Cum sa-l inveti disciplina pe micut



 

Am trecut impreuna prin dezvoltarea copilului in primii sase ani din viata, descrisi cat mai complet cu putinta in articolele specifice. In acest moment am ajuns la metodele de antrenare si dezvoltare a disciplinei copilului dvs. Va lasam sa fiti gazduiti in continuare de cunoscuta autoare Ana Savin cu “Totul incepe inainte de 6 ani”.


Metodele de antrenare a disciplinei ca si caracteristica comuna au intarirea conceptului despre sine al copilului. Animalele nu au un concept depre sine, in timp ce copilul are unul. Este imaginea mentala pe care o are despre el insusi. Va reusi atat la scoala cat si in viata daca va avea un concept despre sine puternic si pozitiv. Sa ne reamintim ca scopul nostru final, atunci cand disciplinam un copil, este de a-l ajuta sa devina un individ care se poate controla. Cu cat conceptul despre sine va fi mai puternic, cu atat va fi mai capabil sa se autodisciplineze.

In calitate de parinti ce puteti face pentru a-l ajuta sa-si intareasca acest concept despre sine si sa-l facem sa progreseze catre scopul pe care il vizam? Puteti folosi urmatoarele metode:

  • A ne aplica asupra universului zilnic al copilului si a-l controla ne poate permite sa nu mai avem nevoie de alte metode de disciplina.

Sa presupunem ca vizitati o gradinita si ca acolo gasiti o clasa goala, fara nici un echipament educativ sau recreativ. Fara cuburi, fara camione, masini, carucioare, vopseluri, hartie sau plastelina. Nimic cu care sa se poata juca un copil. Acelasi lucru si in curte. Daca o educatoare ar incerca sa aduca copii intr-un décor atat de gol, atat de putin propice, ar avea de infruntat probleme serioase de disciplina.

Aruncati un ochi la dumneavoastra acasa. Este casa dumneavoastra un loc cu putin material educativ, dar plina de obiecte pentru adulti, pe care copilul nu are voie sa le atinga? Daca da, aveti toate sansele sa intampinati multe si inutile probleme de disciplina. Dar daca din contra, casa dumneavoastra ofera un univers de lucruri interesante si stimulante, veti putea evita aceste probleme controland universul zilnic al copilului.

Ganditi-va la drumurile lungi cu masina. Cunosc parinti pentru care aceste calatorii sunt adevarate cosmaruri, numai datorita faptului ca nu stiu sa dea o ocupatie copilului pe parcursul drumului. Nu se gandesc sa ia cu ei jucarii sau surprize pe care sa le dea cand animozitatea intre frate si sora atinge paroxismul.

Acest gen de oameni nu prevad pe parcursul calatoriilor opriri prin paduri, sau in locuri in care copiii pot cobora pentru a alerga putin. Si parintii se mai intreaba de ce copiii se bat, plang si fac drumul insuportabil. Putin control si organizare inainte de a pleca v-ar ajuta sa nu va folositi toata energia incercand sa-i disciplinati pe copii.
Acest tip de control si organizare lipseste cel mai mult parintilor. Cu cat mai mult organizati un mediu adecvat, cu atat mai putine probleme veti avea.

  • Un contact personalizat cu fiecare copil favorizeaza dezvoltare unui concept despre sine sanatos.

Teoretic, parintii stiu ca micutii lor sunt unici, dar in practica, incearca deseori sa foloseasca aceleasi metode de disciplinare pentru toti, ca si cum ar fi identici. Evident ca nu sunt. Fiecare provine dintr-o combinatie diferita de gene. Din punct de vedere biologic, unul dintre copii poate fi mai dur, iar un altul mai maleabil. Chiar in sanul aceleiasi familii, fiecare copil creste intr-un univers diferit, in functie de locul sau si ordinea “sosirii”.

Primul copil creste inconjurat numai de adulti, pana la nasterea celui de-al doilea; el este acela care ii invata pe parinti cum se creste un copil (aceasta explica de ce marea majoritate a copiilor care vin la psihoterapie sunt primii nascuti). Cel de-al doilea copil are mereu un altul in fata lui, la care se poate uita, de la care poate invata.

La nasterea celui de-al treilea, al doilea devine copilul intermediar. Nu are avantajele primului nascut, nici pe cele ale ultimului. Este putin “eternul uitat”. Al treilea devinde deci bebelusul si beneficiaza de toate drepturile aferente rangului sau. Si asa mai departe… Conteaza prea putin numarul de copii din familie: fiecare creste frumos si bine intr-un mediu ambiant care nu-i apartine decat lui.

Combinatia genelor, adaugata la pozitia ocupata in cronologia familiei subliniaza faptul ca fiecare dintre copiii dumneavoastra este diferit de ceilalti. De aceea aveti nevoie de metode educative diferite pentru fiecare in parte. Un copil tensionat si ingrijorat nu va putea fi tratat ca un copil vesel si destins. Din pacate, marea majoritate a parintilor nu tin cont de acest lucru. Ei cauta metode de disciplinare absolute si universale, care pot fi aplicate tuturor copiilor.

Ori, este curios de constatat, ca singurele metode universale care “merg” la toti copiii sunt metodele negative, care antreneaza un concept despre sine deficitar la toti copiii, oricare ar fi personalitatea lor. Dar cand avem de-a face cu metode pozitive care favorizeaza dezvoltarea egoului, acestea trebuie personalizate. Adica, trebuie sa gasim timpul necesar pentru a studia caracteristicile individuale si tendintele fiecarui copil, fie ei introvertiti sau extravertiti, fatalisti si putin ingrijorati, sau seriosi si introvertiti.

  • A da copilului libertatea de a explora mediul sau si a-si asuma autodisciplina imediat ce este posibil, la fiecare etapa a dezvoltarii, favorizeaza edificarea unui ego pozitiv.

Prima oara cand observa lingurita si va arata ca doreste sa manance singur, lasati-l sa incerce. Mai putina sau mai multa mizerie, la aceasta varsta, conteza prea putin, deoarece este pe cale sa invete sa se disciplineze si sa se controleze.
Daca veti continua sa-l hraniti, veti incetini dezvoltarea independentei si autodisciplinei sale. La fel se intampla cu toate celelalte activitati. De indata ce va putea sa se imbrace singur, sa dea drumul la apa sau sa se spele pe dinti, lasati-l sa le faca singur.
Ceea ce presupune, bineinteles, rabdare. Fara nici o indoiala, noua ne este mult mai usor sa il hranim sau sa il spalam. Dar acest lucru nu este deloc benefic pentru el.

Copiii si adultii vad faptul de a se imbraca cu ochi diferiti. Pentru noi un fermoar nu este decat o metoda de inchidere care ne face imbracatul mai rapid. Pentru copil acesta reprezinta un fel de jucarie. O cada ne serveste pentru a ne spala, dar pentru copil, este locul in care se poate juca in apa. Asa ca trebuie sa ne inarmam cu rabdare si sa-i acordam timpul necesar pentru a face lucrurile in maniera sa.

A permite unui copil sa actioneze singur, presupune din partea noastra ca suntem hotarati ca acesta sa creasca. Cand aud o mama numind bebelus copilul sau de doi ani, sunt convinsa ca in mod inconstient ea nu vrea ca acesta sa creasca. Deseori ezitam sa ne lasam copiii sa se descurce singuri, deoarece in strafundul nostru, undeva, nu ne dorim sa-l vedem schimbandu-se. Si totusi putem aduce multe lucruri bune copiilor daca le respectam dorinta instinctiva de libertate si daca le lasam posibilitatea de a se dezvolta.

  • A trata sentimentele in mod diferit fata de actiuni, favorizeaza in cazul copiilor, identificarea unui ego pozitiv
  • A ne increde in forta atotputernica a imitatiei inconstiente este un element decisiv in formarea unui concept despre sine pozitiv la copil.

Copiii sunt imitatori extraordinari. Datorita acestui dar avem la indemana un instrument educativ foarte eficient. Daca putem oferi modele vii ale unei personalitati cu trasaturi pozitive, copiii nostri vor invata printr-o imitare inconstienta.

Daca intelegem acest concept, el ne va scuti de conflicte inutile cu copilul. Daca le aratam bunele maniere la masa, oferind propriul exemplu, mai tarziu ne vor imita. Nici la doi nici la patru ani, dar ne vor imita. Daca perseveram in aceste incercari si nu abandonam la primele semne de dificultate, copiii vor imita si aceasta perseverenta.

Daca dorim ca ei sa respecte drepturile altora, ar trebui sa incepem prin a le respecta noi pe ale lor. Bunul exemplu este cea mai eficienta forma de invatare pe care le-o putem oferi; daca il certam pentru faptul ca nu respecta sentimentele celorlalti, prin aceasta ii aratam ca noi nu le respectam pe ale sale. Actiunile noastre reprezinta un mijloc educativ mult mai vast decat cuvintele noastre.

Nu numai ca micutul imita in mod inconstient comportamentul parintilor sai, dar impregneaza si atmosfera din casa: amicala si cooperanta, ostila, sau de convenienta. Atmosfera caminului este baza a tot ceea ce incercam sa-l invatam prin disciplina. Este sarcina parintilor sa supravegheze aceasta ambianta, cat si modelele specifice pe care le furnizeaza. In fiecare zi invatam copilul cate ceva prin limbajul mut al comportamentului nostru. Ii oferim modele pe care le imita in mod inconstient.

  • Sustinerea afectiva a parintilor ajuta copilul sa invinga sentimentul de inadaptare si sa-si construiasca un ego solid.

Toti copiii se simt inadaptati din cauza dimensiunilor si lipsei de experienta in contactul lor cu lumea. Multi adulti minimizeaza acesti factori si sentimentele care decurg din ei.

Copiii sunt mici, neputinciosi si inferiori parintilor si altor adulti in infruntarea cu lumea inconjuratoare. Daca nu credeti acest lucru incercati urmatoarea experienta: mergeti in genunchi o perioada. Analizati ce simtiti fata de lumea giganica a adultilor. Acest sentiment de neputinta pe care il aveti corespunde a celui resimtit de copii. De aceea au nevoie de sustinere afectiva si de incurajari din partea parintilor pentru a putea depasi acest sentiment.

Dupa cum am mai aratat, putem oferi acest tip de ajutor copilului prin tehnica reflectarii sentimentelor, aratandu-i ca intelegem intr-adevar ceea ce simt. Este singurul gest pe care il putem face pentru a indeparta acest sentiment. Faptul ca un adult ii arata ca intelege ceea ce simte il face intr-un mod surprinzator sa se simta mai sigur.

Din pacate, multi adulti isi imagineaza copilaria ca pe o perioada fara griji. Avem deci tendinta de a minimiza importanta acestui sentiment de insecuritate si teama. Avem tendinta de a-l include printre problemele de mica importanta care ii tulbura pe copiii nostri, comparativ cu adevaratele probleme cu care ne confruntam in viata adulta. Unul dintre micutii mei bolnavi de sase ani a rezumat acest lucru foarte bine.

Discutand despre un eveniment care il bulversase si la care tatal sau i-a spus ca nu avea de ce sa planga acesta a strigat: “Pentru el era un lucru de nimic, dar pentru mine insemna mult!”
Cand un copil este confruntat cu o sarcina noua care antreneaza un sentiment de inadaptare, putem sa il facem sa inteleaga ca suntem constienti si ca intelegem foarte bine acest lucru. Ii putem acorda un ajutor afectiv aratandu-i ca avem incredere in el si suntem aliatii lui.
Cel mai important lucru este sa inteleaga ca nu este singur.

De fiecare data cand are nevoie de dumneavoastra trebuie sa va poata cere ajutorul. Aceasta problema de disponibilitate nu trebuire tratata cu usurinta de catre parinti. Tatal sau mama pot fi prezenti fizic in casa, dar copilul poate simti ca acestia nu sunt cu adevarat acolo, in sensul de a fi disponibili daca are nevoie de ajutor sau intelegere.

Parintii pot oferii un sprijin afectiv prin demonstrarea tangibila a tandretei lor. Copiii nu pierd niciodata, crescand, aceasta nevoie a semnelor de dragoste. O mangaiere, un pupic, un brat in jurul umerilor, sunt manifestari tacute si esentiale prin care aratam unui copil ca “suntem acolo”, alaturi de el, de fiecare data cand are nevoie de noi. Parintii neglijaza deseori acele cuvinte magice incarcate de continut afectiv: te iubesc. Isi spun de multe ori ca dragostea lor este exprimata prin fapte, asa ca ce nevoie mai este si de cuvinte?

Daca aceasta este si parerea dumneavoastra, dati-mi voie sa va pun o intrebare: chiar daca atitudinea sotului dumneavoastra va arata dragostea pe care acesta o simte, veti fi satisfacuta sa va petreceti restul vietii fara sa auziti vreodata spunandu-va ca va iubeste? Sigur ca nu. Si copiii impartasesc acelasi sentiment. Au nevoie sa va auda spunand-o.

Atentie! Nu trebuie niciodata sa va manifestati in mod fizic dragostea pentru copilul dumneavoastra sau sa-i spuneti: “te iubesc”, atunci cand nu simtiti acest lucru destul de puternic. Nu va pretati la efuziuni doar pentru ca va ganditi ca acestea sunt bune pentru el.

Daca o faceti, copilul va percepe lipsa de sinceritate. Va realiza ca gesturile si cuvintele dumneavoastra nu corespund unui elan autentic. Acest lucru il va tulbura si il va deruta deoarece va simti din partea dumneavoastra un mesaj bivalent. Prin cuvinte si gesturi ii spuneti ca il iubiti dar sentimentele dumneavoastra il lasa sa vada contrariul. Daca, la un moment dat, nu simtiti nici o afectiune speciala pentru el, mai bine nu spuneti si nu faceti nimic, decat sa jucati aceasta comedie…

  • Daca lasati copilul sa invete din consecintele naturale ale faptelor sale , il ajutati sa-si intareasca egoul

Aceasta este una dintre cele mai pretioase unelte pe care le avem la dispozitie. Din pacate, putini parinti o folosesc. Sa examinam procesul acestor consecinte naturale.

Un copil nu mananca ceea ce are in farfurie la micul-dejun. Se joaca cu mancarea, face orice, in afara de a manca. Mama nu se enerveaza si nu il ameninta ca il va pedepsi. Ia doar mancarea de pe masa la sfarsit si lasa sa actioneze consecintele naturale. La putin timp dupa aceasta copilul va dori probabil ceva de rontait.

Mama ii poate raspunde: “ Imi pare foarte rau ca iti este foame. Vom manca din nou la pranz. E pacat ca trebuie sa astepti atata.” Foamea care il sicaneaza pe copil este consecinta naturala a faptului de a nu fi mancat nimic la micul-dejun. Aceasta va aduce o schimbare mult mai rapida in modul sau de a reactiona decat orice dojana sau pedeapsa.

Una dintre problemele destul de des semnalate de parinti este aceea ca copiii nu se prea inghesuie sa se pregateasca pentru a pleca la scoala. Mamele mi-au spus ca acest lucru se intampla aproape in fiecare dimineata. Ele se regasesc epuizate nervos dupa ce copilul a plecat in sfarsit la scoala. Este o incercare de lunga durata, marcata de impotrivirile copilului si de insistentele mamei.

Remarc faptul ca acestor mame le-ar fi de ajuns sa faca trei lucruri: sa hotarasca cu o seara inainte ce haine va purta copilul a doua zi si sa-l determine sa-si pregateasca lucrurile dinainte. Sa-l trezeasca la timp. Sa-i pregateasca micul-dejun la timp. Pentru restul, copilul poate face cum vrea. Poate sa-si faca toaleta si sa se imbrace, poate sa ia micul dejun, sa-si stranga lucrurile si sa plece la scoala.

In mod inevitabil, cand am expus acest plan unei mame, aceasta a spus cu o voce descurajata:
“Stiu ce se va intampla daca incerc sa procedez in felul acesta!”
– Da? Ce se va intampla?
– Va trage de timp in asa fel incat va pierde autobuzul scolii.
– Si ce daca?
– Pai, daca il pierde, va trebui sa-l duc eu cu masina.
– De ce?
– Daca nu il duc, va intarzia la ore.
– Si ce daca? Daca s-ar duce pe jos?
– Drumul este foarte lung si va ajunge obosit.
– Si ce daca?
– Nu va fi prea bine pentru el sa ajunga la scoala atat de tarziu.
– Ei si?

Am continuat s-o intreb “ei si?” Am vrut sa-i arat in acest fel ca daca s-ar abtine de a proteja copilul de consecintele faptelor sale, acestea l-ar putea invata multe lucruri.

Daca aceste consecinte naturale sunt agreabile, copilul persista, in general, in modul sau de a actiona. Daca sunt dezagreabile, copilul va simti nevoia de a-si schimba comportamentul, numai daca parintii nu se interpun pentru a-l proteja. Din pacate acest lucru se intampla cel mai des. Cand parintii intervin pentru a feri copilul de a suporta consecintele neplacute ale actiunilor sale, acesta nu poate profita de valoarea lor educativa la momentul propice. Este un lucru nefast pentru egoul sau, iar aceasta il impiedica sa poata conta pe el insusi.

Bineinteles, trebuie sa dati dovada de bun simt utilizand aceasta notiune. Daca lasati un copil foarte tanar sa experimenteze consecintele antrenate de actiunea traversarii unei strazi aglomerate, acest lucru poate fi nefast pentru sanatatea sau viata sa. Trebuie sa interveniti si sa-l impiedicati sa alerge pe strada. Dar atunci cand consecintele naturale nu reprezinta decat lucruri dezagreabile, pastrati distanta si lasati lucrurile sa-si urmeze cursul lor logic.

Ar fi ideal sa ne putem baza in intregime pe acest concept al consecintelor naturale ale comportamentului pentru a disciplina un copil. Din pacate aceste nu sunt intotdeauna suficiente. Uneori trebuie sa cream si consecinte artificiale pentru a sanctiona conduita copilului. Dispunem de trei modele principale:

1. Putem priva copilul de un lucru la care tine.
Sa presupunem ca micutul dumneavoastra de cinci ani deseneaza pe peretii camerei dumneavoastra. Acest lucru este normal la doi ani, dar reprezinta un act de ostilitate la cinci ani. Din nefericire pentru invatarea disciplinei, aceasta actiune nu antreneaza consecinte neplacute. Trebuie deci, sa creati consecinte artificiale si arbitrare care vor impune copilului limite stricte.

Daca, descoperind fapta, va enervati foarte tare, ii puteti aplica o pedeapsa imediat. Acesta este un tip de consecinta artificiala foarte neplacut pentru copil. Sau il puteti priva de ceva placut, spunandu-i: “Esti destul de mare ca sa stii ca nu se deseneaza pe pereti. In acest caz nu vei mai avea acces la creioanele colorate timp de trei zile. Astfel iti vei aminti ca pentru desen se foloseste hartia, nu peretii!”

2. Putem izola copilul, indepartandu-l de grupul sau social sau trimitandu-l in camera lui.
Sa presupunem ca micutul de patru ani impiedica un grup de copii sa se joace in gradina sau in casa. Ii puteti spune: “Vad ca nu esti in stare sa te joci cu prietenii tai. Ii lovesti si faci dezordine. Du-te si te joaca singur in camera ta si vino sa-mi spui cand vei fi in stare sa te controlezi.”

De fiecare data cand folositi izolarea ca pedeapsa, este esential sa lasati, daca putem spune asa, usa deschisa. Nu trimiteti copilul in camera lui ca si cum ar trebui sa ramana acolo pentru totdeauna. Scopul nu este sa-l incarcerati definitiv, ci de a provoca o schimbare in comportamentul sau. Sa stie ca atunci cand isi va schimba atitudinea, va putea reveni la joaca.

3. Putem da o bataita unui copil.
Tin sa precizez in mod clar ca exista un mod “bun” si un mod “rau” de a aplica o bataita. Numesc mod “rau” faptul de a administra o bataie in mod sadic si crud, care inspira copilului ura si dorinta de razbunare. Este pedeapsa administrata cu un furtun, curea, sau orice alta arma de “adult”. De asemenea, in aceasta categorie se incadreaza si palmele umilitoare.

Metoda “buna” de a corecta un copil nu are nevoie de accesorii. Mana tatalui sau a mamei care loveste de doua, trei ori fundul copilului este suficienta. Daca este bine administrata, reprezinta un lucru pozitiv. Insanatoseste atmosfera, si este preferabila unei predici sau unei morale culpabilizatoare.

Ati auzit probabil vechea zicala: “ Nu loviti niciodata un copil cand sunteti nervosi”. Consider ca din punct de vedere psihologic este un sfat foarte prost, si propun opusul sau: “Nu loviti un copil decat daca sunteti nervosi”. Un copil intelege foarte bine acest lucru. Stie ca sunteti furios contra lui si stie si de ce.

Ceea ce un copil nu intelege este ca daca o supara pe mama la ora zece dimineata, aceasta ii spune: “ Foarte bine, tatal tau va rezolva aceasta problema cand se va intoarce de la serviciu!” Iar cand tatal ajunge acasa este insarcinat cu administrarea unei corectii despre care se crede ca va servi drept lectie copilului. Ori aceste corectii administrate cu sange-rece, copilul nu le poate intelege si nici ierta.

Ceea ce recomand este corectia de tipul “Buf! Au!”Buf-ul” dvs, urmat imediat de “Au-l” copilului. Nu o aplicati decat atunci cand sunteti furiosi si aveti dorinta de a rezolva problema “pe loc”. In zilele noastre, multe mame par sa se teama sa “atinga” copilul. Vorbesc si tipa mult, incearca sa negocieze cu copilul. Este o enorma greseala, deoarece aceasta le distruge autoritatea de parinte.

Ceea ce trebuie facut, este sa-i spuneti copilului o data sau de doua ori ce trebuie sa faca sau sa inceteze de a face. Atunci, daca refuza sa asculte si va irita, aplicati-i corectia pe loc.

Dupa ce ati facut acest lucru va veti simti putin contrariata si vinovata de a va fi pierdut sangele-rece. Curaj, nu este totul pierdut. Puteti sa-i spuneti copilului, gasind cuvintele potrivite: “ Vezi tu, mami a facut o prostie. M-am enervat si asta ma supara.” Si plecati cu piciorul drept fara sa va mai loviti de culpabilitate, frustrare si contrarietate.

Asteptati sa va reveniti dupa acest incident. Se poate intampla in cinci minute sau in cinci ore. Daca constatati ca v-ati inselat, este important ca micutul sa stie si el acest lucru. Mai ales, nu il lasati sa creada ca l-ati “corectat” numai pentru binele lui. Este atat de fals incat isi va da seama imediat.

Scopul principal al aplicarii corectiilor, orice ar spune parintii, este de a-i usura pe acestia. Cu totii avem nevoie de asta, din cand in cand, atunci cand copii “ne calca pe nervi”.

Daca am fi fost parinti model, am fi cu totii atat de maestrii incat nu am aplica niciodata corectii, in afara de cazurile exceptionale. Ori, nu suntem perfecti suta la suta. Nu suntem capabili sa ne pastram calmul in orice circumstante, impunand disciplina noastra. Natura, se pare ca a hotarat altfel. Atunci cand copiii fac prostioare, ne pierdem sangele rece si ii lovim. Dar nu avem de ce sa ne simtim vinovati. Noi ne usuram si ei de asemenea, atmosfera se purifica.

Atat parintii cat si copiii pot porni din nou la drum mai linistiti. Administrand corectiile extirpati din relatiile dumneavoastra cu copiii mania, furia si toate sentimentele negative. Va puteti reasuma autoritatea parinteasca.

Unii dintre cititori pot gasi jenanta ideea ca bataitele sunt administrate in special pentru a-i usura pe parinti. Poate ca inca traiti cu iluzia ca unicul scop al bataii este de a exercita o influenta benefica asupra copilului. Daca este si cazul dumneavoastra atunci va trebui sa o schimbati.

In cele din urma, noi parintii suntem fiinte umane, de aceea va spun: “ Descarcati-va aplicand cate o corectie din cand” daca este necesar. Dar sper ca daca veti urma sfaturile veti fi mai putin obigati sa le aplicati.
Daca sunteti totalmente cinstiti cu dumneavoastra insiva, admiteti ca uneori va cam lasati dusi de val si realizati abia mai tarziu ca n-ar fi trebuit sa va aratati atat de violenti. Daca intr-o zi se intampla sa fiti nervosi din cauza vecinilor sau pentru un motiv oarecare se poate sa va descarcati pedepsind copilul.

Ce este de facut in acest caz? Bineinteles, puteti oricand sa jucati rolul personajului infailibil si virtuos si sa spuneti ca micutul merita din plin ceea ce a primit. Sau puteti avea, pur si simplu, curajul de a-i spune, de exemplu: “Stii, puiule, mama s-a enervat si te-a certat foarte tare. Acum imi dau seama ca nu gresisei prea mult. Am fost foarte nervoasa astazi, dar nu din cauza ta. Trebuie sa-mi cer scuze.”

Copilul va simti crescand in el un val de solicitudine pentru dumneavoastra, vazandu-va ca recunoasteti a fi o fiinta umana, deloc infailibila. Rezultatul va fi foarte placut pentru egoul sau si al dumneavoastra!

Sa facem bilantul! Despre consecintele naturale ale conduitei proaste a unui copil am spus ca pot fi inlocuite cu consecinte artificiale. Dar chiar daca aceste consecinte sunt artificiale, folosirea lor trebuie supusa unor reguli de baza:

a) Consecintele artificiale trebuie sa fie destul de logice.
Acelasi tip de comportament trebuie sa antreneze aceleasi consecinte. Daca intr-o zi confiscati cariocile deoarece copilul desena cu ele pe pereti, iar a doua zi ii adresati un zambet indulgent pentru a fi facut acelasi lucru, ii va fi foarte greu sa inceteze de a mai mazgali peretii.

b) Consecintele artificiale trebuie sa fie imediate
Cu cat mai repede survine o consecinta in urma actiunii care o produce, cu atat mai profitabila va fi pentru copil. Cand rezultatele dezagreabile survin cu intarziere, este greu pentru copil sa stabileasca raportul intre cele doua fapte.
De exemplu, daca micutul a facut o prostie dimineata, consecintele ei trebuie sa fie imediate; nu asteptati sosirea tatalui de la serviciu. Spuneti-i: “Prea bine, nu te vei uita la televizor toata ziua, incepand de acum!”

c) Daca privati un copil de un lucru care ii place, perioada privatiunii trebuie sa fie rezonabila.
A priva un copil de televizor o luna intreaga este un lucru nebunesc. In acest caz pedeapsa isi pierde sensul. Nu-l mai impinge nimic spre a-si ameliora conduita. In schimb a-l priva de televizor cateva zile (sau mai putin) este o pedeapsa inteligenta care il incita sa se indrepte.

d) Nu pedepsiti niciodata un copil privandu-l de ceva care ii este esential.
Am cunoscut parinti care si-au pedepsit copilul privandu-l de petrecerea prevazuta pentru aniversarea sa, sau de o vizita proiectata de mult timp intr-un parc de distractii. Asemenea privari nu schimba mare lucru in comportamentul copilului. Risca, mai degraba, sa provoace ostilitate si dorinta de razbunare. Dupa cum spunea chiar un copil, privarea de o serbare de aniversare constituie “o pedeapsa cruda si anormala”. Este perfect adevarat.

e) Consecintele artificiale dezagreabile trebuie sa fie pe cat posibil in raport cu comportamentul rau ce le-a cauzat.
Daca un copil a desenat pe pereti, pedeapsa in raport cu fapta ar fi privarea de creioane si carioci. In acest caz va admite logica si dreptatea pedepsei.

f) Dati-i copilului un model pozitiv a ceea ce trebuie sa faca.
Daca va uitati o zi intreaga la mame cu copii, veti observa ca un mare numar dintre ele isi petrec aproape tot timpul spunand copilului ce sa nu faca. Daca ceea ce am spus pare surprinzator, sa studiem exemplul urmator.

Cunosc un fabricant de marionete, pe numele sau Preston Hibbard, care da reprezentatii cu papusi. Cunoaste foarte bine psihologia copiilor, care adora spectacolele sale. Intr-un moment al reprezentatiei, personajul principal, printul, se afla pe cal, iar regizorul spune copiilor: “Atentie, sa nu spuneti cuvantul “Hopa” deoarece, de fiecare data cand calul aude “Hopa” se scutura si il arunca jos pe print. Ati inteles bine, nu spuneti calului “Hopa”!” Abia a terminat de explicat copiilor ce trebuie sa NU faca, ca micutii striga plini de veselie: “Hopaaa” Multe mame nu par sa inteleaga efectul produs atunci cand spunem unui copil sa Nu spuna: “Hopa”. Sunt uimite si nefericite, cand copilul incepe sa le strige in fata exact acest cuvant.

Cand ne adresam unui copil pentru a-i dirija actiunile, trebuie sa-i spunem ceea ce trebuie sa faca si sa ne abtinem de a-i spune ceea ce nu trebuie sa faca.
In loc sa spuneti: “ Nu mai arunca cu nisip”, puteti sa spuneti: “Nisipul este facut pentru jucat, nu pentru aruncat”

g) Dati dovada de bun simt in situatiile periculoase.
Prin situatii periculoase, inteleg de exemplu, ca un copil de sase ani sa traverseze strada fara sa se asigure, sa se joace cu focul, cu apa clocotita, cu cutitele sau otravurile. Adaptand in mod inteligent copilului rutina zilnica, se pot elimina unele din aceste riscuri. Daca gradina este bine inchisa, nu are nici o sansa sa iasa pe strada. Daca toate produsele toxice sunt in afara razei sale de actiune, nu trebuie sa va faceti griji pentru pericolul otravirii.

Dar aceasta adaptare controlata a mediului copilului nu este suficienta pentru a garanta siguranta in fata tuturor eventualelor pericole. Pentru a-l ajuta sa scape din situatiile riscante trebuie sa-i “implantati” o teama rezonabila si sanatoasa fata de pericol, fara a-i da insa un exces de fiori.

Lasati-l sa descopere consecintele nefaste ale actelor sale in situatii care nu sunt periculoase. Se va arata mai dispus sa va asculte cu incredere cand ii semnalati o amenintare, decat daca l-ati proteja excesiv si l-ati impiedica sa descopere singur consecintele faptelor sale.

Pentru foc, de exemplu, cred ca este bine sa invatati copilul sa aprinda chibrituri si sa recunoasca importanta focului cat mai curand posibil. Lasati-l sa invete cum sa se serveasca de chibrituri pentru a aprinde un foc. Este mult mai preferabil asa, decat a-i interzice categoric orice contact cu chibriturile, lucru care ar face din foc un subiect tabu. Este posibil ca micutul sa vrea sa se joace cu focul numai pentru ca este interzis.

Urmand aceste sapte principii pozitive, veti face minuni pentru a intari egoul copilului si pentru a-l ajuta sa-si impuna singur disciplina.

Cititi si articolul “Metode de disciplinare a copilului

Lasa un comentariu