De ce barbatii aleg femeile care iubesc excesiv?



avon.ro

„Ea e rasaritul de soare al diminetilor mele, Si nu-mi pasa deloc ce spui despre ea, Caci Doamne, ea m-a primit si m-a facut ce sunt acum. Ea e stanca mea”.

Ce se petrece in interiorul barbatului care intalneste o femeie care iubeste prea mult?
Ce reactii chimice au loc in el si ce se intampla cu sentimentele sale pe masura ce relatia evolueaza si el incepe sa se schimbe in bine sau in rau?
De ce este atras un barbat de o femeie care vede in el sensul universului ei?

Unul dintre cazurile descrise de Robin Norwood in cartea sa „Femei care iubesc prea mult” intruchipeaza barbatul dependent de alcool care a ajuns la un nivel de cunostere de sine si o intelegere remarcabila a relatiilor pe care le-a avut cu partenera lui, cu ajutorul terapiilor de grup din cadrul organizatiei Alcolicii Anonimi reusind astfel sa defineasca atractia pe care femeia co-alcoolica o resimte fata de el pe masura ce se scufunda sau e deja prins in labirintul dependentei.

In alte exemple, sunt descrisi barbati care nu au avut probleme vreodata cu vreo dependenta si care au ajuns sa se inteleaga mai bine pe sine si relatiile cu partenerelor lor dupa ce au urmat terapii traditionale. Desi cazurile difera intre ele, „atractia catre femeia puternica, ce promite cumva sa-l despagubeasca pentru ceea ce ii lipseste lui sau vietii lui, este intotdeauna prezenta”.

 

STUDII DE CAZ

Charles – 65 de ani; inginer constructor, pensionar, doi copii; divortat, recasatorit, vaduv

„Sunt doi ani de cand a murit Helen si de-abia acum incep sa ma obisnuiesc cu  realitatea. N-am crezut niciodata ca voi avea nevoie de un terapeut, mai ales la varsta mea. Dar dupa moartea ei, am devenit atat de nervos, ca m-am speriat si eu. Nu-mi puteam stapani pornirea de a-i face rau. Visam ca o lovesc si ma trezeam urland la ea. Am crezut ca-mi pierd mintile”.

A cunoscut-o pe cea de-a doua sotie, Helen, acum 25 de ani cand el era inginer constructor si ea era secretara la departamentul de planificare. O descrie ca pe o femeie draguta, prietenoasa, putin timida. „Pot sa afirm ca ma placea, dupa felul in care ma privea si in care imi zambea. Cred ca eram putin flatat de faptul ca imi dadea atentie. Stiam ca divortase, ca are doi copii, si mi-era mila de ea ca e nevoita sa-i creasca singura. Ei bine, intr-o zi am invitat-o la o cafea si am stat de vorba. I-am spus clar ca sunt insurat, dar cred ca m-am lamentat cam mult despre frustrarile vietii maritale. Nici acum nu stiu cum de-a reusit in ziua aceea sa-mi sugereze ca sunt un barbat prea bun ca sa fiu nefericit. Am plecat de acolo simtind cum creste inima in mine, ca si dorinta de a o vedea din nou, de a ma simti din nou cum ma simtisem in prezenta ei: apreciat. Poate era din cauza ca nu exista nici un barbat in viata ei si-i ducea lipsa, dar eu sigur m-am simtit mai important, mai puternic si mai deosebit dupa scurta noastra conversatie”.

Cu toate ca aprecierea femeii i-a stimulat ego-ul barbatesc, nu dorea sa divorteze de sotia sa Janet, cu toate ca nu mai era atat de mult indragostit de ea, dar isi iubea la nebunie copiii. Treptat, mila pentru Helen (doua casnicii esuate, doi copii de crescut) l-au determinat sa continue relatia cu ea, desi se simtea ca un tradator. „Dupa un an si ceva, Janet a aflat totul si mi-a pus in vedere sa pun capat relatiei cu Helen, sau sa plec. Am incercat sa-i pun capat, dar n-am reusit. In plus, totul era acum diferit intre mine si Janet. Parea ca am cu atat mai putine motive acum sa ma despart de Helen.avon.ro

E o poveste lunga. Noua ani am fost impreuna cu Helen, timp in care sotia mea a incercat din rasputeri sa ma tina langa ea, iar mai apoi sa ma pedepseasca pentru ca o parasisem. In cei noua ani am locuit cand cu Helen, cand in alta parte, pana ce Janet s-a saturat si a consimtit sa divorteze. Inca mi-e groaza sa ma gandesc la cat rau am facut tuturor. Pe vremea aceea amantii nu se mutau impreuna. Atunci cred ca mi-am pierdut toata mandria. Mi-era rusine de mine, de copiii mei, de Helen si de copiii ei, chiar si de Janet, care nu facuse nimic sa merite asa ceva”.

Dupa pronuntarea divortului s-a casatorit cu Helen. Transformarea care a urmat i-a adancit de-a lungul anilor deprimarea barbatului determinandu-l intr-un final sa apeleze la un psihoterapeut. Femeia tandra, afectuoasa, foarte seducatoare, care-l facea sa uite de suferinta provocata familiei sale, se transformase intr-una indiferenta fata de el: „Sigur ca ne certasem si inainte de casatorie, presiunea asupra noastra fiind ingrozitoare, dar dupa ce ne certam, ne impacam facand dragoste si ma simteam dorit, indispensabil si iubit, cum nu mai fusesem vreodata. Intr-un fel, ce aveam impreuna, eu si Helen, parea atat de deosebit, atat de just, incat merita pretul pe care-l plateam.

Se ducea tot bine imbracata si aranjata la serviciu, dar o data ce ajungea acasa, n-o mai interesa cum arata. Nu-mi pasa, dar am remarcat faptul. Nici sex nu mai faceam atat de des. Nu mai arata nici un interes. Am incercat sa n-o presez, dar ma simteam frustrat. Cand, in sfarsit, scapasem de sentimentul vinovatiei si ma bucuram ca suntem impreuna, si acasa si in lume, ea se indeparta de mine.

In mai putin de doi ani, dormeam in camere diferite. Si astfel a continuat sa se poarte, rece si distanta, pana a murit. Nu m-am gandit nici un moment s-o parasesc. Platisem un asemenea pret sa fiu cu ea, si acum sa plec? Nu puteam. Cand ma gandesc la trecut, imi dadeam seama ca Helen a suferit, probabil, mai mult decat mine, in toti anii aceia ai legaturii noastre. N-a stiut niciodata sigur daca o parasesc pe ea sau pe Janet. A plans de multe ori si de cateva ori m-a amenintat ca se sinucide. Nu suporta sa fie „cealalta femeie”. Dar, oricat ar fi fost de ingrozitori acei ani dinainte de casatoria noastra, au fost mult mai plini de iubire, atentie, au fost mai emotionanti si mai deosebiti decat anii ce au urmat.

M-am simtit ca un ratat dupa ce ne-am casatorit, pentru ca nu reuseam s-o fac fericita, acum cand toate problemele noastre ramasesera in urma. Am ajuns sa inteleg multe despre mine la sedintele de terapie, dar cred ca, in acelasi timp, mi-au deschis ochii si asupra unor lucruri despre Helen pe care refuzam sa le vad inainte. Helen functiona mai bine in conditiile de stres, tensiune si clandestinitate a legaturii noastre, decat cand lucrurile au intrat pe un fagas normal. Din cauza asta s-a ofilit dragostea noastra de indata ce legatura noastra s-a legalizat prin casatorie.

Cand privesc lucrurile in aceasta lumina corecta, sunt in stare sa inving furia ce o  resimt fata de ea de cand a murit. Eram furios pentru ca m-a costat atat de mult sa fiu cu  ea: casatoria cu Janet, dragostea copiilor mei, respectul prietenilor mei. Cred ca m-am simtit tradat”.

 

De ce l-a atras Helen pe Charles?

Frumoasa si ispititoare, Helen i-a oferit lui Charles un devotament orb si o iubire similara idolatrizarii. Nu ne mai mira atractia lui fata de ea, in ciuda mariajului sau stabil, exprimat de el prin „nu eram cel mai fericit cuplu, dar nici cel mai nefericit”.

Helen isi facuse un scop in viata: acela de a intensifica dragostea lui Charles. Pentru ea si de a face suportabila, chiar meritorie lupta lui continua pentru eliberarea din chingile casatoriei.

Ce este intr-adevar de observat este indiferenta subita a Helenei pentru barbatul pe care l-a asteptat, pentru care a suferit, imediat ce el a fost liber sa-si imparta viata cu ea.

Intrebarea fireasca pe care ne-o punem cu totii este: cum de l-a iubit cu atata pasiune atatia ani si s-a saturat imediat ce a divortat? Pentru ca Helen voia doar ceea ce nu putea avea.

Autoarea scrie: „Ca sa accepte o relatie personala si sexuala cu un barbat, ea avea nevoie de garantia departarii si inaccesibilitatii pe care i-o oferea Charles – casatorit. Numai si numai in aceste conditii i se putea darui. Nu era capabila sa suporte cu  calm un parteneriat fara ascunzisuri, care s-ar fi putut dezvolta si imbunatati, eliberat de chingile mariajului lui Charles, pe o alta baza decat cea a luptei lor impotriva lumii. Ca sa poata stabili o relatie, Helen avea nevoie de emotiile, tensiunea si suferinta pe care i le oferea iubirea unui barbat indisponibil. Sentimentul de intimitate, chiar cel  de tandrete, au disparut o data ce lupta pentru cucerirea lui Charles luase sfarsit. O data cucerit, el  era practic, inlaturat.”

Helen a dovedit ca face parte din categoria femeilor care iubesc prea mult: a plans cu sinceritate, a suferit dupa barbatul pe care-l iubea, dar pe care nu il putea avea; imagina in el centrul universului ei, pana cand l-a obtinut. Din aceasta cauza, existenta fara echivoc a unui partener durabil nu a mai starnit in ea pasiunea pe care i-o aratase aceluiasi barbat timp de noua ani.

Fiecare dintre noi a auzit de cazurile in care doi oameni implicati intr-o relatie stabila de ani de zile, dupa ce se casatoresc, relatia incepe sa se subrezeasca, interesul se pierde, iubirea se estompeaza. Nu este neaparat obligatoriu ca acest lucru sa aiba loc pentru ca cei doi nu se mai plac. Motivul e ca, prin oficializarea  relatiei lor, unul sau celalalt, sau chiar amandoi, isi pierd capacitatea de intimitate. Inainte de casatorie, relatia lasa o portita deschisa prin care sa nu se aprofundeze intimitatea. Odata cu mariajul, partenerul se autoprotejeaza prin retractarea emotionala.

„In ceea ce-l priveste, Charles a ignorat semnele despre superficialitatea afectiva a lui Helen, pentru ca se simtea flatat de atentia pe care i-o dadea. Departe de a fi victima masinatiilor si manipularilor ei, Charles a refuzat deliberat sa recunoasca acea parte a firii lui Helen care nu se potrivea cu imaginea lui despre sine – o imagine pe care ea a nutrit-o si pe care el a tinut cu tot dinadinsul s-o creada – ca e un barbat irezistibil din punct de vedere sexual si demn de o mare iubire. El a trait astfel cu Helen intr-o lume imaginara abil construita, refuzand sa distruga iluzia la care tinea atat de mult ego-ul  sau. Parte din furia lui dupa moartea lui Helen era indreptata spre el insusi pentru ca acceptase cu intarziere auto-negarea si rolul pe care-l jucase in crearea si perpetuarea imaginii false a unei iubiri mistuitoare care a avut drept rezultat, in final, cel mai steril mariaj”.

 

Tyler – 42 de ani; director executiv; divortat, fara copii

A cunoscut-o pe Nancy la un control de rutina in cabinetul medical al firmei pentru care lucra. Seful sau l-a trimis pentru consult din cauza respiratiei greoaie determinata de o crestere masiva in greutate. In urma cu 1 an si jumatate fusese parasit de sotie pentru un alt barbat. Fusese mereu un gurmand, insa hobby-ul sau, tenisul, sport jucat adeseori impreuna cu sotia, l-a salvat de la cresterea in greutate. Dupa divort, deprimarea a pus stapanire pe el, considerand si tenisul un sport deprimant.

In biroul asistentei, aflase ca se ingrasase cu aproape 30kg intr-un an si jumatate. „Nancy m-a intrebat daca surplusul de greutate se leaga de vreun eveniment recent. Cand i-am povestit de divort, n-a mai fost asa oficiala si m-a batut pe mana cu intelegere. Mi-amintesc ca am simtit un mic fior cand a facut asta; era ceva deosebit, pentru ca trecuse mult timp de cand nu mai simtisem nimic pentru nimeni. M-a sfatuit sa tin regim si mi-a dat o groaza de prospecte si diagrame; mi-a spus sa vin la control de doua ori pe luna ca sa vada cum evoluez. Abia asteptam sa ma duc din nou. Cele doua saptamani au trecut fara sa tin regim sau sa slabesc, dar eram sigur ca i-am castigat simpatia. La cea de-a doua vizita, ne-am petrecut timpul vorbind despre divortul meu si consecintele pe care le-a avut asupra mea. M-a ascultat si m-a indemnat apoi sa fac ce te sfatuieste de fapt, toata lumea: sa urmez niste cursuri, sa ma inscriu la un club, sa merg in excursii in grup, sa-mi gasesc noi preocupari. Am fost de acord cu tot ce mi-a spus, dar n-am facut nimic, am asteptat doar sa treaca cele doua saptamani ca s-o vad din nou. La aceasta noua vizita am intrebat-o daca vrea sa iasa cu mine. Stiam ca eram gras si ca aratam mizerabil, si nu stiu cum de-am avut curajul s-o invit, dar ea a acceptat. Cand m-am dus s-o iau de-acasa sambata seara, a venit incarcata de si mai multe prospecte si articole despre regimuri de slabire, inima, gimnastica si stari depresive. Nu mai beneficiasem de mult de atata atentie”.

La scurt timp dupa aceea relatia devenise una serioasa. S-au mutat impreuna, iar telul lui Nancy era acela de a avea grija ca el sa manance sanatos, fara pic de colesterol. Se purta ca si cand datoria ei era aceea ca el sa se insanatoseasca. Dupa opt luni de stat impreuna, Tyler a facut o vizita in orasul sau natal. Aceasta calatorie i-a prilejuit intalnirea cu vechii sai prieteni care l-au invitat imediat la o partida de tenis. „Amandoi jucau tenis si stiau ca e sportul meu favorit inca din liceu. Nu credeam ca o sa rezist mai mult de un set si le-am spus-o. Dar au insistat. M-am simtit tare bine jucand din nou. Chiar daca surplusul meu de kilograme m-a facut sa ma misc mai incet si sa pierd de fiecare data. I-am amenintat ca o sa ma intorc sa-mi iau revansa.

Cand am revenit acasa, Nancy m-a anuntat ca a participat la un mare seminar de nutritie si ca voia sa incerc metodele acelea noi pe care le aflase. I-am spus: „Nu; am de gand s-o fac in felul meu o vreme”. Ei bine, pana atunci, eu si Nancy nu ne certaseram niciodata. Desigur, ea se agita tot timpul din cauza mea si ma pisa sa am mai multa grija de mine, dar pana n-am inceput sa joc iar tenis nu ne-am ciorovait niciodata. Jucam dupa-amiaza, nu furam deci din timpul pe care ar fi trebuit sa-1 petrecem impreuna, dar ceva intervenise intre noi”.

Tyler credea ca prin scaderea surplusului sau de greutate, se va intelege chiar mai bine cu Nancy, mai ales ca ea era mai tanara cu 8 ani decat el si foarte atragatoare. Tyler isi capatase increderea in sine si a fost foarte surprins de ceea ce avea sa urmeze:”Dumnezeu mi-e martor, eu eram foarte multumit de mine. Dar n-a fost sa fie asa. S-a plans ca m-am schimbat si in cele din urma mi-a cerut sa ma mut. Cantaream, pe atunci doar cu trei kilograme mai mult decat pe vremea divortului. Mi-a fost ingrozitor de greu sa o parasesc. Sperasem ca ne vom casatori. Dar acum ca slabisem, avea dreptate – nimic nu mai era ca inainte intre noi”.

 

De ce l-a atras Nancy pe Tyler?

Tyler era un barbat destul de dependent, dependenta intarita de criza provocata de divort. Delasarea sa fizica aproape intentionata menita sa trezeasca mila fostei sotii, a dat gres in cazul ei, dar a avut efect in cazul unei femei care a facut din incercarea de salvare a unei fiinte umane, singurul ei scop in viata. Neputinta si drama lui, alaturi de nevoia de a fi utila a lui Nancy, au pus bazele atractiei reciproce.

Durerea suferita pentru ca mariajul lor luase sfarsit, cand fusese respins de sotie, el a fost atras nu de Nancy ca persoana, ci de rolul sau de asistenta medicala, de promisiunea unei vindecari pe care ea parea sa i-o ofere. Daca initial se folosise de cantitati uriase de hrana ca sa-si umple golul sufletesc, folosea acum bunavointa lui Nancy ca sursa de securitate efectiva si suport pentru respectul sau decimat. Nevoia acestuia de a fi in centrul atentiei constituia o etapa de tranzitie spre procesul de vindecare.

Pe masura ce timpul a trecut, autocompatimirea a fost inlocuita cu afirmarea de sine, iar protectia confortabila a lui Nancy devenea in prezent sufocanta. „Spre deosebire de dependenta lui Tyler, temporar intensificata, nevoia lui Nancy de a se simti utila nu era trecatoare, ci dimpotriva, trasatura esentiala a firii ei si aproape singura structura pe care putea inalta o relatie cu alta persoana. Era „asistenta medicala” si la serviciu si acasa. Desi Tyler era un partener destul de dependent, chiar dupa recuperarea din socul divortului, nevoia lui de solicitudine nu putea satisface nevoia ei de a manevra si controla viata altcuiva. Insanatosirea lui, pentru care ea muncise neobosit, a constituit, de fapt, semnul prevestitor de moarte al relatiei lor”.

Reflectand la aceste lucruri, Robin Norwood spune ca un terapeut cauta sa evalueze constient modul in care clientul percepe viata. In mod similar acest proces se petrece si in momentul in care doua persoane se intalnesc, desi acesta are loc mai putin constient. Fiecare cauta raspunsurile la intrebarile pe care si le pune despre celalalt, bazandu-se pe informatiile transmise in primele clipe ale intalnirii. Intrebarile care se pun tacit sunt, de obicei, simple: „Noi doi avem ceva in comun?”, „Voi avea vreun beneficiu daca iti cultiv prietenia?”, „Ai umor?”

Dar se pot pune si alte intrebari, in functie de cine sunt cele doua persoane si ce anume doresc. Pentru fiecare femeie care iubeste prea mult, in spatele intrebarilor clare, rationale, practice, se afla unele mai ferme, intrebari la care ne straduim sa raspundem cu atat mai mult cu cat provin din strafundurile fiintei noastre.

„Ai nevoie de mine?”, intreaba in taina, femeia care iubeste prea mult.
„Vei avea grija de mine si-mi vei rezolva problemele?” este intrebarea subinteleasa din spatele cuvintelor rostite de barbatul care vrea s-o aleaga ca partenera.

 

 

Adaptare dupa „Femei care iubesc prea mult” – Robin Norwood

avon.ro

Un raspuns pentru “De ce barbatii aleg femeile care iubesc excesiv?”

  1. Luminita says:

    Buna ziua,

    Am citit cartea.Pentru cei care se regasesc in aceste situatii, este o lectura zguduitoare. Pentru mine a fost. Vreau sa stiu daca in Bucuresti exista grupuri de sprijin pentru aceste dependente. Grupuri care sa puna in aplicare acest model Robin Norwood.

Lasa un comentariu