Dezvoltarea psihica in perioada prescolara



 

Prescolaritatea aduce schimbari importante atat in planul dezvoltarii somatice, a celei psihice, cat si in planul vietii relationale. Apar diferente de solicitari fata de cele ale mediului familial, din partea invatamantului prescolar, diferente ce presupun noi conditii de adaptare, precum si adancirea contradictiilor dintre solicitarile externe si posibilitatile interne ale copilului de a le satisface.

Jocul, desi reprezinta activitatea dominanta, incepe sa se coreleze si cu sarcini instructiv-educative. Aceasta cauza va conduce la complicarea si adancirea proceselor de cunoastere, la schimbarea atitudinii fata de mediul inconjurator.

Daca anteprescolaritatea a fost perioada expansiunii subiective, prescolaritatea este varsta descoperirii realitatii, a realitatii fizice, umane si mai ales a autodescoperirii.

Daca in perioada anterioara traia intr-un univers instabil, modificat dupa dorinte adeseori, acum copilul descopera ca exista o realitate externa care nu depinde de el si de care trebuie sa tina cont daca vrea sa obtina ceea ce doreste.

Adultii ii “impun” un anumit mod de a se comporta, il “obliga” la diverse reguli de folosire a obiectelor, mimarea unei actiuni (se facea ca scrie la 3 ani) este inlocuita cu invatarea, cu atitudinea mult mai realista (invata sa scrie).

Realitatea isi face aparitia pe toate planurile, nu numai fizic. Astfel in plan uman, daca pana acum el se confunda cu alte persoane, mai ales cu mama sa acum incepe sa-i recunoasca acesteia o individualitate proprie.

Extinderea cadrului relational cu obiectele, cu altii, cu sinele constituie o premisa pentru dezvoltarea psihica pe toate planurile. Se contureaza germenii constiintei morale iar dobandirea unor diverse categorii de deprinderi sporeste gradul de autonomie. Daca aceasta tendinta ii este refuzata apar conduite de opozitie sau de rivalitate; de asemenea, daca exista diferente de solicitari din partea gradinitei si a familiei poate apare dedublarea comportamentului.

Motricitatea

Miscarile bruste, necoordonate de la 3 ani sunt treptat inlocuite de miscari tot mai bine armonizate. Pe prim plan trece incarcatura psihologica a miscarii, repetarea ei la obiecte, imagini, intentii. Prescolarul simte o adevarata placere sa imite adultii, sa-si exprime trairile emotionale prin gestica, mimica si pantomimica. Din acest motiv, prescolaritatea a mai fost denumita si varsta gratiei. Gratia se dezvolta si pentru ca prescolarului ii place sa fie in centrul atentiei, sa fie admirat si laudat. Cu timpul, gratia incepe se devina tot mai palida, locul fiind luat de rigoare, de precizie, acestea devenind principalele caracteristici ale moticitatii copilului.

Este perioada in care prin stereotipizare, miscarile duc la formarea deprinderilor, la imbogatirea conduitelor. Nevoia de actiune, traita prin executarea miscarilor sta la baza dezvoltarii psihice (perceptia se formeaza in cursul actiunii cu obiectele, ea se corecteaza, se verifica numai astfel). De aceea, se recomanda largirea posibilitatilor de actiune cu obiectele. Impreuna cu motricitatea, actiunea cu obiectele, sprijina nu numai imbogatirea planului cognitiv, ci si dezvoltarea personalitatii.

Senzorialitatea

Spatiul in care se deplaseaza copilul se extinde considerabil; de la interiorul casei la cel al gradinitei, a strazilor parcurse pentru a ajunge la aceasta, dar si pentu a se juca in fata blocului. Se dezvolta numeroase trebuinte, dintre care cea de cunoastere, de investigare este prezenta. Prin sensibilitatea vizuala si cea auditiva se capteaza cele mai multe informatii. Incep sa diferentieze si sa denumeasca culorile, diferite tipuri de activitati, de unelte, semne de circulatie.

Sensibilitataea auditiva devine de 2 ori mai fina in aceasta perioada, iar cea tactila se subordoneaza vazului si auzului ca modalitati de sustinere a lor si de control. Se dezvolta mult auzul verbal si cel muzical, fapt care-i va da posibilitatea recunoasterii obiectelor dupa sunetele provocate de atingere, lovire, etc.

Desi incarcate afectiv si situational, senzatiile vor fi integrate perceptiilor, surprinzand caracteristicile reale. Apar noi forme de perceptie cum este observatia cu scop, organizata si planificata.
Perceptia marimii obiectelor ca sI a constantei de marime sunt deficitare. Doua cutii de aceeasi forma, culoare, dar diferite ca marime sunt diferentiate nu atat dupa marime cat dupa asezarea lor spatiala.

Perceptia distantei, a orientarii in raport cu anumite repere sus, jos, stanga, dreapta se face treptat, pe masur implicarii in diferite activitati; incep sa apara si forme ale perceptiei succesiunii timpului. Desprinderea unor insusiri mai importante ale obiectelor, intarirea lor prin cuvinte constituie premisa formarii reprezentarilor care la aceasta varsta sunt incarcate de insusiri concrete si situationale.

Are un rol imens in viata copilului, pentru ca pe de o parte il ajuta sa cunoasca obiectele in absenta lor (animale, plante), iar pe de alta sa-si reactualizeze experienta si s-o integreze in cea prezenta. Incep sa-si dezvolte atat reprezentari bazate pe memorie cat si pe imaginatie ( reprezentarea personajelor din diferite basme).

Gandirea

Copilul opereaza cu o serie de constructe, care nu sunt nici notiuni individualizate, dar nici notiuni generale, ceea ce inseamna ca are un caracter preconceptual, cvasiconceptual.

Cu ajutorul cuvantului, care este un simbol, peconceptele castiga in generalitate si precizie si treptat se ajunge la construirea claselor logice. Totusi gandirea are un caracter intuitiv, ramane tributara caracteristicilor concrete, senzoriale, este strans legata de perceptii, de imagine. Insusirile perceptive sunt considerate ca absolute, nu sunt puse in relatie unele cu altele. Copilul gandeste ceea ce vede, rationamentul lui are inca un curs aderent la sensul unic al perceptiei si nu o organizare de ansamblu.

Gandirea preconceptuala si intuitiva este o gandire egocentrica si magica, nereusind sa faca distinctie intre realitatea obiectiva si cea personala, genereaza egocentrismul, crezandu-se centrul universului. Confuzia dintre eu si lume duce la caracterul animist al gandirii care consta in atribuirea de calitati umane, obiectelor.

Din egocentrism deriva o alta caracteristica si anume artificialismul, convingerea ca totul este fabricat de om. Treptat, gandirea incepe sa se desprinda de egocentrism, prin compararea cu gandirea altuia, trece la analiza mai obiectiva a realitatii, incepe sa imita lucrurile reale, sa tina cont de partenerul de joc.

Totusi, ramane la o gandire sincretica, bazata pe relationarea la intamplare a insusirilor obiectelor, face confuzii intre parte si intreg. Aceasta caracteristica se explica prin caracterul inconsistent al reprezentarilor si slaba dezvoltare a acapacitatii de a rationa. O alta caracteristica la fel de importanta este conturarea primelor operatii sI organizarea structurilor operative ale gandirii.

Piaget considera ca este perioada preoperatorie a gandirii, baza pentru aparitia notiunilor empririce. Copilului ii este greu sa treaca peste aspectele de forma, culoare, nu surprinde relatii privind permanenta, invarianta. De ce-urile copilului arata existenta precauzalitatii intermediare intre cauza eficienta sI cauza finala; cauta o relatie, procesele fizice sunt asimilate la actiunile proprii.

Treptat, precauzalitatea nu se mai asimileaza cu actiunile proprii, ci cu operatiile, acestea fiind coordonari generale, ale actiunilor. Prescolarul intampina de asemenea dificultati in ceea ce priveste aprecierea ordinii directe si inverse. Piaget considera ca prescolaritatea este o perioada de organizare si pregatire a dezvoltarii gandirii, abia intre 7,8 ani si apoi intre 11,12 ani are loc desavarsirea operatiilor concrete.

Limbajul

Limbajul copiilor de 3 ani este destul de dezvoltat, in sensul ca poate chiar sustine o conversatie. Totusi, limbajul prescolarului se deosebeste de cel al adultului prin:

  • pronuntarea este imperfecta, mai ales la inceputul prescolaritatii. Sunt posibile omisiuni, substituiri, inversiuni de sunete.
  • privind structura gramaticala-in utilizarea verbelor cel mai bine se fixeaza timpul prezent, care se extinde si asupra altor timpuri.

Numarul erorilor scade treptat si isi insuseste morfologia si sintaxa in practica vorbirii.
In ceea ce priveste structura limbajului, inca mai domina limbajul de situatie, din faza anteprescolara, care are caracter concret, este legat de situatiile particulare la care participa cei implicati. Treptat se face trecerea spre limbajul contextual. Cele doua forme coexista, desi ca o tendinta generala trebuie semnalata diminuarea caracterului situativ odata cu intrarea in prescolaritatea mare.

Din limbajul monologat apare treptat la inceputul prescolaritatii limbajul interior care are un rol mare in ordonarea, proiectarea si reglarea actiunilor. Sub raport cantitativ, vocabularul se imbogateste substantial. De la 5-10 cuvinte pronuntate de copil la un an, la 300-400 de cuvinte pronuntate la 2 ani, 800-1000 de cuvinte pronuntate la 3 ani, 1600-2000 de cuvinte la 4 ani, 3000 la 5 ani, ajunge pana la 3500 de cuvinte la 6,7 ani, desi semnificatiile cuvintelor nu sunt precise.

O alta caracteristica este si formarea independenta a cuvintelor, inventarea lor pe baza cresterii capacitatii de generalizare a unor relatii gramaticale deja invatate.
Pot apare si defecte de vorbire sub forma de dislalie, pronuntia incorecta a unor forme, prin inlocuirea lor cu altele sau prin omitere;  nazalizare, alterarea majoritatii sunetelor, balbaiala intreruperea cursului firesc al vorbirii prin repetarea unor sunete, silabe sau oprirea brusca inaintea pronuntarii lor.

Memoria

Daca la varsta anteprescolara, memoria are un caracter spontan, in prescolaritate, datorita dezvoltarii gandirii si mai ales a limbajului interior, alaturi de memoria mecanica se dezvolta memoria inteligibila, alaturi de cea neintentionata apare cea intentionata. Aceasta din urma se dezvolta mai ales atunci cand informatiile au semnificatie pentru copil.

Memoria este strans legata de interesele copilului. Continutul memoriei este foarte bogat: miscari, stari afective, imagini, cuvinte, idei. Este semnificativa cresterea intervalului de timp in care devine posibila recunoasterea unui material dupa o singura perceptie.
Totusi memoria copilului ramane difuza, incoerenta, nesistematizata.

Imaginatia

Ceea ce ne impresioneaza este amploarea vietii imaginative a copilului, usurinta cu care el trece in orice moment din planul realitatii in cel al fictiunii. Se apreciaza ca daca afectivitatea este motorul activitatii copilului, imaginatia este calea, mijlocul, metoda de realizare a ei. Imaginatia este prezenta in activitatea creatoare regasita in joc, in desen, dar si cand reproduce o poezie, un cantec.

In interpretarea realitatii copilul manifesta animism (insufleteste lucrurile) si artificialism (credinta ca totul este fabricat de om), si una si alta sunt opera imaginatiei infantile.
Confuzia si nediferentierea perceptiilor, saturatia emotionala il fac pe copil sa nu diferentieze precis planul realitatii de cel al inchipuirii, ceea ce doreste sa aiba de ceea ce are. De asemenea imaginatia copilului este mai activa, mai libera decat a adultului care este mai controlata de realitate, mai disciplinata. Imaginatia indeplineste la copil un rol de echilibrare sufleteasca; rezolva contradictia dintre dorintele si posibilitatile copilului.

Atentia

Atentia este capacitatea de orientare, focalizare si concentrare asupra obiectelor si fenomenelor in vederea reflectarii lor adecvate.
In prescolaritate incepe sub influenta gandirii si a limbajului organizarea atentiei voluntare; sporeste capacitatea de concentrare ca si stabilitatea prin activitate. De asemenea se mareste volumul atentiei care capata un caracter tot mai selectiv.

Afectivitatea

Cunoaste expansiune, modificari, reorganizari generate de:

  • patrunderea copilului intr-un nou mediu institutionalizat unde cunoaste persoane noi de varste diferite;
  • contradictiile dintre dorintele copilului de a-l satisface pe adult, pe care-l iubeste, apoi de autonomie si de restrictiile impuse.

Se produc fenomene de transfer afectiv si de identificare afectiva. Copilul isi transfera dragostea si atentia catre educatoare cu care se si identifica, fiind pentru el pentru o perioada de timp un substitut al mamei. Identificarea se realizeaza cu modelele umane cele mai apropiate. Aceasta incepe inca din anteprescolaritate prin adoptarea unor conduite, gesturi sI atribute urmarind modelul. Cand cei doi parinti sunt amandoi admirati, copilul se straduieste sa se identifice cu ambii. Apar stari afective de vinovatie (la 3 ani), de mandrie (la 4 ani) mustrat public.

Cercetarile au descris sindromul bomboanei amare: starea afectiva de rusine ce apare in urma unei recompense nemeritate, bucuria fiind insotita de neliniste, agitatie sI sindromul de spitalizare: reactia afectiva, violenta cand copilul urmeaza sa fie internat pentru un tratament, datorita despartirii, abandonarii celor dragi.

Se contureaza aparitia unor sentimente morale: rusine, atasament, prietenie, respect, sentimente intelectuale, mirare, curiozitate, satisfactie precum si sentimente estetice. In privinta ordinii obiectelor care provoaca sentimente estetice s-au stabilit urmatoarele: obiectele propriu-zise, culorile, animalele, natura.

Formarea si dezvoltarea personalitatii prescolarului

Prescolaritatea este perioada formarii initiale a personalitatii, a aparitiei primelor relatii si atitudini care constituie un nivel superior de organizare a vietii psihice.
Organizarea si relativa stabilizare a comportamentelor sunt posibile datorita modificarilor esentiale care se produc in structura activitatii psihice. Cele mai semnificative elemente ale activitatii care suporta modificari sunt motivele, dar ele inca nu sunt constientizate si ierarhizate in motive esentiale si neesentiale mai ales la varsta prescolara mica.

Desfasurarea activitatii pe baza unor motive corelate, care se intaresc reciproc, ierarhizarea si stabilizarea lor constituie conditia esentiala a formarii personalitatii copilului. Cu privire la EU, in prescolaritate simtul corporal devine mai profund (toate partile corpului au importanta pentru el); inceputurile de reciprocitate il ajuta sa inteleaga parerile celorlalti; creste respectul fata de sine prin dorinta de a lucra singur.

G. Allport adauga doua aspecte importante care sporesc individualitatea copilului: existenta Eului si imaginea Eului. Primul aspect este legat de aparitia simtului de proprietate, considera ca ii apartin foarte multe lucruri, persoane (tatal meu, mingea mea). Al doilea aspect se caracterizeaza printr-un inceput de constiinta a copilului care incepe sa sesizeze ce cer adultii de la el.

O alta dimensiune este constiinta morala care include unele elemente (reprezentari, notiuni) si unele ceva mai complexe (sentimente, obisnuinte). Specific pentru constiinta morala sunt urmatoarele particularitati:

  • are un caracter situativ;
  • conduitele morale pozitive sunt mult mai apreciate decat cele negative; conduitele morale ale altora sunt mai apreciate decat cele proprii;
  • adeziunea la normele morale este mai mult afectiva decat cea rationala;
  • aprecierile sunt dihotomice.

Piaget considera ca exista un paralelism logic intre constituirea constiintei logice si cea a constiintei morale. Astfel, daca in dezvoltarea gandirii exista o perioada de egocentism si apoi de realism, la fel si in dezvoltarea constiintei morale exista faza  comportamentului egocentric sI faza realismului moral.

In constituirea constiintei morale, relatiile de cooperare bazate pe respect mutual, pe confruntarea punctelor de vedere sunt superioare celor constrangatoare, care promoveaza respectul unilateral. Primele genereaza independenta spiritului si autonomia morala, celelalte un egoism moral. Se apreciaza ca la prescolari intalnim o constiinta morala primitiva marcata mai ales de sentimente si nu de sisteme de valori.

 

Sursa: scritube.com

2 Raspunsuri pentru “Dezvoltarea psihica in perioada prescolara”

  1. Sergiu says:

    e bine spus

  2. Violeta says:

    Sursa e super. Multumesc.

Lasa un comentariu