Dificultati intampinate in perioada de scolarizare



answear.ro

Tineretul actual petrece in scoala mult mai mult timp decat petreceau generatiile anterioare, pentru adolescenti activitatea scolara fiind o “proba de foc” care pune in evidenta posibilitatile si perspectivele sale de viitor. Scoala solicita la maximum capacitatea intelectuala, afectiva si caracteriala a elevului, motiv pentru care ea poate deveni adesea motiv de dezadaptare.

Profesorii, emotional vorbind, sunt mai putin implicati decat parintii, in timp ce elevul sau studentul sunt inca personalitati maleabile si educabile.

Greselile educative pot, astfel, sa se imprime in structura personalitatii tinerilor sub forma unor trasaturi care pot deveni stabile si care ulterior sa stea la baza unor comportamente deviante. Elanul dezvoltarii si afirmarii de sine la adolescenti, il impinge pe adolecentul scolar deasupra lui insusi, dar “nu numai deasupra a ce era in copilarie ci, in oarecare masura, dincolo de ceea ce va deveni la varsta adulta” (Debresse). Acest aspect face parte din “functia de depasire” care sta alaturi de “functia adaptativa” a adolescentului.

Adaptarea adolescentului scolar trebuie sa aiba la baza o personalitate sanatoasa (biologica, psihologica si sociala). Se constata mai ales disfunctii ale sistemului endocrin(32,7% dupa Dumitrescu,1972). Referindu-se la studiul psihologic, acelasi autor evidentiaza o serei de “stari profunde” cum ar fi: sentimentele de inferioritate, de culpabilitate, de frustrare. Desi sunt mai frecvente inainte de pubertate ele se mentin intr-o mare proportie si dupa 14 ani, influentand situatia la invatatura si nivelul de integrare scolara.

Trebuie tinut seama si de faptul ca intre munca, efortul acumularii de cunostinte si educatie exista adesea o contradictie, in ciuda tuturor eforturilor de a le reuni. Insusi esecul scolar este privit in mod deosebit de catre elevi si de catre educatori.

Astfel Jersild si colab.(1978) arata ca educatorii sunt inclinati in aceasta directie sa implice mai mult inabilitatea intelectuala, in timp ce elevii evidentiaza mai mult lipsa de motivatie, dar nu trebuie uitat ca foarte multi inadaptati social provin din randurile acelora care au parasit timpuriu scoala.

In ceea ce priveste mediul universitar, trebuie subliniat cresterea enorma a numarului de studenti in toate tarile. Mediul universitar pune probleme deosebite privind activitatea didactica si pregatirea profesionala, raporturile dintre cadrele didactice si studenti, probleme privind selectionarea si incadrarea in viata universitara.

Ian Szezepanski (1977) enumera actualele caracteristici ale invatamantului universitar:

  • cresterea rapida a economiilor si nevoilor crescute de cadre
  • democratizarea continua a invatamantului universitar
  • modificarea continua a programelor de invatamant
  • rolul politic, tot mai mare a maselor de studenti

In cadrul invatamantului universitar tanarul este supus unui intens proces de adaptare. Cauzele care duc la solicitari deosebite la studenti ar fi dupa Ienistea (1981) urmatoarele:dEpurtat.ro

  • scaderea autoritatii parintesti daca nu chiar disparitia ei
  • schimbarea mediului de liceu(cu atmosfera sa familiala) cu o societate heterogena (a mediului universitar)
  • marirea distantei si o mai mica legatura afectiva dintre student si profesor
  • ruperile de ritm care intervin, mai ales cu ocazia examenelor

Studentul este considerat, in ciuda varstei sale, drept un adolescent mai intarziat, din cauza dependentei sale economice si a statutului sau social incert. Adaptarea presupune schimbarea stilului de a invata, de la tipul tutelat, la pregatirea complexa, cu necesitatea de  a aborda un material vast si adesea contradictoriu. Schimbarea de domiciliu este de asemenea un element foarte important, foarte putini studenti isi mai pastreaza vechiul domiciliu. Exista de asemenea probleme legate de alegerea gresita a unei facultati.

Admiterea in facultate schimba,in mare masura, vechile relatii ale studentului. Vechile prietenii slabesc in intensitate si se formeaza altele. Exista probleme legate de relatiile cu studentii mai mari, mai ales in camine. Exista serioase probleme legate de viata sentimentala, contractarea rapida de casatorii, probleme legate de nasterea unor copii etc.
In ceea ce privesc cauzele neadaptarii studentilor la viata universitara, P.Ionescu (1978) enumera urmatoarele:

  • o gresita orientare profesionala
  • deficiente ale selectiei la examenul de admitere
  • lipsuri in pregatirea primita la scoala medie
  • inegalitati in ceea ce priveste pregatirea si educatia tinerilor
  • inteligenta si echilibrul afectiv al persoanei
  • deficiente de organizare a procesului de invatamant

Importanta anturajului

Anturajul are o mare importanta in viata adolescentului care studiaza.

Anturajul familial
Familia va continua sa aiba mare importanta in perioda adolescentei si in evolutia persoanei spre maturizare. Carentele familiale se vor oglindi totdeauna in psihologia si comportamentul individului. De fapt, drama relatiei dintre parinti si copii se joaca in trei acte (Jersild si colab).

In primul act (mica copilarie), copilul este dependent total de parinti dar spre pubertate el va fi tot mai mult absorbit de lumea din afara.

Al doilea act al dramei se numeste “lupta pentru emancipare” si are loc in contextul crizei personalitatii adolescentului. Exista situatii deosebite in ceea ce priveste legatura scolarului adolescent cu familia, acest lucru depinzand si de discrepanta culturala dintre “cultura parintilor” si “cultura grupului” din care face parte adolescentul. Daca discrepanta este foarte mare influenta familiei scade, iar rolul ei de modelare si de izvor de valori culturale scade de asemenea. Totusi, indiferent de situatie, adolescentul va fi marcat de imaginea parentala nascuta in copilaria lui atat de recenta.

Al treilea act al dramei se va juca atunci cand totul a iesit bine, lupta pentru emancipare scade in intensitate si tanarul “ia loc printre colegii lui adulti”. Desi au fost ostili ideilor parintilor, dupa 20 de ani ei vor adopta exact aceleasi idei.
Experienta de a fi iubit este esentiala in aceasta perioada, deoarece daca adolescentul se va simti respins va considera viata incerta si fara sprijin.

Numeroase detalii ale vietii de familie au darul de a enerva pe adolescent (elev sau student): cum mananca, cum se imbraca, cicaleala in legatura cu notele, cu cheltuiala banilor, relatiile cu sexul opus etc. Pe de alta parte si parintii se simt vinovati in legatura cu orice insucces scolar, motiv pentru care pot resimti diferite grade de anxietate.

In general elevii si studentii care au mai multa incredere in familie sunt mai adaptabili, in timp ce aceia rebeli la scoala sau nedisciplinati, de obicei sunt aceia care nu au incredere in parinti.

Dar si dependenta crescuta fata de familie este daunatoare. Cele mai importante sunt relatiile afective, asigurarea conditiilor de securitate, intimitate, relaxare necesare procesului de formare instructivo-educativa. Gradul de cultura ,profesia parintilor au o mare importanta.

Perturbarea relatiilor dintre parinti si copii are un efect negativ in perioda scolarizarii. Foarte importante sunt, din acest punct de vedere, dificultatile de comunicare. De multe ori sentimentele dintre parinti si copii sunt neclare. Cel mai daunator este atunci cand parintii pedepsesc fara a permite adolescentului sa-si prezinte punctul de vedere.

Parintii pot avea fata de adolescentul scolar diferite atitudini gresite ca: interzicerea de a participa la problemele de familie,  severitate sau pedepse exagerate, exces de dragoste, favorizarea unui frate. Atitudinea de raceala si de respingere va determina totdeauna agresivitate si rebeliune, in timp ce atitudinea de indulgenta poate dezvolta egocentrismul si lenea.

Autoritatea exagerata conduce la atitudini de pasivitate si de dependenta crescuta, iar abandonul afectiv este cel mai putin tolerat. Abuzul sau neglijarea adolescentului poate fi fizica, emotionala sau mixta. Parintii abuzivi au ei insasi probleme psihiatrice, nu pot iubi copilul, bataia fiind singurul mijloc de rezolvare a conflictelor.

Numeroase cauze au dus la izolarea adolescentului de adult (mobilitatea profesiilor, scaderea influentei vecinilor, nuclearizarea familiei, faptul ca mama lucreaza in afara familiei). Din aceste motive adolescentul scolar va petrece putin timp cu parintii, foarte multe familii sunt incomplete.

O problema o constituie si idealul parintilor privind scolarizarea copilului. Putem intalni ambitii care duc la fortarea adolescentului dincolo de limitele capacitatilor sale, rezultatele scolare fiind privite ca un act de valoare pentru intreaga familie, adevarate proiectii ale personalitatii parintilor. In alte situatii se constata demisia rapida a parintilor, iar alteori chiar agresarea adolescentilor care incearca sa se ridice prin invatatura. In toate aceste situatii se produce o ruptura precoce a adolescentului de mediul sau familial, o slabire precoce a relatiilor parinti-copii.

Anturajul scolar si extrascolar constituie al doilea aspect important in viata adolescentului. Alegerea grupului de prieteni, la adolescenti nu se face dupa criterii mature, acestea fiind adesea intamplatoare. Adolescentul va trebui sa oscileze permanent intre doua morale: una “impusa” de adulti (scoala, familie) si cea impusa in mod tacit de comunitatea grupului din care el face parte.

Desi oficial, unele activitati trec inaintea altora (munca, de exemplu), in mod ascuns, situatia este cu totul alta. Tipic, pentru adolescentul scolar este organizarea libera (Ursula Schiopu,1982), ca intr-o confederatie in care membrii se influenteaza intre ei si cu ajutorul careia ii pot presa si pe parinti.

Societatea scolarilor isi creeaza in fapt o cultura aparte (in grupul lor ei pot emite idei extravagante despre ei, parinti, profesori, autoritati, sex, scoala etc). Dorinta de a scapa de conformismul parintilor ii apropie tot mai mult de grup si ideologia sa. Grupul poate oferi posibilitati de individualizare si autonomie, capacitate de absorbtie a spiritului de fronda si chiar de agresivitate, uneori caracteristica principala de exprimare a grupului fiind fronda, opozitia.

O alta caracteristica a vietii de grup o constituie dorinta adolescentului de a scapa de singuratate. Cultura grupului apare astfel ca un pod intre copilarie si viata adultului, adolescentul fiind mai receptiv fata de aceia de varsta lui decat fata de adulti. In cadrul grupului de prieteni el gaseste conditii de securitate psihologica de care are nevoie in tendinta lui de a se indeparta de familie. Factorii care duc la liantul dintre adolescenti sunt foarte complexi si in mare parte obscuri.

Cel mai important factor ramane insa posibilitatea prieteniei dintre egali, persoane tinere, cu aceeasi inteligenta si cu acelasi statut economic. Daca o prietenie este reala, adolescentul poseda ceva foarte pretios. Caracteristica prieteniei este mai ales toleranta tacerii, in timp ce in prietenia formala, competitiva, acest lucru nu este posibil. In ceea ce privesc prieteniile din perioda adolescentei Douvan si Adelson (1976) subliniaza existenta a trei perioade:

  • pana la 13 ani cand se bazeaza pe activitate si este superficiala;
  • intre 14-16 ani cand prietenia este mai intensa si mai intima, bazata mai putin pe activitate si mai mult pe relatii sentimentale, interdependenta emotionala, centrul prieteniei fiind personalitatea partenerului;
  • intre 17-18 ani si ulterior, cand prietenia devine calma, adolescentul are mijloacele de a face si de a mentine o prietenie cu altii;

Liderul grupului trebuie sa aiba o serie de caracteristici deosebite pentru acest rol: prietenos, cu infatisare placuta, posibilitati financiare mai bune, calitati intelectuale si rezultate scolare. Cei rejectati de grup sunt de obicei persoane plictisitoare, insingurati, cu dispozitie trista, morocanoasa, de obicei cu probleme familiale si un pronuntat sentiment de insecuritate.

In grup apare si problema competitivitatii. De fapt, adolescentul traieste intr-o lume a adultilor, suprasaturata de competitie si concurenta (pentru atentie, posesie, putere, prestigiu, sex, dragoste etc). Pentru a se ancora in realitatea contemporana adolescentul are nevoie de afirmare, de a constata ca viata ii este necesara si ca ea are un sens. De multe ori adolescenti buni se schimba sub influenta unor prieteni rai (imitarea extravagantelor, a agresivitatii, teribilismelor etc).

Relatiile cu profesorii sunt de asemenea foarte importante. Distanta, aroganta profesorilor sau popularitatea ieftina a acestora, pana la “juvenolatrie” (adoptarea de catre adulti a comportamentelor juvenile) au influenta negativa asupra elevilor sau studentilor. Acest aspect trebuie luat in consideratie mai ales in mediul universitar, unde disciplina este mult mai laxa.

Aspecte psihopatologice

Aspectele psihopatologice la aceasta categorie de varsta si scolarizare pot apare fie ca simptome psihopatologice izolate fie ca entitati mai bine sau mai prost constituite. Un studiu direct il face P.Ionescu (1978) in cadrul unei intregi serii de studenti, din care el insusi facea parte. Autorul gaseste, in lotul studiat, urmatoarele rezultate: insomnie (10%), astenie (28%), iritabilitate (39%), cefalee (11%), cenestopatii (10%), un lot mare de pacienti prezentau tulburari psihosomatice si numeroase acuze afective (depresie, anxietate, plans facil, fenomene dismorfofobice, abuz de alcool etc.

In ceea ce privesc bolile psihice diagnosticate pe parcursul unui an, ele s-au cifrat la 10% si impreuna cu cazurile depistate din anii precedenti ele alcatuiau un lot de 12% din efectivul unei serii de studenti. Autorul subliniaza ca fetele sunt mult mai defavorizate.

Tulburari ale activitatii intelectuale pot apare spontan, dar si in cadrul debutului unor boli psihice, a unor situatii sociale nefavorabile, datorita limitelor psiho-biologice. In debutul de schizofrenie apar esecuri intelectuale spectaculare, individul nemaiputind sa continue procesul de invatamant. Mai limitat, dar constant asemenea procese apar in stari nevrotice sau in cadrul unor personalitati dizarmonice.

Surmenajul, nevrozele, isteria pot bloca procesul eficientei intelectuale. In cadrul unor fenomene pitiatice Danton-Boileau (1971) subliniaza aparitia unor fenomene ca: incapacitatea de intelegere, tulburari mnezice globale sau fragmentare, acompaniate de cefalee.

Apar fenomene specifice isteriei de conversiune: tulburari de scris, hipersudoratie palmara. Sindroamele depresive de diferite origini, o serie de manifestari psihosomatice (tulb. de deglutitie, constipatie, anorexie, tulburari de ritm cardiac etc), pot perturba procesele de cunoastere.

O entitate speciala este cunoscuta sub denumirea de inhibitia intelectuala, caracterizata prin incapacitatea de utilizare a proceselor intelectuale in cadrul instruirii scolare. Apar in acest cadru, tulburari de atentie, de memorie, de utilizare a limbajului. Este vorba, asa cum subliniaza Debresse de o adevarata tulburenta si imprastiere. Elevul va manifesta o activitate stapanita si agitata, uneori de revolta si de opozitie deschisa. Alteori se va manifesta prin atitudini iesite din comun (clownerii, grimase, strambaturi etc).

Factorii sociali pot influenta direct inhibitia intelectuala prin cerinte excesive, aplicare de pedepse, criticism exagerat, conflicte in familie, despartiri etc. Nanette Dice (1975) subliniaza ca de la nastere, copilul poate fi ingrijit intr-o atmosfera de acceptare, bucurie, stimularea dezvoltarii emotionale, atitudini care duc la cresterea randamentului si incurajeaza invatatul sau in loc de ingrijirea acestuia in atmosfera de frica, aversiune, prezicere de dezastre sau restrictii care duc la inhibarea invatatului.

Reactia adolescentului fata de inhibitia intelectuala poate lua diferite forme ca:

  • reactii depresive cu constiinta penibila a incapacitatii, perspectiva esecului, reactie cenestopata, risc suicidal;
  • acceptarea resemnata si deplasarea intereselor, aparitia unor comportamente euforice, tendinte de apragmatism, negarea simptomelor si alte fenomene de camuflaj;
  • rationalizarea prin punerea in cauza a unui eveniment exterior (deceptie sentimentala, surmenaj, felul cum este organizat invatamantul etc);
  • reactia intensa si activitatea in exces;
  • variatii ale ritmului de munca (lucru noaptea), scaderea ritmului de munca la inceputul anului, dar cu reluare greoaie sau chiar cu imposibilitatea de a relua;
  • munca fara randament in ciuda efortului depus;

Tulburari ale comportamentului

O serie de tulburari a activitatii scolare sunt legate de dezvoltarea dizarmonica a caracterului si a personalitatii. In aceste situatii apar dificultati de adaptare la colectiv cu repercursiuni directe asupra procesului de invatamant. Elmano Costiner (1972) evidentiaza din acest punct de vedere urmatoarele tipuri de elevi:

  • bufonul clasei care ascunde deficientele sale sub masca comicului, se expune rasului si batjocorei, pentru a obtine bunavointa colectivului;
  • tiranul clasei, dotat, deobicei cu o forta fizica superioara, este brutal, crud, violent, compensand prin aceasta lipsa lui de rezultate la invatatura. Comportamentul agresiv poate constitui si un element precoce al unei psihopatii care se va exprima plenar mai tarziu sau acest comportament poate apare legat de o situatie familiala (pedepse excesive, violente in familie);
  • obraznicul clasei, tulburent, trivial, se manifesta ca si tiranul dar nu are forta sa fizica;
  • vedeta are comportament tulburent, obraznic, cauta situatii riscante, chiar periculoase pentru a se evidentia;
  • plangaretul raspunde la stres prin reactii pitiatice (plans, lamentari). Uneori face crize isteriforme in scop de santaj sau razbunare;
  • prostul clasei cu posibilitati fizice si intelectuale reduse (a ramas de mai multe ori repetent). Atitudine similara, apatica, pasiva poate aparea si in situatii grele familiale, dupa esecuri scolare prin antrenarea unor reactii depresive;
  • tapul ispasitor este tipul de elev care ia asupra sa ceea ce se intampla rau in clasa, doreste sa fie pedepsit (uneori sa fie dat afara din clasa pentru a se juca);
  • slabanogul este de obicei un tip astenic care demisioneaza usor. In situatii de stres reactioneaza prin plans si retragere;

Chiulul este una dintre reactiile frecvente la elevi. Chiulul este absenta nemotivata de la ore a unui elev. Chiulangiul clasic este elevul care pleaca la scoala la ora stabilita numai ca nu intra in clasa, ci isi pierde timpul cu alte activitati. Daca este inteligent el se intereseaza de lectii si le executa, iar parintii nu vor afla de chiul decat cu ocazia unor vizite la scoala. Chiulul este mai frecvent la baieti ca la fete si mai frecvent in liceu decat in scoala generala.

Desi nu are neaparat un caracter patologic foarte multi delincventi sau personalitati sociopate au fost in timpul scolarizarii chiulangii. De fapt zilnic 6-8% dintre elevi sunt absenti de la scoala in mod nemotivat, in mediul urban situatia fiind mai grava.

Printre cauzele chiulului se noteaza: dificultatile de a invata, reactie contra autoritarismului, teoretizarea in sens pozitiv la nivelul clasei a chiulului, invatamant prost organizat, clase supraaglomerate, plictiseala, atractiile din afara scolii.

Exista cauze emotionale dar si aspecte exterioare ca frica de violenta, neglijarea din partea parintilor, hrana sau haine  necorespunzatoare, esec al programului de invatamant, santaj. Se considera ca 3/4 dintre familiile care au un copil chiulangiu mai au si altii in aceiasi situatie.

Chiulul ar fi un raspuns complex, maladaptativ la stresurile multiple, deprivari sociale care isi gasesc expresia in tulburari emotionale si comportamentale antisociale. Majoritatea chiulangiilor provin din paturi sociale neprivilegiate, cu parinti care la randul lor au fost chiulangii, disciplina din familie este laxa si inconsistenta (cu tata absent sau ineficient). De multe ori in familiile chiulangiilor exista si delincventi.

Uneori chiulul poate fi selectiv, doar pentru anumite obiecte de studiu, iar in alte situatii se poate incrimina prezenta unei imaturitati cu pasivitate, rigiditate obsesiva (situatie in care apare excesul prezentei la ori ce activitate didactica).

Legat de chiul apare si nesupunerea fata de autoritatea scolara. S-a subliniat ca chiulul poate fi si o rebeliune contra unor insatisfactii legate de casa sau de scoala, ca este legat de un mare grad de deprivare (emotionala, materiala sau culturala). Din aceste motive concurenta cu colegii lor este fara sansa, chiulul aparand in acest context ca singura solutie. Multi sunt constienti de deficientele pe care le au, de handicapul lor si folosesc chiulul ca o agresiune contra autoritatii.

Refuzul scolar apare in ciuda tuturor masurilor luate de parinti sau de scoala. Desi aparent elevul pare a dori sa mearga la scoala (se scoala, se imbraca etc) el “nu poate” intra in clasa. Alteori refuzul scolar apare in momentul schimbarii scolii sau a unui alt ciclu scolar, mai ales cand anterior au avut dificultati. Daca este presat sa mearga la scoala, copilul are o stare de frica, uneori cu paloare si diferite fenomene psihofiziologice (mai ales digestive).

Pentru a scapa poate fugi afara, se poate ascunde. Spre deosebire de chiul, aici lipsesc alte acte delictuale sau antisociale: refuzul scolar poate debuta acut sau in mod lent dupa o situatie care l-a facut sa absenteze.

Fobia scolara se aseamana mult cu refuzul scolar. Apare la elevii mai mici, dar poate aparea si la adolescenti. Fobia scolara poate aparea in momentul schimbarii scolii sau in situatia unor grave conflicte in familia de origine, a nevoii de a se desparti de familie. O serie de materii grele, profesori intoleranti (mai ales la obiectele care presupun judecata abstracta) pot mari dificultatile intelectuale si conduc, astfel, la fobia scolara. Poate sa apara fobie numai pentru anumite materii, poate sa aiba la baza anumite pedepse pe care le considera injuste.

Stari de izolare legate de un caracter timid, anxios sau legate de situatii stresante din familie pot apare de asemenea. Tot psihoreactiv poate apare incapatanarea, atitudinea de opozitie, care poate merge pana la refuzul de a merge la scoala, fuga, expresii puerile, hiperemotivitate si alte probleme. Uneori la baza pot sta probleme legate de viitorul lor, de profesia viitoare. Se pot remarca diferite situatii (Danton-Boileau,1971):

  • o atitudine “adulta” care nu lasa loc entuziasmului si fanteziei, exprimand de fapt o situatie foarte vulnerabila;
  • imposibilitatea acceptarii sfaturilor pedagogice;
  • fixarea obstinanta a unui obiect in afara preocuparilor sale;

 

Inadaptarea la diferitele etape de scolarizare

Referindu-se la elevii de liceu, Jersild si colab. subliniaza butada care azi este tot mai actuala: “cand intra in scoala ei cred ca li se deschid numeroase usi spre viitor, iar atunci cand o parasesc constata ca multe usi le sunt inchise”.
Perioada liceului este o perioada de adanci transformari a personalitatii adolescentului. Trecerea de la un grad de scolarizare la altul creeaza probleme deosebite de adaptare, iar scoala pe masura ce clasele progreseaza, devine o institutie tot mai impersonala, elevul fiind confruntat cu tot mai multi profesori.

Adesea, acestea devin motive pentru scaderea interesului pentru scoala (criticism, teme pentru acasa, disciplina severa etc). Fetele isi manifesta insatisfactia mai mult introvertit prin tendinta la depresie, inhibitie, nevroza, eventual tentative de suicid, fiind tentate sa interpreteze dificultatile ca incapacitate personala. Din contra, baietii sunt mai extrovertiti, manifestandu-se prin acte impulsive, agresivitate, criticism sau parasirea scolii.

Esecul scolar poate fi considerat ca un simptom care incrimineaza posibilitatea de adaptare la noul mediu scolar. Cei cu risc mai mic provin din clase sociale cu statut economic mai bun, din familii cu mai putini copii, din familii organizate, cu parinti mai democrati si suportivi si care asteapta mai mult de la educatia copiilor lor. De obicei, esueaza copiii cu rezultate mai modeste la testele de  inteligenta.

In mare parte atitudinea elevului fata de scoala reflecta climatul intelectual din familie, aspiratiile si asteptarile parintilor si felul in care copilul se identifica cu modelul parental. Hotararea de a parasi scoala, reflecta influenta negativa a familiei, combinat adesea cu scaderea posibilitatilor intelectuale. Daca elevul se percepe ca insuficient intelectual, riscul de a parasi scoala este foarte mare.

Bachman si colab (1970) arata ca motivele invocate de 125 elevi care au parasit scoala au fost urmatoarele: cauze familiale (mai ales financiare), cauze personale (dorinta de libertate, de a se casatori), motive scolare (greutati de invatare, scaderea interesului), motive care tin de autoritate (necazuri cu profesorii sau cu instructorii scolari, cu alte persoane din scoala), motive care tin de diferite lipsuri materiale etc.

In general, scolarul care se dezvolta normal se adapteaza rapid la mediul scolar, inclusiv cand se trece de la o forma de invatamant la alta. Totusi, la 14 ani, subliniaza Rousselet (1969) problema scolii devine cauza unei noi crize afective si psihologice. In aceasta perioada dezadaptarile sunt mai frecvente la baieti si mai importante la clasele mai mari de liceu. Se insista, de asemenea asupra efectelor “crizei juvenile” in ceea ce priveste randamentul scolar.

Astfel, incapatanarea, inactivitatea pot deveni elemente negative si ireversibile in cazul in care atitudinea psihoeducativa fata de adolescent este negativa. In acest caz o importanta mare o au greselile pedagogice, invatamantul defectuos, izolandu-se chiar o categorie de elevi denumiti “intarziati datorita cauzelor pedagogice sau educative” (organizare pedagogica deficitara, conflicte familiale, invidie fraterna, antipatie pentru un profesor, excluderea din grupul de colegi etc).

Dezadaptarile se accentueaza in apropierea unor sesiuni de examene sau teze, mai ales cand teama de nereusita este realizata catastrofal.

Ursula Schiopu (1981) subliniaza la elevii cu probleme, tendinta de interiorizare a experientelor, dificultatile principale provenind din cauza unei mari labilitati afective si a emotivitatii care caracterizeaza aceasta perioada de varsta. In anumite situatii, de exemplu, capacitatea de abstractizare si intelegere a notiunilor abstracte ramane in urma. In aceste situatii, esecurile scolare sunt regula si a perseverarea intr-un invatamant teoretic este o greseala care poate avea repercursiuni deosebite. Dirijarea spre o meserie sau invatamant practic poate reda adolescentului stima de sine si fata de posibilitatile sale.

Widlocher (1976) subliniaza urmatoarele forme de inadaptare scolara:

  • reactia de opozitie care poate merge pana la refuzul scolar, opozitie, fuga de scoala, chiulul. In locul motivatiei apar o serie de justificari si expresii puerile, manifestari care evidentiaza hiperemotivitatea;
  • evadarea si refugiul in fantezie, reverie, izolare, cu respingerea oricarei prietenii, fuga de grup, neascultarea si obraznicia fata de profesori sau din contra cufundarea oarba in lectura, elevul citind tot ceea ce ii cade in mana;
  • indisciplina atat in timpul orelor cat si in afara lor, aroganta, impertinenta (pedepsele nu mai au rol);
  • preocupari preponderente pentru probleme filozofice speculative cu dezinteres fata de scoala;

 

dyfashion.ro

Un raspuns pentru “Dificultati intampinate in perioada de scolarizare”

  1. Lavinia says:

    Buna ziua! Va rog frumos, imi puteti trimite sursele bibliografice care stau la baza acestui articol? Lucrarea mea de licenta are aceasta tema si am gasit in articolul dvs multe lucruri interesante care mi-ar fi de mare folos…Va multumesc!

Lasa un comentariu