Dezvoltarea copilului in a doua copilarie



 

A DOUA COPILARIE
(3 – 6/7 ani – perioada prescolara)

Expresia celor “7 ani de acasa”, pe care omul ii are sau nu-i are, reflecta tocmai importanta pe care aceasta perioada o are in evolutia psihica a copilului.

Copilul se integreaza tot mai activ in mediul social si cultural din care face parte asimiland modele de viata si experiente. Solicitarile complexe si diversificate ale mediului social determina dezvoltarea bazelor personalitatii, dezvoltarea capacitatii de cunoastere si a comunicarii.

Integrarea copilului in colectivitate devine o conditie esentiala a stimularii si folosirii optime a potentialului sau. Gradinita devine astfel unul din factorii cheie ai dezvoltarii copilului in aceasta perioada de varsta.
Copilul se descopera din ce in ce mai mult pe sine, realizand ca nu este identic cu ceilalti. Tot in aceasta perioada constientizeaza ca propriile actiuni (comportamente) produc anumite reactii in mediul lui de viata sau altfel spus avem de a face cu o prima forma de responsabilitate.

Dezvoltarea fizica

Intre 3 – 6/7 ani cresterea in inaltime a copilului se face de la aproximativ 92 cm la 116 cm, iar cresterea in greutate este semnificativa, ceea ce ne determina sa spunem ca are loc o schimbare importanta in aspectul general a copilului.

Tot acum are loc schimbarea si dezvoltarea structurii muschilor (descreste ponderea tesutului adipos), pielea devine mai elastica si mai densa. Procesul de osificare se intensifica (apar mugurii dentitiei definitive si se osifica oasele lungi ale sistemului osos).

Datorita faptului ca nu toate organele si segmentele corpului se dezvolta identic copilul are o infatisare usor disproportionata (de exemplu intre 3 si 4 ani capul este mai mare in raport cu corpul, iar membrele mai scurte in raport cu toracele)

Dezvoltarea motricitatii

Se face in sensul cresterii preciziei miscarilor (ele sunt mai fine, complexe si mai sigure) si dezvoltarii echilibrului.
Dezvoltarea structurala a scoartei cerebrale, in aceasta perioada, este legata de departajarea zonelor vorbirii si fixarea dominantei asimetrice a uneia din cele doua emisfere, de obicei stanga pentru dreptaci.

Volumul creierului se modifica si el de la 350 gr, cat are la 3 ani, la 1200gr, spre sfarsitul perioadei. Ca urmare a diferentierii neuronilor si sistemului nervos periferic, scoarta cerebrala dobandeste un rol de coordonare al intregii activitati psihice a copilului.

Dezvoltarea exploziva a motricitatii acestei varste duce la sporirea autonomiei, pe de o parte, dar si la o dezvoltare psihica superioara varstei anterioare. Jocurile de miscare, de constructie, desenul, modelarea plastilinei sunt activitati care stau la baza dezvoltarii abilitatilor intelectuale, cu alte cuvinte potenteaza dezvoltarea cognitiva.

Dezvoltarea cognitiva

Gandirea copilului la aceasta varsta este strans legata de dezvoltarea senzatiilor si perceptiilor. Gandirea copilului incepe prin investigatii practice asupra obiectelor si fenomenelor din jurul lui, bazandu-se in continuare pe actul perceptiei (din acest motiv se spune ca la acest moment gandirea copilului este concreta).

Gandirea concreta a copilului se deosebeste foarte putin de impresiile sale reale. O data cu folosirea cuvintelor copilul devine capabil de gandire simbolica. Folosindu-se de cuvinte ca simboluri ale obiectelor, fenomenelor, persoanelor, actiunilor copilul isi dezvolta abilitatea de a intelege si de a comunica. El are posibilitatea la aceasta varsta de a se juca “de-a scoala”, “de-a mama”, dezvoltand astfel jocul imaginar in care cuvintele inlocuiesc situatiile concrete.

Piaget afirma ca aceasta abilitate a copilului de a se folosi de simboluri nu include abilitatea relationarii logice (de exemplu un copil la sfarsitul acestei perioade stie ca 3+2=5 dar nu realizeaza ca 5-2 =3 – stadiul preoperational al gandirii. Tot acum copilul respecta, prin gandirea sa, principiul conservarii cantitatilor, a numarului.

O alta caracteristica a gandirii este si caracterul ei egocentric. La aceasta varsta copilul isi centreaza gandirea asupra propriului ego.
Animismul gandirii, caracteristic acestei varste, se remarca prin aceea ca tot ce il inconjoara pe copil este insufletit. Asemenea lui, animalele si obiectele pot vorbi, pot rade. Dezvoltarea atentiei in aceasta perioada asigura posibilitatea desfasurarii oricarei activitati, focalizand energia psihica asupra acesteia.

Copilul se poate orienta mai bine in mediul inconjurator, poate cunoaste mai bine obiectele si fenomenele. Dezvoltarea atentiei voluntare este strans legata de dorintele si intentiile copilului de a finaliza activitatea. Astfel, spre 6-7 ani copilul isi poate mentine atentia 40-50 de minute in joc, auditii, vizionari, activitati la gradinita. Actul cognitiei este potentat nu numai de dezvoltarea atentiei voluntare, ci si de activitatea de memorare care, la aceasta varsta, capata forme intentionate, voluntare si logice.

Dezvoltarea limbajului

Daca la 3 ani vocabularul copilului cuprinde intre 700/800 si 1.000 de cuvinte, la 6 ani el ajunge sa cunoasca 2.600 de cuvinte. La aceasta varsta raportul intre vocabularul pasiv (cel inteles) si cel activ (folosit) se modifica, astfel incat limbajul pasiv se apropie de cel activ ca valoare de comunicare. Dezvoltandu-se concomitent cu gandirea, limbajul prescolarului se imbogateste foarte mult devenind un instrument activ in relationare.

Modul in care se dezvolta limbajul este puternic influentat de mediul in care traieste copilul, de cat de mult i se vorbeste, de cat de mult este stimulat sa foloseasca limbajul in comunicare. De aceea la aceasta varsta se remarca diferente intre copii (daca nu este stimulat corespunzator copilul va vorbi mai tarziu).

Copilul educat corespunzator isi insuseste rapid cuvinte noi, foloseste activ cliseele verbale ale adultilor. Foarte hazlii sunt creatiile verbale la aceasta varsta.

De exemplu – “clonteste” este ceva rau asemanator babei cloanta, sau s-a “molit” pentru ceva care s-a inmuiat de la adjectivul moale.

In jurul varstei de 3 ani vorbirea copilului se caracterizeaza printr-o expresivitate accentuata, prin bogatie, varietate, originalitate (utilizarea mijloacelor expresive, melodice ale limbii, ale intonatiei si ale mimicii).

Vorbirea este incarcata de exclamatii, repetitii, pronume demonstrative. Spre varsta de 6 ani copilul se exprima prin propozitii si fraze tot mai corecte gramatical folosind epitete, comparatii, verbe, adverbe. Toate au loc concomitent cu dezvoltarea corectitudinii pronuntarii.

In aceasta perioada datorita unor defecte anatomice ale mandibulei (buze de iepure), anomalii ale maxilarului, prezenta unor vegetatii adenoide, lipsa dintilor se observa deficiente in articularea anumitor cuvinte, sunete, consoane etc.

Apar asa numitele dislalii simple – cand este afectat un sunet sau polimorfe – cand sunt afectate mai multe sunete. Pe masura ce copilul creste, de la caz la caz si in functie de cauza care a provocat dislalia, anumite deficiente de pronuntie se corecteaza de la sine. Cele care sunt persistente pana la o varsta mai mare 5-6 ani trebuie remediate cu ajutorul logopedului, specialistul care, prin anumite tehnici, poate corecta aceste defecte.

Alte tulburari ale limbajului sunt cauzate de deficiente neurologice. Si in acest caz recuperarea logopedica este necesara. Sunt situatii in care nedezvoltarea corespunzatoare a limbajului (expresiv – cel vorbit si receptiv – ceea ce intelege copilul) apare ca rezultat al unor deficiente de dezvoltare cum ar fi autismul, ca reactie la un soc traumatic, emotional sau ca expresie a unei intarzieri in dezvoltarea intelectuala a copilului.

Copiii stresati, frustrati, abuzati emotional pot prezenta tulburari ale fluxului vorbirii, tulburari cunoscute sub numele de balbisme (logonevrozele). Tulburarile de limbaj remarcate de parinti, educatori care trebuie sa intervina apeland la specialisti.

Dezvoltarea afectivitatii

La inceputul acestei perioade manifestarile comportamentale sunt nediferentiate si implica stari afective confuze (copilul prescolar rade si plange in acelasi timp sau rade cu lacrimi pe obraz). Dupa 4 ani emotiile devenin mai profunde, dispozitiile mai persistente, starile afective sunt inca legate de ceea ce este mai apropiat in sensul de concret, perceptiv.

Copiii incep sa-si stapaneasca emotiile, incearca sa nu mai planga atunci cand se lovesc. Apare posibilitatea simularii emotiilor (se dezvolta mai ales in activitatea de joc). Aparitia sentimentelor si emotiilor estetice, intelectuale, morale este o caracteristica a acestei varste (sa te porti frumos inseamna sa te comporti corect si invers).

Tot acum copilul poate sa aprecieze prin frumos sau urat anumite trasaturi ale obiectelor, fenomenelor, persoanelor etc. Observam ca cuvantul conditioneaza si dezvoltarea acestui proces psihic. Prin cuvant, in cadrul comunicarii verbale, copilul isi poate exprima bucuria, tristetea, supararea.

Jocul si manifestarea personalitatii

La 3 ani jocul este inca legat de obiecte si de manipularea lor. Interesul copilului pentru adulti, pentru interrelationarea cu ei da nastere la forme noi ale activitatii ludice. Copilul copiaza situatii si conduite umane si le reproduce in jocul cu subiect si rol, devinind pe rand medic, profesor etc. in multe din aceste jocuri imitatia ocupa un rol important.

Copilul incepe sa se joace cu mingea, tricicleta, cu papusile, iar intre 5 si 6 ani isi manifesta interesul pentru colectii. in joc copilul vine in contact cu ceea ce este nou pentru el (dezvoltarea jocului cu reguli, de-a ascunselea de exemplu). in acest gen de jocuri el se subordoneaza respectarii regulilor jocului si se relationeaza corespunzator cu ceilalti copii.

Intreaga perioada este dominata de dorinta de joc. Copilul invata astfel, sa se comporte, capata informatii despre lume, despre sine, se bucura sau se intristeaza cand pierde sau se ambitioneaza sa castige. Jocul devine un instrument al educatiei sociale si morale. in jocul cu subiect si rol se faciliteaza receptarea unor aspecte legate de frustrare si regulile de viata sociala.

Grupul de joaca al copilului devine colectivul de copii de la gradinita (este un grup stabil care permite dezvoltarea relatiilor intre copii).
Aici el invata sa se conformeze regulilor si sa-si armonizeze cerintele cu cele ale grupului.

In concluzie pentru a se putea integra si coopera eficient cu cei din jur copilul trebuie sa atinga un anumit nivel al socializarii in care nu este suficienta numai posedarea calitatii dezvoltarii in planul dezvoltarii psihice, ci presupune si o modalitate de percepere si considerare a calitatilor celor cu care vine in contact.

Pe acest fond se formeaza trasaturi de personalitate cum ar fi sensibilitatea, egoismul, incapatanarea, aroganta, altruismul, spiritul de intrajutorare, trasaturi care-i diferentiaza atat de mult pe copii, proiectand o anumita tipologie a personalitatii pe care o putem regasi si in alte etape de varsta.

Interactiunea parinte – copii este complexa la aceasta varsta. Problema cea mai importanta care se pune este legata de calea cea mai eficienta educational in relatia cu acestia.

Parintii iubitori care reusesc sa ofere caldura, modele pozitive copiilor, parintii care se folosesc in procesul educational de calitatile copiilor si nu de defectele lor, cei care nu “strivesc” personalitatea copilului prin autoritate excesiva au copii fericiti, increzatori in fortele proprii. Prin aceasta atitudine ei reusesc sa aiba o comunicare optima cu copilul, lucru esential in educare.

Metodele necorespunzatoare bazate pe autoritate excesiva, pe folosirea pedepsei fizice, pe ignorarea personalitatii copilului determina aparitia comportamentelor agresive, a unei imagini de sine deficitare.

Perioada scolara, care va urma, va dezvolta multe din trasaturile de personalitate, care s-au format in aceasta perioada.

Lasa un comentariu