Din intelepciunea Taoista – Fericirea perfecta

Fericirea perfecta se regaseste in non-actiune

Poate fi gasita fericirea perfecta sub intinderea albastra a cerului? Exista oameni care isi pot pastra armonia fiintei? Daca exista, ce fac acestia? Ce practica ei? Ce evita sa faca? Ce ii preocupa? Incotro merg? In ce directii refuza sa mearga? Ce le face placere? Ce resping ei?

Majoritatea oamenilor pretuiesc banii, statutul social, longevitatea si faima. Ei se desfata cu momentele lor de relaxare, cu distractiile lor, cu mancaruri savuroase, haine frumoase, in culori placute si ascultarea unor sunete armonioase.

Lor le repugna saracia, statutul social inferior, viata scurta, slabiciunea si cunoasterea de catre altii a acestor slabiciuni. Majoritatea oamenilor sufera daca trupurile lor se simt slabite si bolnave, cand nu pot savura delicatese, cand nu sunt imbracati elegant, cand ochii lor nu au parte de privelisti frumoase, iar urechile lor nu se pot desfata cu o muzica incantatoare.
Cand ei nu pot obtine aceste lucruri, ei devin nefericiti si obsedati de temeri. Nu se gandesc la altceva decat la corp – ce prostie!

La randul lor, cei bogati nu fac decat sa munceasca incontinuu, acumuland averi din ce in ce mai mari, pe care nu le-ar putea utiliza in trei vieti. Actionand in acest fel cu trupul lor, ei il trateaza de parca ar fi un obiect exterior lor, fara sa se multumeasca cu ceea ce au. Cei care urmaresc sa atinga faima si puterea isi continua demersul zi si noapte, fara sa se preocupe de altceva decat de obiectivul lor. In acest fel, ei isi trateaza corpul cu neglijenta, fiind urmariti in permanenta de anxietate.

Nasterea unui copil inseamna pentru ei un motiv de tristete. Cei care traiesc o viata lunga devin din ce in ce mai senili, si cu cat se prelungeste viata lor, cu atat se amplifica si agonia lor la gandul ca vor muri. Cat de mare poate fi aceasta nefericire! Cine actioneaza in acest fel cu trupul sau, urmareste un rezultat foarte indepartat.

In ceea ce priveste pe oamenii obisnuiti si fericirea lor, imi este greu sa spun daca aceasta fericire este reala sau nu. Constat ca alearga dupa ea, ferm hotarati sa o atinga, ca si cum nimic nu i-ar putea opri din cale. Eu as numi insa altfel ceea ce considera ei fericire, dar nu pot afirma nici ca nu exista niciun strop de fericire in acel sentiment. Se poate vorbi atunci de o fericire adevarata, sau nu?

Personal consider ca cea mai mare fericire posibila consta in “non-actiune”, spre deosebire de oamenii de rand, care considera “non-actiunea” ca fiind cel mai mare rau posibil. Asa se explica paradoxul proverbului: “Fericirea perfecta inseamna a nu fi fericit; lauda suprema inseamna a nu fi laudat”.
Justetea sau injustetea acestui punct de vedere asupra fericirii nu poate fi stabilita dupa criteriile lumesti. Pe de alta parte, “non-actiunea” sau “non-incercarea” de a obtine fericirea sunt cu siguranta deasupra binelui si a raului. De vreme ce consider ca fericirea perfecta nu poate fi gasita decat mentinandu-te in viata, singurul instrument prin care poate fi atins acest obiectiv nu poate fi altul decat “non-actiunea”.
Am sa incerc sa va explic mai clar:

Cerul nu face nimic, si astfel in mentine seninatatea.
Pamantul nu face nimic, si astfel isi pastreaza starea de pace.
Intreaga creatie este rezultatul uniunii dintre aceste doua principii non-active.
Cat de vast si de imperceptibil este acest proces!
Lucrurile par sa se nasca de nicaieri!
Acest proces este atat de imperceptibil si de vast,
Incat ne este imposibil sa-l contemplam!

Intreaga varietate a lucrurilor se naste din aceasta inactiune. De aici si proverbul: “Cerul si Pamantul nu fac nimic, dar nu exista nici un lucru care ramane nefacut”.
Cati oameni au insa atata incredere in univers incat sa traiasca “fara a face nimic”?

Cele opt desfatari

Umanitatea pretuieste opt lucruri mai presus de orice:

Placerea de a privi pana la exces culori cat mai stralucitoare,
Placerea de a asculta pana la exces sunete atragatoare,
Placerea de a beneficia de bunatatea altora perturba virtutea naturala,
Placerea de a face dreptate este in opozitie cu ratiunea,
Placerea de a urma anumite ritualuri ajuta creativitatea estetica,
Placerea de a asculta muzica, conduce la compunerea unor melodii rafinate,
Placerea intelepciunii ajuta la crearea unor aparate ingenioase;
Si placerea cunoasterii contribuie la descoperirea greselilor.

Daca am stii cum sa ramanem centrati in instinctele noastre naturale, aceste opt comori nu ar mai conta pentru noi. Daca nu putem atinge echilibrul interior, aceste opt comori se dezvolta intr-o maniera dezechilibrata, sau dimpotriva, sunt suprimate in mod violent, iar universul nostru devine confuz.

Mare este deceptia celor care pretuiesc disproportionat de mult aceste opt comori, tanjind dupa ele! Omul superior, care nu simte nevoia sa ia parte la problemele lumesti, isi gaseste odihna in “non-actiune”. Adoptand politica actiunii fara actiune, omul superior ramane centrat in instinctele sale naturale, cu care s-a nascut. De aceea, cel care administreaza un stat, respectandu-l ca si cum si-ar respecta propriul corp, va beneficia de devotamentul acelui popor, iar cel care il administreaza iubindu-l ca si cum si-ar iubi propriul corp, va beneficia de credinta lui.

Daca omul superior isi pastreaza integral chi-ul vital in corp, fara sa-si arate in niciun fel puterile clarvazatoare si clarauditive, desi sta in meditatie nemiscat, la fel ca un cadavru, prezenta lui ca de dragon va fi vazuta totusi. Desi tacerea lui este profunda, tunetul cuvintelor sale va fi totusi auzit. Desi actiunile lui sunt invizibile, la fel ca si cele ale spiritelor, toate influentele ceresti le vor urma. Desi este complet lipsit de griji si nu face nimic, vibratiile sale pozitive vor atrae toate lucrurile in jurul lor.
Ce nevoie ar mai avea un asemenea om sa faca ceva pentru binele lumii?

Lasa un comentariu