Cum sa scapi de eticheta `baiatul mamei`



mycloset.ro

Cum sa scapi de eticheta `baiatul mamei`Psihoterapeutul de cuplu si familie, Laura Schlessinger, descrie acea categorie de barbati care nu a reusit inca sa se desprinda de sub „aripa mamei”. La baza acestei hiperprotectivitati materne se afla diferite probleme ale mamei. Una dintre ele este imposibilitatea mamei de a dori independenta fiului ei si de a-i sustine separarea fata de ea. Acest comportament da nastere la diverse simptome precum: dependenta fata de mama, dorinta de a fi protejat si ingrijit, acestuia lipsindu-i mai tarziu dorinta de independenta si puterea de a fi stapanul propriei vieti. Acest gen de barbat va cauta atitudini si manifestari „materne” in acele femei cu care va incerca sa formeze o relatie de cuplu. Din aceasta categorie, unii barbati reusesc sa puna capat comportamentelor de dominare ale mamei si constientizeaza faptul ca femeia este o alta fiinta umana, matura, cu atitudine si personalitate distincta, nu un mijloc prin care ei sa-si satisfaca propriile nevoi.

Fiind un subiect complex, experientele variate de viata ale unora dintre ei, impreuna cu solutiile care transpar din acestea, pot veni in sprijinul acelor relatii care se confrunta cu pasivitatea si cererile excesive de atentie si afectivitate cauzate de lipsa de autonomie a barbatului crescut intr-un climat de familie inadecvat. Lectura placuta!

 


Doamna care da lovitura

Sindromul Doamnei care da lovitura este numele pe care l-am dat comportamentului sotiei acelui tip care nu prea a reusit sa taie ombilicul emotional si comportamentul care il leaga de mama lui. De teama ca nu este “un baiat bun”, el se insoara cu o femeie care are vointa si personalitatea necesara de a si-o asuma pe mama in numele lui. In timp ce, cele doua femei din viata lui se lupta fiecare pentru atentia si loialitatea lui, el se afla la mijloc, intr-o incercare patetica de a le multumi pe amandoua. O sustine pe sotia lui… dar… “Ea este mama mea – si tu pur si simplu nu intelegi”. Mamei lui ii este loial… dar… “Ea este sotia mea – si tu pur si simplu nu intelegi”.

Oricum, atunci cand lovitura vine ca un traznet, acest gen de barbat nu va simti cu siguranta nici un fel de vinovatie din cauza dezamagirilor sau frustrarilor mamei sale – precum decizia de a se insura la locul si la data stabilita de el si de viitoarea sotie. El va face promisiuni amandurora, dar va tine cont de presiunea acelei femei care se afla in aceeasi incapere, la telefon sau in capul sau plin de vinovatie la acel moment. Se foloseste de fiecare femeie impotriva celeilalte intr-o incercare de a nu aparea el insusi “rau” in ochii lor. Furia lui de fata de fiecare dintre ele este prin urmare exprimata pasiv cand vine vorba de el (“imi pare rau…”), dar intr-un mod activ cand vine vorba de competitia dintre cele doua (“Stiu ca este frustranta…”).

In timp ce practicam terapia de cuplu si de familie acum aproape 20 de ani, am intalnit-o pe “mama” acestui scenariu de viata. Punctuala, se apropia de varsta de 60 de ani, cu un usor exces de greutate, cu un comportament placut, cu cea mai frumoasa si perfecta coafura, cu manichiura facuta. In urma ei catre canapea mergea sotul ei actual (numarul doi, la fel de prezentabil, tacut, cu o atitudine remarcabila si cu o evidenta totala indiferenta fata de ea; chiar privea cu grija sa vada cum si unde se va pozitiona pe canapea inainte de a se aseza el insusi confortabil).

Am inceput sedinta ca de obicei, intreband, “Cine ar dori sa inceapa?”. Cumva, nu am fost surprinsa cand ea a inceput sa vorbeasca prima. Sotul nici macar nu a luat in considerare sa vorbeasca si nici nu a privit spre ea, asa cum fac multe cupluri ca sa decida cine sa inceapa sa vorbeasca. Era clar ca ea era la conducere.

Femeia plangea si se simtea profund ranita. Ea, intr-o maniera emotionala si nostalgica, a vorbit de primul ei sot si singurul lor copil, un fiu care este acum adult in jurul varstei de 30 de ani. A vorbit despre viata lor minunata impreuna; sotul era grozav, fiul era minunat. Sotul ei actual sedea tacut, privind drept inainte.
Cand primul ei sot a murit, ea si fiul ei adult se aveau doar pe ei insisi; ea a suspinat…, fiul ei a fost intotdeauna grijuliu, atent, util, sociabil , iubitor… atat de minunat, “Si apoi”, spuse ea precipitat, intr-un mod necarecteristic ei, “el s-a insurat cu ticaloasa aia! Si acum nu-l mai vad si nu mai aud nimic de el. Ticaloasa aia il tine departe de mine pe fiul meu!

Wow! Trecerea de la `lapte si miere` la limbajul vulgar aproape ca ma aruncase de pe scaun. Acum incepuse sa se dezlantuie cu o furie incredibila – toata directionata catre nora, care, precum un vampir, trebuie sa-i fi supt sangele fiului suficient de mult incat sa-l farmece sa stea departe de locul de unde apartine si de legatura de dragoste, mama lui.elefant.ro

Cand i-am cerut sa o descrie pe nora ei, a replicat ca era inaltuta si slaba cu parul inchis la culoare si ondulat, cu o piele alba, si cu forme destul de conturate (suna ca “baba-cloanta” nu-i asa?). a continuat sa povesteasca ca fata nu a fost prea prietenoasa cu ea, chiar daca Mama i-a “pus covorul rosu la intrarea in familie”. Sotia fiului ei, a continuat ea, avea mereu limba ascutita si era argumentativa la aproape orice plan sau idee ori comentariu pe care Mama il facea vreodata.

Am intrebat-o daca fiul ei s-a bagat vreodata la mijlocul acestui conflict ca sa ia apararea sau sa sustina pe vreuna din ele. Mama a spus, “Nu”. L-am intrebat pe sotul actual daca redarea acestor evenimente ale Mamei i s-a parut corecta. Linistit, a spus succint, afirmand din cap, “Da”. Apropo, fiul ei, sotia si noul lor nascut traiesc acum pe insula Guam (prea departe pentru a face naveta pana in California de Sud, nu credeti?)

Sa fim clari in privinta asta: “Mama” nu era o d-na “rea”. Era o femeie abandonata prin moartea sotului ei, care a format o legatura incredibila cu singurul ei copil, si care nu prea intelegea cum toata acea dragoste si apropiere putea sa rezulte nu numai in lipsa unei relatii cu fiul ei, dar si in intelegerea faptului ca el a ales sa se culce cu dusmanul ei. Parasirea casei de catre el a facut-o sa se simta ca si cum i-a fost amputata una din partile corpului, se simtea precum un om viu, dar mort pe dinauntru.

Potrivit Annei Freud, rolul unei mame adevarate este acela de “a fi parasita”. In regatul celorlalte animale, in care deciziile sunt doar niste extinderi ale instinctului, mamele isi forteaza tinerii spre autonomie – de dragul supravietuirii. Cu toate acestea, echilibriul nostru uman complex dintre nevoile egoiste si scopurile altruiste poate deveni confuz; si unii parinti se agata de copiii lor in scopul proprei lor supravietuiri emotionale (de identitate si utilitate).
Aceasta mama inca voia/avea nevoie sa “fie mamica” baiatului ei, si suferea de o durere ingrozitoare in urma pierderii sale – si probabil, pentru ca nu si-a dat seama sau pentru ca nu a acceptat cererile “ne-materne” ale unui fiu adult, si-a transferat furia durerii asupra nurorii.

Am inceput cu delicatete si intr-o maniera incurajatoare sa revizuim acei ani de indrumare, atentie si ingrijorari pe care le-a avut in timp ce-si crestea fiul atunci cand era copil. Am intrebat-o daca relatiei cu sotul ei, asa minunata precum parea, ii lipsise acel gen de legatura intensa interactiva pe care o voia si de care avea nevoie – si fusese inlocuita in schimb cu relatia dintre ea si fiul ei chiar dinainte de moartea sotului. Aveam o banuiala aici – dar mi-a confirmat suspiciunile. Am continuat sugerand ca intensitatea pe care a pus-o in relatia cu fiul ei – mai mult decat era necesar – i-a luat mult din timpul si energia pe care le putea investi in visele personale si provocarile aferente. Nici aici nu m-a contrazis. Uneori, exista o linie subtire intre sacrificiu (renuntarea la lucrurile personale pentru binele familiei), si fuga (renuntarea la lucrurile personale pentru ca esti prea ingrozit/a ca sa-ti asumi riscurile).

Si apoi am aruncat “bomba”: I-am spus ca, probabil, fiul ei s-a casatorit cu o Doamna care da lovitura – este vorba de cineva care putea sa faca in locul lui ceea ce nu putea face singur; cineva care putea depune efortul si putea sa-si asume responsabilitatea pentru ruperea legaturilor sale prea stranse cu mama lui (legaturi pentru care se simtea prea vinovat si prea speriat ca sa le slabeasca el insusi). El nu putea sa spuna, de exemplu, “Oh, Mama, uite, vreau sa te vad si sa petrec timp cu tine. Dar nu va fi posibil pentru ca am facut niste planuri importante…” Aceasta afirmatie ar implica faptul ca el a facut o alegere – si el nu o alesese pe Mama. Nu avea curajul sa infrunte durerea sau furia ei la aflarea adevarului. In schimb, a fost mai eliberator si mai sigur pentru el sa spuna, “Oh, Mama, stii ca vreau sa te vad si sa petrec timp cu tine. Numai ca ea nu ma lasa!”

Acum, sotia si mama “duc batalia” in timp ce el sta pe margine, in siguranta, la adapost prin “Incerc sa multumesc pe toata lumea – ce pot sa fac?” Este liber si calm si cele doua femei din viata lui se lupta pentru “Premiul de Ticaloasa Anului”. Frumos, nu-i asa?
La acest punct, ochii mamei se deschid plini de amuzament. “Oh, Dumnezeule”, a spus ea, “asta are sens. Nu am crezut nici macar vreo secunda ca fiul meu poate sa fie o parte a problemei”.
De la acest punct incolo, sesiunea a mers fara probleme. Mama a acceptat in mod surprinzator dinamica prezentata. A inteles ca fiul ei relativ pasiv era responsabil – alaturi de ea – pentru ciclul perpetuat al slabiciunii sale evidente (protectivitatea lui fata de ea) si evidenta ei hiperprotectivitate (dependenta ei fata de el).

De cand incepuse sa se simta responsabil pentru fericirea si bunastarea mamei, el s-a simtit vinovat cand a fost nevoie sa isi exercite drepturile la o existenta separata, chiar si ca adult casatorit. De asemenea, probabil ca el a trecut si prin disconfortul de a renunta la toate acele “satisfactii” pe care le obtinuse de la mama lui. Asa ca s-a insurat cu o versiune actualizata a ei ca sa 1) aiba o doamna care sa se contrazica cu Mama in locul lui si ca sa se foloseasca de asta ca scuza pentru a se indeparta, si 2) sa-si asigure alintul matern cu care se obisnuise de mic.

Problema cu “Sindromul Doamnei care da lovitura” ca si cu toate acele relatii care se bazeaza mai mult pe o solutie la o problema decat pe unirea a doua suflete pereche care se iubesc, este faptul ca exista un pret dificil de platit pentru acest serviciu.

Jim, in varsta de 34 de ani si casatorit de 8 ani, a sunat in legatura cu acest pret greu de platit.

“Dr. Laura, as dori sa vorbesc despre relatiile dintre sotia mea, Nicole si ceilalti oameni, ahhh, incluzand-o pe mama mea. Acum imi dau seama ca multi ani din casnicia noastra am evitat amandoi sa ne apropiem. Eram dependent de munca, egocentric, nu-mi pasa prea mult de altceva in viata in afara de munca. In ultimii doi ani, am inceput sa vad diferit lucrurile si am inceput sa ne apropiem mai mult. Am impresia ca ne apropiem si de miezul problemelor. Treaba devine din ce in ce mai sensibila atunci cand ne apropiem de ceva.
“Jim, ce inseamna acel `ceva`?”
“La ultima intalnire pe care am avut-o cu consilierul, am vorbit despre sotia si mama mea. Majoritatea problemelor provin din faptul ca nu am infruntat-o niciodata pe mama. Nu am fost niciodata plecat de langa ea. In cele din urma, cam cu un an in urma am inceput sa imi apar sotia si familia si mama incepuse sa respecte acest lucru si lucrurile incepeau sa se indrepte. Apoi, i-am spus sotiei mele, “Draga, este important ca tu sa stai si sa vorbesti cu ea si sa lamuriti lucurile intre voi”. Ea a spus ca nu va face acest lucru si ca mama era problema. Am fost la consilier in legatura cu aceasta problema si i-am spus ca sotia mea nu rezolva niciodata o problema si ca nu reusim sa pastram niciodata un prieten mai mult de cateva luni.
Atunci cand cineva ne devine apropiat, daca sotia mea se contrazice cu ei, ea nu mai vorbeste cu ei – pur si simplu pleaca si gata. Sotia imi spune ca este problema mea ca nu simt ca nu avem deloc prieteni. Si atunci consilierul a fost de partea ei in privinta faptului ca eu sunt responsabil pentru mama mea si nu ea. Eu si cu sotia nu ne mai intelegem atat de bine si acest terapeut nu imi place deloc”.
“Jim, stii ca ai putea sa fii mai direct cu mama ta si sa depui propriul efort ca sa-ti faci si sa-ti mentii prietenii – asa ca, cat de mult din ceea ce a spus sotia ta este adevarat?”
“Ei bine, pana acum 1 an cred ca totul era adevarat. Am inceput sa invat faptul ca am o mama foarte posesiva, si am invatat o multime de lucruri despre cum sa las pe cineva sa intre in viata mea”.
“Jim, in ce feluri ai folosit-o pe Nicole ca pe un scut”?
“Ei bine, pentru o perioada lunga de timp am folosit-o in toate relatiile mele care aveau ceva de-a face cu lumea. Eu doar lucram si ea avea grija de tot ce avea legatura cu orice: cu viata, cu socialul, cu prietenii… cu orice”.
“Cum te folosesti de ea acum?”
“Concret, am folosit-o ca sa scap de parinti… de mama in special”.
“Sotia ta a fost Doamna care da lovitura!”
“Bine”. Rade. “Da, cred ca este corect zis. Nu mi-am dat seama de asta”.
“Jim, faptul ca esti dependent de munca inseamna ca acolo este mediul in care te simti cel mai confortabil. Cand vine vorba de munca te simti increzator, simti ca detii controlul si te simti puternic. Cand vine vorba de situatiile interpersonale nu ai acelasi sentiment. Nu numai ca lasi totul pe seama sotiei talei ca sa intretina relatiile sau ca sa le rupa, dar o si invinovatesti pe esecul tau de a relationa. Pariez ca i te plangi despre dezamagirea pe care o ai despre un prieten, si apoi ea duce pentru tine la razboi spunand, `Oh, iti spuneam ce s-a intamplat – nu ma asteptam sa explodezi.`
In acest fel o folosesti ca pe o Doamna care da lovitura”.
“Interesant… Provin dintr-o familie in care tata lucra mai tot timpul si timpul trecea de la sine. Oamenii nu-si exprimau emotiile sau iubirea”.
“Jim, imi dau seama ca intensitatea emotionala, riscurile si provocarile relatiilor interpersonale pot fi infricosatoare si incomode, chiar si pentru cei care au iesiri emotionale, dar trebuie sa incepi sa fii mai deschis, mai darnic si mai asertiv sau vei sfarsi prin a te simti din ce in ce mai izolat, fiind suparat pe toata lumea pentru “puterea” pe care o au asupra ta”.
“Da, si ei detin puterea pentru ca eu nu fac nimic”.
“Bingo”.


Mamico, salveaza-ma!

Nu va simtiti cu totul victimizati de comportamentul mamelor voastre. Aceasta implicare exagerata este un drum cu dus si intors al unor beneficii sociale, emotionale si psihologice inadecvate. Un articol din Jurnalul Wall Street (9/94) a subliniat faptul ca mai multi barbati decat femei (Si eu care credeam ca femeile erau sexul mai slab, lipsit de aparare, si mai dependent) se intorc sa locuiasca la domiciliul parintesc cand sunt adulti! “Acum doua decenii, procentul de barbati si femei care petreceau cel putin o parte din viata in jurul varstei de 20 de ani in casa parinteasca era egal – in jur de 40%. In zilele noastre, 45% dintre barbatii cu varsta de peste 20 de ani se intorc la `cuib`, in timp ce doar 35% dintre femei fac la fel.”

De ce atat de multi barbati tineri se inghesuie sa se intoarca in „pantecele” mamei lor? Articolul continua, “Poate pentru ca acolo nu au nici un stres. Tatii le ofera libertate si mamele fac curatenie in locul lor. Tinerii barbati sunt din ce in ce mai dispusi sa renunte la independenta in schimbul unor bani de buzunar si a dragostei nemasurate a mamei.”

Fara sa fie nevoie sa plateasca chiria, utilitatile si mancarea, baietii au bani pentru masini, haine, jucarii scumpe si plimbari. Prin urmare, practic, locuirea acasa este “confortabila” pentru barbati, in timp ce femeile tinere par sa pretuiasca libertatea mai mult decat posesiunile. Deci, se pare ca prea multi barbati au un caracter moale si lacom – sacrificandu-si demnitatea si masculinitatea pentru confortul baietesc si pentru achizitionarea de obiecte.

Acesta nu este un semn bun pentru cultura noastra; nu este un semn bun pentru o casatorie ulterioara. Este dificil sa te transformi sau sa te indepartezi de rasfatul matern si de acea “libertate”. In concluzie, nu este neobisnuit pentru voi, baieti, sa alegeti o femeie care sa se comporte ca o mama, sau sa va petreceti timpul cerand neputincios ca ea sa se tranforme in mama voastra – chiar daca este una cu care puteti sa faceti sex!

Cameron mi-a trimis prin fax o scrisoare care subliniaza dezavantajul acestei asteptari:

De 6 ani ma lupt cu logodnica mea in privinta acestei probleme legate de mama mea. Are o problema cu faptul ca incercam sa o transform in mama mea asteptand ca ea sa reactioneze fata de mine asa cum o facea mama cand eram mic, si ea crede ca asta este unul din motivele pentru care nici una din relatiile mele anterioare nu a mers – din acest motiv ele au plecat. Ea imi spune frecvent ca vrea un partener care este barbat, nu un baietel, sau un barbat care vrea o relatie mama-copil. Nu stiu cati barbati fac acelasi lucru ca si mine – parerea mea este ca destui.

Parintii meu au divortat cand aveam 12 ani si cand imi amintesc de copilaria mea imi doresc sa fi fost crescut de tata. Am o gramada de resentimente fata de mama pe care stiu ca le transfer asupra logodnicei mele, pentru ca fac toate acele lucruri care o supara. Inteleg faptul ca felul in care am relationat cu femeile are legatura in multe feluri cu relatia mea cu mama, pentru ca ea este prima femeie de care un barbat se leaga. Doar pentru ca ea este “MAMA”, ea scapa basma curata doar din cauza titlului.

Este limpede problema ca nu toate gospodariile sunt locuite de catre specimene sanatoase de barbati si femei. Iar dezamagirile, frustrarile, si greutatile din propria viata pot avea ca si consecinta lipsa de corectitudine, iubire si respect a mamelor pentru identitatea separata a fiilor lor.

Fiecare fiinta umana, barbat sau femeie, are nevoie sa fie umpluta cu ceea ce au Mama sau Tatal mai bun in ei. Desi nu este imposibil sa-ti faci o viata buna in lipsa prezentei unuia sau altuia, exista o sansa mare ca perceptia ta relativ la sexul opus si asupra vietii sa fie distorsionata, iar lipsa iubirii  iti poate rani inima. In viata, toata lumea are munti de urcat. Fara contributia echilibrata dintre doi parinti buni, muntele tau nu poate fi neaparat de netrecut, ci este mai dur si mai abrupt decat ar fi fost daca lucrurile ar fi stat altfel.


Ex-Baietii Mamei

Cum ar fi posibil ca un adult de sex masculin sa se retraga de sub protectia mamei?

Brett, un ascultator, mi-a trimis prin fax povestea lui:

Am 29 de ani si sunt cel mai mic dintre cei 4 frati ai mei. Am fost ceea ce se numeste tipic “baiatul mamei”. Sunt casatorit de 9 ani si jumatate cu frumoasa mea sotie. Un exemplu bun in ceea ce priveste aceasta problema cu `baiatul mamei`, este ceea ce s-a intamplat dupa ce am anuntat-o pe mama ca ma casatoresc. Peste noapte, mama devenise o persoana si mai protectiva si mai dominatoare cu privire la mine. Observasem ca vorbea favorabil de sotia mea atunci cand imi era iubita, dar acum am auzit de la alti membri ai familiei ca nu o placea prea mult si ca nu era sigura ca ea era “aleasa”.

Ei bine, lucrurile au mers din ce in ce mai rau in primii doi ani de casatorie. Mama a crezut ca este nevoie sa se implice in fiecare decizie pe care o luam si daca nu se implica, atunci noi am fi facut o greseala enorma din punctul ei de vedere.

Curand am inceput sa inteleg ca mama imi putea controla viata pana acolo unde ii permiteam sa o faca. Mi-am pus in aplicare noua revelatie intr-un mod gresit. M-am certat cu ea si am incercat sa ii spun sa “nu ma mai controleze”. Acest lucru nu a facut decat sa o supere, nu a avut nici un rezultat.

Am stabilit apoi o intalnire fata in fata si i-am explicat cu dragoste ca atunci cand m-am casatorit, am plecat ca sa am o viata impreuna cu sotia mea si i-am spus in ce fel ne-a suparat prin cateva modalitati prin care relationa cu noi. Am rugat-o apoi sa ma ierte pentru ca i-am permis sa aiba un control nesanatos asupra vietii mele si ca acest lucru nu se va mai intampla.

S-a infuriat si mi-a spus ca nu mai sunt fiul ei. Am inceput sa vorbim din nou dupa cateva luni si acum vorbesc cu ea plin de iubire, dar fara slabiciuni si timiditate. Acum, dupa atatia ani, intelegem cu totii regulile relatiilor dintre noi, si asta este un lucru minunat. Eu sunt fericit, sotia mea este fericita si mama este fericita.


Comportamentul copilaresc stupid

De acum ar trebui sa fie foarte clar ca tendinta voastra de a primi sprijin si simtul vostru inadecvat de vinovatie produs de responsabilitatea voastra pentru bunastarea emotionala a mamei (de identitate si/sau prin activitati) pot duce la transformarea voastra intr-un baiatel perpetuu. Ca sa te maturizezi, trebuie sa actionezi facand ceea ce stii ca este bine si sanatos, in loc sa operezi prin metoda “sa fugim de sentimentele dificile”.

Uneori, mama ta a fost un parinte si o persoana oribila, asa ca ai pierdut relatia de sprijin mama-copil.

Uneori, mama ta a fost un parinte si o persoana oribila si te-ai simti coplesit de legatura prea intensa si deranjanta dintre mama si copil. Cateodata energia mamei tale si genul ei de personalitate nu s-au potrivit prea bine cu genul tau – dar nici unul dintre voi nu a fost groaznic.

Uneori, pur si simplu dai vina pe mama ta pentru majoritatea defectelor pe care le ai sau pentru alegerile de viata pe care le-ai facut sau pentru lipsa ta de vointa de a infrunta viata cu bucurie si curaj.
Fiule, orice ar fi fost… treci peste asta!

Inca o data, cheia ca sa “treci peste asta”, in principiu, este sa te comporti ca si cum ai fi sanatos. Daca nu stii ce inseamna asta, te minti singur ca sa eviti traumatica vulnerabilitate a incercarilor si a dezvoltarii personale. Daca te simti prea coplesit si speriat ca sa-ti poti permite invatarea acestor noi experiente, cere ajutorul unui psihoterapeut licentiat care nu doar sa stea acolo si sa te sprijine in mizeria ta (un terapeut cu formare in psihoterapia comportamentala sau cognitiva poate fi solutia!).

In acelasi mod in care ai „invatat” cel mai auto-distructiv stil de auto-aparare (toate femeile sunt mamele tale…asa ca…fii pe faza!), poti invata si sa tratezi femeile individual! Daca nu te pliezi in acest fel, vei fi ca un hamster in cusca, pe unul dintre cilindrii aceia care se rotesc si permit hamsterilor sa alerge pe loc.

Ray, in varsta de 32 de ani a sunat in timpul programului meu de radio plangandu-se ca nu ajungea nicaieri cu relatiile lui. S-a dovedit faptul ca el avea o maniera senzuala prin care relationa cu femeile, netinand seama si de alte calitati in afara de atractia sexuala. Dupa o discutie lunga, i-am sugerat faptul ca ar putea sa ii fie teama sa combine sexul cu iubirea pentru ca mama lui a fost prea critica. Din moment ce el a generalizat aceasta critica asupra tuturor femeilor, acceptarea lui prin intermediul sexului l-a protejat de esecuri sau de respingeri – pentru ca relatia nu a trecut niciodata dincolo de sex. Din pacate, deoarece el era constient ca “acceptarea” era superficiala si incompleta, el ramanea mereu cu acelasi sentiment de foame si de singuratate.

Lynn, un barbat in varsta de 51 de ani, mi-a scris in legatura cu `comportamentul sau copilaresc`:

In aceasta seara in timpul programului tau a vorbit un barbat in jur de 25 de ani care avea dificultati de adaptare alaturi de o femeie puternica. El voia pe cineva care sa-l iubeasca “mai mult”. Dupa cateva discutii, i-ai spus ca vrea o imagine pentru care sa nu depuna nici un efort. I-ai mai spus ca ar putea sa-si petreaca urmatorii 30 de ani in terapie si tot sa nu poata sa-si atinga scopul daca nu este dispus sa „lucreze” el insusi la asta.

Cuvintele tale de final au fost fantastice. Am 51 de ani si cred ca ceea ce i-ai zis mi s-a potrivit atat de bine, si a fost atat de inspaimantator pentru mine incat incerc sa evit intentionat sa-mi aduc aminte cu exactitate cuvintele tale.
Am avut multe relatii si 2 casnicii cu femei puternice si inteligente prin care am incercat sa „traiesc”, dar apoi ma simteam dezamagit cand mi se parea ca nu au timp pentru mine. De fapt, unele din ele aveau timp pentru mine, dar nu am avut ce obiective sa le arat sau nu am avut nici o activitate pe care sa o intreprind cu ele pentru ca ma bazam pe ele in toate aspectele vietii mele legate de viata sociala si in general, de bunastarea mea.

Sper ca apelantul tau in varsta de 25 de ani sa se schimbe… Cred ca eu nu mai am nici o speranta.

 

Este dificil sa contemplezi si sa grabesti schimbarea – nu exista nici un dubiu in privinta asta. Si vechile obiceiuri mor greu – dar sufletul moare si mai greu. Este evident ca este trist atunci cand un barbat amesteca in capul sau Mama cu sotia – pentru ca ramane baiat si pierde din beneficiile si placerile unui barbat adult, petrecandu-si timpul alergand precum un baietel speriat.


Acceptarea femeii

Nu ar trebui sa fie o surpriza faptul ca barbatii sunt foarte dependenti de acceptarea lor de catre femei. Isi incep viata in trupul unei femei, sug la pieptul ei pentru hrana vietii, sunt protejati, iubiti, imbratisati, sarutati si cocolositi de catre o femeie. Introducerea barbatilor in viata si in relatii are loc prin intermediul femeilor. Nu este nimic disfunctional in nevoia si dorinta a fi apropiat, ingrijit si aprobat de femei.

De fapt, asa cum scria Ron, un ascultator: “barbatii se indragostesc atunci cand o femeie este grijulie cu ei precum o mama”.

In concluzie, daca atentia unei femei si protectia asemanatoare cu cea a unei mame este sanatoasa – ce anume produce Comportamentul Copilaresc Stupid?

Pe scurt: cand un barbat selecteaza, eticheteaza si reactioneaza la fel cu toate femeile, cand nu poate relationa cu mama lui intr-o maniera adulta (cu dragoste, dar totusi intr-o maniera autonoma), atunci cand se teme in raport cu femeile de ceea ce nu poate infrunta in relatia sa cu mama lui – asta este Comportamentul Copilaresc Stupid.

Ca sa fie barbat, un tip nu trebuie sa-si ignore, sa-si abandoneze sau sa se lupte cu mama lui – chiar daca ea nu este una dintre cele mai “sanatoanse” specimene materne. Ceea ce el trebuie sa faca este sa actioneze multilateral:

  • Sa accepte “limitarile” sau “particularitatile” personalitatii Mamei ca fiind unice “ei”.
  • Sa evite sa-si asume responsabilitatea pentru dispozitiile unice si comportamentele Mamei.
  • Sa accepte vinovatia pentru momentele in care nu este un fiu respectuos sau onorabil – dar sa nu accepte vina pentru sentimentele tipice ale Mamei sau pentru alegerile, actiunile si consecintele care apar.
  • Sa evite sa se astepte ca o femeie sa ii umple sufletul in locul mamei care a fost absenta sau care lipseste.
  • Sa accepte faptul ca mama lui nu va fi niciodata “mama” perfecta, fara sa renunta la lucrurile bune pe care le primea de la ea.
  • Sa evite sa faca responsabila o femeie pentru calitatea relatiei pe care o are cu mama lui.
  • Sa accepte faptul ca o femeie il poate accepta si in acelasi timp ii poate respinge anumite actiuni.
  • Sa evite evitarea femeilor pentru ca nu vrea sa se confrunte cu sentimentele sale ambivalente fata de mama lui.
  • Sa accepte ca lipsa perfectiunii din relatii poate fi totusi plina de satisfactie.
  • Sa evite sa se foloseasca de femei ca sa compenseze golurile reale sau imaginate in perfectiune.
  • Sa accepte ca faptul de a fi femeie este la fel de greu ca si faptul de a fi barbat – asa ca sa inceteze sa mai fie atat de focalizat pe sine.
  • Sa evite evitarea sentimentelor sau a problemelor; nu sfarseste in a fi mai competent sau mai implicat in relatie daca procedeaza asa.
  • Sa accepte ca nevoia de a avea o femeie in viata sa si iubirea fata de ea sunt unele dintre indicatoarele unui barbat sanatos si de succes.

 

Fragmente traduse si adaptate din Ten Stupid Things Men Do to Mess Up Their Lives – Laura Schlessinger

astratex.ro

Lasa un comentariu