Dezvoltarea copilului in a treia copilarie



A TREIA A COPILARIE
(6/7-10/11 ani – scolarul mic)

Aceasta perioada este apreciata de unii autori ca fiind sfarsitul copilariei si un inceput primar al pubertatii. Problemele acestei etape sunt legate de adaptarea scolara si de invatare.

Invatarea devine tipul fundamental de activitate, solicitand intens intelectul si determinand dezvoltarea unor capacitati si strategii de invatare. Paralele cu acest proces copilul face achizitii importante – deprinderile de scris-citit, care devin conditia si instrumentul insusirii celorlalte achizitii.

Dezvoltare fizica generala

Intre 6-7 ani are loc o incetinire a procesului de crestere, care ulterior se va intensifica usor.
Dentitia provizorie incepe sa fie inlocuita cu dentitia permanenta (apar primii molari). Acest proces de dezvoltare a dentitiei permanente este insotita de osificarea mai intensa la nivelul toracelui, claviculei si coloanei vertebrale. La 7 ani are loc osificarea bazinului.

Creierul creste in greutate ajungand la 1.200 de grame. Tot acum se dezvolta forta musculara, paralel cu dezvoltarea indemanarii (copilul invata sa scrie).

Se dezvolta si se perfectioneaza activitatea motorie generala, mai ales autocontrolul. Abilitatile motorii se dezvolta si ca urmare a exercitiului fizic din orele de educatie fizica.

Copilul intre 6-7 ani/10-11 ani poate invata orice sport: mersul pe bicicleta, inot, patinaj, handbal etc, cu conditia ca el sa fie sustinut si stimulat in acest sens.

Dezvoltare cognitiva

Intrarea copilului in scoala, contactul cu specificul activitatii scolare creeaza conditii noi favorizante pentru dezvoltarea gandirii copilului determinand un proces important in cunoasterea lumii inconjuratoare.

Copilul isi insuseste pe parcursul acestei perioade un mare volum de cunostinte, dezvoltandu-si concomitent modalitati noi de intelegere. Astfel se dezvolta o serie de calitati ale cunoasterii cum ar fi: observarea atenta, atentia, exprimarea in mod desfasurat a ideilor, imaginatia.

Dezvoltarea gandirii este conditionata si strans legata de dezvoltarea limbajului, dar si de dezvoltarea experientei cognitive directe – senzatii, perceptii, reprezentari.

invatarea sris-cititului este considerata deschizatoarea tuturor drumurilor elevului catre informatie si cunoastere.
Toate aceste achizitii fac sa deosebeasca semnificativ elevul de 10-11 ani fata de cel de 6-7 ani prin modul de gandire, exprimare, invatare, limbaj, rezolvare de probleme.

Piaget sustine ca intre 7-11 ani copilul se afla in perioada operatiilor concrete. Aceasta inseamna ca el incepe sa inteleaga principiile logicii atata timp cat ele se refera la concretul obiectelor si fenomenelor.

Intelegerea numeroaselor fenomene din natura se realizeaza prin mijlocirea reprezentarilor. Fenomenele observate si reprezentate devin mijlocul de explicare a unor fenomene mai complicate.

Exemplu: dilatarea corpurilor, explicata prin diverse exemple din natura, devine punct de plecare in intelegerea unor procese geologice – dezintegrarea rocilor sub actiunea schimbarilor de temperatura.

Reprezentarile au un rol foarte important in insusirea notiunii de numar – in activitatea didactica folosindu-se reprezentari ale obiectelor, persoanelor, cum ar fi betisoare, bile, papusi etc.

In insusirea si intelegerea stiintelor naturii, biologie, anatomie, geografie folosirea reprezentarilor ocupa un loc important. Cu alte cuvinte reprezentarile devin tot mai variate si pot fi treptat desprinse de obiecte, ceea ce ii da copilului independenta de a opera cu obiecte noi. In procesul invatarii copilul opereaza frecvent cu scheme si imagini ce faciliteaza transmiterea unor informatii. Pe baza acestora se vor forma simbolurile si conceptele.

Vazuta in acest fel reprezentarea constituie veriga de legatura intre concret si abstract. O data schema insusita copiii o pot aplica in diverse contexte – ei stiu ca numarul 24 ramane neschimbat indiferent daca el este 10+14 sau 23+1.

La aceasta varsta copilul, aplicand regulile acestui tip de gandire, poate sa desprinda trasaturile caracteristici, definitorii ale obiectelor, fenomenelor, persoanelor sau situatiilor. Legat de aceasta caracteristica gandirea copilului scolar capata o calitate noua – reciprocitatea.

In aceasta perioada copiii incep sa clasifice, sa includa obiectele dupa anumite insusiri esentiale in categorii si clase (baza formarii notiunilor). Includerea in clase mai releva si ideea ca un anumit obiect sau persoana pot apartine cel mult unei clase.

Alta caracteristica a cognitiei scolarului mic o constituie posibilitatea crearii de serii – aranjarea in serie a obiectelor in functie de marime, grosime, culoare etc.
Strans legat de dezvoltarea intelectuala si implicate direct in activitatea de invatare sunt memoria si atentia. Ele capata noi dimensiuni la aceasta varsta. Se cunoaste faptul ca elevii cu probleme de concentrare a atentiei au dificultati in activitatea de invatare si mai ales in fixarea si reactualizarea cunostintelor.

In primii 6-7 ani ai vietii atentia este definita ca expresie a orientarii si concentrarii activitatii psihice. In general, copilul de 6-7 ani nu poate fi atent in cadrul unei activitati mai mult de 25-30 minute. In momentul intrarii in scoala atentia este destul de bine dezvoltata (atentia voluntara este mai putin conturata). Stabilitatea si durata atentiei urmeaza sa se dezvolte in urmatorii ani.

Educarea atentiei este inclusa in procesul instructiv-educativ prin stimularea interesului copilului pentru activitatile scolare prin dezvoltarea dorintei de a duce la bun sfarsit o activitate si, in general, prin realizarea unei motivatii pozitive fata de intreaga activitate de invatare.

Memoria se refera la fixarea informatiilor scolare, la modul cum elevul recunoaste si reproduce oral sau scris ceea ce a fost memorat. Fixarea, recunoasterea si reproducerea sunt legate direct de nivelul dezvoltarii inteligentei la copil. Tot ceea ce se fixeaza in memorie fara ca elevul sa inteleaga, sa descopere cauzalitatea se uita repede – memoria de scurta durata.

Memoria scolarului mic se sprijina pe concret, pe perceptibil. De aceea, folosirea materialului didactic ilustratii, planse este foarte indicata. in acest mod se face o fixare concret-senzoriala care este fragmentata de detalii nesemnificative (legata de perioada concretului in gandirea elevului mic). Copilul pastreaza informatiile care l-au impresionat mai mult. Mai tarziu, elevul isi va organiza activitatea de memorare selectiv.

In opozitie cu memorarea mecanica, imitativa se dezvolta caracterul logic al memorarii – elevul intelegand ceea ce a memorat. Spre sfarsitul acestei perioade se dezvolta exactitatea, promtitudinea si rapiditatea reproducerii.

Putem afirma ca imaginatia elevului mic devine mai complexa, mai bogata, se bazeaza pe termeni si imprejurari din ce in ce mai variati. Cresterea impresionabilitatii si sensibilitati micului scolar contribuie mult la dezvoltarea imaginatiei reproductive. El se entuziasmeaza repede, are o mare admiratie pentru faptele eroice si pentru intamplarile neobisnuite, ii place sa aiba roluri in care sa interpreteze personajele preferate.

Invatarea cititului ii da posibilitatea sa citeasca cu placere basme si povestiri, toate acestea stimulandu-i imaginatia si interesul pentru tot ceea ce exista si ar putea exista pe lume. In aceste conditii imaginatia devine instrument al cunoasterii.

Dezvoltarea limbajului

Dezvoltarea limbajului este remarcabila, scoala si familia stimuland acest proces. Scolarul mic se exprima mult mai bine, in fraze corecte din punct de vedere gramatical, foloseste cuvinte de legatura “ca”, “pentru ca”, “deoarece”. Vocabularul lui activ ajunge la 2.000-2.500 de cuvinte.

Dezvoltarea limbajului scris este strans legata de invatarea si diferentierea fonemelor (aspectul sonor al literei). Dezvoltarea vocabularului este evidenta prin numarul mare de cuvinte folosite – vocabular activ, forma expresiva a limbajului si prin diminuarea numarului de cuvinte pe care nu le rosteste, dar le intelege.

Dezvoltarea structurilor gramaticale corecte este corelata cu invatarea regulilor gramaticale care sunt identice pentru cele doua forme ale limbajului. Tot acum se dezvolta limbajul interior “pentru sine” (Vigotski).

Dezvoltarea limbajului are loc odata cu cresterea interesului pentru citit, iar exprimarea se perfectioneaza in activitatile de dezvoltare a vorbirii libere, de compunere.

Dezvoltarea psiho-sociala

Inainte de intrarea in scoala copilul se caracterizeaza prin instabilitate emotionala, predominand afectelor. Dinamica sentimentelor este legata de cresterea gradelor de constiinta a propriei activitati si a relatiei cu ceilalti. Se dezvolta propriile dorinte si aspiratii. in aceasta perioada are loc cresterea sensului moral – afectiv al conduitei generale, dezvoltarea sentimentelor si starilor afective legate de relatiile afective impuse de scoala si aprecierea sociala a actiunilor lor. Tot in aceasta perioada se dezvolta sentimentele intelectuale.

Copilul intelege si resimte tot ceea ce se intampla in familie, conflicte, certuri, despartiri. Sunt semnificative pentru copil relatiile pozitive cu parintii sau, dimpotriva, atitudinile de renegare, de rejectare a unora din parinti. Relatiile afectuase dintre parinte si copil, cat si relatiile dintre parinti conduc la structurarea pozitiva a personalitatii.

Pentru a alege conduita educationala corecta, adecvata parintele trebuie sa isi cunoasca foarte bine copilul. Aceasta cunoastere trebuie sa tina cont de parerea celorlati, a invatatorului, a psihologului si medicului. Utile pentru activitatea educationala a parintelui sunt si cunostintele legate de caracteristicile de varsta.

Scoala si activitatea de invatare, prin cerintele specifice determina modificari in toate planurile activitatii psihice a copilului. In aceasta perioada, la nivelul personalitatii se structureaza trebuintele, interesele si atitudinile. Evolutia personalitatii se realizeaza concomitent cu dezvoltarea interrelatiilor sociale si valorificarea noilor experiente de viata.

Dezvoltarea intereselor sociale sunt determinate de viata sociala, in general si de viata scolara, in particular. Am vazut ca relatiile defectuase dintre parinti si copii au efecte negative (agresivitate, hiperemotivitate, instabilitate, anxietate etc). Toate acestea se rasfrang negativ la nivelul intregii activitati scolare.

Armonizarea relatiilor parinte-copil, o viata de familie echilibrata si afectuasa dezvolta trasaturi de personalitate opuse celor enumerate mai sus: copilul are incredere in fortele proprii, se adapteaza usor vietii scolare si dobandeste un real echilibru emotional. Rolul invatatorului este foarte important. El devine “model” pentru scolar, este cel care il face sa inteleaga mai repede si mai bine informatiile transmise.

Modul in care el apreciaza scolarul (corectitudinea, lipsa favoritismului) dezvolta la copii simtul propriei valori. Dezvoltarea sociabilitatii scolarului mic se manifesta evident tot in activitatea scolara prin relatiile cu ceilalti copii si se dezvolta prin joc. La acest nivel de varsta jocul capata valente noi. Copiilor le plac jocurile cu subiect, cu roluri. Jocul devine mai bine organizat, regulile sunt respectate mai riguros, iar spre finalul acestei perioade sporeste caracterul competitiv al acestuia.

Perioada scolarului mic se caracterizeaza, din punct de vedere social, prin aparitia prieteniilor, copiii devenind mai putin dependenti de parinti si mai interesati de colegi, de prieteni.

Prietenia se leaga prin aparitia unor interese si activitati comune. Ei isi dezvolta comportamente asemanatoare, prefera acelasi gen de literatura, se exprima asemanator, au aceleasi pareri despre anumite persoane. Dezvoltarea sociala, spre sfarsitul acestei etape, pregateste terenul pentru cea imediat urmatoare – pubertatea.

Lasa un comentariu