Disciplina in familie



 

Trei zone de disciplina in relatia parinte-copil: incurajat, permis si interzis

 

Parintii sunt cei care au responsabilitatea de a educa si de a ajuta copiii sa se integreze in societate. In functie de mediul din care fac parte si in functie de educatia pe care au primit-o la randul lor de la parinti, acestia cresc copiii in modul cel mai potrivit pentru ei. Eista totusi o serie de reguli pe care ar trebui sa  le urmeze si pe care este bine ca orice parinte sa le stie, indiferent de locul din care provine, de prietenii pe care ii are, de scolile la care a invatat sau de meseria avuta.

Acestea sunt regulile care ii ajuta pe copii sa se simta in siguranta alaturi de un adult, sa se simta protejati atat din punct de vedere fizic, cat si din punct de vedere psihic. Acest ultim punct este de multe ori neglijat si copilul are o suferinta reala pe care nu o poate exprima decat simbolic in cele mai multe dintre cazuri.

Astfel, parintii sunt cei care pot incuraja anumite comportamente ale copiilor sau anumite reactii pe care acestia le au la diversi stimulti din mediu, pot permite in anumite situatii alte comportamente, dar trebuie si sa interzica in mod clar anumite gesturi sau reactii ale copiilor.

In cartea „Intre parinte si copil”, Haim Ginott dadea exemplu de situatii din zona celor care sunt permise uneori:

„Indulgenta pentru cel care invata. Un sofer cu semn de incepator nu primeste amenda daca, semnalizand dreapta, intoarce spre stanga. Se tolereaza asemenea greseli in speranta unei ameliorari viitoare;

Indulgenta in vremuri grele. Situatiile stresante speciale- accidente, boli, mutarea intr-un nou cartier, separarea de prieteni, moartea sau divortul membrilor familie – presupun o indulgenta suplimentara. O manifestam pentru ca luam in considerare vremurile grele si necesitatea unei adaptari. Nu pretindem ca ne place comportamentul. De fapt, atitudinea noastra arata ca toleram acel comportament doar din cauza circumstantelor exceptionale.”

Lucrurile interzise trebuie sa fie foarte clar spuse si parintele trebuie sa fie foarte sigur pe el in momentul in care interzice ceva. Pe cat de permisiv si de dragut poate fi atunci cand este vorba de comportamtnele acceptate, pe cat de frumos poate sa spuna <<da>>, pe atat de convins trebuie sa fie de <<nu>>.

De ce este important ca parintele sa spuna ce este interzis? Aici este vorba despre „comportamentele imposibil de tolerat, care trebuie sa inceteze.” Acestea sunt „purtari ce pun in pericol sanatatea si prosperitatea familiei, sau bunastarea ei fizica si financiara. Este vorba totodata de purtari interzise de lege, morala sau respectabilitate sociala.”

Acestea sunt principalele paliere care implica anumite comportamente ce trebuie a fi interzise de catre parinti. Desigur ca pot exista si altele in functie de parinti si de dorintele lor sau de abilitatile lor de observare atenta a nevoilor de dezvoltare a copiilor. Este important ca fiecare parinte sa stie foarte bine ce anume doreste sa interzica si sa nu fie ezitant in timpul in care ii transmite copilului regula.

Daca un copil simte ca parinele nu stie foarte clar ce are de facut, nu va avea incredere si atunci va incerca sa incalce ceea ce i s-a impus a fi facut, va incerca sa negocieze sau va incerca sa isi gaseasca metode proprii de a face fata la provocarea din acel moment.

Un aspect foarte important in ceea ce priveste comportamentele interzise este acela al mesajului pe care il transmit parintii in legatura cu impulsurile agresive, cu furia pe care o simte uneori copilul. Acesta nu poate sa-si controleze foarte bine impulsurile de acest gen si se sperie.

Are nevoie de un aliat, de un ajutor care sa ii spuna ca nu este singur, ca va fi ajutat sa faca fata: „Copiilor mici le este efectiv greu sa-si tina in frau impulsurile inacceptabile social. Parintii trebuie sa fie aliatii luptei duse de copil pentru a-si controla astfel de impulsuri. Impunand limite, parintele isi ajuta copilul. In afara de faptul ca pune capat comportamentului periculos, limita transmite un mesaj tacut: Nu trebuie sa-ti fie teama de impulsurile tale! N-am sa te las sa mergi mai departe. Esti in siguranta.”

Astfel ca parintele joaca un rol foarte important in asigurarea copilului ca este liber, dar si ca, uneori trebuie sa stie sa-si controleze impulsurile negative. Prin regulile impuse parintele il ajuta si sa recunoasca si sa accepte ca acele impulsuri exista, dar ca ele pot fi controlate.

Parintele ii poate arata acest lucru prin propriul exemplu, care de cele mai multe ori este unul foarte important. Copilul tinde sa-si imite parintele pentru ca el este modelul la care se raporteaza, deci, daca parintele stie sa ii arate copilului ce se poate face in anumite situatii, atunci va avea o dezvoltare frumoasa.

 

 

Adaptare dupa „Intre parinte si copil” de Haim Ginott



Lasa un comentariu