Despre psihologia analitica



answear.ro

Carl Gustav Jung (1875-1961), medic psihiatru elvetian, este considerat a doua mare personalitate reprezentativa pentru orientarea dinamica in psihoterapie. In 1906 l-a cunoscut pe Freud. Fascinat de personalitatea acestuia, l-a sprijinit in promovarea psihanalizei si s-a familiarizat cu teoriile sale. Ulterior, din cauza rigiditatii conceptiei freudiene, se va delimita de psihanaliza clasica si va crea propria conceptie asupra psihicului uman, denumita psihologie analitica jungiana sau psihologie complexa.

Dupa Jung, structura psihicului uman cuprinde, ca si in teoria freudiana, trei niveluri, descrise insa ca avand caracteristici si continuturi diferite de modelul predecesorului sau: inconstientul colectiv, inconstientul personal si constiinta.

Inconstientul colectiv (obiectiv) este o parte existenta ab initio in psihicul uman, o matrice dupa care se formeaza ulterior inconstientul personal si constiinta. Inconstientul colectiv tine de experienta comuna a intregii umanitati, de-a lungul evolutiei speciilor. El este populat de arhetipuri, acele continuturi fundamentale care apartin tuturor oamenilor, din toate timpurile si din orice spatiu si care se regasesc in mituri, legende, religie, basme si ritualuri ale popoarelor de pretutindeni. Personalitatea umana nu este doar rezultatul experientelor si amintirilor personale. Evenimentele mentale recurente traite de fiecare individ sunt determinate nu numai de istoria sa personala, ci si de istoria colectiva a speciei ca intreg, encodata in inconstientul colectiv.

Inconstientul personal (subiectiv) contine unele imagini mentale de care nu suntem actual constienti, dar care pot fi constientizate. In unele cazuri nu suntem constienti de acest material pentru ca suntem atenti la altceva, in alte cazuri imaginile din inconstientul personal sunt reprimate activ pentru ca sunt infricosatoare pentru constiinta (similar cu preconstientul si inconstientul freudian). La nivelul inconstientului personal se situeaza complexele, care se formeaza la intalnirea dintre virtualitatile arhetipale si experienta de viata concreta a individului.

Constiinta personala este cea care cuprinde perceptiile, gandurile, sentimentele, amintirile de care persoana este constienta (echivalentul constientului freudian). Psihismul constient se constituie in decursul vietii individului, provenind din ”psihicul inconstient, care este mai vechi decat el si care functioneaza impreuna cu el, sau chiar in pofida sa.” (Jung, 1959)

Celor trei nivele ale psihicului li se adauga un al patrulea nivel – constiinta colectiva – care functioneaza ca mentalitate a societatii, norme, cutume, valori sociale, elemente culturale ce pot coplesi uneori viata individuala a persoanei.

Spre deosebire de Freud, Jung respinge ideea ca inconstientul ar fi „monstruos” si crede ca inconstientul personal nu contine doar urme ale experientelor trecute, ci anticipeaza si viitorul (cum se intampla in cazul viselor prospective, anticipatorii). Mai mult, inconstientul personal are rol compensator, ajustand personalitatea atunci cand atitudinea constienta a persoanei tinde prea mult intr-o anumita directie. De pilda, in tipologia jungiana, constientului extravert ii corespunde un inconstient personal introvert, compensator si invers. De asemenea, compensarea se realizeaza prin manifestarea tendintelor opuse in vis, in fantezie.

Marele analist elvetian a fost permanent preocupat de dimensiunea religioasa a fiintei umane. El considera ca problema secolului XX consta in divizarea sufletului, care conduce la nevroza. Este o problema pe care fiecare dintre religiile lumii incearca sa o rezolve in maniera proprie. Jung critica dogmatismul religiei moderne pentru ca, prin mesajul ca unele parti sau dimensiuni ale sufletului sunt negative, lipsite de valoare, duce la accentuarea dihotomizarii si a nevrozei.

O serie de virtuti (iubirea aproapelui, rabdarea, umilinta, castitatea, saracia s.a.) ar trebui cultivate, spune religia, iar o serie de vicii (mania, invidia, mandria, frica, ura s.a.) se cer inlaturate. Consecinta, in plan psihologic, este reprimarea lor, astfel incat energia valoroasa de care dispun se pierde, ramane inaccesibila. Ceea ce este respins ca parte neacceptata, nedezvoltata, ramane in permanent conflict cu modul in care individul vrea sa fie vazut. Rezultatul este ca aceste stari, nerecunoscute de constiinta, ajung sa actioneze ca niste forte straine care otravesc viata persoanei. De pilda, in anumite contexte, ura este o reactie justificata, sanatoasa a sufletului si poate genera o reactie legitima de aparare. Daca insa este privita ca un pacat, ea va fi impinsa in zona inconstienta, iar energia sa va fi resimtita negativ ca o stare permanenta de tensiune si nemultumire.

De aceea, in terapia analitica se pune initial problema integrarii Umbrei (partea respinsa, neacceptata a personalitatii), a modului cum se pot asimila si modela unele aspecte puternice si pozitive ale sale. Ura (din exemplul de mai sus) nu trebuie deci blocata, ci este important sa i se dea curs, sa fie simtita, inteleasa si luata in considerare de individ. Procesul de constientizare incepe cu acceptarea faptului ca exista un astfel de sentiment in el insusi si continua cu identificarea originii lui prin analiza materialului simbolic (din vis, desen, imaginatie).dEpurtat.ro

Jung aduce in discutie si atitudinea extraverta a religiei occidentale, care presupune ca Dumnezeu se afla in afara persoanei. In felul acesta, judecata sa este dezvaluita doar prin textele sacre, iar credinta trebuie acceptata ca ceva de care nu te poti indoi. Jung sustine ca este necesar ca aceasta abordare extraverta sa fie echilibrata cu o abordare mai introverta, conform careia spiritul lui Dumnezeu trebuie gasit in interior, in sufletul individual.

 

Tehnici jungiene de interpretare a simbolurilor

Analiza jungiana isi propune mai putin sa sape in trecutul pacientului pentru a descoperi traume din copilarie care au produs suferinte si un anumit mod de structurare a personalitatii. Obiectul sau este de a ajunge la constientizarea modelelor familiale, a modalitatilor in care acestea au fost preluate si functioneaza in individ, generand comportamente autodistructive si de aparare.

Analiza este o situatie in care pacientul poate trai si retrai afecte puternice si complexe, se poate confrunta cu acestea si poate gasi o solutie adecvata pentru fiinta sa ca intreg. Pentru aceasta, analizatul are nevoie de stabilitate, empatie si continere din partea terapeutului si de o relatie care sa poata capata treptat dimensiunea de reciprocitate.

Jung sublinia necesitatea ca analistul sa fie asezat astfel, incat sa fie total vizibil pentru pacient, intr-o pozitie de egalitate. In principiu, terapia analitica are ca scop atingerea unei regresii profunde, ceea ce presupune un numar de 4-5 sedinte pe saptamana, pana cand Eul devine relativ stabil si numarul lor se poate reduce la 1-2 sedinte saptamanal.

Cadrul terapeutic nu favorizeaza discutiile intelectuale, ci este destinat sa declanseze functia simbolica (numita si functie transcendentala sau religioasa) a psihicului.

Jung foloseste in terapie analiza simbolurilor, care apar spontan la suprafata in momentele in care poarta un inteles actual pentru subiect. Simbolul exprima treptat, pe masura ce se dezvolta, un anumit complex sau un arhetip ce se afla la radacina unui anumit complex.

Arhetipurile sunt predispozitii de a gandi si actiona in moduri particulare, tendinte innascute si generale de a forma reprezentari ale temelor mitologice. Printre arhetipurile care populeaza inconstientul colectiv se numara: Sinele, arhetipurile sexuale, arhetipurile contrasexuale (Anima si Animus), Persona, Tricksterul, Batranul intelept, Raul absolut, Bunica etc.

Sinele este arhetipul central reglator, coordonator pentru unitatea intregii personalitati. El asigura ordinea intrapsihica si impulsioneaza formarea Eului, dezvoltarea constiintei si procesul de individuatie. Este o entitate supraordonata Eului constient. „Sinele nu este doar punctul central, ci si acea circumferinta care cuprinde constientul si inconstientul.” (Jung, 1936)

Anima este arhetipul aspectelor feminine ale barbatului, iar Animus, arhetipul aspectelor masculine ale femeii.

Anima este imaginea colectiva a femeii eterne „mostenita, care exista in inconstientul barbatului, cu ajutorul careia intelege natura feminina.” (Jung, 1928), iar Animus reprezinta reciproca pentru femeie. Diferenta intre barbat si femeie, afirma Jung, consta in faptul ca Anima produce dispozitii, stari, in timp ce Animus produce convingeri, opinii.

Persona este arhetipul pentru masca publica, ceea ce vrea sa arate persoana, sa para in exterior. Eul normal, sanatos, poate adopta diferite fatete ale Persona, in functie de caracteristicile situatiei cu care se confrunta. Pericolul apare atunci cand Persona exercita o influenta prea puternica asupra personalitatii si omul ajunge chiar sa creada ca este ceea ce pretinde ca este.

Tricksterul este arhetipul pe care se structureaza umbra, „partea intunecata” a personalitatii, cea pe care oamenilor nu le place sa o recunoasca in ei insisi (instincte, idei inacceptabile si reprimate). „Apare in inconstient ca o contratendinta si, in anumite cazuri, ca un fel de personalitate secunda, avand un caracter pueril si inferior.” „In cele mai limpezi manifestari ale sale, este o reflectare a unei constiinte umane absolut nediferentiata, corespunzatoare unui psihic care cu greu a parasit nivelul animal.” (Jung, 1959)

Simbolurile se manifesta sub forma viselor, imaginilor din reverii sau a simptomelor propriu-zise. Acceptarea interpretarii simbolului, adica descoperirea scopului unui anumit fenomen psihic este probata de raspunsul emotional al subiectului fata de ceea ce descopera: un sentiment de usurare si satisfactie pentru pacient. O interpretare care incepe sa aiba sens pentru subiect ii da un moment de traire afectiva pozitiva. Scopul este deblocarea de fluxuri energetice, acceptarea continuturilor inconstiente si construirea a ceea ce lipseste. Cand scopul simptomului nu este descoperit prin analiza, se manifesta compulsiile, iar in analiza simbolurilor se produce o stagnare: revenirea insistenta a acelorasi manifestari simbolice in vise, viziuni, reverii etc.

 

Principalele tehnici utilizate de Jung in terapie sunt: interpretarea viselor, tehnicile de imaginare, asociatiile si amplificarile.

1. Interpretarea viselor este tehnica esentiala folosita de Jung ca punct central in toate analizele sale. Utilizarea terapeutica a visului presupune descifrarea simbolurilor care apar in timpul sau, tinand permanent cont de ideea ca acestea sunt foarte individuale si renuntand la orice prejudecata anterior formulata. Scopul este de a ajuta persoana sa inteleaga singura sensul visului pentru viata sa reala si sa vada clar diferitele aspecte ale structurii sale de personalitate. Concret, in lucrul cu visele se parcurg mai multe etape:

  • povestirea visului ca serie de imagini succesive;
  • identificarea emotiei legata de simbolurile din vis si eventual desenarea sau utilizarea in imaginatia activa a simbolului;
  • cautarea de informatii despre viata actuala a pacientului, problemele cu care se confrunta. Unele persoane din viata reala pot aparea in vis si intereseaza ce inseamna ele pentru subiect. Personajele care nu sunt cunoscute din viata reala a subiectului sunt cel mai probabil personificari ale unor parti ale propriului psihic;
  • cautarea de asociatii determinate de vis sau de amintiri evocate de vis;
  • realizarea de amplificari, cautand analogii cu imagini din alte vise sau cu motive mitologice din legende, mituri, basme etc., astfel incat mesajul visului sa capete sens.

Analizand visele si succesiunea lor de-a lungul unei serii de vise, acestea ajung treptat sa se organizeze in jurul unui miez central de semnificatie.

2. Tehnicile de imaginare. Adeseori sedinta analitica debuteaza prin lucrul cu visul si continua cu imaginatia activa prin care continuturile inconstiente au ocazia sa se exprime, in timp ce Eul isi mentine pozitia vigila. Jung incuraja pacientii sa extinda visul propriu-zis prin imaginatie, provocand, de pilda, un dialog cu personajele din vis. Desenarea sau dramatizarea scenelor din vise poate dezvolta si clarifica imaginile acestora. Imaginatia activa poate fi utilizata nu numai in lucrul cu visele, ci si ca tehnica de sine-statatoare. Imaginarea dirijata, meditatia, pictarea sau modelarea de imagini ce exprima materialul inconstient, utilizarea constructiilor sau a colajelor, psihodrama sunt cateva exemple de utilizare a imaginatiei in activitatea terapeutica.

3. Asociatiile difera de asociatiile libere din psihanaliza clasica. Ele constau intr-un tip specific de interogare, prin care i se cere subiectului sa spuna spontan ce ii vine in minte in legatura cu diverse aspecte ale visului. Cand visele sunt inalt semnificative, i se poate indica analizatului sa realizeze asociatii pentru fiecare moment al visului, in cursul si in afara sedintei terapeutice (daca timpul este prea scurt). Analistul insusi poate realiza uneori asociatii, care sunt valoroase daca sunt acceptate de pacient (mai ales cand sunt confirmate de o reactie de tip „aha”).

4. Amplificarile constau in punerea in legatura a simbolului sau simptomului manifestat de pacient cu un „mitologen”, adica cu un motiv sau personaj arhetipal relevant (din folclor, mitologie, traditia religioasa, legende, basme, ritualuri etc.) si cu solutiile acestuia. In continuare, se cauta descifrarea „miezului inconstient” de sens, de inteles subiacent atat mitului, cat si simbolului sau simptomului respectiv. Daca acest pas este realizat corect, el se va constitui ca o intelegere constienta si relevanta a mesajului arhetipului bazal. In final, este necesara reintoarcerea la situatia de viata prezenta a pacientului, la aplicarea in real a solutiilor posibile.

 

Fragmente din „Psihoterapie. Notiuni introductive” – Lector univ. drd. Angela Ionescu

dyfashion.ro

Lasa un comentariu