Despre fii si fiice…



Un proverb african spune ca „toata lumea a fost candva tanara, dar nu toata lumea a fost candva batrana“. In prima instanta, asta trebuie sa intelegi si tu, ca parinte, despre copiii tai. Sunt tineri, iar la tinerete orice fiinta trebuie sa primeasca indrumari, pana capata experienta si se poate descurca singura.

Cresterea unui copil este o adevarata aventura. Pentru ca el sa creasca si sa se dezvolte ca un adult responsabil si de succes, este nevoie, inca de mic, sa-l asculti, sa-i fii alaturi, sa-l intelegi, sa-l sustii si, mai ales, sa-l iubesti. Cresterea unui copil e la fel ca prepararea unei placinte: in functie de ingredientele pe care le bagi in ea, in functie de timpul cat o tii la cuptor, placinta iese buna sau rea la gust.

Cand unui copil ii transmiti mesaje pozitive, rezultatele obtinute sunt si ele pozitive; cand ii transmiti mesaje negative, si rezultatele sunt negative! Trebuie retinut, insa, ca gandirea pozitiva nu este raspunsul la toate problemele vietii. Ea nu te ajuta sa faci orice, ci te ajuta sa faci totul mai bine decat ai gandi negativ!

Copiii sunt mimetici, ei au nevoie de exemple pentru a invata cum sa se descurce in viata. De aceea, un copil caruia parintele ii spune „Spala-te pe dinti dimineata si seara!“, nu se va spala niciodata pe dinti seara daca vede ca parintele sau nu se spala. Copiii nu fac ceea ce le spun parintii sa faca, ci fac ceea ce fac parintii!

Varsta propice imitatiei este intre 8 si 12 ani, cand copilul simte nevoia sa acumuleze experienta din exemple concrete. Tot la aceste varste se formeaza si deprinderile de baza ale viitorului adolescent sau adult, incepe sa se distinga caracterul, psihicul si vointa. Parintii care izbutesc sa creasca fii si fiice ce reusesc in viata au capacitatea de a-i „vedea“ adulti impliniti, echilibrati, competenti si comunicativi, tineri si tinere care-si fac un drum in viata cu incredere in fortele proprii si gandire pozitiva.

In schimb, copilul crescut libertin, copilul de care parintele „nu mai are timp, pentru ca merge la serviciu si trebuie sa faca bani ca sa-si creasca odrasla, sa-i poata oferi un viitor“, este nefericit, nu are incredere in el si simte ca nu este iubit. Caci nu conteaza ce-i spunem, conteaza ce facem pentru el!

Daca il crestem intr-un mediu lipsit de reguli clare, bine definite, pe care, ca parinti, nu le respectam noi insine, copilul va deveni ne- stapanit. Se va comporta indisciplinat, pentru a descoperi care-i sunt limitele si care este capacitatea de control a celor din jurul lui. Cu alte cuvinte, va incerca mereu sa vada „cat tine coarda“… Si va sfarsi, de cele mai multe ori, prost. Tocmai de aceea este deosebit de important ca acasa copilul sa se simta acasa. Pe lista lui de prioritati, familia sa – mama, tata, bunicul, bunica, fratii si surorile – ocupa primul loc!

Strazile oraselor romanesti s-au umplut, in ultimii ani, de copii cu priviri ratacite. Uneori ii bagam in seama, le mai dam cate un ban de-o paine, insa, de cele mai multe ori ii ignoram. Ei, insa, n-au ajuns acolo pentru ca asa au vrut! Ceea ce i-a aruncat in strada a fost mediul familial. Parinti iresponsabili, lipsiti de cea mai elemen- tara iubire de semeni, i-au facut si i-au abandonat… Nu exista copii rai! Niciodata! Exista, din pacate, parinti rai. Intotdeauna!

Asa cum spune Zig Ziglar in lucrarea Putem creste copii buni intr-o lume negativa, „Singura cale de a forma copii buni este sa devenim, mai intai, parinti buni.“

O fi usor sa facem asta? O fi greu? O fi dureros? O fi costisitor? Daca vreti sa stiti cum o sa fie, uitati-va in ochii copilului dumnea- voastra dimineata, cand se trezeste. Si ganditi-va cata nevoie are sa-i fiti mereu aproape! Asumati-va responsabilitatea vietii lui, caci ii sunteti… parinte!

 

Fragmente – “Fa-o sa mearga! Casnicia…relatia…prietenia…”



Lasa un comentariu