Efectul Dunning-Kruger: incredere maxima, competenta minima



answear.ro

“Adevarata intelepciune este sa stii ca nu stii nimic”
(Socrate)

 

Efectul Dunning-Kruger- incredere maxima, competenta minimaEfectul Dunning-Kruger consta intr-o eroare de apreciere in care persoanele incompetente apreciaza eronat propria competenta. Ei cred ca sunt mult mai buni performeri decat sunt in realitate. Acest comportament se datoreaza incapacitatii persoanelor respective de a-si recunoaste nivelul, tocmai din cauza lipsei lor de cunostinte in domeniu.

Filosoful Bertrand Russell (1872- 1970) spunea: “Cauza fundamentala a problemelor este faptul ca in timpurile moderne prostii sunt foarte siguri pe ei, iar oamenii inteligenti sunt plini de indoieli”, citat adesea parafrazat prin: “Intreaga problema cu lumea inconjuratoare este aceea ca prostii si fanaticii sunt intotdeauna siguri pe ei, in timp ce oamenii intelepti sunt atat de plini de dubii”. Cercetarile psihologice au aratat ca avea mare dreptate.

Efectul a fost denumit prima data abia la sfarsitul anilor ’90 de catre psihologii Justin Kruger si David Dunning de la Universitatea Cornell. Titlul articolului acestora spune tot: “Necalificati si inconstienti de acest lucru: felul in care dificultatea de a recunoste propria incompetenta conduce la auto-evaluari umflate”. (Kruger & Dunning, 1999). Cu alte cuvinte, oamenii ignoranti sau necalificati tind sa-si supra-aprecieze nivelul de competenta si expertiza, iar cei care sunt intr-adevar experti isi subevalueaza uneori adevaratul nivel de expertiza.

De la propunerea si numirea sa, a devenit un efect bine cunoscut in psihologia cognitiva. Oamenii au devenit si mai constienti de el in ultimii ani datorita persoanelor necalificate care incercau sa ii doboare pe competenti sau din cauza demagogilor care foloseau eticheta de “elitism” ca sa-si sustina politicile pe masura ce ii ridiculizau pe specialistii care le puneau sub semnul indoielii.

De cand lucrarea originala a fost publicata in 1999, s-au realizat multe cercetari pe tema motivului pentru care efectul Dunning-Kruger este atat de comun si ce anume il determina. In cea mai mare parte se reduce la o eroare cognitiva in legatura cu tendinta de autoconfirmare (vedem doar ceea ce vrem sa vedem, si ignoram esecurile).

In cazul efectului Dunning-Kruger, eroarea este aceea ca nu ne vine sa credem ca facem ceva gresit sau mai putin inteligent decat altii, astfel incat avem un sentiment artificial umflat al stimei de sine (Iar acest efect este o slabiciune umana straveche, astfel ca nu poate fi pus pe seama eforturilor recente de stimulare a stimei de sine a tinerilor, chiar cu pretul de a le spune adevarul despre nivelul lor de competenta si inteligenta).

Oamenii sunt de obicei prea optimisti atunci cand isi evalueaza calitatea performantei in indeplinirea sarcinilor sociale si intelectuale. Indeosebi, persoanele cu rezultate slabe isi supraevalueaza grosolan performantele pentru ca propria incompetenta ii priveaza de abilitatile necesare care sa ii ajute sa-si recunoasca deficientele.

David Dunning si Justin Kruger descriu efectul drept „aprecierea gresita a incompetentei proprii, precum si aprecierea gresita a inaltei competente a altora”.dEpurtat.ro

Astfel Dunning si Kruger spun ca cei incompetenti:

  • isi vor supraestima propriul nivel de competenta
  • nu vor recunoaste inalta competenta a celor cu adevarat competenti
  • nu-si vor da seama de propria lor incompetenta

Efectul Dunning Kruger vorbeste despre faptul ca performerii cu rezultatele cele mai slabe sunt cel mai putini constienti de propria incompetenta. Efectul a fost:

“…repetat in cazul unor studenti care sustineau un examen in sala de curs (Dunning, Johnson, Ehrlinger, & Kruger, 2003), in cazul unor studenti la medicina care-si evaluau abilitatile de intervievare (Hodges, Regehr, & Martin, 2001), al unor functionari care isi evaluau propria performanta (Edwards, Kellner, Sistrom, & Magyari, 2003), si in cazul unor tehnicieni dintr-un laborator medical care isi evaluau expertiza la locul de munca (Haun, Zeringue, Leach, & Foley, 2000)”.

Motivul care sta la baza acestui efect pare sa fie ca cei cu rezultate slabe esueaza in a invata din propriile greseli. Solutia propusa este ca celor incompetenti sa li se spuna direct ca sunt incompetenti. Din pacate, problema este ca oamenii incompetenti au primit probabil acest tip de feedback multi ani de zile si nu au reusit sa ia prea mult la cunostinta de acest lucru. In ciuda faptului ca pica examene, incurca totul la locul de munca si irita alti oameni, incompetentii tot nu cred ca sunt incompetenti.

Cu toate acestea, oamenii tind sa fie binecuvantati cu inconstienta incompetentei lor. Aceasta lipsa de constientizare apare pentru ca performerii slabi sunt de doua ori blestemati: lipsa lor de pricepere ii priveaza nu numai de capacitatea de a produce raspunsuri corecte, dar si de expertiza necesara de a-si da seama ca ei nu le produc. Oamenii isi bazeaza perceptiile in privinta performantei, in parte, pe notiunile preconcepute despre aptitudinile lor. Pentru ca aceste notiuni nu se coreleaza de multe ori cu performanta obiectiva, pot conduce oamenii la analize gresite in ceea ce priveste propria perfomanta care are putin de-a face cu realizarea actuala.

In cele din urma, pentru ca incompetentii sa-si supraestimeze capacitatile ei trebuie sa satisfaca un prag minim de cunostinte, teorie sau experienta care sa le sugereze ideea ca pot genera raspunsuri corecte. In unele domenii, exista constrangeri clare si inevitabile care interzic aceasta notiune. De exemplu, cei mai multi oameni nu au probleme in a-si identifica incapacitatea de a traduce proverbe din limba slovena, de a construi un motor cu 8 cilindri sau de a diagnostica encefalita acuta. In aceste domenii, chiar si fara intuitia unui raspuns, oamenii nu isi supraestimeaza capacitatile. In schimb, daca oamenii arata orice fel de prejudecata, este aceea de a se evalua mai rau decat colegii lor. (Kruger, 1999)

Inafara de a crea oportunitati pentru complicatii, acest efect a fost cunoscut pentru ca a creat cateva provocari reale atat pentru oameni cat si pentru societate. Asa cum va imaginati, sa avem oameni incompetenti in pozitii de putere si care nu isi dau seama ca sunt incompetenti poate cauza probleme majore. Putem observa ca acest lucru se intampla peste tot in lume, dar probabil ca impactul cel mai puternic exista in serviciile civice si in guvern. Daca, spre exemplu, politistii si magistratii isi supraestimeaza abilitatile si nu pot fi convinsi ca gresesc, vietile cetatenilor pot fi puse in pericol.

Nimeni nu vrea sa devina un subiect de gluma la birou pentru ca este orb in ceea ce priveste propriile deficiente. Si daca nu stim ceea ce ne lipseste, cum am putea sa ne imbunatatim?

Pentru ca nu putem sa ignoram fenomenul social psihologic, exista din fericire metode prin care sa facem fata efectului, mai degraba decat sa fim doborati de el.

Primul pas este sa ne contestam notiunile preconcepute despre noi insine. Ele sunt exact cele care ne duc pe panta descendenta. Trebuie sa punem la indoiala ideile pe care le-am avut despre noi insine – ca suntem slabi la matematica sau buni la poante, etc. – nu ca sa ne simtim prost cu noi insine, ci ca sa facem un inventar cinstit despre propriile nostre abilitati si domenii in care avem nevoie sa crestem.

Ca sa facem astfel, ar trebui sa cerem ajutorul celor in care avem incredere si sa cerem feedback regulat. Probabil trebuie sa reamintim colegilor si celor pe care-i iubim ca avem nevoie de feedback ca sa fim onesti cu noi insine – chiar daca este un feedback care poate suna brutal – daca vrem sa beneficiem de pe urma acestei examinari. In momentul in care primim feedbackul, trebuie sa ne amintim automat sa nu intram in defensiva, recunoscand ca este in regula ca s-ar putea sa nu fim initial de acord cu acesta.

Dar acest fapt merge si mai departe de atat. Se pare ca oamenii cu un talent real tind sa isi subaprecieze abilitatile, ei nu stiu cat de priceputi sunt. Radacina acestei erori este aceea ca oamenii inteligenti tind sa presupuna ca alti oameni descopera sau inteleg lucrurile la fel de usor ca si ei, cand in realitate acesta este doar talentul lor.

Un nivel de cunostinte ridicat poate submina in mod fals increderea in sine, coroborata cu o evaluare incorecta a abilitatii de a face fata unei anumite situatii. De aici rezulta si convingerea oamenilor competenti ca si ceilalti cunosc lucrurile la acelasi nivel ca si ei sau chiar mai bine decat ei.

 

Cand esti mai bun decat crezi

Aceasta este o alta latura a efectului Dunninge-Kruger: uneori, oamenii competenti nu stiu cand sunt competenti.

Aceasta inseamna ca, atunci cand te pricepi la ceva, tinzi sa presupui ca si ceilalti oameni se pricep la fel de bine la acel lucru ca si tine. Deci, atunci cand esti pus in fata unei sarcini dificile la care te pricepi, iti vei subaprecia propria capacitate din cauza comparatiei pe care o faci.

Ni se intampla deseori sa tratam oamenii in functie de propria noastra capacitate (sau absenta ei) de a face fata unei situatii. De exemplu, unii oameni pot admira pe acei cantareti care urca pe scena si canta in fata unui public larg. Acestia arata capacitatea de a se misca cu placere si cu nonsalanta pe scena. Automat, oamenii se gandesc ca nu sunt in stare sa se comporte ca acei artisti pentru ca ei nu pot “suporta” zeci de priviri atintite asupra lor si vor supraevalua in general calitatile cantaretilor. Nu este obligatoriu ca artistii sa fie experti si in alte domenii in afara de cel artistic. Pe de alta parte, daca avem o inclinatie deosebita catre limbile straine, vorbim fluent 3-4 limbi straine si intalnim o persoana care stie in mare parte aceleasi limbi straine ca si noi, tindem sa credem automat ca acea persoana este mai grozava.

Acest fapt nu se manifesta doar cand avem o abilitate speciala, ci si atunci cand credem ca sansele de izbanda sunt mici in realizarea unei sarcini. Procedam similar pentru ca sarcina este in mod deosebit una dificila si ne subevaluam capacitatile.

De exemplu, Kruger (1999) a descoperit ca oamenii isi subevalueaza abilitatile in cazul sarcinilor dificile precum jocul de sah, abilitatea de a spune poante, abilitatea de a face jonglerii sau de a programa pe calculator.

Pe de alta parte se tinde supraestimarea abilitatilor in cazul sarcinilor stereotipe relativ usoare precum utilizarea mouse-ului, conducerea masinii sau mersul pe bicicleta.

Iata un alt exemplu, descris de Moore ( 2007) :

“Studentii de la Universitatea din Iowa spun ca au doar 6% sanse de a-i invinge pe alti colegi de la aceeasi Universitate la un concurs trivia care contine intrebari cu privire la istoria Mesopotamiei. In contrast, un concurs trivia continand intrebari inspirate din sitcom-urile unor televiziuni a condus la o estimare a castigului la 70%. Bineinteles, aceste convingeri sunt eronate, deoarece testele vor fi simple sau dificile pentru toata lumea. In medie, probabilitatea reala de a castiga trebuie sa fie de 50%.”

Cum explicam toate acestea?

“Cand oamenii se compara cu colegii lor, ei se concentreaza egocentric asupra propriilor competente si nu iau suficient in considerare abilitatile grupului de comparatie” (Kruger, 1999). Cu alte cuvinte, avem tendinta sa uitam cat de priceputi sunt oamenii la mersul pe bicicleta si de cat slabi sunt cand fac glume sau la programarea pe calculator.

Acelasi lucru este valabil si in cazul judecatilor pe care le facem despre noi insine. De exemplu, persoanele in varsta au tendinta sa presupuna ca sunt mai putin atractive si atletice decat alti oameni de varsta lor ( Zell & Alicke, 2011 ).

Morala povestii este simpla: uneori ne coboram singuri, mai ales atunci cand ne confruntam cu o sarcina dificila sau cand avem abilitati speciale. In aceste conditii, suntem mai buni decat stim ca suntem.

Aceasta fateta a monedei – indivizii care au rezultate nu isi evalueaza corect abilitatile – poate fi considerata un factor semnificativ, care contribuie la lipsa femeilor din anumite domenii industriale si din anumite pozitii de autoritate. Per ansamblu, femeile care se descurca bine au tendinta sa isi subevalueze propria performanta si aceasta poate conduce la o auto-selectivitate in domeniile respective, in cazul aparitiei anumitor oportunitati sau poate deveni o profetie care se auto-implineste (Profetia care se auto-implineste porneste intial de la o definitie falsa a situatiei care provoaca un comportament nou care transforma conceptia initial falsa in “adevar”).

 

dyfashion.ro

Un raspuns pentru “Efectul Dunning-Kruger: incredere maxima, competenta minima”

  1. cusca caine says:

    Chiar m-a prins asta 🙂

Lasa un comentariu