Educatia diferentiata a copiilor supradotati



answear.ro

 

Rapiditatea cu care intelege si memoreaza un copil supradotat face ca el sa se plictiseasca usor in clasa si aceasta chiar de la inceputul scolarizarii, asa ca, cel putin pentru unii dintre ei, entuziasmul debutului invatarii devine repede un balast afectiv.

Diferitele modalitati de a raspunde nevoilor speciale in materie de educatie a elevilor supradotati se refera la:

  • facilitarea trecerii acestora de la o clasa la alta, superioara ca nivel, daca au indeplinit cel putin bine cerintele nivelului anterior;
  • alcatuirea de programe diferentiate care sa permita avansul mai rapid al unora in aceeasi unitate temporala;
  • organizarea de clase speciale alcatuite pe criteriile:
    • nivel al coeficientului intelectual
    • focare de interes
    • proiecte comune
    • niveluri de aspiratie sau de reusita;
  • organizarea pe clase cu program total independent de cel scolar general, in afara timpului scolar comun

Pentru educatia adecvata a elevilor supradotati vor trebui diferentiate, modificate sau adaptate toate aspectele procesului educativ general:

  • scopurile si obiectivele;
  • continutul curriculum-ului;
  • organizarea si gruparea elevilor;
  • resursele de personal;
  • procesele de evaluare;
  • legaturile cu institutiile educative extrascolare;
  • serviciile auxiliare scolii.

Formele de orientare a programelor de instruire principale pentru copiii supradotati presupun urmatoarele:

  • Accelerarea studiilor – este tehnica preferata de specialisti, insa putin utilizata din cauza impactului negativ social si emotional a parcurgerii rapide a etapelor traditionale ale scolii.
  • Imbogatirea studiilor – oferirea de cunostinte si activitati speciale in cadrul claselor obisnuite. Majoritatea profesorilor care lucreaza cu copiii supradotati utilizeaza metoda imbogatirii cunostintelor (peste 80%).
  • Gruparea pe niveluri de abilitati – elevilor supradotati care raman integrati in clasele obisnuite sau in afara lor, li se ofera programe de instruire diferentiate in cadrul unei noi regrupari temporare.

K.K. Urban (1992) mentioneaza urmatoarele forme organizationale de stimulare si instruire a supradotatilor, in functie de gradul segregarii/ integrarii lor sociale in grupul covarstnic de provenienta:

  • instruire individuala particulara;
  • scoli speciale rezidentiale;
  • scoli speciale numai pentru supradotati;
  • scoli speciale pentru supradotati, in cooperare cu scolile normale;
  • clase speciale cu un curriculum, resurse si metode speciale;
  • clase speciale cu un curriculum normal dar imbogatit;
  • clase speciale eterogene ca varsta;
  • programe de intregime individualizate;
  • studiu in clase obisnuite si cu predarea unor cursuri suplimentare, pe grupe de lucru;
  • studiu in clase obisnuite si cu profesori specializati si /sau programe speciale

Adaptarea curriculumului scolar

Obiectivele curriculum-ului diferentiat decurg, la fel ca si obiectivele curriculum-ului obisnuit, din idealul educational si finalitatile sistemului de invatamant.

Printre principiile de elaborare a curriculum-ului diferentiat pentru elevii supradotati, putem aminti (A.H. Passow):

  • sa dezvolte potentialul intelectual si aptitudinile fiecaruia, in cel mai inalt grad posibil, stimulandu-se interesul, spiritul de exploatare, prin conceperea de programe menite sa maximalizeze dezvoltarea potentialului lor superior;
  • sa le dezvolte o “constiinta sociala”, simtul responsabilitatii, calitati etice si morale;
  • sa-i invete sa gandeasca independent;
  • sa le stimuleze creativitatea;
  • sa sensibilizeze lumea scolii si comunitatea pentru recunoasterea si aprecierea valorilor culturale si performantelor intelectuale;
  • sa gaseasca noi continuturi si metode care sa poata fi aplicate si in invatamantul general.

Evaluarile curriculum-ului pentru elevii dotati ar trebui conduse in concordanta cu principiile prioritare stabilite, cu accent pe abilitatile supramedii de gandire, pe creativite si pe excelenta.

Rolul major al profesorului angajat intr-un program de invatamant pentru elevii cu aptitudini inalte este acela de a concepe si realiza trasee curriculare optionale multiple si de a asigura o mare flexibilitate in parcurgerea lor.dEpurtat.ro

Ca modalitati alternative amintim:

  • continuturi adaptate caracteristicilor psihocomportamentale;
  • organizarea continuturilor in modalitate interdisciplinara si crossdisciplinara, modularizata si compactizata;
  • modalitati diverse de finalizare a unui curs, din perspectiva cursantului (produsele activitatii);
  • acelasi curs realizat cu mijloace didactice diferite;
  • termene flexibile (individualizate) pentru finalizarea sarcinilor scolare;
  • activarea peponderenta a proceselor psihice de mare complexitate;

 

dyfashion.ro

Lasa un comentariu