De la acceptare reciproca la ambitie stupida



answear.ro

De la acceptare reciproca la ambitie stupidaMii si mii de articole, conferinte, simpozioane, romane etc., au drept idee principala lupta dintre cele doua sexe. Se pare ca semnalul de inceput al bataliei a fost dat in anii `60 prin Miscarea de Eliberare a Femeilor din Statele Unite, miscare care s-a extins ulterior si in Europa. Poate ca ar trebui sa ne intrebam daca este vorba despre un conflict adevarat sau doar despre unul fals, indus de aspiratii exagerate sau gresit directionate ca raspuns la ambitia stupida a barbatilor. Poate ca parerea exprimata de consilierul Dr. Laura Schlessinger s-ar putea sa vi se para interesanta tocmai prin prisma analizei realizata de o femeie care a constatat stupizenia ambelor parti:

 

Sa fie oare adevarat faptul ca dupa 30 de ani miscarea feminista nu si-a atins inca scopurile (irealizabile) de a crea fiinte unisexuale cu aceleasi sentimente, ganduri, actiuni, ambitii, atitudini, dorinte si satisfactii? Cred ca da. Si nu cred ca diferentele dintre cele doua sexe sunt rele prin firea lor. Dar, sa revedem acest studiu – prin care Raportul Wirthin a masurat statistic prioritatile celor doua sexe:

  • Sa aiba o cariera recompensatoare (barbatii domina)
  • Atingerea succesului financiar (barbatii domina)

In timp ce femeile domina in:

  • Dezvoltarea relatiilor personale
  • Gasirea unui scop mai profund in viata
  • Dezvoltarea spirituala
  • Producerea unei schimbari in lume
  • Cresterea unei familii (si aceasta pare sa fie cea mai semnificativa prioritate consemnata la ambele sexe)

Ce?! Cresterea unei familii este inca prioritatea numarul unu a unei femei!?! Dupa acesti ani de ridicare a constiintei, femeile sunt inca motivate de “instinctul natural” de a fi mame, de a ingriji, de a trai pentru altii (nota: “a trai pentru” nu este acelasi lucru cu “a trai prin”; primul este magnific, ultimul reprezinta subdezvoltare emotionala) Ce? Cresterea unei familii este de asemenea prioritatea numarul unu pentru barbati? Cum este posibil daca barbatii sunt presupusi a fi egocentrici si orientati catre obiecte? Ar putea fi din cauza faptului ca barbatii pretuiesc familia, dar se lupta cu modul prin care sa poata face parte din ea?

 

Facem ceea ce este natural

Acum, sa vorbim despre “diferentele dintre sexe” – si cat de amenintatoare par sa fie pentru “feministe”. Mentalitatea feminista, separata de idealurile nobile de respect reciproc si sanse egale, a deformat grav modul in care fiecare sex se percepe si se autovalorizeaza, mai mult spre dauna a ceea ce este pretios pentru fiecare si de dorit la celalalt. Aceasta s-a realizat in parte prin diminuarea a ceea ce se considera “natural” pentru barbati (i.e., ambitie, sexualitate, detinere de resurse, putere fizica, individualitate) in afara de cazul in care aceste calitati sunt exercitate de catre o femeie. Similar, ce este “natural” pentru femei (i.e., spiritualitate, sentimente, ingrijire, comunicare, relatii interpersonale) a fost devalorizat, in afara cazului in care stilul este adoptat de catre o femeie angajata intr-o existenta mai barbateasca (director de companie), sau calitatile au fost adoptate de catre orice barbat care a evitat un stil de viata masculin (sta acasa cu copiii). Complicat.

Filosofia feministelor suparate (redundanta?) predica ideea ca barbatii prin firea lor nu sunt interesati de casatorie, familie, copii, ingrijirea celor batrani, etc,. si sunt prin urmare, mai putin umani. Potrivit lui Christopher Caldwell in Weekly Standard, “Feminizarea Americii” (23/12/96), “barbatii, in orice fel de societate si-au dorit intotdeauna aceste lucruri si si-au adus contributia prin asigurarea unui trai decent si protectia familiei. Ingrijirea celor bolnavi, a varstnicilor si a noilor nascuti a fost din punct de vedere istoric un efort colaborativ dintre barbatul care asigura resursele si femeia care ingrijea. Trucul subtil al gruparii feministe a fost sa exalte ingrijirea ca fiind cea mai inalta dintre aceste doua virtuti. De acum incolo, virtutile feminine vor fi considerate ca fiind „umane”, in timp ce virtutile masculine erau pur si simplu niste ramasite retrogradate inca „neumanizate”.

Diferentele dintre cele doua sexe sunt niste simple fapte observabile. Faptul ca cele doua sexe sunt „concepute” pentru a se imbina ca sa evolueze si sa se completeze unul pe celalalt reprezinta un nivel de comprehensiune la care filosofii, poetii romantici si religiile au ajuns inca de la inceputul timpului.dEpurtat.ro

Ceea ce este adevarat in cazul metalelor si magnetilor este adevarat si in cazul barbatilor si femeilor: polaritatile se atrag. Atractia este necesara pentru oameni, dar nu este suficienta pentru a avea o viata de calitate impreuna. O viata de calitate necesita impartasirea acelorasi valori, scopuri, bunastare reciproca si libertate de exprimare si abilitatea de a intelege pe deplin ca diferentele dintre sexe sunt o binecuvantare si o bucurie (daca nu chiar un mister uimitor in desfasurare), in loc sa vedem aceste diferente ca pe un blestem sau ca pe o amenintare.

Voi chiar puteti sa fiti cu adevarat „tot ceea ce puteti sa fiti” fara sa va inrolati in armata. In contextul masculinitatii voastre, ar trebui sa puteti si sa va doriti sa explorati posibilitatile care va ridica pe voi masculii la gradul de barbat. De aceea, nu trebuie sa dati cu banul ca sa alegeti intre „mascul” sau „uman”, ci sa gasiti propria combinatie optima „masculin -uman”, adica barbatul.

Cred cu tarie ca abilitatea voastra de a fi niste „masculi-umani” (barbati) necesita in mod absolut feminitate – nu in interiorul vostru, (asa ca nu faceti spume despre „partea feminina” care ar trebui sa fie ascunsa undeva in maruntaiele psihicului vostru), ci, in schimb, la partenera voastra. Trecerea de la mascul la „mascul uman” este predata de alti barbati, dar temperata si civilizata de femeile importante din viata voastra: mama si sotia voastra. De exemplu, tatal vostru v-a invatat mai degraba sa „suportati ca un barbat”, in timp ce mama voastra ar fi avut grija mai probabil de sentimentele voastre ranite si ar fi sugerat o privire de ansamblu mai plina de compasiune asupra inamicului vostru. Nici una dintre abordari nu este gresita sau corecta, amandoua sunt necesare. Tatal vostru va va scoate afara spre noi aventuri, in timp ce mama voastra va va invata despre implinirea pe care o puteti gasi in atasamentele legate de familie. Inca o data, nici una dintre abordari nu este superioara, dar ambele sunt adevaruri care trebuie sa se impace unul cu celalalt in timp ce partea masculina si partea barbateasca din voi se lupta clipa de clipa pentru suprematie. Si stiu ca voi barbatii va luptati.

Stephan, in varsta de 28 de ani, a sunat in cadrul programului meu de radio pentru ca era impartit intre viata personala si o slujba intr-o companie de top.
„Slujba reprezinta multe ore de lucru, mai multi bani, putere, prestigiu si statut”. „Si ideea unei vieti personale este… ?”
„A avea ceva in afara programului de lucru”.
„Cred ca si baseballul ar putea face acest lucru. Se pare ca nu pui prea mult pret pe viata personala, nu mai mult decat o pauza de la viata ta reala”.
In regula, viata personala, dezvoltare personala, cunoasterea altor oameni”. „Chiar iubire si familie?… Voi pune punctul pe „i”, Stephan. Deja devine tipic faptul ca la aceasta intrebare se raspunde corect abia dupa ce barbatul sufera primul atac de cord – asta daca supravietuieste. In general, este putin probabil ca barbatii cu vieti personale bogate si implinite, sa sufere atacuri de cord, si mai probabil sa supravietuiasca acestora. Dar la 28 de ani probabil ca inca te vezi indestructibil.
„Da? E adevarat. Ei bine… mi-ai spus multe lucruri la care sa ma gandesc.
Hmmm. Mi-ai oferit o directie acum”.
„Intr-adevar? Si care e asta?”
„Ca trebuie sa ma fortez sa am timp pentru viata personala”.
„Ptiu!, sa te fortezi. Asta suna asa negativ, mecanic si pragmatic. Dar, Stephan poate asa suna in general un inceput bun in directia corecta. Nu poti descoperi si nu te poti bucura de frumusetea drumului daca nu te afli pe drumul corect. Si, cred ca este posibil sa fii nesigur de dorinta ta de a fi pe frumul cel bun sau sa nu ti-l doresti, dar intr-un final tot la destinatia corecta vei ajunge. Este minunat sa ai talente incredibile si ambitii marete, dar bucuria si intelegerea profunda ce provin din acestea vin intr-o combinatie complexa formata de context, scop si impartasire”.
„Am inteles”.
„Bine. Acum, Stephan, ar fi o slujba la o companie aflata in primele 1000 asa rea?”

Ambitia este minunata, excitanta, motivanta si chiar necesara pentru o existenta implinita. Ambitia Stupida cuprinde acele eforturi care se concentreaza numai pe identificarea personala, gratificarea egoului, achizitie, putere si provocari in ciuda realitatii a celorlalte „rasaduri” si cai de multumire care iti cer sa treci de la personal la interpersonal. Nu va faceti griji – „sinele” vostru nu se va pierde, va fi perfectionat!

Dar, vai, voi rationalizati si aveti mereu scuze ca sa va aparati de ceea ce reprezinta in final Ambitia Stupida. Si, asa cum veti vedea, daca nu alegeti femeia potrivita, cea necorespunzatoare va va ajuta sa ramaneti stupizi, pedepsindu-va in momentul in care incepeti sa deveniti destepti.

 

 „Sa ajungi in varf”: Vis American sau Cosmar?

O veche modalitate de aparare a Ambitiei Stupide este asa numitul ideal de „a ajunge in varf” […] Trebuie sa va aduc in atentie trei chestiuni: timpul, focalizarea atentiei si echilibrul. Sunt consternata de modul in care conceptul de vis american a fost distorsionat ca sa se aplice  numai in directia de bunastare, statut, și “auto-actualizare” cu notiunea ca obligatia este noul pacat. Sa fim mai cinstiti aici – vreti ceva, nu aveti nevoie de acel ceva, doar il vreti. Si ati adoptat noua religie americana a ego-ului si achizitiei, in care familia este doar o…o…ce este?

Troy, in varsta de 33 de ani, tocmai avea sa-si dea seama de asta. „Sunt casatorit de cinci ani si ceva. Incerc sa gasesc o cale prin care sa construiesc o relatie cu sotia mea pentru ca nu este atat de solida pe cat ar trebui sa fie”
„Asa cum ar trebui sa fie sau asa cum era o data?” „Ambele”.
„Si de ce crezi asta?”
„Amandoi suntem ocupati pana peste cap cu ocupatiile noastre si avem putin timp la dispozitie, chiar mai putin decat aveam inainte. Dar, cred, de asemenea, ca ne-am permis sa ajungem in punctul in care folosim „cuvinte dure mai mult decat ar fi trebuit”.
„Aveti copii?”
„Nu”.
„Aveti in vedere lucrul asta?”
„La acest moment, as spune ca `da`. In opinia mea vrem asta pentru ca sotia mea vrea sa se simta mai sigura si parerea mea personala este pentru ca vreau sa fiu sigur ca ea este persoana langa care vreau sa stau. Si inca nu sunt sigur de asta.
„Deci, dupa un angajament si o casnicie de cinci ani inca nu esti sigur ca ea este de `pastrat`?”
„Din nefericire. Dar, sunt sigur ca are calitati care merita efortul…”
„Bine, Troy, un martian venit sa va observe pe voi doi in momentul de fata si-ar imagina ca sunteti doi oameni care depun eforturi pentru familie?”
„Nu. Trebuie sa vorbim mai mult, sa petrecem mai mult timp impreuna, sa ne impartasim reciproc interesele si hobbyurile. Din afara pare ca totul este in regula. Dinauntru, nu este”.
„Deci, voi, nu depuneti prea mult efort ca sa fiti o familie”.
„Ba depunem efort, dar, sincer, nu este de ajuns”.
„Ei bine, poate amandoi va concentrati prea mult pe bunuri de consum si pe ego”.
„Este posibil”.
„Asta este neproductiv pentru o viata de familie. Filosofia voastra de familie este departe de realitate – amandoi va concentrati pe voi insiva, pe ceea ce puteti castiga, pe felul in care va simtiti voi. Cum ai putea sa fii un jucator de tenis daca nu te concentrezi pe tenis? Cum puteti sa aveti o familie daca nu va concentrati pe asta? Voi nu sunteti o familie – voi sunteti niste colegi care coabiteaza ca sa nu fiti complet singuri”.
„Si cum sa facem modificarile subtile?
„De ce subtile…? Nu vrei sa renunti prea mult la ce ai sau ce esti? Ce anume ti-e teama ca pierzi si de ce nu pretuiesti mai mult ceea ce ai putea obtine? Este in regula, cred, atunci cand esti singur, sa te concentrezi pe castigul personal si pe resurse, dar nu merge astfel atunci cand vrei sa ai o familie. Motivul pentru care va enervati unul pe celalalt, este faptul ca simtiti ca fiecare sta in calea celuilalt si nu-l lasa „sa faca ce vrea”
(Razand) „Zici ca traiesti aici!”
„Troy, cred ca trebuie sa stai impreuna cu nevasta ta si sa-i spui ca lucrati prea mult si ca voi considerati lucrurile gresite ca fiind cele importante. De exemplu, ai putea sa spui „Consideram siguranta ca fiind data de bani, si nu de loialitatea si iubirea noastra fata de celalalt”.
„Stiu ca este adevarat ce spui si am impresia ca m-am tradat pe mine insumi din cauza a ceea ce spui”.
„Inceteaza sa te mai tradezi”. „Ai dreptate”.

Acum, ca am abordat problematicile „timpului” si „focalizarii atentiei”, sa vorbim despre „echilibru”. In primul rand, il las pe Ramzi sa vorbeasca despre conceptul de echilibru dintr-o perspectiva mai familiara:
Tocmai te-am auzit vorbind cu un barbat caruia ii era dificil sa se hotarasca intre a munci intr-o companie din top 500 si viata personala, iar tu ai mentional echilibrul in munca. Echilibrul este cheia!! Eu lucrez la o companie situata in top 2. Da, asa este, este pe locul 2 in top 500. Compania mea promoveaza echilibrul. Printre altele, ne incurajeaza sa luam concedii, ne ajuta cu programul de lucru flexibil, ofera programe minunate de lucru part-time si beneficii pentru mamele care lucreaza, ofera concedii de paternitate pentru tati, etc…practic avem cu totii o viata personala foarte activa. Cred cu adevarat ca problema principala a celui care a sunat nu avea nimic de a face cu firmele din top 500, ci mai degraba cu stabilirea prioritatilor care ar putea fi in conflict cu cele cerute de job. Cred ca, cursul actiunii apelantului ar fi acela de a-si seta prioritatile vietii mai intai, si apoi sa gaseasca un job care sa se potriveasca cu acestea, si nu invers.

Bill a servit in Marina Militara timp de 30 ani si mi-a recunoscut ca acesta era factorul major pentru tot ce a facut in viata lui. El si-a dat seama de timpuriu ca activarea in armata era un angajament care trebuia sa fie onorat inainte de orice altceva. Nu regreta faptul ca a fost in armata sau devotamentul pe care i l-a dedicat, dar regreta faptul ca a implicat alte persoane (sotia si familia) in acel devotament. Pentru prima data el vede faptul ca nimeni dinafara armatei nu poate intelege complet nevoia lui de a fi plecat atat de mult timp si nevoia lui de implicare totala. El scrie:

In codul militar de conduita exista un fragment care vorbeste despre a-ti da viata pentru tara ta. Acum imi dau seama ca asta nu inseamna doar sa mori pentru ea, ci si faptul ca renunti la viata ta pas cu pas. As vrea sa spun celorlalti barbati ca, daca va dedicati viata unei slujbe sau unui mod de viata, sa va asigurati ca cei implicati in viata voastra stiu ca aceasta este principala voastra preocupare si ca ei se vor afla pe locul doi.

Interesant este faptul ca Bill nu isi exprima pierderea personala, el exprima compasiunea pentru ceea ce au pierdut cei apropiati lui din cauza angajamentelor sale in alte directii. Este atat de tipic masculin sa exprime acest „echilibru” in termeni de obligativitate si nu ca pe niste resurse sau dorinte personale necesare. Mi-am dat seama ca voi cei de sex masculin, tindeti sa incercati obtinerea unui sentiment de bunastare in primul rand prin slujba/munca (aka lupta si realizare). V-ati intrebat vreodata de ce se intampla asta?

Terry, in varsta de 49 de ani, are o perspectiva interesanta:

In anul 1969, am fost in Vietnam alaturi de Crucea Rosie ca noncombatant. Am fost de unul singur la 25 mile de granita Cambodgiana si primul meu job era sa gasesc militarii si sa le spun ca parintii, sotia sau copilul lor murisera in Statele Unite. Aveam 22 de ani la acel moment, eram casatorit de un an de zile, si ma simteam ca un baiat imbracat ca un barbat si facand treburile unui barbat. Cand seful si mentorul meu m-a pus la comanda, eu fiind cel mai tanar dintre ei, mi-am aratat competenta, si m-am simtit ca si cum am trecut de la „pretinderea ca sunt barbat” la „barbat”. Partea proasta a acestei povesti este tot un lucru tipic masculin, pentru ca din pacate intram in competitie cu aproape orice chestie pe care o faceam ca sa ne „dovedim” ca suntem barbati, si treaba asta nu va functiona niciodata, pentru ca intotdeauna va exista cineva care este mai priceput in orice aspect am dori sa comparam.

Aici este punctul de sprijin dintre cele doua rampe ale stabilitatii egoului masculin/identitatea via externalitati (competitie si lupta), care sunt in mare parte „masculine”, si fiinta masculina umana, i.e. „barbatul”, acel aspect al fiintei voastre care este exprimat in paragraful de inchiere al lui Terry: Mai devreme sau mai tarziu, daca vom reusi intr-adevar sa fim niste barbati buni, vom dezvolta propriul nostru etalon intern bazat pe alegerea noastra a valorilor si vom avea disciplina necesara pentru a ne organiza viata in jurul acestor valori.

In timp ce ambitia va ajuta sa va definiti un aspect important al masculinitatii voastre, ea pur si simplu nu este suficienta pentru a ajunge la un nivel profund de satisfactie si semnificatie a vietii voastre.

Intr-o conversatie cu un alt apelant pe nume Jerry, am simtit ca eu respectam mai mult barbatii decat o facea el! La momentul prezent, Jerry este asistent juridic, somer, care sta acasa cu copiii in timp ce sotia sa merge la lucru. El arunca servetele parfumate in uscator atunci cand l-am bagat in direct. Are sansa sa se intoarca la scoala si nu stie ce se aleaga dintre o cariera in drept si una in logopedie.

„Dreptul imi va ocupa tot timpul. Mi-e teama ca nu voi avea timp deloc pentru familia mea. Copiii ar fi la internat in timpul zilei. Ma simt rau in legatura cu asta. Dar, pe termen lung, financiar ne va fi din ce in ce mai bine”.
„Jerry, de cand le pasa micutilor de:„termenul lung”? Copilul meu vine de optzeci de ori pe noapte pentru imbratisari, pupaturi, dezmierdari si conversatie. Nu vine niciodata sa discute despre anuitati… ei doar ne vor acolo acum”
„E adevarat. Inteleg. Dar ne ofera sansa ca sotia mea sa stea acasa in locul meu.”
„Nu ma deranjeaza care dintre voi are grija de copii, atat timp cat li se spune mama sau tata – deci, daca voi doi vreti sa faceti un aranjament prin care ea sa ramana acasa, e minunat. Dar, sa nu ai timp pentru familia ta este o mare pierdere atat pentru tine cat si pentru familie. Te rog, nu te reduce la sperma si bani – daca doar atat valorezi, sotia ta ar fi putut sa se duca la o banca de sperma si putea sa gaseasca o data pe luna un amant si nu trebuia sa se marite pentru asta. Ei bine, dragul meu Jerry, se pare ca am mai mult respect pentru un barbat, sot si tata decat ai tu!”


Capcana modului de viata

In momentul in care voi, baieti, va reduceti esenta la statutul de furnizor de resurse, va reduceti la partea voastra „biologica” masculina. Este o capcana in care este usor de cazut, si in cele din urma neimplinitoare si nesatisfacatoare, dar – usurata in special de dragostea pentru conceptul despre stilul nostru de viata care, inseamna, de obicei „lucruri/obiecte”.

Paul era directorul unei mici afaceri, lucra 60 de ore pe saptamana la birou plus inca doua sau trei nopti pe saptamana. Isi „scuza” timpul petrecut la birou si calatoriile de afaceri prin faptul ca erau „pentru binele familiei”. Cu propriile sale cuvinte:

Nimeni nu intelege mai bine ca mine presiunea financiara asupra unei familii, si este indubitabil o responsabilitate sa produci pentru familia ta, dar o familie are nevoie de un tata acasa, si sotia are nevoie de un sot acasa, si nici un munte de bani nu poate substitui tatal in intregime. Sotia mea nu a lucrat in afara casei cu exceptia momentelor in care copiii erau la scoala. In sfarsit, noi ca si familie – tatal, mama si cei trei copii – am decis sa-mi iau alta slujba platita cu 33% mai putin, in care eram acasa in fiecare zi la ora 5 PM si nu lucram in weekend. Nu am regretat aceasta decizie. Avem o familie grozava si amintiri minunate si o relatie cu sotia si copiii mei pe care nu le-as da la schimb nici pentru o jumatate din salariul meu anterior.

As putea sa va impartasesc mai multe, dar mi-ar mai lua o zi.

Deci, baieti, nu sacrificati ceea ce insemnati si ceea ce aveti nevoie de la relatiile familiale sub deghizarea faptului ca „ajutati” familia asigurand sperma si banii. Nu ca as crede ca sunteti neaparat atat de altruisti. Pentru unii dintre voi, mareata slujba este calea prin care sa va ascundeti in spatele excesului de munca de realitatile vietii, de riscurile si provocarile ei. Spre exemplu, va dati seama ca insuratoarea nu este o finalitate, ca sunt atasate cereri continue si asteptari care va bulverseaza, va sperie, va provoaca si chiar va enerveaza. Copiii vostri nu fac totul cum trebuie, asa cum va amintiti ca faceati voi. Apoi rudele va deranjeaza cu sicanele lor. Vecinii sunt o pacoste. Cainele vostru este prea distructiv si pasarile continua sa moara. „Imi pare rau draga, sunt prea ocupat ca sa-ti mai asigur toate acele lucruri pe care le vrei si de care ai nevoie – Nu am timp pentru aceste lucruri” este raspunsul tipic celui care da bir cu fugitii.

Sa ne intoarcem la problematica echilibrului, care ar putea avea o parte negativa. Uneori, incercarea voastra de echilibrare este o alta scuza ca sa nu infruntati consecintele prioritatilor voastre haotice si a dezintegrarii vietii voastre de familie. Acest gen de echilibru negativ inseamna de obicei ca ati gasit o pozitie pe acea rampa care va ofera mai mult din ce vreti si mai putin din ceea ce nu vreti. Oricum, obligatiile si responsabilitatile se afla in coloana „vreau” si nu aveti nici un drept sa diminuati timpul si efortul pe care il alocati lor atunci cand acestea sunt categorice/deja stabilite. Valorile trebuie sa inlocuiasca „vrutul” daca vrei sa fii barbat, nu doar un mascul.

Uneori, acest echilibru negativ vine dintr-o revizuire a adevarului si a valorilor. Aceasta are adesea ca rezultat faptul ca altcineva trebuie sa plateasca un anumit pret.

De exemplu, internatele (crese, gradinite). Se considera o tragedie momentul in care un copil trebuia inscris la internat pentru ca parintii nu puteau/nu voiau sa aiba grija de el. Acum, a devenit un dat, faptul ca ingrijirea din partea strainilor este egala cu, sau chiar mai buna, decat cea a unei mame sau a unui tata. La urma urmei munca face ca Mama si Tata sa fie “fericiti”, si daca ei nu sunt “fericiti” atunci cum ar putea sa fie buni pentru altcineva? O simpla revizuire a adevarului si valorilor si esti liber sa “faci ceea ce vrei” sub pretextul echilibrului.

Pe de alta parte, echilibrul pozitiv inseamna sa detii controlul, sa faci reguli si sa impui limite. De exemplu, iti stabilesti orele de lucru si proiectele. Limitele auto-impuse pot reduce recompensele si realizarile maxime si poti sa simti constant ca ar trebui sa explici motivul pentru care nu faci mai mult sau mai bine. Viata ta, acum mai modesta, va avea cantitatea de timp necesara in care momentele de calitate pot sa aiba loc.

Pentru alti barbati, conceptul de „echilibru” pare absurd. Robert B. Reich, fostul secretar al Ministerului Muncii din perioada lui Clinton, a demisionat. De ce? Pentru ca a simtit ca nu exista nici o cale prin care sa echilibreze balanta intre slujba si familie. El a facut „anuntul” prin intermediul unui articol pe care l-a scris in New York Times (8/11/96). El scria: „inevitabil o vei schimba pe una sau alta, sau chiar pe ambele. Nu vei fi niciodata capabil sa faci suficient din ceea ce pretuiesti cu adevarat. Nu-mi spuneti sa-mi imbunatatesc abilitatile de gestionare a timpului. Am facut asta si sunt ocupat pana peste cap. Baietii, adolescenti nu au nevoie de tine in functie de cum ai programul. O sotie nu impartaseste intimitatea la comanda. La slujba nu apar noi oportunitati sau crize numai atunci cand ai timp rezervat pentru ele.”

Dl. Reich atinge un punct pe care incerc si eu sa-l ating atunci cand oamenii ma asculta in masini, in drum spre casele lor.

„La final, pur si simplu nu poti sa faci mai mult din ambele. Nu este loc de o balanta optima. Metafora este gresita in totalitate. Trebuie sa faci o alegere dificila”.
El a conchis prin: „Am cea mai buna slujba dintre toate cele pe care le-am avut si pe care o voi avea vreodata. Fara exagerare. Nu ma mai satur de ea. De asemenea am cea mai buna familie pe care o voi avea vreodata, si nu ma satur de ea. Sa gasesc un echilibru mai bun? M-am pacalit pe mine insumi crezand ca exista unul. A trebuit sa aleg”.

Ati putea sa va suparati pe domnul Reich pentru ca aparent spune ca „Nu le poti avea pe toate”. Asta este anatema care vine ca urmare a promisiunii Visului American! Ei bine, baieti, puteti si nu puteti sa le aveti pe toate. Da, puteti avea o slujba satisfacatoare si o viata de familie semnificativa. Nu, nu le puteti avea pe toate la un nivel maxim, simultan sau luate de unul singur.

[…]

  • De unul singur. Nu le puteti avea pe toate fara o femeie buna alaturi. O femeie buna nu este o printesa (care asteapta saruturile si indrazneala voastra ca sa ramana in viata); nu este androgina (care declara, „din moment ce o femeie poate face ceea ce face si un barbat, ea ar trebui sa faca tot ceea ce face barbatul ei”, astfel neexistand nici un fel de polaritate sau efort de echipa acasa), este sanatoasa din punct de vedere emotional si psihologic (este flexibila si se poate adapta evenimentelor neasteptate si crizelor de moment fara sa te atace pentru ca nu ai protejat-o; este mandra de feminitatea ei si de faptul ca e femeie (nu percepe viata ca fiind un imperiu al raului dominata de barbatii care exploateaza si asupresc femeile si animalele mici); si apreciaza diferentele temperamentale native dintre un barbat si o femeie (care provoaca atat umor cat si compasiune).

 

Cand printesa contraataca

Acum, daca nu ai „o femeie buna” alaturi vei ramane cu buza umflata cand vrei sa-ti folosesti ambitia in mod inteligent, sau cand viata te aduce in situatii limita.

Perry, in varsta de 44 de ani a decis ,de asemenea, sa incheie anii de domnie a Ambitiei Stupide. Cand si-a informat sotia despre dorintele sale de a-si schimba slujba ca sa stea mai mult pe acasa si sa se implice in viata de familie, ea l-a atacat spunandu-i ca e „un ratat”, si-a luat cei doi copii si si-a parasit ce-a de-a treia casatorie. Atat timp cat viata impreuna era „fermecata”, ea a fost loiala si multumita. Cand totul s-a schimbat sau provocarea si-a arata fata urata, ea s-a simtit dezgustata si a plecat. Acum, Perry isi aminteste ca ea si-a parasit cele doua casnicii urmarind un pattern similar: el se schimba, ea pleca. Perry trebuie sa se fi gandit ca va fi un print mai consistent pentru printesa lui decat ceilalti soti ai ei.

 

Justificarile sunt o Aparere Defectuoasa

In concluzie, pentru propria bunastare si simt al satisfactiei in viata trebuie sa vedeti familia ca pe o sursa de bucurie, nu doar ca pe o munca de mentenanta. Asta nu inseamna ca trebuie sa renuntati la masculinitate sau la ambitie, ci inseamna ca trebuie sa recunoasteti ca un regim total cu proteine, fara zahar poate reprezenta o viata amara, pentru voi si pentru cei pe care sperati sa-i multumiti si cu care vreti sa aveti o relatie.

 

Ambitia Inteligenta poate fi Infricosatoare

Stiu, stiu, exista multe necunoscute atasate notiunii de a deveni „destepti”, si o multime de potentiale limitari pe care le intampinati. Spun „potentiale”, pentru ca nu sunt cu adevarat hotaratoare sau inflexibile deoarece aveti intotdeauna posibilitatea de a alege.

Puteti sa va stresati atat de tare pe marginea sentimentelor voastre de inadecvare, confuzie si discomfort in legatura cu „chestiunile familiale” incat va straduiti cat puteti de mult sa evitati sa faceti vreo schimbare. Randy si-a pierdut sotia cu care era casatorit de 20 de ani si cei doi copii pentru ca nu putea (sau nu vroia) sa treaca peste aceasta teama de schimbare si de necunoscut.

Ca o paranteza rapida, se pare ca multi dintre voi barbatii vad relatiile cu sotiile si copiii lor ca pe niste necunoscute. Cu toate acestea, si ceea ce se afla pe varful acelui munte din zare este tot necunoscut, dar in mod natural vreti sa il abordati oricum, asadar tratati problemele personale cu acelasi curaj si aceeasi deschidere.

Dar, sa ne intoarcem la conversatia mea cu Randy:

„Dr. Laura, eu sunt ceea ce te-am auzit descriind ca pe un magar de carausie – unul dintre acei barbati care muncesc pentru a-si sprijini familia, si este atat de bun la asta incat neglijeaza ceea ce se intampla acasa”.
„Si ai vazut sau vezi acest lucru ca si cum „eroismul” tau in a-ti sustine si a-ti sprijini financiar familia te scuteste de la participarea in viata familiala?”
„Da, poate. Ei bine, sunt plecat perioade lungi de timp”.
„Aceasta este o alegere”.
„Da, ei bine, cand ajungi la o anumita varsta devine din ce in ce mai greu sa iesi din acea rutina”.
„Poate ca asa este, dar ai avut 20 de ani la dispozitie pentru a te ocupa de asta. Intai esti un erou, apoi esti prea batran. Baiete, ai mereu scuze. Te aperi in loc sa-ti recunosti vina si sa faci schimbarile de care este nevoie pentru a-ti pastra familia”.
„Ei bine, weekendul trecut a decis sa divorteze”.
„Mai intai esti erou, apoi esti prea batran, acum e prea tarziu. Ce trebuie sa fac sa te scot din ale tale?”
„Cred ca pur si simplu nu inteleg ce vrea ea”.
„Ea te vrea pe tine – imagineaza-ti – pe tine”.
„Nu vad cum as putea sa-i ofer asta fara sa renunt la toate celelalte, si atunci cum am manca si cum am trai?”
„Eroism, batranete, prea tarziu, imposibil. Baiete, tu chiar vrei sa faci lucrurile complicate. O sa fii singur si asta e trist pentru cei doi copii ai tai care au nevoie de un tata, nevasta ta care are nevoie de un sot, si pentru tine insuti, care ai nevoie de mai mult de la viata decat sa fii un magar de carausie”.
„Cred ca pur si simplu nu stiu ce sa aleg dintre cele doua. Am incercat sa ma asigur ca banii vor continua sa vina”.
„Nu alegi sa-ti pierzi familia si nici nu te oripileaza inactivitatea ta”.
„Dr Laura, ai subliniat faptul ca datoria unei persoane este sa aiba grija de copiii sai”.
„Da, dar nu am spus niciodata ca asta e doar o chestiune de bani. Am subliniat intimitatea, dragostea, afectiunea, atentia, implicarea…”
„Sunt de acord, daca nu esti acolo nu ai cum sa oferi nimic din toate astea”.

Si apoi a spus adevarul profund ascuns dedesubt: „Cred ca pun in balanta banii cu prestigiul meu, sunt barometrul meu despre felul in care descurc. Urasc foarte mult schimbarea.”
In concluzie: prietenul meu Randy este tipul de pe poster la categoria Ambitia Stupida si ar putea sa piarda totul din aceasta cauza. I-am spus sa vorbeasca cu sotia lui despre aceste adevaruri si sa ajunga la o intelegere… pentru binele fiecaruia si pentru familie.

Phil, in varsta de 46 de ani, e divortat de trei ani dupa o casnicie care a durat 18 ani. Divortul a fost cauzat de „casatoria cu afacerea, dragostea vietii mele”. Sotia lui l-a vrut mai mult pe el decat banii. Acum convietuieste cu o draguta care vrea ca el sa lucreze mai mult decat isi doreste el insusi, deci, in mod evident ea isi doreste mai mult banii lui decat il vrea pe el. Credeti ca Phil e de parere ca la 46 de ani se afla intr-o situatie mai buna?

Un tip care a sunat la show-ul meu se intalnea cu o studenta la medicina. De vreme ce programul lor de lucru era atat de solicitant, au petrecut foarte putin timp impreuna, si el agoniza despre modul in care ei isi vor face timp pentru o familie.

„Exista o dadaca cu program full time sau un centru de ingrijire a copilului, apoi o menajera care sa faca cumparaturile, sa faca curat si sa gateasca, vibratoare si casete video pentru sex… vezi tu… exista cai prin care sa impacati lipsa unuia de celalalt”.
„Dar imi doresc o familie adevarata”.
„Daca te casatoresti cu o femeie cu ambitii serioase si dedicata unei cariere solicitante, ori iti controlezi asteptarile, iti ignori simturile si dorintele, sau decizi din proprie initiativa sa stai acasa. Nu poti avea totul. Trebuie sa alegi”.

Eu sunt o femeie care lucreaza, si pare eretic din partea mea sa vorbesc despre familiile traditionale – desi a mea asa este in fond. Din cauza ca eu si sotul meu, Lew, nu am vrut sa ne creasca altcineva copiii inafara de noi insine si ne-am aranjat vietile in asa fel incat sa fie in concordanta cu aceste valori. Lew a devenit managerul meu si a inceput sa lucreze de acasa. Imi sustin emisiunea la radio in timp ce fiul nostru este la scoala si planificam evenimentele personale in functie de programul lui scolar, astfel incat acele „calatorii de afaceri” sa devina aventuri de familie.

Totul sta in valori, in atitudine si in capacitatea de a te adapta la ceea ce nu te-ai fi asteptat sau nu ti-ai fi imaginat, dar care este necesar si extrem de important.

Voi incheia cu scrisoarea lui Dean:

Ca recent absolvent al facultatii de drept, m-am confruntat cu perspectiva de a merge sa lucrez la o firma mare de avocatura. O asemenea decizie mi-ar fi ingrosat mult contul din banca, dar mi-ar fi lasat foarte putin timp pentru familie, dezvoltare personala si alte lucruri despre care tu, Dr. Laura, printre altele, m-ai convins ca sunt mai importante. Dupa o perioada lunga de cautari, mi s-a oferit o slujba de profesor la o universitate din zona. Voi fi mai putin prosper, dar voi avea timp sa traiesc o viata echilibrata.

Prietenul meu Dean nu renunta la „actiunile masculine” de a „se lupta cu dragonii”; doar isi alege dragonii in mod intelept, recunoscand faptul ca orice erou bun necesita sustinerea pe care casa, familia si iubirea i le ofera. Aceasta nu este Ambitia Stupida.

 

Fragmente traduse din Ten Stupid Things Men Do to Mess Up Their Lives – Dr. Laura Schlessinger

dyfashion.ro

Lasa un comentariu