devine un cosmos, nu un haos, apare o noua ordine.
Dar nu mai este vorba de ordinea societatii – este vorba chiar de ordinea existentei in sine.

Este ceea ce Buddha numeste Dharma, Lao Tzu numeste Tao, Heraclit numeste Logos. Acesta nu este facut de mana omului. Este vorba chiar de ordinea existentei insesi. Apoi, totul este brusc frumos din nou si pentru prima data, intr-adevar, frumos, pentru ca lucrurile facute de mana omului nu pot fi frumoase. Cel mult le puteti ascunde uratenia, asta-i tot. Le puteti decora, dar ele nu pot fi niciodata frumoase.

Diferenta este asemanatoare cu cea dintre o floare reala si o floare de plastic sau de hartie. Ego-ul este o floare de plastic – e mort. Doar arata ca o floare, dar nu este o floare. Nu poti sa-l numesti intr-adevar o floare. Chiar lingvistic a-l numi o floare este gresit, deoarece o floare este ceva care infloreste. Si acest lucru de plastic este doar un lucru, nu o inflorire. Este mort. Nu exista nici o viata in el.
Aveti un centru de inflorire in interior. De aceea hindusii o numesc Lotus – aceasta este o inflorire. Ei o numesc lotus-cu-o-mie-de-petale. O mie de petale inseamna infinit. Si infloreste, nu se opreste niciodata, niciodata nu moare.

Dar tu esti multumit cu un ego de plastic.

Exista cateva motive pentru care esti multumit. Cu un lucru mort exista mai multe facilitati. Una dintre ele este ca un lucru mort nu moare niciodata. Este imposibil – nu a fost niciodata in viata. Astfel incat puteti avea flori de plastic, ele sunt bune intr-un fel. Ele sunt permanente, ele nu sunt eterne, dar sunt permanente.
Floare reala din afara gradinii este eterna, dar nu permanenta. Si eternul are propriul mod de a fi etern. Modul de a fi etern este de a se fi nascut din nou si din nou sa moara. Prin moarte se reimprospateaza pe sine, reintinereste.
Pentru noi floarea pare ca a murit – dar niciodata nu moare.
Isi schimba pur si simplu trupul, asa ca este mereu proaspata.
Paraseste corpul vechi, intra in noul corp. Infloreste in alta parte, urmeaza sa infloreasca.
Dar noi nu putem vedea continuitatea, deoarece continuitatea este invizibila. Noi vedem doar o floare, o alta floare, noi nu vedem continuitatea.

Este aceeasi floare care a inflorit ieri.
Este acelasi soare, dar intr-un vesmant diferit.
Ego-ul are o calitate specifica – este mort. Acesta este un lucru de plastic. Si este foarte usor sa-l iei, pentru ca altii il dau. Tu nu trebuie sa-l cauti, nu exista nici o cautare implicata. De aceea, daca nu devii un cautator dupa necunoscut, nu ai devenit inca o individualitate. Esti doar o parte din multime. Esti doar o gloata.

Cand nu ai un centru adevarat, cum poti fi o individualitate?

Ego-ul nu este individual. Ego-ul este un fenomen social – aceasta este societatea, nu esti tu. Dar iti ofera o functie in societate, o ierarhie in societate. Si daca ramai multumit cu el, vei pierde toata ocazia de a gasi sinele.
Si de aceea te simti atat de mizerabil.

Cu o viata de plastic, cum poti sa fii fericit?
Cu o viata falsa, cum poti sa fii incantat si fericit? Si atunci acest ego-ul creeaza multe mizerii, milioane de mizerii.
Nu le poti vedea, pentru ca ele sunt propriul tau <<intuneric>. Esti in armonie cu el.

Ai observat vreodata ca toate tipurile de mizerii intra prin intermediul egoului? El nu te poate face fericit, ci doar mizerabil.
Ego-ul este iadul. Ori de cate ori suferi, incearca doar sa vezi si sa analizezi si vei gasi ca undeva ego-ul este cauza suferintei. Si ego-ul continua sa caute cauze pentru care sa sufere.

Esti egoist asa cum este toata lumea. Unii in forma bruta, doar la suprafata, iar ei nu sunt atat de dificili. Unii sunt foarte subtili in egoismul lor, in profunzime, si aceia sunt adevarata problema.

Acest ego vine continuu in conflict cu ceilalti deoarece fiecare ego este atat de neincrezator in sine. Trebuie sa fie – acesta este un lucru fals. Cand nu ai nimic in mana si tu doar crezi ca este ceva acolo, atunci ai o problema.
Daca cineva spune: “Nu este nimic”, atunci lupta va incepe imediat pentru ca si tu vei simti ca nu este nimic. Ceilalti te fac constient de acest fapt.

Ego-ul este fals, este nimic.
Si asta stii.
Cum poti sa nu-ti dai seama? Este imposibil! O fiinta constienta – cum reuseste sa nu-si dea seama ca acest ego este fals? Si apoi cand altii spun ca nu exista nimic – si de fiecare data cand altii spun ca nu este nimic, ei invart cutitul in rana, ei spun un adevar – si nimic nu loveste mai tare ca adevarul.

Trebuie sa te aperi, pentru ca, daca nu te aperi, daca nu devii defensiv, atunci unde vei fi?
Vei fi pierdut. Identitatea ta va fi rupta in bucati. Deci, va trebui sa te aperi si sa lupti – asta este un conflict.

Un om care ajunge in launtricul sau, nu este niciodata in nici un conflict. Altii ar putea intra in conflict cu el, dar el nu este niciodata in conflict cu nimeni.
S-a intamplat ca un maestru Zen sa treaca pe o strada. Un barbat a alergat si l-a lovit rau. Maestrul a cazut pe jos. Apoi s-a ridicat si a inceput sa mearga in aceeasi directie ca inainte, fara sa se uite inapoi. Un discipol era cu maestrul. A fost pur si simplu socat. El a spus ” Cine este acest om? Ce-i asta? Daca traiesti asa, atunci oricine poate veni sa te omoare. Si nici macar nu te-ai uitat la acea persoana, cine este el si de ce a facut-o”.
Maestrul a spus  “Asta e problema lui, nu a mea.”

Poti intra in conflict cu un om luminat, dar asta este problema ta, nu a lui. Si daca esti ranit in aceasta lupta, de asemenea este problema ta. El nu te poate rani. Este ca si cum ai bate un zid – vei fi ranit, dar zidul nu te-a ranit.
Ego-ul se afla mereu in cautarea unor probleme. De ce? Pentru ca, daca nimeni nu-ti acorda atentie, ego-ului i se face foame.
El traieste cu atentie.

Deci, chiar daca cineva se lupta si e furios pe tine, si asta e bine, deoarece, cel putin iti acorda atentia respectiva. Daca cineva iubeste, este in regula. Daca cineva nu te iubeste, atunci chiar furia va fi buna. Cel putin atentia va veni la tine. Dar daca nimeni nu-ti acorda nici o atentie, nimeni nu crede ca esti cineva important, semnificativ, atunci cum iti vei hrani ego-ul?
Este nevoie de atentia celorlalti.

Tu atragi atentia altora in milioane de moduri; te imbraci intr-un anumit fel, incerci sa arati bine, atragi prin felul in care te comporti, devii foarte politicos, te schimbi. Cand simti ce tip de situatie este acolo, te schimbi imediat astfel incat oamenii sa-ti acorde atentie.
Acesta este un cersit de profunzime. Un cersetor adevarat este cel care cere si pretinde atentie. Si un imparat adevarat este unul care traieste in el insusi, are un centru al lui, nu depinde de nimeni altcineva.

Buddha stand sub copacul Bodhi… daca toata lumea dispare brusc, va fi vreo diferenta pentru Buddha? Nici una. Acest fapt nu va face nici o diferenta, deloc. Daca toata lumea dispare, acest fapt nu va face nici o diferenta pentru ca el a ajuns in centrul sau.

Dar daca sotia pleaca, divorteaza, se duce la altcineva, esti complet distrus – pentru ca a fost atenta cu tine, grijulie, iubitoare, s-a miscat in jurul tau, ajutandu- te sa simti ca esti cineva. Intreaga ta lume este pierduta, esti pur si simplu spulberat. Incepi sa te gandesti la sinucidere. De ce? De ce daca o sotie te lasa, trebuie sa te sinucizi? De ce, daca un sot te lasa, trebuie sa te sinucizi? Pentru ca nu ai nici un centru propriu. Sotia ti-a oferit centrul, sotul ti-a oferit centrul.

Acesta este modul in care exista oamenii. Acesta este modul in care oamenii devin dependenti unii de altii. Este o sclavie adanca. Ego-ul trebuie sa fie sclav. El depinde de altii. Si doar o persoana care nu are ego este pentru prima data un maestru, el nu mai este un sclav. Incearca sa intelegi acest lucru.
Si atunci incepe cautarea ego-ului – nu in altii, ca nu e treaba ta, ci in tine. Ori de cate ori te simti mizerabil, imediat inchide ochii si incearca sa afli de unde vine mizeria si vei gasi intotdeauna centrul fals care a intrat in conflict cu cineva.
Ai asteptat ceva si nu s-a intamplat.
Ai asteptat ceva si s-a intamplat tocmai contrariul – ego-ul tau este zguduit, te afli in mizerie. Doar priveste, ori de cate ori te simti mizerabil, incearca sa afli de ce.

Cauzele nu se afla in afara ta. Cauza principala este in tine – dar te uiti mereu afara si intrebi mereu:
Cine ma face nefericit?
Care este cauza furiei mele?
Care este cauza suferintei mele?
Si daca te uiti in exterior, vei pierde. Doar inchide ochii si uita-te mereu in tine.

Sursa tuturor mizeriilor, a furiei, a durerii este ascunsa in tine, in ego-ul tau.
Si daca ai gasit sursa, atunci va fi usor sa treci dincolo de ea. Daca poti vedea ca propriul ego este cel care iti face probleme, vei prefera sa scapi de el – pentru ca nimeni nu poate cara cu el sursa de mizerie, daca o intelege.

Si aminteste-ti, nu este nevoie sa scapi de ego. Nu poti scapa de el. Daca incerci sa scapi, vei ajunge la un nou ego, unul subtil, care spune “Am devenit umil.” Nu incerca sa fii umil. Acesta e din nou ego-ul care se ascunde – dar nu e mort. Nu incerca sa fii umil.

Nimeni nu poate incerca sa fie umil, si nimeni nu poate crea umilinta printr-un efort facut de unul singur – nu. In cazul in care ego-ul nu mai este, umilinta vine la tine. Aceasta nu este o creatie. Este o umbra a centrului real.
Si un om cu adevarat umil nu este nici umil, nici egoist.

El este pur si simplu, simplu.
Nici macar nu e constient de faptul ca el este umil.
Daca esti constient de faptul ca esti umil, ego-ul este acolo.

Uita-te la persoanele umile …. Exista milioane de oameni care cred ca sunt foarte umili. Ei se inchina foarte lent pana la pamant, dar ma uit la ei – acestia sunt cei mai subtili egoisti. Acum, umilinta este sursa lor de hrana. Ei spun, “Eu sunt umil”, iar apoi se uita la tine si asteapta sa ii apreciezi.

“Tu esti cu adevarat umil” ar dori sa le spun. “De fapt, tu esti omul cel mai umil din lume, nimeni nu este la fel de umil ca tine. “Apoi vezi zambetul de pe fetele lor. Ce este ego-ul? Ego-ul este o ierarhie care spune “Nimeni nu e ca mine”. Se poate alimenta din smerenie – “Nimeni nu este ca mine, eu sunt cel mai umil om”.

S-a intamplat o data:
Un fachir, un cersetor se ruga intr-o moschee doar dimineata devreme cand era inca intuneric. Era o anumita zi religioasa pentru mahomedani, iar el se ruga si spunea, “Eu sunt nimeni. Sunt cel mai sarac dintre saraci, cel mai mare pacatos dintre pacatosi”.
Dintr-o data a aparut inca o persoana care se ruga. El era imparatul acelei tari; si nu si-a dat seama ca mai era cineva acolo care se ruga – era intuneric, iar imparatul spunea de asemenea:
“Eu sunt nimeni. Nu am nimic. Sunt doar gol, un cersetor la usa noastra”. Cand a auzit ca cineva a spus acelasi lucru, el a spus, “Stop! Cine incearca sa ma depaseasca? Cine esti? Cum indraznesti sa spui in fata imparatului ca esti nimeni atunci cand el spune ca este nimeni? ”

Acesta este modul in care functioneaza ego-ul. Este atat de subtil. Caile lui sunt atat de subtile si viclene, trebuie sa fii foarte, foarte alert, numai atunci il vei vedea. Nu incerca sa fii umil. Incearca sa vezi ca toata mizeria, toata suferinta vine prin el.

Doar priveste! Nu e nevoie sa scapi de el. Nu poti scapa de el. Cine va scapa de el? De ceea ce crezi ca scapi va deveni ego. Ego-ul vine intotdeauna inapoi.

Orice ai face, fii in afara lui, uita-te si vezi.
Orice ai face – umilinta, smerenie, simplitate – nimic nu va ajuta. Doar un singur lucru este posibil, si anume ca doar trebuie sa privesti si sa vezi ca acesta este sursa tuturor mizeriilor. Nu o spune. Nu o repeta – priveste. Pentru ca daca eu spun ca este sursa intregii mizerii si tu repeti, atunci este inutil. Trebuie sa ajungi la aceasta intelegere. Ori de cate ori esti nefericit, pur si simplu inchide ochii si sa nu incerca sa gasesti o cauza exterioara. Incearca sa vezi de unde vine aceasta nefericire.

Este vorba despre propriul tau ego.
Daca simti si intelegi in mod continuu si daca intelegerea – devine adanc inradacinata in tine – ca ego-ul este cauza, intr-o zi vei vedea dintr-o data ca acesta a disparut. Nimeni nu poate sa-l arunce – nimeni nu poate sa scape de el. Vei vedea pur si simplu, a disparut pur si simplu, pentru ca intelegerea profunda a faptului ca ego-ul cauzeaza toata nefericirea il face sa dispara. Intelegerea profunda duce la disparitia Ego-ului.
Tu esti atat de inteligent si vezi ego-ul altora. Oricine poate vedea ego-ul altcuiva. Cand vine vorba de al tau, atunci se ridica problema – pentru ca nu cunosti teritoriul, nu ai calatorit acolo.

Intreaga cale spre divin, spre final, trebuie sa treaca prin acest teritoriu al ego-ului. Falsul trebuie sa fie inteles ca fals. Sursa de nefericire trebuie sa fie inteleasa ca sursa de nefericire – atunci pur si simplu scapi de el.
Cand stii ca el este otrava, el dispare. Cand stii ca este foc, acesta dispare. Atunci cand stii ca acesta este iadul, el dispare. Si apoi, nu mai poti sa spui, “Am renuntat la ego”. Atunci, pur si simplu incepi sa razi la toate astea, la gluma ca tu ai fost creatorul intregii tale nefericiri.

Ma uitam la cateva desene animate de Charlie Brown. Intr-un desen animat el se joaca cu niste blocuri, facand o casa din blocuri pentru copii. El este asezat in mijlocul blocurilor, construind peretii. Apoi vine un moment cand el este inchis, totul in jurul sau alcatuind un perete. Apoi striga plangand, “Ajutor , ajutor!”

El a facut totul! Acum, el este inchis, inchis. Acest lucru este copilaresc, dar acest lucru este tot ceea ce ai facut si tu. Ai facut o casa de jur imprejurul tau, iar acum plangi, “Ajutor, ajutor!” Si nefericirea creste progresiv – pentru ca exista ajutoare care se afla, de asemenea, in aceeasi barca.

S-a intamplat ca o femeie foarte frumoasa sa mearga pentru a-si vedea psihiatrul pentru prima data. Psihiatrul a spus, “Vino mai aproape te rog.” Cand a venit mai aproape, el pur si simplu a sarit si a imbratisat-o si a sarutat-o pe femeie. Ea a fost socata. Apoi el a spus, “Acum, stai jos. Aceasta este problema mea, acum, care este problema ta?”
Problema devine multilaterala, pentru ca exista ajutoare care se afla in aceeasi barca. Si ar dori sa ajute, pentru ca atunci cand ajuti pe cineva ego-ul se simte foarte bine, foarte, foarte bun – pentru ca esti un mare ajutor, un guru mare, un maestru, ajuti atat de multi oameni. Cu cat ajuti pe mai multi, cu atat mai bine te simti.

Dar tu esti in aceeasi barca – nu poti ajuta. Mai degraba vei rani pe cineva.

Oamenii care inca au propriile lor probleme nu pot fi de mare ajutor. Numai cineva care nu are probleme te poate ajuta. Numai atunci va exista acolo claritatea de a vedea, de a vedea prin tine. doar o minte care nu are probleme te poate vedea pe dinauntru, tu vei deveni transparent. O minte care nu are probleme poate vedea prin ea insasi; de aceea devine capabila de a vedea prin ceilalti.

In Occident, exista multe scoli de psihanaliza, multe scoli, dar nu ajuta deloc oamenii, ci, mai degraba, le face rau. Pentru ca oamenii care ii ajuta pe altii sau incearca sa ii ajute ori, care sunt in pozitia sa ajute sunt in aceeasi barca.

… Este dificil sa vezi propriul ego. Este foarte usor sa vezi egoul celorlalti. Dar nu are rost, nu-i poti ajuta. Incearca sa vezi propriul ego. Doar priveste-l.

Nu te grabi sa scapi de el, observa-l. Cu cat il vezi mai mult, cu atat vei deveni mai capabil. Dintr-o data, intr-o zi, vei observa ca acesta a disparut pur si simplu. Si atunci cand dispare de la sine, numai atunci dispare cu adevarat. Nu exista nici o alta cale. Nu poate disparea prematur.

Dispare la fel ca o frunza moarta. Copacul nu face nimic – doar o briza, o situatie, si frunzele moarte cad pur si simplu. Copacul nu este nici macar constient de faptul ca frunzele sale moarte au cazut. Nu fac nici un zgomot, nu se plang – nimic. Frunzele moarte pur si simplu cad si se imprastie pe pamant, doar atat.

Cand devii matur prin intelegere, constientizare si ai simtit in totalitate ca ego-ul este cauza intregii tale suferinte, pur si simplu intr-o zi vei vedea ca frunzele moarte cad. Se asaza pe pamant, mor de la sine. Nu ai facut nimic asa ca nu poti pretinde ca le-ai aruncat. Vei vedea ca acestea au disparut pur si simplu, iar apoi apare adevaratul centru.

Si centrul real este sufletul, Dumnezeu, Adevarul sau oricum vrei sa-l numesti.
Nu poate fi numit, deci toate numele sunt bune.
Puteti sa-l numiti asa cum va place.

 

 

Fragmente traduse si adaptate din Dincolo de frontierele mintii –  Osho

avon.ro

2 Raspunsuri pentru “EGO-ul – Centrul fals”

  1. Alex says:

    Va rog,imi puteti spune mai exact cum se numeste cartea?Am cautat si am gasit Osho – Cartea despre ego,dar nu sunt sigur ca e una si aceeasi ca cea din articol.Multumesc anticipat.

  2. Maryan says:

    Un articol care explica extrem de bine natura si provenienta ego-ului, vreau sa citesc mai multe articole sau carti despre acest subiect.

Lasa un comentariu