Despre astrologie, zodiac si horoscop



avon.ro

Din cele mai vechi timpuri si pana in zilele noastre oamenii, manati de dorinta de siguranta, au cautat diverse modalitati de a prezice viitorul. Astrologia a supravietuit testului timpului, iar astazi intrebarea “ce zodie esti?” nu mai mira pe nimeni, indiferent cui ii este adresata. Dar oare functioneaza? Cu mijloacele de investigatie puse la dispozitie de catre stiinta moderna, vom incerca sa raspundem la aceasta intrebare.

Exista oare o corelatie semnificativa din punct de vedere statistic intre data nasterii si temperament? Daca da, are vreo legatura cu miscarea planetelor? Traim intr-un univers interconectat, dinamic, iar in orice sistem deschis orice modificare locala schimba intr-un fel sau altul starea totala a sistemului. Nu mai este nici un secret pentru nimeni ca mediul inconjurator si clima influenteaza foarte mult viata si temperamentul unei persoane: nordicii sunt “reci” si calmi, meridionalii sunt experti in a “trai clipa”, hispanicii sunt temperamentali si colerici, etc. Expunerea la soare spre exemplu cauzeaza un excedent de vitamina D, la care organismul raspunde in consecinta, iar drept rezultat intregul sistem genetic este modificat pentru o buna adaptare. Iar genele mapeaza si comportamentul psihologic. Persoanele care traiesc in regiuni cu clima ceva mai rece au o speranta de viata mai mare datorita incetinirii proceselor biologice. Apropierea sau departarea planetelor de Pamant cauzeaza schimbari in campul magnetic al Pamantului, schimbari care se pot reflecta si in comportamentul nostru. Acestea sunt fapte stiute, dar oare confera ele veridicitate astrologiei?

Din punct de vedere logic aceste schimbari ne influenteaza pe tot parcursul vietii (adaptabilitatea la mediu este un proces dinamic), nu doar in momentul nasterii. De ce asezarea planetelor isi pune amprenta doar in momentul nasterii, in timp ce miscarile ulterioare ale planetelor nu sunt luate in calcul?
Conform astrologilor, toate miscarile planetelor sunt luate in calcul, tocmai de aceea exista horoscopul zilnic, aceeasi miscare (spre exemplu Venus tranziteaza Scorpionul) are impact diferit asupra fiecaruia in functie de zodia in care se afla, momentul nasterii este privit ca un punct de referinta.

Marea intrebare este insa urmatoarea: de ce persoanele nascute in aceeasi zi si in acelasi minut sau la interval de cateva minute nu sunt foarte asemanatoare? Cel putin Geoffrey Dean, autorul acestui studiu nu a gasit mari similitudini comportamentale, iar studiul a fost efectuat pe 2000 de persoane nascute la interval de cateva minute, in aceeasi zi.

In primul rand, materialul publicat de domnul Dean nu este complet, este practic imposibil ca cineva sa observe 2000 de persoane in viata de zi cu zi. Cercetatorul a numit “similitudini” niste caracteristici foarte generale, cum ar fi cariera. Si cum foarte multe persoane isi aleg o cariera diferita fata de vocatia nativa, studiul nu poate fi luat in considerare.
Pe de alta parte, alt studiu arata ca exista o corelatie semnificativa intre cariera si semnul zodiacal, de data aceasta esantionul a fost de 1000,000 de persoane, iar rezultatele studiului nu si-au gasit inca o explicatie stiintifica.

In cele din urma, am avut ocazia sa discut mai multe cu un astrolog care mi-a confirmat urmatoarele: nu conteaza atat de mult semnul zodiacal luat individual cat harta foarte personala a fiecaruia. Horoscoapele care se gasesc prin ziare sunt atat de generale incat pot fi catalogate drept amuzante si distractive, nicidecum ceva serios.

Si totusi, este astrologia o stiinta? Functioneaza? La prima intrebare raspunsul este nu. Astrologia nu este o stiinta deoarece validarea stiintifica implica rezultate repetabile in cadrul unor reguli fixe. Cu toate ca o harta personala este de fiecare data aceeasi, rezultatul depinde foarte mult de interpretarea astrologului. In plus, astrologia reala indica tendinte si nu certitudini.

La a doua intrebare, nu pot decat sa ridic din umeri. Nimeni nu poate raspunde clar la aceasta intrebare decat dupa ce stiinta va fi capabila sa descifreze in totalitate genomul uman si implicit sa cunoastem cu precizie care sunt factorii de mediu care-l influenteaza. Apoi, dupa ce corelam toate aceste lucruri cu miscarile planetelor si consecintele lor, putem raspunde la intrebare. Si chiar daca vom avea un raspuns, acela va fi doar orientativ, deoarece nu am luat in calcul zestrea genetica cu care vine pe lume o persoana. Avem astfel siguranta ca nimeni nu se poate atinge prea curand de corola de minuni a lumii.

avon.ro

Lasa un comentariu