Depresia la copil si adolescent



 

Depresia este o tulburare de dispozitie care determina copilul si adolescentul sa se simta trist sau sa fie irascibil pe o perioada lunga de timp. O persoana tanara care este deprimata, nu se mai bucura la scoala, la joaca si in compania prietenilor.

Pana de curand se credea ca numai adultii pot suferi de depresie, insa acum se stie ca si copiii mici pot suferi forme grave de depresie ce necesita tratament pentru vindecare. Simptomele de depresie la copil si adolescent sunt greu de recunoscut, ele putand sa varieze de la plictiseala la dureri abdominale.

Variatii ale starii sufletesti si schimbari emotionale cauzate de depresie, pot trece neobservate, considerate neimportante sau atribuite cresterii „normale”. Depresia se considera a fi un dezechilibru al unor neurotransmitatori (serotonina, dopamina, norepinefrina). Spre exemplu serotonina ajuta la reglarea dispozitiei. Specialistii cred ca aceste dezechilibre apar datorita stresului, bolii sau pot aparea fara o cauza precisa.

Copiii si adolescentii care provin din familii in care unul din parinti este depresiv, au un risc de 3 ori mai mare de a dezvolta tulburari depresive. Specialistii considera ca atat trasaturile familiale mostenite (genetice), cat si convietuirea cu un parinte depresiv, poate creste riscul aparitiei acestor tulburari.

Depresia la copil si adolescent se poate datora stresului, problemelor sociale si conflictelor in familie nerezolvate. Ea poate fi deasemenea asociata traumelor precum violenta, abuzul sau neglijarea.

Copiii si adolescentii care sufera de afectiuni cronice (diabet, astm, etc.), problemele la invatatura sau tulburari de comportament, pot dezvolta mai usor depresie. Unele medicamente cum ar fi steroizii sau narcoticele administrate pentru calmarea durerii, pot induce depresie. Depresia in copilarie sau adolescenta se poate dezvolta treptat sau poate aparea brusc.

Copilul poate parea irascibil (mai degraba decat trist) sau se simte deznadajduit sau plictisit. Se poate observa lentoare in miscari, insomie sau agitatie. Poate fi autocritic sau poate avea sentimentul ca cei din jur sunt prea critici cu el.
Cele mai frecvente semne ale depresiei la copil sau adolescent sunt:

  • Iritabilitate, comportament violent, dureri inexplicabile de cap sau abdominale, dificultati in gandire si luarea deciziilor, somnolenta sau insomnie, modificari ale obiceiurilor alimentare (crestere/scadere in greutate) sau absenta castigului in greutate asteptat la copilul in crestere.
  • Scaderea respectului de sine, sentimente de vinovatie si deznadejde, oboseala permanenta sau lipsa de energie, retragere din viata sociala, lipsa interesului pentru prieteni, ganduri la moarte si ganduri de sinucidere.

Depresia netratata poate duce la sinucidere. Semnele de atentie pentru sinucidere se modifica cu varsta; la copil si adolescent includ preocuparea pentru moarte sau incetarea recenta a relatiilor de prietenie.

Copilul sau adolescentul depresiv este mai predispus la consumul de substante interzise, alcool, fumat, etc. Aproximativ 30 % din tinerii cu depresie vor avea probleme cu alcoolul sau drogurile. Acestea fac depresia mult mai dificil de tratat, maresc timpul necesar ca tratamentul sa devina eficient si cresc riscul de sinucidere.

Anxietatea la copii si adolescenti

Intr-un studiu prezentat de American Psychiatrist Association (APA) in 24 Mai 2006, Dr.Biederman a comparat tulburarile precoce din copilarie cu inceputul unei amprentari biologice. „Ceea ce am fost interesat sa stiu – spune autorul – este ce determina cascadele de evenimente petrecute in copilarie care conduc la probleme ulterioare in viata”.

James Scully Jr., director medical APA, considera ca acest studiu este parte a unui interes crescut asupra aspectelor familiale ale conditiilor psihiatrice, care includ atat bazele genetice cat si de fenotip ale bolilor.

Concluzionand asupra rezultatelor studiului, Dr. Biederman afirma ca acei copii proveniti din parinti care manifesta tulburari de panica sunt mult mai predispusi sa dezvolte propriile lor tulburari. In mod particular, anxietatea de separare la acesti copii ar trebui privita foarte serios, din moment ce implica atat de multe reactii la distanta.

El apreciaza ca includerea laolalta a tuturor categoriilor de anxietate din partea psihiatrilor, este o practica foarte daunatoare. Accentul trebuie pus pe investigarea detaliata din punct de vedere clinic a parintilor acestor copii si a situatiei familiale in general. Cu siguranta ar fi util sa initiem in Romania studii care sa vizeze familii in care parintii parasesc tara in cautarea unui loc de munca in strainatate, lasand copiii in grija altor persoane (uneori fara a avea legatura cu membrii familiei).

Iata ca studiile arata o amprentare „la distanta” a persoanelor care in copilarie au suferit anxietate de separare si este logica intrebarea daca nu vom avea de-a face in cativa ani cu adolescenti sau tineri mult mai predispusi la a dezvolta tulburari psihice.

Relatiile parteneriale (de grup) joaca un rol critic in dezvoltarea sociala si emotionala a copiilor. in contextul relatiilor parteneriale copilul invata sa imparta, sa-si astepte randul, sa interactioneze cu ceilalti si cum sa plaseze preocuparile altora inaintea celor personale (Hartup, 1983, 1996).

Afectarea acestor relatii in perioada micii scolaritati este legata de dificultatile de adaptare a comportamentului in timpul adolescentei si tineretii (Cowen, Pederson, Babijian, Izzo, & Trost, 1973; Kupersmidt & Coie, 1990). Ultimile evidente conduc spre concluzia ca in cazul copiilor anxiosi, dificultatile in relatiile parteneriale sunt mult mai probabile.

De asemenea, la copiii cu tulburari anxioase apar tulburari si in alte aspecte ale functionarii sociale. De exemplu, acesti copii sunt vazuti de catre parinti si profesori ca fiind mai putin asertivi si mai timizi in comparatie cu ceilalti copii (Puig-Antich et al., 1985; Strauss, Lease, Kazdin, Dulcan, & Last, 1989).

Anxietatea sociala este considerata a fi un factor important pentru intelegerea dezadaptarilor sociale la populatia tanara si a fost asociata cu tulburarile functiilor emotionale la copii. Copiii care sunt respinsi sau neglijati de partenerii lor de joaca, au raportat substantial mai multa anxietate sociala decat colegii lor acceptati (La Greca, Dandes, Wick, Shaw, & Stone, 1988; La Greca & Stone, 1993).

In randul copiilor de gimnaziu, nivelul ridicat al anxietatii la inceputul anului scolar este de asemenea un indicator predictiv pentru un nivel scazut al relatiilor de prietenie intima pe parcursul anului scolar (Vernberg, Abwender, Ewell, & Beery, 1992). Copiii cu nivel ridicat al anxietatii sociale raporteaza autoperceptii negative. Se percep ca fiind mai putin acceptati social si au un nivel scazut al self-esteem-ului (La Greca & Stone, 1993).

Anxietatea sociala pare a fi un construct relevant pentru tinerii cu tulburari anxioase, astfel ca nivelul excesiv de anxietate sociala a fost inclus ca si criteriu de diagnostic pentru cateva dintre tulburarile anxioase. De exemplu, conform DSM-IV, copiii cu tulburare anxioasa generalizata, deseori prezinta preocupari pentru evaluarile interpersonale, incluzand anxietate nerealista sau ingrijorare cu privire la comportamentul trecut, nevoie excesiva de reasigurare si autoconstientizare marcata.

In mod similar, tinerii cu fobie sociala raporteaza preocupare excesiva pentru evaluarea celorlalti in ceea ce ii priveste, deseori recurgand la comportament evitant social (Beidel, Turner, & Morris, 1995; Silverman & Ginsburg, 1998).

Lasa un comentariu