Dezvoltarea gandirii in invatamant

Scoala activa

S-a scris mult despre scoala activa de la inceputul secolului al XX-lea, care incerca sa inlocuiasca scoala herbartiana, intelectualista, bazata pe autoritate si activitati didactice rigide.

Reprezentata de Dewey, Montessori, Decroly, scoala activa a fost fundamentala in 1899 de Ad. Ferrière si urmarea sa promoveze un invatamant care sa permita elevului sa invete sigur in conformitate cu interesele sale. Pentru aceasta se cautau si se preconizau metode si procedee care sa stimuleze activismul elevilor, ceea ce in sine reprezenta un aspect pozitiv al acestei scoli.

Un exemplu il constituie metoda proiectelor utilizata de Kilpatrick. Aceasta consta in urmatoarele: profesorul ii intreba pe elevi ce i-ar interesa sa studieze. Fiecare elev isi alegea o problema pe care o prefera. Profesorul indica apoi bibliografia adecvata temei respective. Intr-o perioada determinata de timp, elevii urmau sa intocmeasca un proiect, un tip de referat, pe tema aleasa. Proiectul respectiv era discutat cu profesorul si se faceau completarile necesare. Urma, apoi, alt proiect si asa mai departe.

Metoda proiectelor era una activa; ea se baza pe interesele elevului, stimula activitatea independenta a acestuia, ii dezvolta gandirea, personalitatea, il pregatea pentru viata.

Se releva ca asemenea metode didactice noi au fost experimentate in unele scoli particulare din occident, dar rezultatele n-au fost cele scontate. Mai intai, precizeaza Cosmovici (1998), invatamantul nu poate fi subordonat intereselor elevilor. Scoala trebuie sa dezvolte la copii interese superioare (pentru stiinta, tehnica, arta etc.), adica interese utile societatii. De asemenea, nu i se poate pretinde copilului sa redescopere singur legile stabilite de stiinta de-a lungul secolelor.

In acelasi timp, scoala activa a subestimat sistematizarea logica a cunostintelor, aceasta fiind o cerinta fundamentala a gandirii noastre ( A. Cosmovici,1998 B, p. 177).

Invatarea prin descoperire

Invatarea prin descoperire este un demers didactic eficient, pentru ca elevul intra in posesia informatiilor prin eforturi personale. Esential in aceasta metoda este efortul propriu.

Printre multiplele ei valente formative se subliniaza si urmatoarele: ofera un nivel superior de autonomie si libertate de actiune, angajand intr-o mare masura potentialul cognitiv al elevului; faciliteaza organizarea si sistematizarea cunostintelor in sisteme informationale; stimuleaza functiile creative (ingeniozitatea, originalitatea, spiritul critic etc.).

Totusi este necesara si interventia profesorului. El trebuie sa orienteze elevii spre dezvaluirea semnificatiei cunostintelor, utilitatii acestora, ceea ce va determina o stare de activare a tanarului, de mobilizare a efortului mental spre cautarea si gasirea informatiei relevante.

Cautarea si descoperirea relatiilor dintre fenomene, a interdependentelor dintre ele, face posibila intelegerea mai profunda a acestora si stimuleaza capacitatea de transfer dintr-un sistem in altul a informatiilor. De aceea, invatarii prin descoperire este necesar sa i se acorde o atentie mai mare in procesul de invatamant.

Invatarea problematizata

Invatarea pe baza de probleme se utilizeaza cand se pot crea situatii problema ce urmeaza a fi solutionate. Situatia problematica desemneaza o stare contradictorie, conflictuala ce rezulta din trairea simultana a doua realitati incompatibile intre ele, pe de o parte, experienta trecuta, insuficienta, iar pe de alta parte, elementul de noutate si surpriza, necunoscutul cu care este confruntat subiectul, ceea ce deschide calea spre cautare si descoperire, spre intuirea unor solutii, a unor relatii absente intre vechi si nou (Cerghit, 1980, p. 130).

Invatarea problematizata pune elevul intr-o situatie de cercetare a informatiei. De altfel, aceasta reprezinta singura modalitate pe care o poate utiliza pentru a iesi invingator din situatia problematica in care se afla. De asemenea, situatia de cercetare, genereaza o stare psihica de curiozitate, nedumerire, incertitudine in fata necunoscutului, ceea ce conduce la mobilizarea capacitatii de cunoastere, la implicarea masiva a operatiilor gandirii.

Astfel, participarea activa la solutionarea problemelor solicita intens gandirea, stimuleaza cautarile si observatiile, reflectiile, indeamna la experimentare mentala in gasirea raspunsului. Bucuria descoperirii prin rezolvari de probleme determina o necesitate permanenta de cunoastere, de autodepasire. Pentru a sesiza problemele, a sti sa le formulezi, sa le solutionezi este necesara o bogata informatie, de multe ori, suplimentara fata de aceea primita in cadrul lectiilor.

Matematicianul Polya (1971) sublinia ca un bagaj de cunostinte bine asortat si bine organizat constituie un atu important al celui care solutioneaza problema. In orice domeniu exista anumite fapte cheie (probleme–cheie, teoreme––cheie) pe care le stocam, cumva, in randul din fata al memoriei. Cand incepem o problema trebuie sa avem in jur, la indemana, cateva fapte-cheie, asa cum mestesugarul priceput, cand isi incepe lucrul, isi aranjeaza la indemana uneltele pe care le utilizeaza cel mai frecvent (Polya, 1971, p. 275-276).

Invatarea problematizata contribuie, dupa cat se pare, in cea mai mare masura, la dezvoltarea gandirii elevilor. Cine relateaza despre formarea gandirii, vorbeste despre formarea unor operatii mentale, de construirea acestora, iar construirea operatiilor se efectueaza in cursul cercetarii, orice cercetare pornind de la o problema – considera Aebli.

Cooperarea

Cooperarea este o alta modalitate prin care se dezvolta gandirea elevilor. Numeroase cercetari au avut ca obiect activitatea cooperanta a grupului (mai ales, in rezolvarea problemelor).  Invatarea in grup are efecte pozitive asupra gandirii si o intalnim atat la nivelul preuniversitar, cat si la nivel universitar (realizarea comuna a unor proiecte, dezvoltarea unor teme, pregatirea in grup pentru examene).

In grup se formuleaza mai multe puncte de vedere, uneori contradictorii care, pentru gasirea solutiilor corecte, solicita intens gandirea, stimuland efortul fiecarui elev. Prin transfer, fiecare membru al grupului asimileaza de la ceilalti diferite strategii rezolutive. Dezbaterile cooperante pe o tema antreneaza operatiile intelectuale ale fiecarui participant. De asemenea, cooperarea face posibil schimbul de informatii, care imbogatesc structurile cognitive individuale.

Activitatea in grup a elevilor, discutarea anumitor teme sau proiecte este foarte variata. Se subliniaza ca, de exemplu, la literatura, istorie, filozofie predominanta este analiza si interpretarea de texte. La matematica, fizica, chimie accentul este plasat pe rezolvarea de probleme despre care stim ca ocupa locul central in dezvoltarea capacitatilor intelectuale si in psihologia gandirii.

 

Fragmente din Psihologia scolara F. Turcu