Educatia in perioada prescolaritatii si scolaritatii mici



 

Daca traiesc in ostilitate copiii invata sa fie agresivi

Un model de agresivitate familiala ii poate invata pe copii ca disputele sunt o necesitate, o cale de a rezolva problemele. Ei vor creste cu convingerea ca: viata este o batalie; nu vor fi tratati corect daca nu lupta; trebuie sa lupte pentru a supravietui. Daca in casa rezolvarea conflictelor se va face prin fermitate si dialog constructiv, copiii vor invata un mod sanatos de a interactiona si de a depasi posibile obstacole.

Dincolo de modele, regulile impuse de adult copilului sunt fundamentale, in masura in care acestea sunt consecvente cu manifestarile adultului in viata de zi cu zi.

Daca traiesc in teama, copiii invata sa fie anxiosi

Copiii absorb grijile parintilor adesea fara ca acestia sa-si dea seama. De foarte multe ori ei afirma: “Ma tem ca…”, “Sunt ingrijorat(a) ca…”
Daca cei mici sunt expusi sistematic la comentarii ce tradeaza anumite temeri, exista riscul ca ei sa-si formeze un mod anxios de a gandi. Asteptarile se formeaza prin repetitie, iar gandirea negativa poate deveni rapid circulara si poate duce la autoprofetii implinite de tip esec sau chiar catastrofa.

Teama parintilor care au trecut in copilaria lor printr-o serie de dificultati, proiectata asupra copilului, nu care cumva acesta sa se confrunte cu aceleasi tipuri de dificultati poate altera/handicapa manifestarea spontana, naturala si sanatoasa a copilului.
Fricile din timpul noptii nu trebuiesc minimalizate. Ele pot semnala si o nevoie mare de atentie dar si o anxietate de fond a copilului survenita ca urmare a tensiunilor relationale intrafamiliale.

Dincolo de explicatiile si argumentele aduse copilului despre siguranta sa fizica in casa sunt necesare demersuri in ceea ce priveste reducerea anxietatilor de separare sau de abandonul parintilor. Imaginea parintelui infailibil nu este, de asemenea de dorit sa apara. Si adultii au temeri intr-o anumita perioada a vietii lor, temeri pe care ar trebui sa invete sa si le stapaneasca sau sa si le depaseasca. In felul acesta copiii vor avea un model de urmat si vor sti si ei sa-si depasesca diferite temeri la un moment dat.

Daca traiesc inconjurati de mila, copiii invata autocompatimirea

Mesajul pe care un parinte il transmite copilului atunci cand ii este permanent mila de el este acela ca nu crede in resursele sale, considerandu-l un copil total neputincios. Copilul, se va conforma in timp acestei etichete pusa de parintele sau, puternic investit afectiv, si va deveni un copil incapabil de a se descurca singur.

De cele mai multe ori autocompatimirea este si ea mostenita de la vreun parinte care o practica cu succes zi de zi, fiind starea lui de spirit. Exista si situatii cand copii isi plang de mila, sau se vaita ca-i doare ceva anume doar pentru a atrage atentia parintilor. Invetigatiile somatice pot dovedi de multe ori starea buna de sanatate a copilului, care sufera, de fapt, de absenta parintelui din viata sa. Aceste “vaicareli” pot fi doar semnale cu privire la o serie de nevoi ale copilului nesatisfacute.

Concentrarea asupra acestora il vor ajuta pe copil sa renunte la simptome si sa-si concentreze, la randul lui, atentia asupra activitatilor care ii pot permite satisfacerea propriilor nevoi, cu impact pozitiv asupra imaginii de sine. Cand parintii discuta cu copiii despre neputintele lor, au ocazia de a-i ajuta sa-si gasesca singuri solutii, sa-i ajute sa faca alegeri bune. Pornind de la identificarea trairilor si a nevoilor personale, la gasirea unor variate modalitati de satisfacere personala a acestora, parintii ii invata pe copii sa-si identifice si sa-si valorifice propriile resurse.

Daca traiesc inconjurati de ridicol, copiii invata sa fie timizi

Un copil adesea ridiculizat nu stie cum e mai bine: sa incerce sa tempereze ori sa evite persoana care-l sacaie. Copilul risca astfel sa devina ezitant si timid, refuzand experientele noi si straduindu-se sa nu atraga atentia asupra sa. Riscul la autoizolare este foarte mare pentru acesti copii, deoarece ei vor primi de la covarstinici acelasi tratament pe care il suporta din partea adultilor fie datorita tendintei la imitatie, fie datorita faptului ca acestia ii percep ezitarea si atunci devin “puternici” in fata lui, permitadu-si sa-si descarce sub forma de glume nepotrivite, remarci batjocoritoare, sicane sau chiar violenta fizica, diferite frustrari sau tensiuni personale.

“Raul tratament” poate fi educat la copiii agresivi prin dezvoltarea empatiei si prin utilizarea ca si tehnica a jocului de rol, astfel incat acesta sa constientizeze impactul actiunilor sale asupra celuilalt copil.

Care este ajutorul pe care un parinte i-l poate da unui copil aflat in dificultate?

  • sa-l incurajeze sa-si exprime nemultumirile si neputintele;
  • sa-l asculte cu atentie si sa-l ghideze in a-si gasi propriile solutii;
  • sa-l valorizeze sau sa-l laude pentru reusitele sale;
  • sa-i ofere exemplul ascultarii empatice si nu pe cel al ascultarii critice si ridiculizante.

Daca traiesc in gelozie, copiii invata sa simta invidia

Gelozia izvoraste din modul in care fiecare priveste lucrurile. Putem pretui si ne putem bucura de ceea ce suntem si de ceea ce avem sau putem sa ne uitam mereu in gradina vecinului si sa ne comparam cu ce este si ce are acesta si daca cumva ne intrece sa fim vesnic nemultumiti, sa-l blamam sau sa ne blamam. Copiii vor face acelasi lucru ca si parintii lor, iar viata lor va fi marcata de gelozie si dezamagire.

Privindu-si proprii copii cu dorinta de a-i “face asemenea lor”, parintii risca sa le impuna niste cerinte acestora care sa nu aiba nimic de a face cu nevoile, dorintele si cu capacitatile acestora. Acesti copii se vor lupta permanent cu niste fantome, cu niste idealuri poate de neatins pentru ei, gelozia si ura fiind usor starnite.

Comparatiile pe care parintii le fac intre propriul copil si copilul “mai bun” al vecinului, starnesc, de asemenea, gelozii si sentimente negative la copil pentru ca mesajul indirect al parintelui este: “nu sunt mandru de tine, il apreciez mai mult pe celalalt, exista poate sanse la un moment dat sa te inlocuiesc.”

Aceeasi comparatie intre frati, din dorinta sincera a parintilor de a-l motiva pe cel care este nazdravan sa fie mai cuminte, pe cel mai putin procupat de invatatura sa studieze mai mult, etc nu face altceva decat sa deterioreze relatiile dintre frati, sa-l faca pe unul sa-si umple inima cu venin, pentru ca nu este acceptat si iubit asa cum este, iar pe celalalt sa traiasca din plin un sentiment de vinovatie din faptul ca el este preferatul parintilor.

E de dorit ca parintii sa isi ajute copiii sa inteleaga ca diferentele dintre oameni sunt normale si chiar de dorit. Sa-si dezvolte indeajuns increderea in sine pentru a nu mai simti nevoia sa-i copieze pe altii ori sa ravneasca anumite bunuri din dorinta de apartenenta. Asadar acel copil care are o imagine de sine bine conturata va avea mai putina nevoie sa rivalizeze cu altii. Parintii ii pot ajuta, de asemnenea, pe copii sa se accepte asa cum sunt aratandu-le ca ei se accepta asa cum sunt, cu toate calitatile lor unice, cu slabiciuni, dar si punctele lor forte.

Daca traiesc in rusine, copii invata sa se simta vinovati

Copiii invata cel mai bine atunci cand sunt sprijiniti si incurajati si nu atunci cand sunt pedepsiti.

A-i face de rusine in fata altora, a le aplica pedepse severe inseamna a le spune intr-un mod indirect ca nu sunt buni de nimic, a-i determina sa se simta inferiori, ceea ce duce la neincrederea in propriile forte sau la sentimentul global al lipsei de valoare. Este de dorit a-i asculta cu mare atentie pe copii atunci cand gresesc pentru a intelege care a fost ratiunea sau motivatia actiunilor lor.

Ascultandu-i cu caldura si nu cu furie (aceasta blocheaza comportamentul copilului in inima caruia se instaleaza imediat frica fata de adult) putem sa-i intelegem, sa valorizam ceea ce a fost bun si sa-i ajutam sa-si corijeze comportamentul pastrandu-si sentimentul valorii de sine intact. Le aratam in felul acesta ca ii respectam si ca avem incredere in ei. Ii invatam sa se respecte si sa-i respecte pe altii. Si nu in ultimul rand, ii invatam sa fie responsabili pentru actiunile lor.

Daca traiesc in incurajare copiii invata sa fie increzatori

A incuraja copiii inseamna a le transfera curaj, etimologic “a incuraja” inseamna “a da inima” (latinescul cor, cordis). Este datoria parintilor si a educatorilor de a-i sustine pe copii in timp ce isi formeaza o serie de deprinderi si in timp ce isi dezvolta increderea in sine.

Reperele date de adult in ceea ce priveste progresele realizate de copil sunt foarte importante pentru acesta. Il ajuta sa gaseasca singur drumul catre propria dezvoltare. Esecurile nu lasa rani atat de mari copiilor daca sunt depasite cu suportul si increderea adultului. Cunoasterea caracteristicilor de varsta si individuale ale copiilor ii ajuta pe adulti sa motiveze si sa sustina copiii in desfasurarea unor tipuri de activitati.
Secretul eficientei interventiei sale este de a oferi fiecarui copil exact ceea ce ii trebuie.

Conditii in care incurajam copiii:

  • mediu sigur si cald in care sa poata invata si explora la maxim potentialul;
  • ii sustinem in ceea ce doresc ei sa realizeze in viata;
  • suntem alaturi de ei atunci cand esueaza sau cand au succes, oferindu-le increderea noastra in oricare din cele doua situatii;
  • ii cunoastem bine si le valorizam calitatile si abilitatile;

Moduri de a incuraja:

  • ii laudam;
  • recunoastem si pretuim pasii timizi pe care-i fac catre ceea ce si-au propus;
  • cand sunt suparati de nereusita le putem atrage atentia asupra partii pe care au dus-o la bun sfarsit sau asupra dificultatii sarcinii si nu asupra faptului ca nu si-au atins complet telul.

Capcane:

1. Nu trebuie sa facem treaba in locul copiilor. Trebuie sa ne organizam programul astfel incat sa le ramana suficient timp pentru a duce la capat ceea ce au de facut sau de a-si exersa abilitatile/lucrurile pe care le invata.
2. A incerca sa ne protejam copiii de orice tip de esec, de dezamagire sau de suferinta inseamna, de fapt, a-i descuraja fara sa vrem, sa incerce lucruri noi.
3. “Incearca doar si gata!” Este un mesaj prin care riscam sa le transmitem ca pot scapa cu o tentativa rapida si atata tot in ceea ce priveste realizarea unei sarcini.
4. A astepta un minim de rezultat din partea copilului in sarcinile dificile poate fi uneori un standard prea greu de atins pentru acesta. Remediu: ii cerem sa-si dea toata silinta in a rezolva aceasta sarcina dificila, precizandu-i ca este o sarcina dificila.

Daca traiesc in toleranta copiii invata rabdarea

Rabdarea presupune toleranta, iar atitudinea pozitiva nu numai ca inlesneste confruntarea cu situatiile dificile, dar poate schimba si rezultatul final. Copilul isi permite sa experimenteze atunci cand se simte acceptat si iubit, cand adultul ii ofera incredere si multa, multa rabdare. Oferindu-le copiilor un model de acceptare si toleranta ii putem invata nu numai sa respecte ci si sa pretuiasca si sa se bucure de diferentele dintre oameni.

Daca traiesc in lauda, copiii invata pretuirea

Laudele ii fac pe copii sa se simta apreciati cu adevarat. Cu fiecare lauda primita atat pentru tentative cat si pentru realizarile lor copii isi sporesc increderea in propriile forte. Ei devin astfel asertivi, creativi si utili celorlalti si lor insisi. Explicandu-le si motivele pentru care ii laudam, ii apreciem, oferim copiilor si acele criterii in functie de care pot invata sa se aprecieze singuri. Daca se pot aprecia singuri vor avea o sursa de hrana emotionala intotdeauna la indemana.

Atentie! Nu folosim laudele ca un substiut de afectiune si de atentie. Daca cei mici cer destul de frecvent sa fie admirati, apreciati este posibil ca nevoia lor sa fie mai mult de dragoste si atentie, de siguranta in ceea ce priveste acceptarea si iubirea lor de catre parinti.

Daca traiesc in acceptare, copiii invata sa iubeasca

Copiii trebuie sa traiasca intr-un mediu care sa le dea certitudinea ca vor fi mereu acceptati si iubiti cu calitatile si “defectele” lor. Iubiti astfel, ei se vor putea maturiza din punct de vedere afectiv, devenind capabili sa iubeasca la randul lor. Copiii stiu ca sunt iubiti atunci cand sunt tratati cu blandete, mangaiati, alintati si iertati pentru greselile lor pornite de cele mai multe ori din intentii bune. Dragostea trebuie sa fie intotdeauna neconditionata, nu oferita drept recompensa pentru buna purtare.

Copiii trebuie sa lupte pentru telurile lor si nu pentru dreptul fundamental de a fi acceptati si iubiti de catre parinti. Acceptarea neconditionata nu inseamna si tolerarea unui comportament inadecvat sau iresponsabil.
Parintii isi pot accepta copiii respingand in acelasi timp orice comportament inadmisibil si mentinand in continuare regulile si limitele.

Felul in care parintii se raporteaza unul la celalalt oferindu-si dragostea si acceptarea neconditionata poate constitui un model solid pentru copii care il vor reproduce ulterior in orice tip de relatie si mai ales in relatia lor de cuplu, de familie la varsta adulta. O relatie matura si sanatoasa implica un echilibru intre a darui si a primi. Implica acceptarea reciproca a calitatilor si slabiciunilor, ca si capacitatea de a da dovada de tandrete, empatie si compasiune. Un astfel de mod de relationare duce la realizarea unei vieti de familie armonioasa si implinatoare.

Daca traiesc in aprobare, copiii invata sa se placa pe sine

Aproband si pretuind la copii anumite tipuri de comportamente pe care le exercita, ii invatam sa fie responsabili si sa adopte normele si valorile familiei. Pe masura ce li se evidentiaza faptele bune, copiii devin din ce in ce mai constienti de calitatile pe care le poseda, de abilitatile pe care le au si isi creioneaza in felul acesta imaginea de sine. Asociata fiind cu gesturile de iubire si pretuire a parintilor, imaginea de sine a copiilor va fi una pozitiva si va sta la baza dobandirii si exercitarii independentei in perioada adolescentina.

Daca traiesc in onestitate, copiii invata respectul pentru adevar

In viata, copiilor le va fi de mare ajutor daca ii vom educa sa fie onesti si sa respecte adevarul. Vor intelege valoarea integritatii si a increderii in relatia cu colegii, prietenii, familia. Vor avea curajul de a se privi pe ei insisi si situatia in care se afla cu onestitate si vor fi convinsi de menirea si responsabilitatea lor in acesta lume. Vor avea constiinta linistitoare a faptului ca sunt cinstiti cu ei insisi.

Daca traiesc in corectitudine, copiii invata sa fie drepti

Pentru copii corect inseamna bine si incorect inseamna rau. Ei sunt obisnuiti cu jocurile in care regulile sunt foarte clare si se asteapta ca toata lumea sa le respecte asa cum o fac si ei insisi. Cand nu se intampla asa copiii sufera si nu inteleg “de ce?” Rolul parintilor este de a-i asculta si a-i ajuta sa gaseasca solutii la situatiile “incorecte” pe care uneori viata ii obliga sa le depaseasca.

Este de dorit a-i invata pe copii ca nu tot ceea ce considera ei a fi corect poate fi considerat la fel de catre alt copil, care vede realitatea cu ajutorul propriilor filtre. Dialogul, toleranta, deschiderea si empatia ii poate ajuta insa sa lamureasca punctele diferite de vedere, sa pastreze relatii sau sa intrerupa relatii, ramanand consecventi cu propriile norme si valori.

Corectitudinea in familie este extrem de importanta ca model de viata.
Atunci cand sunt mai multi copiii, datorita faptului ca acestia sunt diferiti, comportamentul parintilor poate sa difere de la un copil la altul, ceea ce ii poate face pe acestia sa perceapa aparitia unor favoritisme. Din acest moment va incepe lupta intre frati pentru obtinerea iubirii parintilor si a regimului preferential.

Dialogul deschis parinte-copil, increderea si iubirea exprimata sunt modalitati prin care parintele isi poate face cunoscute intentiile si isi poate explica, justifica comportamentul fata de copii, inlaturand in felul acesta ideea favoritismului.

Fragmente din Psihologia educatiei – Lector Univ. Dr. Elena Anghel 

Lasa un comentariu