Despartirea de parinti la varsta adulta



avon.ro

Despartirea de parinti la varsta adultaIn general, legaturile noastre emotionale cu parintii sunt foarte puternice si mult mai complexe decat orice alte legaturi pe care le avem cu alte persoane.

In primii ani de viata iubirea si grija sunt vitale pentru starea noastra de bine fiziologica si psihologica; suntem total dependenti de parinti cativa ani de zile. Potrivit lui Cindy Hazan de la Universitatea Cornell din SUA, de la varsta de 5 ani preferam sa ne jucam mai mult cu prietenii decat cu mama sau tata, dar vrem sa fim cu parintii nostri atunci cand suntem suparati si ne bazam pe ei pentru protectia noastra.

Intre 11 si 16 ani preferam sa fim cu prietenii si cautam sprijinul colegilor atunci cand suntem suparati, insa parintii inca ne asigura protectia principala. De la varsta de 17 ani, cei mai multi dintre noi ne bucuram mai mult de prieteni si cautam mai mult sprijin la ei decat la parinti; in plus, majoritatea credem ca prietenii vor fi acolo (mai mult decat parintii) cand vom avea nevoie de ajutor.

In timpurile grele din punct de vedere economic, multi studenti se intorc sa locuiasca cu parintii pana se angajeaza. Independenta din punct de vedere economic este un proces care dureaza intre varstele 18-25 de ani. Si chiar dupa obtinerea acestei independente, legaturile emotionale puternice raman pentru totdeauna.

 

Pentru cei mai multi dintre noi, iubirea fata de copil este una dintre cele mai frumoase experiente; a da viata cuiva si apoi a-l ajuta sa se maturizeze ofera un sens profund vietii noastre. De aceea, lasarea copilului mult iubit sa plece poate fi un lucru foarte dificil de realizat. Din acest motiv, nu pot fi taiate toate legaturile cu parintii.

De obicei, daca parintii au fost extrem de protectori, sufocanti sau manipulatori emotional cu copiii lor – transmitandu-le mesajul ca ei sunt responsabili pentru nevoile emotionale ale parintilor si ca au puterea de a le alina durerile si problemele personale, parintii vor fi inglobati in interiorul acestora pentru totdeauna si vor avea o putere enorma asupra lor.

Teoretic, avem capacitatea de a alege ce legaturi sa fie pastrate si la care sa renuntam.

Practic, pentru unii adulti plecarea de acasa si despartirea de parinti are loc usor, entuziasmant; ambii parinti sunt pregatiti pentru momentul in care copilul matur devine independent. Desigur, daca relatia dintre ei a fost una cooperanta, placuta, atat copilului cat si parintilor le vor lipsi apropierea si clipele bune petrecute impreuna, dar isi dau seama ca „nu se pot intoarce in trecut”.

Pentru alti adulti, plecarea de acasa este o trauma sau „prea greu de realizat”, fie pentru copil, fie pentru parinte, astfel ca persoana tanara va locui acasa sau aproape de „casa”. Alti tineri adulti pleaca departe de casa parinteasca; plecarea reprezinta o necesitate emotionala pentru copil, pentru parinti sau pentru ambii.avon.ro

In ultimii ani, s-au scris foarte multe carti despre abuzul in familie. Dar s-a constatat si o anumita atentie asupra celuilalt capat al spectrului, si anume asupra parintelui prea iubitor, prea protectiv, prea indulgent, prea sufocant. Acestia sunt parinti care pur si simplu doresc ca copiii lor sa fie fericiti, adaptati ca adulti, dar in acest proces soldat cu rezultate negative isi doresc prea mult acest lucru sau ofera mai mult decat este necesar.

Alti parinti isi fac griji constante in privinta copiilor lor; ar face orice pentru acestia (uita de ei insisi, de sot, de propria cariera, de prieteni, de alte persoane care ar avea nevoie de sprijin, etc). In momentul in care copilul are o problema, ei se manifesta frenetic; daca copilul ii respinge pe ei sau valorile lor, se simt zdrobiti. In disperarea lor, astfel de parinti devin niste dictatori pretentiosi, protectori indulgenti, critici la modul umilitor, isi sufoca cei mai buni prieteni, sunt dependenti – de genul „nu abandona parintele” s.a.m.d. Toate aceste comportamente sunt destinate atasarii copilului cat mai strans de ei.

Exista carti pentru parintii exagerat de implicati, pentru relatia dintre mama si fiica, pentru mame atunci cand copiii lor au probleme si pentru tinerii adulti care sunt legati emotional de un parinte, in ceea ce se numeste „incestul emotional”.

In particular, astfel de legaturi foarte stranse din punct de vedere emotional au in centru pe mama si pe fiica, cu tatal absent din cadrul familial, fie ca a decedat, fie ca mama a divortat si nu s-a mai casatorit. Mama isi tine fiica atat de strans legata de ea, incat aceasta nu isi poate face propria viata. Mama controleaza de obicei activitatile fiicei atat in planul social cat si in cel personal; va cauta sa respinga sau sa stie totul despre o eventuala relatie serioasa pe care fiica ar putea sa o aiba cu un barbat. Eventual, va fi impotriva relatiei, spunand ca nici un barbat nu este destul de bun pentru fiica sa, mai ales ca „toti barbatii sunt la fel”, facand referire la tatal absent. Aceasta situatie se intalneste si in cazul in care avem de-a face cu o mama singura si baiatul ca unic copil.

 

Pentru cei care pleaca de acasa in mare tensiune si stres, relatia tensionata cu parintii continua deseori sa fie o problema. Exista modalitati prin care sa ne eliberam de aceste tensiuni si sa facem pace cu parintii, insa nu ca niste adolescenti furiosi, ci ca niste adulti, atunci cand suntem adulti. Cat de important este sa facem acest lucru!

Iata cateva sugestii (Howard Halpern, 1976):

Multi oameni la varsta de 20-30 de ani sunt inca prinsi in astfel de capcane emotionale si au nevoie atat de mult de aprobarea parintilor incat nu mai pot fi ei insisi. In ce fel se intampla acest lucru? Indiferent de varsta pe care o avem, inlauntrul nostru, se afla un copil interior ramas in urma de pe vremea copilariei. Copilul interior contine multe nevoi si cereri – multe dintre ele primitive, in folosul propriu si chiar auto-distructive. Si parintii detin un astfel de „copil interior”. In timp ce parintii vor ca odraslele lor sa fie competente si fericite, exista o parte din ei care continua sa vada copiii (chiar si cand au 20-30 de ani sau chiar 40 de ani) ca niste fiinte slabe, naive si care au nevoie de indrumare.

Aceasta parte din interiorul mamei sau a tatalui poate spune: „nu te maturiza, nu ma parasi”. Cativa dintre acesti parinti pot avea resentimente fata de un copil puternic, independent, care are succes sau care alege un stil de viata diferit fata de ceea ce ar fi preferat parintii.

Pentru ca nu vrem ca acesti parinti sa se supere, sa se simta raniti sau sa devina furiosi, copilul din interiorul nostru va tine secrete fata de ei sau le va spune: „si eu am nevoie de tine”; va fi extrem de dragut si amabil in timp ce va nutri resentimente.

Cea mai buna cale de a raspunde acestor parinti este de a trece peste partea lor infantila si a ne adresa partii adulte care doreste ca noi sa fim maturi si independenti: „Este timpul ca eu sa locuiesc singur” sau „In loc sa vin acasa anul acesta, am decis sa fac altceva de Craciun”.

Discuta ca de la adult la adult oferind rationamentul intr-o maniera directa. O anumita parte din interiorul parintilor tai este posibil sa fie incantata ca „te-ai maturizat” (in ciudat nevoilor lor interioare). Dar, ei s-ar putea opune; ia in considerare argumentele lor si ia propria decizie.

 

Aceasta rutina a copilului care „danseaza dupa cum ii canta” parintele poate fi recunoscuta atat timp cat la conducere se afla mai degraba „copilul interior” (din noi sau din parinti) decat „adultul interior”. Daca dupa varsta de 20 de ani reactionezi cu furie, vinovatie si frica la reactiile parintilor sau cu autocompatimire atunci cand te gandesti la un parinte inseamna ca esti extrem de atasat de el/ei.

Cel mai dificil si tulburator rol la care poate apela un parinte pentru a-si tine sub control copilul este sacrificiul martirului – copilului ii este foarte greu sa-i faca fata.

Cazul clasic este cel al mamei care spune: „Nu as fi suferit atat, daca nu erati voi. Uitati tot ce am facut pentru voi. Si acum toti uita de batrana lor mama”. Deseori, aceasta mama nu s-a simtit iubita atunci cand era copil. „Copilul interior” al mamei este furios, speriat si pretentios.

Acum ea considera ca poate obtine iubire de la copiii ei doar prin forta, in primul rand prin inducerea vinovatiei. Mesajul catre fiul sau fiica ei este: „Daca nu faci ceea ce vreau, ma voi simti oribil pentru ca esti atat de egoist/a si rauvoito(a)r(e)”.

Ca sa opreasca aceasta atitudine „dansezi dupa cum cant eu”, fiul sau fiica trebuie sa spuna si sa-si asume cele spuse prin: „Nu, nu fac ceea ce spui si este decizia ta, mama, sa suferi sau sa fii fericita”. Asumarea inseamna ca poti sa spui aceasta fraza fara sa te simti apoi coplesit de vinovatie. Aceasta inseamna sa intelegi la nivel profund ca nu iti poti salva mama sau tatal de copilaria nefericita pe care a avut-o. Poti explica cu grija motivele care stau la baza actiunii tale, aratand ca iei in considerare dorintele lor, ca ii iubesti, dar ai o viata a ta proprie.

Sa ai un parinte slab, dependent, poate fi o problema, dar o problema si mai serioasa este un parinte dominant, agresiv, autoritar, deseori tatal. Acesta considera copilul ca fiind proprietatea sa. Deseori copilul a fost „cumparat” cu masini, platirea taxelor scolare, haine, vacante, o nunta draguta, etc. Tehnica de control a parintelui pentru a-si tine copilul slab (chiar daca acesta are peste 20 de ani) este sa-l tina dependent si nesigur pe el. Acest lucru se realizeaza frecvent criticand „copilul” de 20 de ani. „Fii mic si neajutorat” este mesajul parintelui dominant.

Ca tanar adult, „copilul tau interior” se poate lupta, se poate preda sau se poate alatura parintelui tiranic.

Copilul care a fost luptator este posibil sa fi avut o copilarie amara si apoi se va casatori cu o persoana amabila si pasiva doar ca sa aiba resentimente fata de lipsa de putere interioara a partenerului si sa-i fie dor de bucuria luptei. Copilul care s-a predat e posibil sa fi fost dominat si speriat de mic copil; de cele mai multe ori va avea performante slabe si esecuri, va fi in general nefericit si strivit de catre parintele coplesitor. Cei care s-au alaturat parintelui iau putin din puterea acestuia, devenind la fel de agresivi ca si parintele sau aderand la afacerile familiei. Ei nu-si contesta niciodata parintele autoritar si, astfel, nu vor fi niciodata liberi.

 

Evadarea din aceste 3 situatii problematice consta in a-l recunoaste, in primul rand, pe micul copil speriat, furios si temator din interiorul persoanei autoritare. In ce fel a ajuns in acea stare? A fost un copil rasfatat? Sau un copil care a primit prea putina atentie fara sa o ceara deloc de la parinti?

Apoi vezi ce poti sa faci: constientizeaza faptul ca esti speriat de copilul interior al parintelui. Partea ta adulta, rezonabila va prelua controlul si va sfarsi cu atitudinea ta sfidatoare sau de tipul „nu valorez nimic” sau de genul marioneta. Fii o persoana asertiva, independenta si planifica-ti propria viata; fii egalul parintelui critic si dominator.

 

Un alt tip de dominatie este cel al unui parinte cu atitudine de sfant care-ti spune exact ce sa faci, ce sa simti si ce sa crezi, pentru ca asa este „bine” sau ca este „calea corecta” sau ca „acesta este cuvantul lui Dumnezeu” sau „ceea ce trebuie facut”. Incalcarea regulilor emise de catre parinte cauzeaza rusine, sentimentul ca suntem rai sau pacatosi si trezeste o grija specifica, si anume ca parintilor nu le va mai placea de noi. In final poti avea probleme serioase: te simti prizonier in propria casa, intr-un conflict in legatura cu ce este bine si ce este rau, respins de ceilalti pentru ca esti atat de rigid si critic cu ceilalti sau impovarat de o multime de plangeri psihosomatice (ale parintilor).

Ce poti sa faci? Pune la indoiala cateva reguli vechi, folosind propria ta ratiune si experienta de viata. Apoi observa faptul ca exista un „copil” speriat in interiorul mamei tale cu aura de sfanta (sau in tata); de exemplu, ca acea voce autoritara care exceleaza de incredere in sine este doar un mic copil din interior care spune „mama mea (tata) spune….” si repeta ceea ce a auzit de la bunica ta sfanta (ori bunic) care ii repeta ei (lui) regulile sfinte. Decide asupra propriilor tale valori si sa speram ca parintele te va accepta ca pe o persoana independenta care isi planifica cu grija propria viata.

Alti parinti sunt lipsiti de afectiune si narcisisti (centrati pe sine). Alti parinti sunt excesiv de iubitori si ademenitori – seductivi cu copilul lor. Toti acestia au propriile nevoi interne care ii domina si conduc. Daca nu te simti iubit, sarcina majora este sa inveti sa te iubesti singur, sa admiti faptul ca parintele are un defect in abilitatea lui de a iubi, dar nu este vina ta.

Angajarea seductiva cu parintele de sex opus cauzeaza probleme: vina, furie si gelozie; indeparteaza parintele de acelasi sex si poate interfera cu stabilirea unor relatii de iubire mai mature si satisfacatoare.

Pentru fiecare problema exista solutia de a recunoaste interactiunea dinamica dintre copilul tau interior, nesigur pe el si neajutorat si copilul interior al parintelui. Apoi discuta cu parintele tau intr-o maniera adulta, independenta. Uneori un terapeut este necesar pentru a obtine acest insight.

Viata inseamna mai mult decat relatia cu unul dintre parinti. Despartirea de ei si plecarea de acasa inseamna atat sa fii liber sa te maturizezi, sa dezvolti noi relatii, cat si sa stabilesti relatii bune, noi si diferite cu ambii parinti. Probabil ca ar fi momentul potrivit in care si parintii sa „creasca” si sa se maturizeze.

 

 

avon.ro

Un raspuns pentru “Despartirea de parinti la varsta adulta”

  1. Gabriel says:

    Bună-dimineaţa, Am citit în repetate rânduri despre părinţi care-ntr-un fel sau altul, îşi controlează copiii, însă mă interesează săă aflu ceva şi-n sens invers, bunăoară, când copilul, fie abia trecut de perioada adolescenţei, fie devenit deja adult, îşi controlează mama, mai cu seamăă când aceasta este singură. Cunosc cel puţin două cazuri de acest gen, respectiv, o doamnă, o mai veche cunoştinţă care mai apelează la mine pentru masaj, iar în cel de-al doilea caz similar se află chiar prietena mea, în vârstă de 51 de ani, – eu, urmând să împlinesc în curând 46. Cunoştinţa mea, cea din primul caz, mi-a mărturisit că mai de fiecare dată când, fie căuta să-şi găsească pe cineva, fie dorea să întreprindă ceva, fie urma să-şi achiziţioneze un anumit bun, fiul dânsei, în vârstăăă de peste 30 de ani, acum de profesie medic, intervenea, fie opunându-se alegerii pe care ea o făcea, fie prin a-i promite că-i procurăă el ceea ce avea nevoie, fapt prin care o împiedica să decidă ce anume este mai bine la momentul respectiv, iar prietena mea, mai ales în ultima vreme, îmi mărturisea cum fiicele ei, ambele trecute deja de 20 de ani, i-ar fi reproşat că mai mereu este în căutarea cuiva, mai cu seamă că deşi suntem de mai bine de 3 ani în relaţie, ea a mai căutat pe cineva între timp. Întrebarea este: cum poate fi convinsă o asemenea persoană care a ajuns să fie controlatăă de proprii copii, să devină autonomă emoţional şi să decidă liber ce face cu viaţa sa? Mulţumesc anticipat. Toate cele bune.

Lasa un comentariu